TAINA PĂMÂNTULUI
Și dacă Paradisul e aproape
mă voi urca și într-un ultim zbor,
în galaxie veșnic călător
am să plutesc pe umezi nori de ape.
Pe Căi Lactee tras în Carul Mare
de îngerii cu aripe de foc
și dacă-n stele nu mai am noroc
hazardu-mi va găsi un loc sub soare.
Păduri de gheață pavăză să-mi fie,
celeste umbre răscolind prin ceață
poate vor mai găsi un cap de ață
să-înnoade firul rupt pentru vecie.
În cale-mi umbre vor veni cu taine
de flori și ochi din vremuri adormite
ascunse prin țărână sau morminte
fără speranța zilelor de mâine…
Și în magia nopților ce-apasă
cu lutul și mulțimea de eresuri,
rămân nedezlegate înțelesuri
și veșnicii de timp… uitat pe-acasă.
Dar dacă Paradis e doar în gândul
rămas să încolțească pe-un răzor
am să revin umil pribeag,dator,
să-îmbrățișez lumina și PĂMÂNTUL…


