Adriana Trandafir face parte din prima trupă care a inaugurat Teatrul “George Ciprian”. Atunci, în 1996, realiza cu luciditate că participă la un moment istoric şi se gândea cu tot sufletul la copilul său de 5 ani, care, peste 20 de ani, va citi că mama sa este eroina unei legende buzoiene. Acest scurt dialog a fost publicat în ziarul “Muntenia” din 26-28 octombrie 1996, la nici 8 luni după premiera piesei “Omul cu mârţoaga”, în care actriţa a interpretat rolul servitoarei Fira. Anii au trecut şi minunea s-a întâmplat. Copilul actriţei se poate mândri cu cariera artistică a mamei. Mulţumim, AdrianaTrandafir!
Marin Ifrim
Rep.: Stimată doamnă Adriana Trandafir, văzându-vă în mai multe spectacole, scriitorul Gheorghe Istrate mi-a mărturisit că vă…suspectează de genialitate. Vă flatează o asemenea afirmaţie,aţi mai primit asemenea complimente?
Adriana Trandafir: Nu, dar mă înspăimântă. Nu cred că este foarte aproape de adevăr. Mi-ar fi plăcut să conversez cu dânsul pe această temă şi mi-ar fi plăcut să-i ascult argumentele artistice. Sunt înspăimântată în sensul bun al cuvântului.
Rep.: Gheorghe Istrate se referea la dezinvoltura cu care jucaţi, la marea adaptibilitate scenică…
A.T. : Ei, de la dezivoltură până la genialitate e un drum lung, dar cine ştie, dânsul poate să aibă nişte haruri şi nişte premoniţii de care ne-om putea bucura în viitor. În orice caz, eu ştiu că am venit aici cu sufletul şi dacă sufletul meu i-a arătat lucrul acesta nu pot să fiu decât fericită.
Rep.: Ce roluri mari aţi dori să jucaţi.Aţi întâlnit rolul vieţii sau aşteptaţi, încă, o ofertă în acest sens?
A.T. : La sfârşit de viaţă îţi dai seama dacă ai jucat sau nu rolul vieţii.Eu cred că nu sunt la sfârşit, dar de fiecare dată când sunt nominalizată într-un rol îl joc ca şi cum ar fi ultimul rol al vieţii şi rolul vieţii mele. Am o mare bucurie ca, atunci când am roluri secundare să fac din ele roluri principale. Este un lucru mai deosebit, care îmi face plăcere şi la care ţin foarte mult.
Rep.: După o prezenţă frecventă în Buzău, cum vi se pare publicul de aici?
A.T.: În primul rând, sunt fericită deoarece copilul meu, care acum are doar 5 ani, o să citească peste 20-30 de ani, despre prima trupă care a deschis porţile teatrului din Buzău şi o să găsească acolo şi numele meu. De câte ori o să fiu invitată aici o să vin cu mare plăcere, pentru că menirea unui actor este să fie pe scenă, indiferent unde se află aceasta. Cu cât munca este mai încrâncenată, cu atât bucuria actorului este mai mare. Trebuie să jucăm oriunde, nu numai în Bucureşti. Ca dovadă, eu m-am urcat în tren şi m-am dus la Chişinău, să joc acolo “Un veac de singurătate”. Am deschis Teatrul Naţional din Chişinău, cu un spectacol la care ţin foarte mult. Lumea a crezut că sunt nebună, că mi-am lăsat familia şi copilul şi am plecat acolo, dar mi-am dat seama că exişti numai prin ceea ce faci. Cum ai ieşit din atmosfera asta, lumea te-a uitat. Sper să nu se întâmple aşa!
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..