GHEORGHE A. STROIA – acrostih
(a se citi și pe verticală)
Gândurile adunate în lumină se prind în
Hora cuvântului de suflet iar
Euterpe își continuă dansul vântului –
Oare, își mai așteaptă plecarea spre
Răsăritul unei regăsiri de rouă sau
Glăsuiește din fluierul albastru –
Hotărâtă să culeagă vise din stelele
Eternității cernute prin veacurile libertății…
Așa vom ști care este chemarea…
Spre verdele-miracol cules din răsărit de
Timp – cusut în lumină și cuvânt netulburat – iar în
Rugăciune își adună liniștea din linia
Orizontului trezit de vântul zorilor,
Inima își cheamă cerul să fie temelia
Acestui anotimp răstignit între vise neculese…
(a se citi pe verticală)
Timp zidit între două amintiri…
(autor Vasile Bele)
Timp – care îți cerni rouă
adună culoare din stâncă
și culege visare din priviri
apoi ascultă-ți netăcerea nopții.
Nu mai alerga după suflare de vânt
– nu îl vei culege niciodată –
mai bine zidește treceri de rouă
peste cărări de lumină și cuvânt în așteptare…
Timp – care chemi visările vântului
să le povestești cum răsare busuiocul
nu îți ascunde uitarea în umbră de rouă
nici în amintiri răstignite
– cuvintele le voi păstra în lumină.
Te aștept să cerni brumă în toamne
netriste – doar așa adierile coapte în
limpezime și adevăr mângâiat îți vor
arăta cărarea spre visarea foșnetului de umbră…
Timp – fă-mă prieten cu tine!
Te voi răsplăti cu vise și nemurire
iar nopțile îți vor arăta cum zboară
clipele de zâmbet.
Timp – cusut în lumină, te aștept
să îți oprești în pas de stâncă albastră
urcarea spre universul dintr-un alt veac…
Timp – azi, te vreau zidire
știu că mâine nu mai este al meu,
Abia acum voi opri visările vântului
să curgă în alte anotimpuri,
Scrieți pe cer neuitarea și culege
anotimpuri pribegite – doar așa adierile
coapte în clar de izvor îți vor dărui albastru.
Da! Albastru dintr-o tăcere peste veacuri…
Timpule!
Cu respect și adâncă prețuire!
Chiuzbaia, 7 februarie 2023


