Autor MARIA FILIPOIU
Editura Libris Editorial , 2018
PARTEA III – Capitolul 7
Motto:
„Istoria îşi are logica ei proprie: niciun neam nu e condamnat de a suporta, în veci, un regim vitreg, corupt şi mincinos. Ne temem că aproape e ziua în care simţul conservării fizice, revoltat de maltratările administrative şi fiscale şi de exploatarea excesivă din partea străinilor, va preface poporul nostru într-o unealtă lesne de mânuit în contra chiar a existenţei statului.
Mihai Eminescu – ziarul „Timpul” (5 decembrie 1882)
Cald și confortabil să le fie lor,
Guvernanților, prin vremuri democrate,
Asuprit cu biruri mari este popor
Condus triumfător spre culmi ruinate.
Maria Filipoiu
CRUCI PENTRU VEACUL UNIRII
(sonet Centenarului Unirii)
În suflet și în gânduri port Unirea,
Cu bucurie și cu suferință,
Că scurtă le-a fost marea biruință
Celor ce au făptuit întregirea.
Dar înlăcrimată e neputință
Și nemărginită-i nefericirea,
De când li s-a destrămat înfrățirea,
Iar reunirea nu intră-n sentință.
În rugăciune își caută leacul,
Românii de țara-mamă izolați,
Când Marea Unire celebrează veacul.
De limba maternă dezrădăcinați,
După cum străinilor le-a fost placul,
În cruci putrezesc frații sacrificați.
CHEMAREA STRĂBUNILOR
(sonet patriotic)
Când pe români îi bântuie necazul
Și pe ogor vin prădători de țară,
În rugă chem eroi de-odinioară,
Cu duhul de-a le tempera extazul.
Să nu fure a patriei comoară,
Cei ce-au îndrăznit și-au sărit pârleazul,
Îi strig spiritul lui Mihai Viteazul,
Din țară s-alunge hoardă barbară.
Și în tranșee, străbunii au visat
Să aibă țara, doar urmași de seamă;
Dar visul lor în coșmar s-a transformat.
Că nu toți fiii de aceeași mamă
Au spiritul patriotic dezvoltat,
În luptă să-și dea viața fără teamă.
DEBUSOLAȚII DEMOCRAȚIEI
(sonet-pamflet)
Debusolați și triști mor confrații mei,
De maratonul politic obosiți
Și în sorți nemeritate prigoniți
La pensii indexate cu câțiva lei.
Chemați la votare, ei sunt nelipsiți;
Dar le aduc noroc „pupăza din tei”,
Cât în Parlament se bulucesc mișei,
Lângă „ciolan” să trăiască fericiți.
Până când amuțesc, susțin slogane
Pentru profitorii de libertate,
Ce încalcă legi, plătind cu plocoane.
Iar cei din „turmă” au zile scurtate
De birururi, taxe și comisioane,
Nici în mormânt să nu fie uitate.
VREMEA UNIRII
(rondel năzuinței de unire)
Prin veacuri, multe ai pătimit,
Cu năzuințe îngropate!
Dar vremea Unirii a venit,
Să te trezești, române-frate!
Că pentru patrie te-ai jertfit
În bătăliile purtate
Prin veacuri, multe ai pătimit
Cu năzuințe îngropate!
Tributul morții de-a fi plătit,
Ți-aș fi dat viața, jumătate!
Vrând să fie neamul fericit,
Unit în pace și-n dreptate,
Prin veacuri, multe a pătimit!
BASARABIE SCĂLDATĂ ÎN LACRIMI!
(rondel Unirii destrămate)
Basarabie în lacrimi scăldată,
Te-au rupt străinii de pământul țării
Și te-au izolat cu sârmă ghimpată,
Să-ți duci crucea cu birul depărtării!
România nu te-a uitat vreodată,
Că-n suflet ți-a simțit rana trădării;
Basarabie în lacrimi scăldată,
Te-au rupt străinii de pământul țării!
În sufletul trist și pustiu te poartă,
De-a fi Centenarul aniversării
Marii Uniri – izbândă neuitată;
Până în veci duc ecoul chemării,
Basarabie în lacrimi scăldată!
PARTEA IV (fragment)
PATRIOTISMUL – O DOVADĂ A JERTFEI
Jurnalul de publicistică istorico-literară „Recurs la Unire – Centenarului Marii Uniri” este impregnat de sentimentul deznădejdii, ce doare ca rana unui pumnal înfipt în sufletul neamului românesc, în anul aniversării Centenarului Marii Uniri de la 1918, când au fost unite toate teritoriile românești în România Mare.
La un veac de la Marea Unire, în anul anul 2018 este sărbătorit centenarul marelui eveniment, într-o Românie a frământărilor politice și sociale, cu români dezbinați de partizanatul politic în manifestări de stradă, ce abat subiectul interesului național – aniversarea a „100 de ani România”, cu Moldova ruptă în două și despărțită de Râul Prut în Moldova României și Moldova Basarabiei – Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, denumire atribuită de Rusia stalinistă în anul 1940, printr-un tratat politic – Ultimatumul, ce prevedea renunțarea la implicarea armată pe teritoriul României, în urma acordului de cedare teritorială, negociat în acest sens.
Deznădejdea îl încerca și pe poetul Octavian Goga în volumul de poezii „Cântece fără Țară”, la 15 februarie 1916: „Recitesc aceste pagini întunecate înainte de a le da la tipar. Ele s-au desprins pe rând din frigurile neutralității, din așteptarea zadarnică de-un an și jumătate în orașul vesel al Bucureștilor. Credeam că nu vor mai vedea lumina zilei și că, desmințite de realitate, vor rămâne în sertar.”
Relevante sunt versurile din poezia „Fără Țară”, dedicată factorilor de răspundere, când poetul ardelean își plângea „dreptul la Țară”, o mustrare ca un strigăt rămas în ochii românilor ce-și iubesc morala creștină și își apără ogorul vetrei străbune cu spiritul jertfirii pentru țară și neam:
„Azi simt cum noaptea se coboară
Pe dimineața mea de ieri,
Cum cântul meu se înfășoară
Pe giulgilul veșnicei tăceri…
Și printre voi îmi duc povara
Stropit de râs și de noroi,
Căci vai de cine-și pierde țara
Ca să și-o ceară de la voi…”
(Octavian Goga – „Fără Țară”, 15 februarie 1916)
De când cenușa istoriei s-a așternut pe conștiința națională, poporul parcă și-a pierdut busola morală în răzvrătiri partinice. Ecoul cinstirii eroilor jertfiți pentru țară nu se mai aude, de când clopotele care chemau obștea la taina credinței au fost topite și transformate în tunuri de hoardele dominatoare, care au vestit război și moarte până au îmbibat Drapelul României în sânge. Cotropitorii au ucis chipul luptătorului român, răzvrătit pentru dreptate și libertate, dar nu și spiritul patriotic al neamului din el.
Publicarea acestei cărți – file de istorie literară, ca dovadă a patriotismului românesc, reprezintă ecoul recunoștinței pentru eroii neamului, ce poate fi auzit din pagilile ei peste vremuri (prin glaul cititorului), cât rămâne aprinsă flacăra spiritului românesc.
Spre cinstirea memoriei celor care au pus mai presus interesele patriei decât propria viață, privește, române, brațele crucilor răstignite pe ogorul sfânt al țării, înalță gândul în rugăciune la Divinitate și întărește-ți glasul către autorități, ca un „Recurs la Unire”, spre reîntregirea României Mari și scrie noi file de istorie la celebrarea „Cenenarului Marii Uniri” în anul 2018, ca o reparație morală a văduvirii României de pământul Basarabiei.
Parafrazându-l pe marele poet contemporan – Adrian Păunescu(20 iulie 1943-5 noiembrie 2010) pledoaria „Recurs la Unire” este un îndemn patriotic ce răzbate și din versurile poetului amintit:
„ Doamne, ocrotește-i pe Români!
Noi în cel dintâi război
Am ajuns prin moarte, noi,
Doamne, ocroteşte-i pe Români!
Am dat sânge şi sudoare
Pentru România mare,
Doamne, ocroteşte-i pe Români!
Am dat viaţă şi soldaţi,
Pentru-o patrie de fraţi.
Am dat fapta și-am dat zisa
De la Nistru pân-la Tisa.
Dar pe urmă-n patruzeci,
Anul marii făr-de legi,
Două fiare ne-au muşcat,
Ultimatum şi Dictat.
Biata lume nu ştia
Că-ntr-o zi la Moscova
Au semnat un pact neghiob,
Molotov şi Ribbentrop.
Iar fascismul mondial
Ne-a luat parte din Ardeal
Și lui Horthy i l-a dat,
Fi-le-ar numele spurcat.
Stalin cu teroarea sa
Ne-a luat Basarabia
Și cu Hitler în acord,
Bucovina de la nord.
Cei mai răi tâlhari ne-au frânt,
Ne-au luat ţară şi pământ.
Nimenea n-a auzit
Plânsul nostru răstignit.
Astfel am intrat şi noi
În al doilea război.
Haideţi, dom-le Mareşal
în Moldova şi-n Ardeal.
Noi de dor de noi luptam
Pentru ţară, pentru neam,
Pentru vechile hotare,
Pentru România Mare.
Şi-am pierdut şi-am fost răpuşi
Și-am fost ocupaţi de ruşi.
Aliaţii au tăcut,
Stalin a făcut ce-a vrut
Şi-am murit de mii de ori
S-avem iarăşi Trei Culori,
Și-am plătit cât nu se poate
Sfânta noastră libertate.
Ţara-i mică, vremea grea,
Ce-o mai fi om mai vedea,
Doamne, ocroteşte-i pe Români!
De uitat nu vom uita
Țara noastră cum e ea,
Doamne, ocroteşte-i pe Români!
Cât o fi român – român,
Pruncul va primi la sân
Adevăru-adevărat
Despre tot ce s-a-ntâmplat.
Ţine minte fiul meu,
Că există Dumnezeu
Și un jurământ te leagă,
Țara noastră nu-i întreagă
Însă asta doar până-ntr-o zi,
Uite cum a fost şi cum va fi
Când vei fi şi tu bărbat,
Să te simţi mereu soldat
Pentru vechile hotare,
Pentru România Mare,
Doamne, ocroteşte-i pe Români!”
Adrian Păunescu


