Titlu cărţii: Femei şi destine

Autor: Getta Berghoff

Cuvânt înainte: Zoltan Terner

Editura Ofakim, Tel Aviv, 2015

ISBN: 978 96592402-0-3

266 pagini A5

Despre virtuţile prozei scurte a Gettei Berghoff

Povestirile adunate între copertele acestui volum par să aibă ca punct de plecare un material autobiografic sau memorialistic, adică trăit, cunoscut, observat. De aici izvorăşte poate şi caracterul autentic, verosimil, şi – în ultimă instanţă – adevărul epic şi uman al textelor. În imaginarul prozatoarei un loc important îl constituie conflictele de familie, dramele rupturilor de cuplu, abandonul căminului conjugal, copiii părăsiţi de taţi, mamele rămase singure.

Toate aceste drame familiale beneficiază din partea autoarei de o înţelegere profundă, caldă, empatică şi de o redare expresivă, fin nuanţată. Aspectele relaţiilor dintre generaţii nu lipsesc nici ele din câmpul de observaţie al autoarei. Alte povestiri au ca material epic dificultăţile adaptării noilor veniţi în Israel, modalităţile de trăire a rupturii de vechea viaţă şi de confruntare cu şocul transplantării într-o nouă lume culturală, lingvistică şi de mentalităţi. Contondenţele istoriei şi suferinţele cauzate oamenilor (mai ales evreilor) de Holocaust şi de Gulag fac şi ele obiectul atenţiei (Violoncelul din Centrul Dizengoff).

Copilul din emoţionanta piesă intitulată Povestea unui om bun este unul din copiii orfani din Transnistria aduşi în Ţara Sfântă. Unele secvenţe memorialistice din diferitele războaie ale Israelului se convertesc şi ele, sub pana lui Getta Berghoff, în fragmente narative sugestive, cu reală valoare documentară. Ceea ce urmăreşte scriitoarea cu perseverentă şi constantă consternare este modul în care destinul ia chipul hazardului, determinând meandrele drumului de viaţă al personajelor. O întâmplătoare întâlnire în tren, un om cu care schimbă câteva cuvinte pe stradă, un gest, un fapt sau chiar un cuvânt schimbă cursul vieţii unui om sau al unor oameni.

Examinând sintetic aceste povestiri, căutându-le trăsăturile comune, ne vine să spunem că aproape în toate regăsim acelaşi personaj central, şi anume Timpul. Începând cu Clipa care face să înflorească sentimente şi terminând cu Anii care le erodează, care adună şi despart oamenii, îi aşază în lumi diferite, timpul apare în majoritatea acestor texte ca laitmotiv, ca declanşator şi plămăditor al dramelor. Desigur, toate acestea nu sunt o noutate. Le întâlnim în nenumărate opere de proză ale lumii. Dar ceea ce este propriu acestor proze scurte este modalitatea stilistică la care recurge autoarea, îmbinând Timpul cu Memoria.

Obsedată de mecanismele timpului şi de efectele răvăşitoare, răsturnătoare sau reparatorii, ale clipei, ale anilor sau ale deceniilor, prozatoarea dă întâietate aproape absolută trecutului. Prezentul povestirii e adeseori foarte sumar, câteodată aproape absent, redus uneori la clipa declanşării unei rememorări. Rememorarea apare aproape în fiecare din aceste proze scurte. În aproape fiecare povestire se strecoară o altă povestire în care se derulează o retrăire, prin rememorare, a unei vieţi, a unui fragment de viaţă sau a unei drame. Aceasta se desfăşoară, de obicei, în montaj paralel. Ca într-un film. Prozatoarea ascultă şi redă ceea ce se povesteşte sau i se povesteşte. Sau ceea ce îşi povesteşte, retrăind, singură cu sine şi cu marea, ca eroina din La Caesarea.

Uneori rememorările curg paralel între ele, alteori se încrucişează, se întrerup, se leagă, se înnoadă. E o împletire a întâmplărilor care se petrec în prezent cu cele care s-au petrecut în trecut şi au născut ceea ce se petrece în prezent. Uneori se împletesc frânturi ale unei povestiri cu frânturi din povestirea unei alte povestiri. E un film despre un alt film în film. E ca naraţiunea unei naraţiuni în care intră o a treia. Uneori autoarea ni se adresează direct, dar vorbindu-şi sie însăşi, privindu-ne sau privindu-se în oglindă. Rememorarea poate fi la urechea unui ascultător sau la microfon, în faţa unei audienţe

colective, dar poate fi şi în gând, în ambianţa sonoră a valurilor mării, ca în La Caesarea. Revin mereu, ca nişte imagini emblematice pentru rememorare ochii, urechile, gura, buzele. Cel care povesteşte trecutul îl vede în faţa ochilor lăuntrici, buzele sale se mişcă în rostirea cuvintelor, iar frazele se adresează urechii celui care ascultă.

Aceasta face originalitatea de stil şi compoziţie a acestor piese de proză scurtă ale lui Getta Berghoff. În asta constă, în mare parte, farmecul şi puterea lor de a ne capta emotiv şi cognitiv. În povestirile semnate de Getta Berghoff oamenii se observă între ei, tac, vorbesc cu ochii, privesc, contemplă. De multe ori, folosind ochii interiori. Îşi reamintesc, retrăiesc, revăd scene, tablouri, chipuri, feţe, obraji, zâmbete. Se poate glosa îndelung despre tăcerile din unele monologuri ale personajelor. Aceste tăceri sunt

consemnate cu acribie, descifrate şi puse să vorbească.

Personajele se analizează, se judecă, au regrete, îşi fac remuşcări. În aceste proze scurte acţiunea exterioară e sumară, conflictul luând rareori forme exterioare. Atmosfera

predominantă este cea a dramelor interiorizate, depozitate în memorie. Autoarea e interesată în special de cazuistica antagonismelor psihologice cu semnificaţii morale declanşate de evadări, laşităţi, ruperi, plecări, neînţelegeri, clarificări prea târzii.

De remarcat, printre elementele de măiestrie, că evoluţia unor personaje este descrisă cu o desăvârşită fineţe şi un perfect bun simţ (Povestea piersicului alb). Găsim în volumul de faţă, venind să îmbogăţească spectrul stilistic al acestor scrieri, şi pagini de jurnal şi, risipite ici-colo, gânduri ale autoarei, scânteieri reflexive, notări livreşti, citate din texte sapienţiale de Dalai Lama, Tolstoi, ş. a.

Nu lipsesc din aceste povestiri nici referinţele la deliciile lecturii sau la bucuriile pe care le oferă lumea muzicii şi a artelor plastice. Ceea ce este caracteristic stilului Gettei Berghoff şi dă o bună parte din valoarea lui, este abordarea analitică a comportamentului uman, observarea ascuţită a detaliilor de ordin psihologic, notarea atentă, minuţioasă a celor mai fine percepţii vizuale sau auditive, de gestică, mimică sau nuanţe ale vocii. La toate acestea adăugându-se un comentariu al autoarei, analiticreflexiv, glose, meditaţii. În unele dintre proze, (cum este, de pildă, excepţionala Vară fierbinte), prin transfigurare artistică, şi prin ritmare, din vălmăşagul de gânduri, idei eseistice, imagini, percepţii, sau tablouri de vis care însoţesc rememorările, se naşte parcă, ici-colo, sub ochii noştri, câte un veritabil poem în proză sau un fragment de eseu. Toate astea dovedesc că Getta Berghoff, are, pe lângă sensibilitate, imaginaţie, de memorie afectivă, are şi darul jocurilor perceptive şi de limbaj, adică al poeziei.

O văd scriind versuri pline de fervoare lirică. Proza ei nu e lipsită nici de metafore pline de prospeţime, nici de viziuni picturale. În interstiţiile analitice ale naraţiunilor sale apar, şi tablouri panoramice spectaculoase (de pildă, A povesti şi a rememora incendiul pădurilor din Rahel şi artistul ei) sau evocări ale unor episoade cruciale din istoria Israelului, realizate cu o pană sigură.

La fel ca în romanele sale, şi în volumul de faţă, scriitoarea e preocupată mai ales de acele aspecte ale vieţii afective a personajelor care au semnificaţii moralspirituale. În prozele scurte din această carte, ca şi în romanele Ultima ninsoare sau Comorile Arielei, problematica psihologică este dublată de una etică, cu coloratură religioasă, familială sau juridică. Prin intensitatea şi densitatea trăirilor pe care le reprezintă şi prin bogăţia semnificaţiilor pe care ni le transmite, putem spune că volumul „Femei şi destine” înmănunchează texte exemplare pentru nivelul de excelenţă al scrisului de maturitate al doamnei Getta Berghoff. Aici îşi dă prozatoarea întreaga măsură a aptitudinilor sale scriitoriceşti. Putem spune că avem acum, în faţa noastră, oferindu-ni-se să o citim, cea mai bună carte pe care o semnează distinsa prozatoare.

Zoltan TERNER

ianuarie 2015

by

Referinţă Bibliografică

Zoltan TERNER: A POVESTI ŞI A REMEMORA/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 23 februarie 2015