Șantier în dezafectare

La capătul resemnării nu te așteaptă

nici o băncuță de lemn și nu-ți miroase călcâiul vulnerabil

niciun câine de rasă; la capătul resemnării dormi în piatra

spartă de sculptori urologi, înfășurat în nisipul unei statui

căzute în implozia unei cariere de calciu și nimic

nu se compară cu locul din care, de bună voie, amintirile

ajung înaintea ta, fiind deja purtate de alți pretendenți

la mâna unei eternități de second hand – ca și cum dincolo

de cuvinte cresc niște guri, ca niște basculante noi

încărcate cu guri la rândul lor pline cu basculante vechi:

o coloană de guri pleacă, o coloană de mașini vine

toate cu același șofer adormit sub cerul negru al gurii

cu capul pe volanul unui dric de Formula 1 barat

Casa cuvintelor

E adevărat, până și cuvintele trec prin stomac;

un chirurg genial mi-a refăcut trupul,

literă cu literă –

acum locuiesc într-un alfabet nou,

într-o limbă  particulară.

Nu e mare lucru să port numele meu vechi,

mai greu e să fiu primit înăuntrul său!

Despre genii

Din când în când, din două una : or

Dumnezeu găsește câte o borsetă plină cu viață

și o înapoiază amărâtului care a pierdut-o,

or, pur și simplu plouă cu apă minerală direct

din munții Cerului

Darwină

cei bogați își cumpără boli ciudate

cavouri tutankamonice,

cu piscine sub cruce; în timp ce

bietul măgar din Bethleem

nu are loc de odihnă

nicăieri

și nici toate maimuțele

nu sunt oameni de rând

Drumul cuvintelor

colecție de scrisori nedesfăcute

către Nicoleta şi Valeriu:

întâmplări ferecate,

somn liniștit, filozofie

viața este cel mai lung drum

care poate străbate un om

în sens unic:

îl cară, îl lasă undeva

și o ia de la capăt –

viața, drumul cuvintelor

Oraşul prenatal

orașul moare în propria-i maternitate

prin gară își părăsește trupul hăcuit

de arhitecți chirpicari

spre vreun spital din secolul trecut;

orașul e grav bolnav și prefăcut

ca un escroc care

mereu își mănâncă ultima grevă a foamei

în văzul mulțimii miloase

Somnoroase coțofene

iată-l pe heidegger sforăind

la umbra brună a filozofului andrei,

între timp, moașa berzei înlătură placenta

unui neuron încolțit

în crăpătura unui gând mai tare

ca piatra

mai iute ca neclintirea

coțofenelor împăiate direct în zbor

Ața albă

 Vanitas vanitandum, et omnia vanitas

literă cu literă citind

când nu e ceață deasupra pământului

exceptând Marele Zid Chinezesc

doar un singur lucru se mai poate zări:

un fir de ață albă

cu care este cusută

pârtia poetului invizibil Volumescu

spre Premiul Nobel

Definiție ratată

odată pusă pe litere

poezia devine o bucată de carne congelată

într-o cochilie de melc leneș,

v-o spune un robot cardiac c-o poftă de citit

mai necesară decât alcoolul tectonic

din degetele pianistului orb

 Confort

hei cititorule crispat și criptat

bine ai venit

 în casa cuvintelor

când descoperi poezia

ar trebui să dai de odihnă

precum o pasăre

într-un avion care zboară

Marin Ifrim

by

Referinţă Bibliografică

MARIN IFRIM: POEME/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 15 februarie 2016