NAȘTEREA ȘI DEZVOLTAREA CREAȚIEI POETICE
„Poezia este cântecul inimii și ruga sufletului pentru însuflețirea cuvântului. Este lacrima condeierului rostogolită pe obrazul muzei inspiratoare și doina doinită în momente de jale.” – Maria Filipoiu
Emoția creativă generată de experiențele psiho-afective din viață și evenimente emoționante, pe care spiritul artistic le percepe la cote înalte, transformă impulsul emoțional în creații valoroase, menite să reziste în timp. Numai creația însuflețită în artă poate rezista și dincolo de barierele timpului, ignorând sintagma eminesciană.
„Timpul ia tot și totul ia timp.” (Mihai Eminescu – Timpul)
Valoarea artistică se regăsește în arta condeiului și a penelului, în măiestria moderării sculpturale, precum și în acorduri muzicale de compozitori și interpreți, ale căror opere excelează prin originalitate și simplitate, cum bine zice sculptorul Constantin Brâncuși.
„Orice simplitate este o complexitate rezolvată.” – Constantin Brâncuși
Toți truditorii artei știu că pentru succes nu este necesar doar efortul susținut de a-l obține, ci truda neîntreruptă de a fi menținut cât mai mult la înălțime. Astfel este convingător maestrul Brâncuși.
„Trebuie să încerci necontenit să urci foarte sus, dacă vrei să poți să vezi foarte departe.” (Constantin Brâncuși)
Dar ce este creația și cui folosește? Răspunsul corect îl știe doar Creatorul suprem al Universului, iar pământenii, care sunt ucenicii lui, încearcă să deslușească taina prin care se realizează aceasta, spre bucuria ochilor și sufletelor flămânzi și însetați de hrana spirituală. Ca în orice lucru, în artă este evidentă mai mult ca în orice, amprenta Divinității, întrucât: „Nimic fără Dumnezeu – Nihil sine Deo!”
Pentru artă este necesară chemarea Domnului la înfăptuirea menirii sacre – harul acului desăvârșit pe traiectoria vieții.
„Sensul existenței și datoria fiecărui om este creația.” – Nicolae Iorga
Astfel, creația devine însuflețirea cuvântului plăsmuit de gând în momentul inspirațional.
Creațiile scriptice în versuri sunt catalogate după modalitatea abordării ideatice, în manieră clasică sau modernă, cu vers rimat sau vers alb, în formă fixă, poem sau prozodie, ce pot avea o tematică diversificată, euforică sau dramatică, focalizată de impactul psiho-emoțional în care este ancorat autorul.
Îngemănate în Cuvântul ziditor sunt: Poezia, Pictura și Muzica.
„Pictura este poezie fără cuvinte.” – Horațiu
„Muzica este arta de a gândi cu sunete.” – Jules Combarieu
„Pictura este ca o poezie mută; poezia este ca o pictură oarbă.” – Leonardo da Vinci
Poezia, ca rezultat al coabitării spiritului afectiv cu mediul care îl influențează emoțional și generează actul artistic prin limbajul stilizat estetic și expresiv, este percepută diferit de cititori, este apreciată sau criticată de analiști litarari, în funcție de impactul creat în suportul emoțional, dar niciunul nu trebuie să uite:
„Poezia este muzica sufletului şi, mai presus de toate, a sufletelor mari şi sensibile.” – Voltaire
Valoarea estetică și afectivă a limbajului folosit în exprimarea emoțională a poetului este sporită sau diminuată în funcție de afluxul figurilor de stil, ca parte esențială în reguli formale ce țin de frumosul expresiv și estetic, precum și în funcție de contextul imaginației și inspirației de moment.
„Poetul este delegatul veșnic al sufletului omenesc în simfonia spiritului universal.” – George Călinescu
Produsul conceptual poetic este rodul potențialului nativ și a energiei emoționale în inspirația obiectivă sau subiectivă, din trăiri afective sau năzuințe idealizate în imaginația autorului, cu forme de: odă, doină, baladă, pastel, poem, sonet, rondel și altele.
Totodată, poezia reprezintă un cumul de metaforizări sau hiperbolizări emoționale pentru a pune în evidență potențialul creativ al autorului.
„Poezia nu este numai artă: ea este însăși viața, însuși sufletul vieții.” – Nichita Stănescu
Uneori, poezia găzduiește experiențe emoționale izvorâte din trăiri anacronice, transpuse prin afront poetic în parodii, pamflete, epigrame și alte forme de abordare umoristică a reacției revoltătoare, manifestată de autor.
Valorizarea creației poetice poate fi rezervată de abordări în care apar reacții subiective asumate și asimilate din experiențe emoționale trăite la nivel individual sau colectiv care au generat impactul conceptual.
Universul poetic individulal este un amalgam de stimuli și frământări lăuntrice în elaborarea actului creativ, ca un glas al chemării la sacrificiu prin crucificarea gândurilor pe altarul poeziei.
„Orice revelație cere inițiere. Și poezia e o cale, o treaptă a cunoașterii. Ontologia adevărului se sprijină pe rimă și pe vers, dar cum? Ca un călăreț pe scăriță cu pintenul în burta calului aprig și înspumat… Poezia rămâne pentru mine, locul unde mă întâlnesc, mereu, cu sufletul.” – Marin Sorescu
Astfel, poezia devine sinteza experiențelor emoționale stilizate în cuvinte, generatoare de inspirație creativă, ce clădește lucruri și situații fabuloase din potențialul de regăsire a eului propriu fiecărui autor în acțiunea versificată.
Dezvoltarea poeziei ca formă de cultură artistică prin însuflețirea și modelarea cuvântului poate deveni un succes ori un eșec mediatic, în funcție de perceptibilitatea produsului lansat în medii sociale de gen, pentru ierarhizarea în conștiința socială a valorilor spirituale.
În acest context, supraviețuirea și dezvoltarea emoțională a poeziei se poate realiza prin cuvinte pure, fără deformarea sensului cuvintelor originale, ce duc la speculații defăimătoare a creației pure.
*Oricât de critici ar fi analiștii literari cu visătorii împătimiți de poezie, nu trebuie să uite că în gândurile exprimate se află firimituri de suflet, ca ofrande spirituale pentru cei înfometați de hrana zeilor și însetați de roua memoriei creative.
*Poezia este periplul sufletului evadat din realitate prin meandrele gândului visător, în realizarea dezideratului spiritual.
Maria FILIPOIU / UZPR
București-România