O am de când mă știu,
micuță, delicată,
consum mic, puțin de plată…
Pe la service n-am prea dus – o,
nu m-au dat banii afară,
n-a avut viață ușoară…
Ea, de fapt, mi-a fost ca dar
dată când am primit pașaport
pentru viața terestră.
La început, nu pentru mult timp,
mă plimba pe cele patru roți
și, după, doar pe cele din spate,
pe cele din față le foloseam
și pentru escaladări…
când n-aveam altă sarcină pentru ele.
Îmi amintesc de una,
de escaladare vorbesc,
în primul deceniu de viață
într-un pom din ceair,
cimitirul nou de azi,
din care am aterizat
zdrelindu-i cap(ota) într-un ciot,
s-a reparat de la sine.
La o ultimă revizie,
în al șaptelea deceniu
de utilizare neîntreruptă,
mașina mea se ține bine:
roțile – i sunt încă în stare bună,
dovadă înregistrările „kilometrajului”, aproape zilnic, zece mii de pași
sau chiar mai mulți.
Păi da, că dețin un „poligon”
în vecinătatea casei,
și – mi vine ușor
să – mi exploatez mașina…
Și motorul…
motorul funcționează bine…
Îi aplic, dimineața si seara,
câte – o pilulă de întreținere…
Și mașina mea, ca și a altora,
simte stresul în care
se-nvârte omenirea.
Caroseria… ea este expusă
tuturor intemperiilor…
e de înțeles că nu arată
ca la început, dar rezistă cu brio.
În cele șapte decenii,
cel mai afectat a fost parbrizul…
Vântul, ploile, arșița soarelui
i-au brăzdat fine încrețituri,
la început, ca mai apoi să se adâncească.
Dar nu-i bai, mașina merge bine și așa.
Îmi iubesc mașina, mă simt bine in ea
Dacă Domnul o vrea, sper să mai reziste un deceniu, doi… La Dumnezeu orice este posibil.

by

Referinţă Bibliografică

MAȘINA MEA/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 2 aprilie 2022