Eugen Serea
Mană
Ningea cu lacrimi mari de coriandru…
Pe lungul drum al vieții prin deșert
Părea că numai moartea-i lucru cert;
Prin aer, sub al nopții policandru,
O Inimă bătea în ritm alert
Pentru-ai Săi fii, cu tunet blând și tandru…
Deși călăuziți de-un Înger tare
În chip de stâlp de fum sau stâlp de foc
Și au văzut fugind marea din loc,
Tot la Egipt tânjeau și-a lui mâncare,
Crezându-se orfani, făr’ de noroc,
În Mâini de Dumnezeu cât vezi în zare…
Când au cerut cu răgete de fiară
Carne-n pustiul primenit de Har,
Jertfind pe-Acel ce li S-a dat în dar,
În ochi de Sfinx luci tăioasă gheară
Ce-a sfâșiat al Cerului Altar
Ca tot ce-a fost promis din veac să piară…
Și au murit chiar mestecând cu ură
Făgăduința Domnului de sus
Că decât El nimic nu-i mai presus;
Și carnea ce-a venit din cer în gură
Le-a fost otravă roșie-n apus
Ca până azi Mesia din Scriptură…
În Templu întrebări de Copilandru
La înțelepți nu fac nici un sestert;
Atunci Iisus a spus atât: ,, Vă iert!”
Și-nsângerând un lemn de palisandru,
Întins pe Crucea Timpului inert,
A plâns cu lacrimi mari de coriandru…
( vol. Ninsoare în august)


