Dragii mei copilaşi, a fost odată ca niciodată, că dacă n -ar fi fost nu s-ar fi povestit, a fost o lume minunată, în care nu existau nedreptăţi şi nici ură, ci  numai  armonie şi bună înţelegere.

     În această lume minunată a poveştilor  trăiau cei trei frăţiori iepuraşi, prietenii noştri.

        Într-una din zile Iepuran, frăţiorul mai mare, intră la Mătuşa Botic roz să vadă ce mai face şi o găsi bolnavă la pat, abia respirând. Iepuraşul se impacientă şi o întrebă dacă a fost la doctor, mătuşa îi spuse că a fost şi îi arătă mai multe cutiuţe cu medicamente din care lua de câteva zile,  dar fără folos.

       Iepuran se oferi să vină s-o ajute, să-i prepare câte ceva de mâncare în fiecare zi. Mătuşa s-a bucurat foarte mult să vadă cât de săritor  şi  grijuliu este nepotul ei, căci era tare slăbită, a fost de acord şi i-a mulţumit.

       Ajuns acasă, Iepuran le-a povestit frăţiorilor ce a păţit Mătuşa Botic roz, că este foarte bolnavă şi că, în ciuda tratamentului, nu se simte bine. Frăţiorii s-au întristat şi s-au întrebat ce ar putea face să o ajute. Iepuran le-a spus că va merge zilnic la ea să-i gătească câte ceva proaspăt, căci organismul în suferinţă are nevoie de o alimentaţie consistentă, ca să se lupte cu boala.

         A doua zi dimineaţă, la micul dejun, Iepurică cel năzdrăvan le spuse frăţiorilor că a avut un vis în care Împăratul viselor i-a spus că Mătuşa Botic roz are nevoie ca să se facă bine de « iarba de leac » ce se găseşte în Ţinutul de la capătul lumii, fără de care nu are scăpare.

          Iepuraşii ascultară cu atenţie spusele lui Iepurică, auziseră şi ei de Ţinutul de la capătul lumii, unde se găsesc tot felul de plante vindecătoare, căci trebuie să ştiţi că înainte de a exista medicamentele, oamenii foloseau în tratarea bolilor plantele medicinale, care s-au dovedit a fi foarte utile şi de mare ajutor. În zilele noastre există o adevărată ştiinţă, Fitoterapia, care ne învaţă ce plante să folosim în diverse boli.

         Iepuraşii merseră cu toţii la Mătuşa Botic roz, Iepuran îi găti de-ale gurii şi Iepurică o întrebă dacă ştie unde este Ţinutul de la capătul lumii. Mătuşa le spuse că trebuie să coboare pe firul apei, până la fluviul cel mare şi că dincolo de fluviu este Ţara de la capătul lumii. Iepurică îi povesti ce-a visat şi i-a spus că vor merge acolo să-i aducă iarba de leac ca să se vindece. Mătuşa a fost foarte impresionată şi i-au dat lacrimile când a văzut cât de mult o iubesc nepoţeii ei, le-a spus că dacă vor ajunge acolo să ştie că armăsarul alb unicorn este cel care-i va putea ajuta să găsească iarba potrivită, căci a mai ajutat şi pe alţii şi să fie cu băgare de seamă, căci drumul este plin de primejdii.

             Frăţiorii porniră a doua zi o dată cu ivirea zorilor şi merseră până ce pârâul din satul lor se vărsa într-o apă mai mare, unde întâlniră nişte plutaşi  care-i întrebară ce caută pe acolo, şi când iepuraşii le povestiră unde vor sa ajungă, aceştia îi poftiră să vină cu ei pe plută, căci ei vor ajunge la acel tărâm. Ei, dragii mei, iţi trebuie ceva curaj să călătoreşti pe o plută, dar cum iepuraşii nu erau lipsiţi de curaj, s-au suit pe plută şi au pornit.Trebuie să vă spun că în vremurile de demult, când nu existau şosele  şi camioane de mare tonaj care să transporte buştenii, lemnul din munte era transportat pe apă, erau făcute plute care erau conduse pe firul apei de plutaşi pricepuţi care erau dintre cei mai voinici şi curajoşi.

        De pe maluri copacii se uitau parcă curioşi, căci iepuraşi pe plută nu mai văzuseră până atunci.

             Călătoria dură toată ziua, mâncară din ce-şi luaseră la ei, şi plutaşii le-au oferit o mămăliguţă cu brânză de burduf delicioasă.

            Către seară,  pluta ancoră într-un port la fluviul cel mare. Plutaşii îi invitară să înnopteze împreună la gazda lor, un moşneguţ şugubăţ care, când îi văzu, se înveseli şi când află unde vor să ajungă se cam miră, dar le fu de folos căci le spuse de unde pot lua a doua zi o barcă care să-i treacă fluviul şi le mai spuse să ia cu ei câteva mere pentru armăsarul unicorn care-i va călăuzi, căci îi plac grozav merele.

           A doua zi dimineaţă merseră la debarcaderul unde îi sfătuise gazda lor, moşuleţul cel simpatic, şi îl întâlniră pe nea Ivan barcagiul, acesta când află de ce au venit îi trecu fluviul cu barca lui cu motor fără să le ia niciun ban şi le ură suces.

              După ce au debarcat pe Tărâmul de la capătul lumii, frăţiorii au purces cu tot curajul în căutarea armăsarului unicorn, au mers cât au mers şi s-au afundat într-o pădure deasă, unde la un moment dat într-o poiană însorită au văzut mai multe fete despletite îmbrăcate în rochii lungi albe, care dansau un dans îndrăcit. Iepuran le-a spus că sunt Ielele şi să stea liniştiţi căci nu este bine să le deranjeze. Au mers cu mare băgare de seamă mai departe până când, la un izvor ce susura pe marginea drumului îl întâlniră  pe armăsarul unicorn care văzându-i, le spuse: ”-Bine aţi venit dragii mei!” Iepuraşii, uimiţi că armăsarul le-a vorbit pe limba lor, i-au oferit desaga cu mere roşii ce o aduseseră pentru el. Armăsarul s-a bucurat nespus şi le-a mulţumit, înfruptându-se cu nesaţ din merele aduse de iepuraşi. După ce a terminat de mâncat, i-a invitat să-l urmeze, căci îi va conduce la grădina Scorpiei, unde se găseşte iarba de leac de care au ei nevoie, şi au pornit pe cărare în sus.

             Au mers cale de vreo oră, poate chiar două, că începuseră să cam obosească, când armăsarul le spuse că au ajuns dar trebuie să stea ascunşi până ce Scorpia va pleca la masă, căci numai atunci vor putea lua iarba de leac, până atunci să stea cuminţi, să nu facă zgomot ca să nu-i simtă Scorpia .

               Când Scorpia a plecat la masă, armăsarul i-a condus în grădina unde se aflau o mulţime de plante şi flori care de care mai frumoase, el le-a arătat iarba de leac de care au ei nevoie şi le-a spus să nu ia decât un fir că le este deajuns, căci dacă Scorpia va observa, va fi vai şi amar,  căci va veni dupa ei. Iepuraşii luară cu băgare de seamă un fir de iarbă de leac, pe care Iepuran îl băgă în sân  şi  tiptil se întoarseră în ascunzătoarea lor.

                Nu trecu mult şi Scorpia se întoarse la grădină dar nu observă nimic, aşa că iepuraşii porniră călăuziţi de armăsar către debarcaderul unde-i aştepta barcagiul, căruia pe drum îi culeseră o pungă cu mure. Acesta le-a mulţumit  şi  i-a trecut peste apa învolburată a fluviului, spunându-le că a plouat la munte şi de aceea este apa tulbure.

Ajunşi pe celălalt mal, frăţiorii aflară de la barcagiu că este un autocar care pleacă cam într-o oră şi care îi poate duce până în orăşelul de lângă sătucul lor, aşa că se grăbiră să prindă autocarul. După ce s-au văzut urcaţi în autocar au respirat uşuraţi, căci erau ca şi ajunşi acasă. De la staţia unde îi lăsa autocarul nu mai aveau de mers decât vreun sfert de ora până acasă, floare la ureche pentru iepuraşii noştri iuţi de picior.

         Odată ajunşi la destinaţie, au coborât din autocar şi au pornit-o glonţ către casa mătuşii. Aceasta nu se simţea deloc bine, dar după ce Iepuran i-a făcut o fiertură cu iarbă de leac, aceasta îşi reveni ca prin minune şi nu ştia cum să le mai mulţumească nepoţeilor ei viteji care o salvaseră.

                   Şi eu încălecai pe-o şa şi vă spusei povestea mea.

                                       Prof. dr. Valeriu Bistriceanu

by

Referinţă Bibliografică

VALERIU BISTRICEANU: IARBA DE LEAC (Poveşti pentru copii)/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 8 ianuarie 2016