În zorii zilei când ajunge,
La începutu-i pe Pământ,
În brațe îl primește VIAȚA
Pe om, trimis de Domnul Sfânt.
Și când începe să perceapă
Ce e cu el, unde-a ajuns,
În minte-i se adună gânduri
Și întrebări fără răspuns.
La început își poartă pașii
Ținut ocrotitor de mână
De cea prin care-a fost trimis
Să-i fie alături ca o zână.
Din Universul fără margini,
Trimis a fost într-unu-ngust,
Un diamant poate s-ajungă
Prin șlefuire dintr-un frust.
Dar șlefuirea-i grea și dură,
Nu mulți putere au s-o facă,
Căci VIAȚA nu aceeași șansă
O dă ca toți să și-o petreacă.
Și, dup-o vreme, apare MOARTEA,
Pe la prieteni, pe la rude…
Cohorta ei îndoliată
În suflet rănile deschide.
Ea nu-i ca VIAȚA să aducă
Trăiri frenetice, speranțe…
În casa-n care a intrat,
Se spune doar „Condoleanțe!”
Și nu contează vârsta, sexul,
Ori bogăția adunată,
Pe MOARTE n-ai cum s-o indupleci,
Te are-n listă, nu te iartă.
Dar omul dac-ar înțelege
Că VIAȚĂ fără MOARTE nu-i,
Că ordinea firească este
După porunca Domnului,
N-ar suferi atât când pleacă,
Prin moarte, el sau dintre-ai lui,
Căci trecerea-ntr-o altă lume
Deschisă-i doar sufletului.
Dar asta este-n gena noastră
Ca râuri lacrimi să vărsăm,
Să ne-ntrebăm de ce, prin MOARTE,
De propriul trup ne barasăm.
Ne este greu, atât în VIAȚĂ,
Că multe-avem de îndurat
Ca ispășire a pedeapsei
Păcatului de măr mâncat,
Cât și când MOARTEA ne-amintește
Că ce-i AICI e trecător
Și viața-i veșnică DINCOLO
Prin planul dat de CREATOR.
20. 09. 2022, Vernești, Buzău, România-Georgeta Tudor


