Eminescu nu a murit –
Mândru trăiește în lumea cu stele –
Inima lui e una cu ele,
Neînțeleasă de tot ce-a trăit.
E liber să simtă, să vadă, să scrie…
Sărman Dionis… e doar o părere…
Cu aripi în suflet, trecând peste ere,
Urcă și urcă – e flacără vie.
Eminescu nu a murit –
Mai are în față tot infinitul –
In trup pământean părea că-i sfârșitul –
Neantul îl poartă în drum nesfârșit.
Este aici și… foarte departe…
Secundele-n timp… au altă valoare…
Cuvântul lui crește în lumea cea mare,
Urmându-și destinul ce cerul împarte.
Eminescu nu a murit –
Milenii vor trece, el va dăinui –
Inimi vor bate și îl vor iubi,
Negând semidocții – ei l-au ponegrit.
E vremea să știm – TRĂIEȘTE PRIN VERS –
Scrisul rămâne sacră comoară –
Ce poate fi mai sfânt pentru țară ?…
Unic aici și în univers.
Eminescu nu a murit –
Mai vine în cerul neamului său –
In lumea de Sus,și bine și rău,
Nasc energii de nelămurit.
El înțelege și simte și știe
Să-și ducă destinul curat printre stele –
Cu ele în preajmă, e una cu ele,
Un foc infinit, o inimă vie.
Eminescu nu a murit –
Mai are încă multe de spus –
In jos mai privește din lumea de Sus,
Nemuritor cu chip împietrit.
E foc și e gheață… așa îl simt eu…
Slobod să zboare cu aripi de vis –
Cu doruri eterne de vers și de scris…
Un înger iubit de DUMNEZEU.
dr. TEONA SCOPOS – Iași
Foto: Mihai Eminescu, pictură de Alex Darida


