VINDECĂRI LIRICE
În liniștea eterului, amurgul
stinge încet luminile din patimi,
prin univers planetele sunt lacrimi
pe care le mai varsă Demiurgul.
Cad stelele în ruguri de poezie
și se topesc în fluvii siderale,
efluviile de gânduri pier banale
în peticele albe de hârtie.
Ușoară se cutremură penița
peste cuvântul răscolit de gânduri
și sinuoasă lunecând pe rânduri
se desfășoară cenușie viața.
Catrene încărcate de eresuri
își macină în nostalgii trecutul,
dezamăgiri revendică tributul
la întrebările fără răspunsuri…
În piept bat ritmurile galaxiei
și clipe care însumează veacuri,
lovesc patologii fără de leacuri
cu elixir în strofele poeziei!


