Cu un poem greu prins la brâu,

ca şi cu o piatră de râu,

într-o seară târzie, liniştită,

precum umbra unui vultur în zbor

întinsă pe o jumătate de planetă,

sar înainte,

mă arunc printre cuvinte…

Afară ninge cu ninsoare de cerb…

Îmi vine să mă scutur

de acest februarie respingător

însă cuvintele hibernale mă apasă

cu o presiune nemaiîntâlnită,

cel puţin de mine nemaicunoscută;

mai ales substantivele îngheţate

sub formă de ţurţuri

mă împung în amintiri, în nostalgii,

îmi provoacă vertij în poezii,

mă strâng de mâini, de metafore, de mijloc,

nu-mi dau pace deloc.

Şi afară ninge,

ninge cu ninsoare de februarie

şi cu adverbe de timp în avarie…

Nu ştiu ce să mă mai fac,

am încercat cu simple pastile, cu pasteluri,

am încercat şi cu antibiotice,

şi cu antidepresive, şi cu minulesciene,

dar mi-am revenit puţin

abia atunci când am avut ideea

(amintindu-mi de Avraam,

cu „A” şi cu doi de „a” –

cel care l-a descoperit

pe Dumnezeul cel adevărat

dintre atâţia zei)

de a-l scrie pe Eminescu

cu „E” şi cu doi de „e” –

Emineescu (cel care a descoperit

Limba română cea adevărată

dintre atâtea cuvinte).

Afară ninge cu fulgi albi, imaculaţi,

adevăraţi,

cu subiecte, cu predicate,

cu oameni iertaţi de păcate,

iar eu m-am vindecat

pe drumul de întoarcere

de la Sfânta Taină a Spovedaniei,

primind canon să-l scriu

de-acum înainte

pe Eminescu cu „E” şi cu doi de „e” –

Emineescu,

şi să alcătuiesc în continuare poezii

care la prima vedere par a fi desuete,

perimate, afectate de uzură,

precum Sfânta Scriptură.

by

Referinţă Bibliografică

FLORIN T. ROMAN – Fulgi şi cuvinte de Făurar/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 15 februarie 2017