HAIKU
Universul iar
coboară dragostea mea
printre muritori
***
eclipsa lunii
îngrozeşte oamenii
de cutremure
***
stelele sclipesc
licuricii astrali
departe pe cer
***
în universul vieţii
nebuloase diamant
în neant înfloresc
ANDROMEDA
În universul meu,
peste galaxia vieţii
s-au adunat buchete multe de comete.
Sunt doar amintiri,
rătăcite-n microcosmos
sau poate numai ipoteze
dezordonate în macrocosmos.
Am inventat doar formule
nonconforme care mă înfioară,
dincolo de materia energiei întunecate,
acolo unde doar lumina-i înălţată.
Un disc sumerian mă chinuie,
mesajul lui este mult prea criptat
pentru a treia planetă de la soare.
Doar Andromeda din Calea Lactee,
trimite din trecut un mesaj de fericire
pământeanului din lut clonat în Eden.
ZEII RĂSTIGNIŢI
În caverne ancestrale, omul de Neanderthal,
Călătorind în timpuri printre neştiute galaxii,
Venerând pe zeii rătăciţi printre nebuloasele,
Credeau că vitorul le va fi începutul cel divin.
Cu colţi de oase şi bucăţi de silex ei desenau,
Amintiri din viitorul dispărut în neantul vieţii,
De calendarul inventat de orologiul cel atomic,
Pentru Homo Cosmicus de lângă pomul Eden.
Ciopleau în piatră nave extraterestre, ozn-uri
Dinozauri, păduri imense şi piste de lansare,
Cu viziuni din vremuri de mult trecute-n timp,
Amintind de zeii răstigniţi pe cer în constelaţii.
REVENIREA
Naveta programată cu a treia viteză cosmică,
Pe o orbită hiperbolică se apropia de planetă,
Hypnotronul central se deconectase automat,
Transmiţând la bord semnalele de bun venit.
Planeta natală trimetea astronauţilor salutul,
Şi coordonatele noului cosmodrom terestru,
În emisfera nordică construit în Groenlanda,
Pentru racheta XX11, plecată în mileniul III.
Bun venit acasă! Veţi ateriza pe platforma X,
Conectaţi-vă computerele bionice de la bord,
Siguranţa voastră fizică este deja controlată,
Specialiştii NASA vă garantează aselenizarea.
La o pătrime distanţă astronomică de planetă,
Comandantul şopti înmărmurit: ”E imposibil!’’
Constată consternat că planeta lui dispăruse,
Şi un boboc de floare răsărise în vidul abisal.
DELFINUL
Cometele scriu ritualul universului sălbatic,
în bezna nopţii, stelele strălucesc straniu,
corăbierii pământeni cu harpoane ucigaşe,
delfinii australi să-i găsească printre valuri.
Valuri line şi limpezi se deschid-n hublouri,
zăngănit de unde line izvorăsc din abisuri;
delfinii se joacă, zburdând pe valuri albe,
doi câte doi corabia păgână o înconjoară.
Foşnetul cel de moarte se ridică din abisuri,
fiori de moarte-s trimişi din adâncuri negre,
orizontul din zare colorat-n sânge sângeriu,
năprasnică jertfă pe altarul cerului vesteşte.
Harpoanele cu flăcările ucigaşe-n arbalete,
aruncate de vânătorii balenei Moby Dyck,
întunecă văzduhul universului de sub ape,
jocul delfinului puiuţ să fie lovit de moarte.
BIG BANG
Nimic n-a fost la început de la începuturi,
Cuvântul era veşnic şi stăpân peste toate,
Pustiul gol era şi golul peste tot era pustiu,
O nouă energie devenea în haos Punctul.
Marea de întuneric se destramă prin miraje,
Născând Singularitatea ca un moment unic,
Ca o ipoteză nonconforme în neştiute energii,
Fără nicio dimensiune şi fără nicio formă.
O mare implozie nemaivăzută începu creaţia,
Metamorfoza Punctul, bosonul, Oul cel astral,
Prevestind-haos existenţe de explozii nucleare,
Pentru primii pământeni viitoarelor constelaţii.
Cutremurătoare energii cosmice necunoscute,
Mingi uriaşe de foc şi vârtejuri incandescente,
Transformară materia în cele trei dimensiuni,
De Spirit vegheate, la toate ce urmau să vină.
Şi Timpul cel veşnic se ivi de dincolo de zori,
Unindu-se cu spiritul din materia cea astrală,
În secundele ce-n goana lor, create de milenii,
Se născură-n golul pământului nepământesc.
În acele vremuri, a timpurilor de veacuri uitate,
Doar Cuvântul întrupat prin puternicul stăpân,
Crea în trecut din haosul Big-Bang o nouă viaţă,
Zidind Punctul ce se modela prin materia vieţii.
Torente de vâlvătăi şi căldură nucleară,
În neantul abisal timpul se rostogolea,
Gonind clipele din spaţiul cel primordial,
Peste vălul negurii pe care îl destramă.
Punctul transformat într-o sfioasă sferă
Mult prea minusculă, şi de mărime mică,
Pentru a lui fragedă pruncie subnucleară,
Îşi înălţa Cuvântul prin spiritul cel divin.
O! Ce temperatură nemaivăzută se iveşte
Inimaginabilă şi de mare grade absolute,
În ,,zidul lui Planck’’ toate se oglindiră,
Obiectele din spaţiu de o minimă barieră.
Fluşturaticul zid, spiritul l-ar fi modelat
În eterna lui tăcere a cumplitului îngheţ,
Plângând materia prin lacrimi de atomi,
Nevăzutele miracole ce zideau universul.
Nestingherit Cuvântul se uita smerit,
Peste quantumul de acţiune inventat,
La limita cea spectrală a divizibilităţii,
Ce-n timp va transforma acea ipoteză.
Materia roagă acum din spaţiul cel creat:
– Timpul lui Planck! Dimensiune, spaţiu!
Fii tu în univers timpul posibil teoretic,
Acea iniţială unitate de materie primară.
Particule de aur şi deuteriu se contopeau,
Modelând prin plasmă un univers tainic,
Printre izotopii, din presupusul hidrogen,
Materia care-n timp modela tot universul.
Printre radiaţii şi elemente grele-n fuziune,
Explozii nucleare de supernove formate,
Prin procese de foc astrale macrocosmice,
Se forma şi cerul cu mii de stele lucitoare.
Big Bang-ul o masă critică nevăzută,
Pe noua boltă se zămisleau zei şi îngeri,
Şi-n expansiunea cea spaţială gravitaţia,
Ridica pe cer luminătorii de zi şi noapte.
Energia cea născută din abisul negru,
Peste noul univers se-ntinde-n infinit,
Generând prin absolute energii eterne,
O Dilatare a unui unic univers-n timp.
Miliarde mii de ani din nou se revărsară,
Tăcere-adâncă, întuneric, explozii-n haos,
Sunt perioadele galactice viu accelerate,
Ce dilatară spaţiul în n-direcţii infinite.
Fotonii se jucau ca nişte prunci-n lanţuri,
Cu electronii se împrieteneau prin nuclee,
Şi-n abisalul întuneric între ei fuzionau,
Pentru acele stele luminate în depărtare.
Acum Punctul are o maximă intensitate,
Fuzionând în rafale implozii catastrofale,
Straniile astre deveneau în noul spaţiu,
O materie vie ”ţesută’’ de noile particule.
Filosofii din antichitate teoretizau atomii,
Şi-n spaţiul-timp, materia tridimensională,
Era concepută nonformal de învăţaţii antici,
La scara lumii doar ca un mozaic atomic.
Infinitul concentrat într-un unic boson,
Prăbuşeşte gravitaţia-n buclele astrale;
O! Ce densitate contopea pustiul negru,
O entitatea repulsivă devenea tot cerul.
Teoria super-corzilor, teorie inventată,
Guvernează-n spaţiu mii de nebuloase,
Un trecut în viitorul cosmosului gingaş,
Peste originea a tot ce este pământul.
Universul privit prin imensa scurtătură,
Se curbează teoretic prin energia masei,
Găuri de vierme se formează în spaţiu,
Arătând în univers numai capătul opus.
Vizionară teleportare pentru pământeni,
Poate traversa în timpul viitor călătorii,
Accelerând la capătul unei găuri negre,
Doar vitezele infinite de la capătul opus.
Privind paradoxul gemenilor ca ipoteză,
Timpul se scurge diferit dinspre interior,
Călătorul în navetă sincronizează ceasul,
Îmbătrânind cu timpul la celălalt capăt.
Intrat prin capătul accelerat de cavernă,
Numit iniţial de teorie chiar timpul zero,
O călătorie-n cosmos prin cel staţionar,
Se va sfârşi anterior prin revenirea lui.
Noua buclă temporală închisă plămădea,
Particula ADN-ului, ca formă-n univers,
Transforma abisul negru din spaţiul rece,
Unice configuraţii printre sfere de materie.
………………………
TIHON TIT
HAIKU
Universul iar
coboară dragostea mea
printre muritori
***
eclipsa lunii
îngrozeşte oamenii
de cutremure
***
stelele sclipesc
licuricii astrali
departe pe cer
***
în universul vieţii
nebuloase diamant
în neant înfloresc
ANDROMEDA
În universul meu,
peste galaxia vieţii
s-au adunat buchete multe de comete.
Sunt doar amintiri,
rătăcite-n microcosmos
sau poate numai ipoteze
dezordonate în macrocosmos.
Am inventat doar formule
nonconforme care mă înfioară,
dincolo de materia energiei întunecate,
acolo unde doar lumina-i înălţată.
Un disc sumerian mă chinuie,
mesajul lui este mult prea criptat
pentru a treia planetă de la soare.
Doar Andromeda din Calea Lactee,
trimite din trecut un mesaj de fericire
pământeanului din lut clonat în Eden.
ZEII RĂSTIGNIŢI
În caverne ancestrale, omul de Neanderthal,
Călătorind în timpuri printre neştiute galaxii,
Venerând pe zeii rătăciţi printre nebuloasele,
Credeau că vitorul le va fi începutul cel divin.
Cu colţi de oase şi bucăţi de silex ei desenau,
Amintiri din viitorul dispărut în neantul vieţii,
De calendarul inventat de orologiul cel atomic,
Pentru Homo Cosmicus de lângă pomul Eden.
Ciopleau în piatră nave extraterestre, ozn-uri
Dinozauri, păduri imense şi piste de lansare,
Cu viziuni din vremuri de mult trecute-n timp,
Amintind de zeii răstigniţi pe cer în constelaţii.
REVENIREA
Naveta programată cu a treia viteză cosmică,
Pe o orbită hiperbolică se apropia de planetă,
Hypnotronul central se deconectase automat,
Transmiţând la bord semnalele de bun venit.
Planeta natală trimetea astronauţilor salutul,
Şi coordonatele noului cosmodrom terestru,
În emisfera nordică construit în Groenlanda,
Pentru racheta XX11, plecată în mileniul III.
Bun venit acasă! Veţi ateriza pe platforma X,
Conectaţi-vă computerele bionice de la bord,
Siguranţa voastră fizică este deja controlată,
Specialiştii NASA vă garantează aselenizarea.
La o pătrime distanţă astronomică de planetă,
Comandantul şopti înmărmurit: ”E imposibil!’’
Constată consternat că planeta lui dispăruse,
Şi un boboc de floare răsărise în vidul abisal.
DELFINUL
Cometele scriu ritualul universului sălbatic,
în bezna nopţii, stelele strălucesc straniu,
corăbierii pământeni cu harpoane ucigaşe,
delfinii australi să-i găsească printre valuri.
Valuri line şi limpezi se deschid-n hublouri,
zăngănit de unde line izvorăsc din abisuri;
delfinii se joacă, zburdând pe valuri albe,
doi câte doi corabia păgână o înconjoară.
Foşnetul cel de moarte se ridică din abisuri,
fiori de moarte-s trimişi din adâncuri negre,
orizontul din zare colorat-n sânge sângeriu,
năprasnică jertfă pe altarul cerului vesteşte.
Harpoanele cu flăcările ucigaşe-n arbalete,
aruncate de vânătorii balenei Moby Dyck,
întunecă văzduhul universului de sub ape,
jocul delfinului puiuţ să fie lovit de moarte.
BIG BANG
Nimic n-a fost la început de la începuturi,
Cuvântul era veşnic şi stăpân peste toate,
Pustiul gol era şi golul peste tot era pustiu,
O nouă energie devenea în haos Punctul.
Marea de întuneric se destramă prin miraje,
Născând Singularitatea ca un moment unic,
Ca o ipoteză nonconforme în neştiute energii,
Fără nicio dimensiune şi fără nicio formă.
O mare implozie nemaivăzută începu creaţia,
Metamorfoza Punctul, bosonul, Oul cel astral,
Prevestind-haos existenţe de explozii nucleare,
Pentru primii pământeni viitoarelor constelaţii.
Cutremurătoare energii cosmice necunoscute,
Mingi uriaşe de foc şi vârtejuri incandescente,
Transformară materia în cele trei dimensiuni,
De Spirit vegheate, la toate ce urmau să vină.
Şi Timpul cel veşnic se ivi de dincolo de zori,
Unindu-se cu spiritul din materia cea astrală,
În secundele ce-n goana lor, create de milenii,
Se născură-n golul pământului nepământesc.
În acele vremuri, a timpurilor de veacuri uitate,
Doar Cuvântul întrupat prin puternicul stăpân,
Crea în trecut din haosul Big-Bang o nouă viaţă,
Zidind Punctul ce se modela prin materia vieţii.
Torente de vâlvătăi şi căldură nucleară,
În neantul abisal timpul se rostogolea,
Gonind clipele din spaţiul cel primordial,
Peste vălul negurii pe care îl destramă.
Punctul transformat într-o sfioasă sferă
Mult prea minusculă, şi de mărime mică,
Pentru a lui fragedă pruncie subnucleară,
Îşi înălţa Cuvântul prin spiritul cel divin.
O! Ce temperatură nemaivăzută se iveşte
Inimaginabilă şi de mare grade absolute,
În ,,zidul lui Planck’’ toate se oglindiră,
Obiectele din spaţiu de o minimă barieră.
Fluşturaticul zid, spiritul l-ar fi modelat
În eterna lui tăcere a cumplitului îngheţ,
Plângând materia prin lacrimi de atomi,
Nevăzutele miracole ce zideau universul.
Nestingherit Cuvântul se uita smerit,
Peste quantumul de acţiune inventat,
La limita cea spectrală a divizibilităţii,
Ce-n timp va transforma acea ipoteză.
Materia roagă acum din spaţiul cel creat:
– Timpul lui Planck! Dimensiune, spaţiu!
Fii tu în univers timpul posibil teoretic,
Acea iniţială unitate de materie primară.
Particule de aur şi deuteriu se contopeau,
Modelând prin plasmă un univers tainic,
Printre izotopii, din presupusul hidrogen,
Materia care-n timp modela tot universul.
Printre radiaţii şi elemente grele-n fuziune,
Explozii nucleare de supernove formate,
Prin procese de foc astrale macrocosmice,
Se forma şi cerul cu mii de stele lucitoare.
Big Bang-ul o masă critică nevăzută,
Pe noua boltă se zămisleau zei şi îngeri,
Şi-n expansiunea cea spaţială gravitaţia,
Ridica pe cer luminătorii de zi şi noapte.
Energia cea născută din abisul negru,
Peste noul univers se-ntinde-n infinit,
Generând prin absolute energii eterne,
O Dilatare a unui unic univers-n timp.
Miliarde mii de ani din nou se revărsară,
Tăcere-adâncă, întuneric, explozii-n haos,
Sunt perioadele galactice viu accelerate,
Ce dilatară spaţiul în n-direcţii infinite.
Fotonii se jucau ca nişte prunci-n lanţuri,
Cu electronii se împrieteneau prin nuclee,
Şi-n abisalul întuneric între ei fuzionau,
Pentru acele stele luminate în depărtare.
Acum Punctul are o maximă intensitate,
Fuzionând în rafale implozii catastrofale,
Straniile astre deveneau în noul spaţiu,
O materie vie ”ţesută’’ de noile particule.
Filosofii din antichitate teoretizau atomii,
Şi-n spaţiul-timp, materia tridimensională,
Era concepută nonformal de învăţaţii antici,
La scara lumii doar ca un mozaic atomic.
Infinitul concentrat într-un unic boson,
Prăbuşeşte gravitaţia-n buclele astrale;
O! Ce densitate contopea pustiul negru,
O entitatea repulsivă devenea tot cerul.
Teoria super-corzilor, teorie inventată,
Guvernează-n spaţiu mii de nebuloase,
Un trecut în viitorul cosmosului gingaş,
Peste originea a tot ce este pământul.
Universul privit prin imensa scurtătură,
Se curbează teoretic prin energia masei,
Găuri de vierme se formează în spaţiu,
Arătând în univers numai capătul opus.
Vizionară teleportare pentru pământeni,
Poate traversa în timpul viitor călătorii,
Accelerând la capătul unei găuri negre,
Doar vitezele infinite de la capătul opus.
Privind paradoxul gemenilor ca ipoteză,
Timpul se scurge diferit dinspre interior,
Călătorul în navetă sincronizează ceasul,
Îmbătrânind cu timpul la celălalt capăt.
Intrat prin capătul accelerat de cavernă,
Numit iniţial de teorie chiar timpul zero,
O călătorie-n cosmos prin cel staţionar,
Se va sfârşi anterior prin revenirea lui.
Noua buclă temporală închisă plămădea,
Particula ADN-ului, ca formă-n univers,
Transforma abisul negru din spaţiul rece,
Unice configuraţii printre sfere de materie.
………………………
TIHON TIT
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..