Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ESEU » TRAGEDIA DE LA CERNOBÎL CU 35 DE ANI ÎN URMĂ…

TRAGEDIA DE LA CERNOBÎL CU 35 DE ANI ÎN URMĂ…

 

TRAGEDIA DE LA CERNOBÎL CU 35 DE ANI ÎN URMĂ…
Anna-Nora Rotaru – autor

Pe data de 26 aprilie, anul acesta, 1986-2021, s-au împlinit 35 de ani de la cel mai dezastruos accident nuclear din istoria lumii, care a costat multe vieți omenești, a strămutat mii de oameni din zonele contaminate, lăsând un oraș fantomă și afecând zone întinse din jur, trei sferturi din Europa, cu nor nuclear ce s-a răspândit la mari distanțe, circa 40.000 de km2 fiind de nelocuit, infestând aerul subsolul și apele la mari distanțe de focar! Este ceea ce ONU a numit „cel mai mare dezastru ecologic din istoria omenirii”. A fost accidentul despre care industria nucleară spunea că nu se va mai întâmpla niciodată, pentru a fi dezmințită cu noul accident nuclear de la Fukushima din Japonia, reamintindu-ne faptul că riscul unor astfel de accidente există oriunde se folosește energia nucleară. Izotopii radioactivi eliberați în atmosferă de la Cernobîl, care încă există, arată că 35 de ani mai târziu, catastrofa își continuă distructia și mult, mult timp de-acum inainte. Multe s-au scris, multe s-au cercetat, multe documentare au aparut, serial de mare atractie incitând curiozitatea lumii, pentru ca după atata timp, să vrea să cunoască mai îndeaproape, urmele lăsate după dezastru și urmările lui ecologice. Mau mult decât atât, a început o comercializare a evenimentului, ceea ce ar însemna mai mulți turiști și capital, Kievul sperând din partea Organizației Națiunilor Unite la acordarea statutului de protecție încearcând să includă Cernobîlul în lista monumentelor protejate de UNESCO într-un proiect destul de controversat, Alexander Tkachenko susținând că importanța zonei Cernobâl se află dincolo de granițele Ucrainei. „Nu este doar o chestiune de memorie, ci și o chestiune de istorie și drepturile omului” și că „ includerea Cernobilului pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO este un pas important în transformarea acestui loc într-o destinație unică pentru întreaga omenire”, socotind că serialul „ Cernobîl” din 2019 a provocat un mare interes, aproximativ 120.000 de persoane vizitând zona respectivă de lângă Pripyat. Dar, să urmărim pe scurt, pentru aduceri aminte, cursul evenimentelor așa cum ele s-au derulat !
Pe data de 26 aprilie 1986, ora exactă1:23:40 dimineața, inginerul de control al schimbului de noapte, la reactorul nuclear nr. 4 din Cernobîl din Ucraina începuse faza finală a unui test de-a depista comportamentul sistemelor de răcire ale reactorului în cazul unei defecțiuni de curent, pentru acele 30 de secunde critice până când generatoarele să se fi activat, când echipajul îngroziți a constatat că pierduseră controlul asupra reactorului faraonic: sistemul de urgență nu funcționat corect, a crescut rapid presiunea la un așa nivel de înalt încât s-au depășind limitele de siguranță de cel puțin 10 ori. S-a auzit un zgomot din ce în ce mai crescut, ce-a devenit vuiet asurzitor și capacele canalelor de combustibil nuclear ale reactorului au început să sară unul după altul, după care au urmat exploziile una puternică și imediat alta și mai puternică. Au început să sune alarmele, panoul de comandă al reactorului a trecut de la verde la roșu, iar contoarele de radioactivitate s-au stins. De îndată ce personalul a părăsit sala de control, a văzut ceva de neconceput: scutul biologic al reactorului, o construcție de 2.000 de tone, explodase și fragmente de grafit ars, care aparțineau nucleului reactorului, extrem de radioactive, erau împrăștiate peste tot. Nucleul în sine, plin de combustibil radioactiv, strălucea cu o lumină portocalie intensă, înspăimântătoare, ca apoi, din inima reactorului să țâșnească o rază de lumină albăstruie care a ajuns la cer, semn orbital al radioactivității puternice care scăpase în atmosferă. Au venit imediat pompierii, cărora nu li s-a spus nimic despre pericolul ce au de confruntat, total nepregătiți, crezând că e un incendiu obișnuit, dar care nu se stingea cu nimic și când s-au încălzit de efort și au transpirat și-au scos căștile și echipamentul, chiar prinzând tonerul radioactiv cu mâinile goale. Radioactivitatea este invizibilă, inodoră, insipidă și nemiloasă și-n jumătate de oră au început primele simptomele: atonie și oboseală exagerată, amețeli, vomă, iar după un timp pielea lor a început să-și schimbe culoarea, mai întâi roșie, apoi purpurie, apoi cenușie și mai târziu să se dezlipească. Mulți dintre ei, împreună cu operatorii reactorului și cei 31 de muncitori ce se aflau de serviciu la acea ora au murit aproape imediat, de-o moarte tragică în spitalul specializat „Numărul 6” din Moscova, unde s-a încercat a fi tratați. Când incendiul s-a potolit, a început sarcina titanică de limitare a radioactivității. Elicopterele militare au aruncat tone de plumb și nisip, împreună cu bor peste bucățile radioactive împrăștiate și peste miezul radioactiv ca să se încetineze reacțiile nucleare. Când s-au întors, piloții și-au aruncat uniformele și au încercat să se dezinfecteze cât de bine au putut. Apoi au încercat să dezinfecteze elicopterele. Degeaba însă. A doua zi dimineață, când s-au întors, au observat că iarba de sub elicopterele lor își schimbase culoarea. Într-o noapte devenise galbenă și uscată. Inițial au fost trimiși roboți rezistenți chipurile, dar au fost învinși de radiațiile puternice și-așa au fost trimiși „bio-roboții”, mai exact 3.828 de soldați, cu armuri de plumb improvizate, care trebuiau să rămână în zona contaminată maxim 45-90 de secunde. Pentru eforturile lor au fost recompensați cu o diplomă și câteva ruble – dar nu se știe câți dintre ei au reușit să se bucure de ele. Apoi 600.000 de soldați au avut sarcina de-a curăța întreaga zonă și încă o zonă dimprejur cu o rază de 30 de kilometri. Au golit satele vecine, au acoperit solul cu ciment și au împușcat toate animalele de companie pentru a preveni transmiterea radioactivității. Când radioactivitatea s-a potolit, s-a putut ridica o copertină imensă, formată din 400.000 de metri cubi de ciment și 7.000 de tone de fier, cu denumirea „Sarcofag”, pentru „îmbălsămarea” reactorului. A fost cel mai mare proiect tehnic din lume. Ce-a rămas în urma ecestei teribile explozii nucleare? Un oraș fantomă, cea mai mare parte a zonei din jurul fabricii abandonate e pustie, în timp ce există clădiri, moloz și depozite de deșeuri împrăștiate, blocuri goale, toate rămase în paragină așa cum au fost evacuate, orașul Pripyat, un oraș care adăpostea odinioară 50.000 de oameni, majoritatea muncitori din fabrici.
Povestea Cernobilului a fost îngropată în haosul prăbușirii Uniunii Sovietice. Dezastrul de la Cernobîl a fost un moment de cotitură în istoria URSS-ului, va spune în 2006 însuși Gorbaciov, care a muncit atât de mult pentru a menține vie utopia Uniunii Sovietice. Au urmat procese, la care operatorii reactorului au fost găsiți exclusiv vinovați. Cei care au supraviețuit au fost condamnați și conduși la lagăre de muncă forțată, principalul vinovat al accidentului fiind o greșeală de proiectare, dar și rezultatul compromisurilor de reducere a costurilor încălcându-se principiul că „reactorul este imposibil de explodat”.

Urmările ale acestui mare dezastru continuă și azi, prin existența izotopilor activi atât în atmosferă cât și în solul regiunii respective, cu efecte nocive imediate și la distanță de ani, cu mutații genetice, anomalii atât asupra oamenilor, cât și-al florei și faunei ! Ca să înțelegem, cantitatea de radioactivitate eliberată în atmosferă a fost de aproape 200 de ori mai mare decât cantitatea de radioactivitate eliberată de cele două bombe atomice din  Hiroshima și Nagasaki împreună. Pripyat, orașul fantomă azi, a fost evacuat la două zile după dezastru dar între timp mulți oameni au fost deja expuși la niveluri ridicate de radioactivitate, continuând și azi să aibă un nivel ridicat de poluare și va rămâne astfel abandonat, deoarece plutoniul durează mai mult de 24.000 de ani pentru a-și reduce intensitatea cu doar jumătate. Se spune că radioactivitatea a fost atât de puternică încât ochii pompierului Vladimir Pravik s-au transformat în albastru din maro! În zonele poluate, Cernobîlul afectează toate aspectele vieții umane. Radioactivitatea se află în mâncarea pe care o mănâncă, în laptele și apa pe care o beau, în școlile, parcurile și locurile de joacă ale copiilor lor, chiar și în lemnul pe care îl ard pentru a se încălzi, adică peste tot ! Există încă material radioactiv într-un sarcofag din beton, construit peste reactor după accident, care se deteriorase după ani, așa că o nouă carcasă s-a construit peste sarcofag, dar protecția acestuia va dura doar 100 de ani. Celelalte trei reactoare din fabrică au funcționat încă 13 ani ! Industria nucleară și guvernele care o susțin în Ucraina, Rusia și Belarus vor să cheltuiască miliarde pentru alte proiecte nucleare, ignorând obligația lor de a sprijini pe supraviețuitorii accidentelor, minimalizând efectele dezastrului și ascunzând realitatea cotidiană a Cernobîlului. Ploaia radioactivă a ajuns până în Irlanda. Suedia a fost prima țară care a informat lumea despre dezastru, după ce guvernul sovietic a decis inițial să mențină secretă explozia. Ucraina, Belarus în special în proporție de 70% și Rusia au fost cele mai afectate țări, absorbind din poluarea cauzată de accident. Acum, câțiva oameni trăiesc încă acolo, lucrători în patrulă și personalul administrativ pentru paza temporară. Există două magazine generale și un hotel pentru turiștii care doresc să viziteze locul accidentului nuclear și orașul. Pădurea din apropierea locului dezastrului se numește „Pădurea Roșie”, deoarece nivelurile ridicate de radioactivitate au ucis copacii și au acoperit suprafețe mari cu culoarea roșie aprinsă a pinului mort. Animalele care trăiesc în zona închisă de 30 de kilometri din jurul Cernobilului au rate de mortalitate mai ridicate, mutații genetice crescute și rate mai scăzute ale natalității. Lupii, vulpile, caii sălbatici și ei au căpătat culoare roșietică, mistreții, castorii și alte animale sunt pe străz,i libere, locuiesc în oraș de când locuitorii săi au părăsit Pripyatul. Prin intermediul norului dar si-al precipitațiilor, norul radioactiv a intrat și-n Romania, în special in partea ei estică în jurul datei de 1mai, spunea responsabilul Stației de supraveghere radioactivă, Andrei Neagu și la început s-a crezut că s-au defectat aparatele, indicând valori de peste 1000 de ori mai mari decât cele normale, semnalându-se prezența lui chiar și-n nordul Greciei . Au existat firește o serie de cercetări în legătură cu cauzele producerii exploziei, cu o întrebare persistentă, de exemplu cum a putut să fie aruncat capacul gigantic al unui reactor, având 2000 de tone? Ce forţă anume a propulsat capacul reactorului care a căzut alături de el ? E vorba doar de o creștere a presiunii vaporilor din reactor numai? Cercetătorul rus Urutskoïev spunea ca: „Dacă presiunea vaporilor ar fi fost suficient de mare pentru a ridica un capac de o asemenea greutate, cu siguranţă ea ar fi determinat şi explozia pereţilor reactorului, iar aşa ceva nu s-a petrecut. Pereţii reactorului nu au fost nici măcar deformaţi.”! Deasemeni Profesorul Georges Lochak declara: „O altă enigmă: măsurând magma răcită din jurul bazei reactorului, grupul condus de Urutskoïev a estimat că după explozie nu a mai rămas decât 10% din combustibilul nuclear, în timp ce lângă el au rămas 10 t de aluminiu, metal care nu are nimic de a face cu construcţia unui reactor…” ! Ce s-a petrecut deci cu 90% din combustibilul nuclear, unde a dispărut ? S-a dispersat în atmosferă ? Reactorul distrus conţinea 180 de tone de uraniu îmbogăţit. Dacă s-ar fi produs o explozie nucleară, consecinţele ar fi fost cumplite, spunându-se că de fapt a fost o explozie termica ! Nici mai mult, nici mai puțin se face aluzie, la un anumit ajutor, a unui obiect zburător neindentificat, observat deasupra reactorului de sute de persoane, OZN-ul staţionând în acea arie un anumit interval de timp, ca un glob de foc cu diametrul de 6-8 metri care se mişca lent pe cer și ajuns la aprox. 300 de metri deasupra reactorului, două raze de lumină purpurie s-au îndreptat către acesta. Martorii susțin că fenomenul a durat aproximativ trei minute, după care obiectul s-a stins zburând în direcţia nord-vest.” După aceasta, nivelul reactoarelor a scăzut la un sfert, fapt care, probabil, a făcut să fie evitată explozia nucleară.
Fotografiile făcute de vizitatori sunt de mare interes, peste tot domnind pustiul, dezastrul, impresionante sunt locurile de joacă pentru copii, cu scrânciobe, tobogane ruginite, stricate de ani, fiind acoperit totul de vegetații abundente, uriașe ce-au năpădit crescănd și acoperind suprafețe întregi din oraș, blocuri, clădiri părăsite așa cum au fost, la repezeala, lucruri împrăștiate pe jos, chiar și jucării, păpuși, o imagine dură care să aminteasca dezastrul ce-a costat atâtea vieți omenești, neprecizându-se exact numărul si continuă să coste, nu numai local, dar și-n țările învecinate ce-au suferit și suferă de pe urma radioactivității crescute, prin numeroasele cazuri de anomalii genetice, la oameni și animale, malformații și cancere ce s-au semnalat într-o mare, mare proporție ! Acum se poate călători în zona respectivă din Cernobîl, agențiile de turism organizând excursii de o zi în orașul abandonat Pripyat, luându-se măsuri preventive ! Cine are curiozitatea și curajul o poate face…
___________________________________
26/4 / 2021

Facebooktwitterby feather