Prof. Gheorghe Beleuz. Respect din partea fiilor şi părinţilor de fii ai oraşului Buhuşi

(text scris în 2013 și publicat în presă și cartea „Uitarea, hotarul gândului”)

 Motto: Republic azi, textele de mai jos, la aflarea veștii întristătoare că bunul profesor de matematică, buhușean, Gheorghe Beleuz s-a retras din lumea cea a interiorității noastre efemere, discret și fără chip de declinare fie și pentru o clipă a intransingenței sale, de altminteri binecunoscută…! Orice s-ar mai putea flexibiliza pe lumea aceasta, dar dureroasa sa plecare, nu…!

Unii oameni sunt agramaţi şi când nu scot un cuvânt iar alţii se împleticesc prin cifre şi când nu socotesc nimic. Omul superficial trece prin neştiinţă cu detaşarea coasei pe care n-o afectează cu nimic mirosul otavei. E atât de greu de bănuit ce e în mintea unui matematician de către cel ce ameţeşte numai privind un şir de cifre! Matematica e pentru unii un exerciţiu al minţii greu ca urcarea pe Everest, dar pentru alţii e o zburdare de miei prin iarbă. Universul cifrelor şi labirinturile geometriei sunt rai pentru o minte şi iad pentru alta. Pe pajişte, iarba şi florile nu miros la fel pentru o turmă de oi sau pentru îndrăgostiţi.

Aşa e şi cu matematica! Dacă ar fi pajişte această ştiinţă, profesorul Gheorghe Beleuz din Buhuşi ar fi îndrăgostitul. Este una din somităţile oraşului, care a predat până la ieşirea la pensie materia torturii creierului, ar zice unii, a deliciului lui, ar zice alţii, din rândurile foştilor săi elevi: matematica.

Profesorul crede că o minte fără matematică e ca o păstaie fără boabe. De aceea s-a străduit până la muncă silnică să îndese măcar o fărâmă de matematică în capetele vulnerabile la această materie şi rar a trecut pe mâinile sale vreun elev care să nu rămână cu nimic! Dar, cum o barieră e utilă şi la intrarea şi la ieşirea de pe un drum greşit, pentru unii dintre cei care au învăţat în chin o buchie de socoteli bariera de la ieşire a fost deschisă, iar matematica şi-a văzut de drumul ei, trecând prin capetele ostile şi mergând mai departe.

Mulţi nu mai ştiu o boabă din ce au calculat la tablă cu profesorul Gheorghe Beleuz, dar au rămas cu o impresie foarte afectivă şi nu este azi un singur fost elev de al său care, trecându-i prin faţă să nu facă reverenţă!

Astfel, cu matematică sau fără, respectul elev-profesor s-a consolidat ireversibil datorită ştiinţei şi vocaţiei profesorului Gheorghe Beleuz de a acorda orei de predare sobrietatea şi condiţia de concentrare la o cât mai catifelată coliziune a exerciţiului cu mintea, iar omeniei ceea ce este al umanului: interrelaţionarea onestă şi agreabilă.

Nu înseamnă că dacă temerarul Cristofor Columb ar fi fost un geniu al ştiinţelor geografiei nu s-ar mai fi descoperit America, după cum nu înseamnă nici că dacă profesorul Gheorghe Beleuz este un emerit matematician, filozofia şi poezia suferă într-o absurditate de canalizare univocă a gândirii umane în dialogul cu el. Nu! Nicidecum!

E o plăcere de conversat cu profesorul Gheorghe Beleuz despre lume şi viaţă, căci despre matematică strictă nu se conversează, cu ea trebuie să îţi baţi mintea, nu gura, dar agreabil; matematica aparţine de modul abstract al jocului minţii contra lacunelor şi trebuie să fii foarte prieten cu ea ca să îi depistezi laturile poetice, filozofice, sensibile, căci există și acestea.

Oameni ca profesorul Gheorghe Beleuz au ştiinţa şi sentimentele simfonizării şi sublimizării ştiinţelor matematicii, dar ca să intri în armonia dialogului cu el pe acest făgaş, nu poţi fi paralel cu greaua materie ce are pe conştiinţă, în toată istoria ei, chinuirea multor bieţi şcolari. În compensaţie însă îşi asumă delectarea altora, dar aceasta a depins întotdeauna de măiestria profesorului. Din acest unghi contextual, profesorul Gheorghe Beleuz este şi va rămâne adresantul unui respect total şi invariabil din partea fiilor şi părinţilor de fii ai oraşului Buhuşi!

Prof. Elena Beleuz. Coordonata profilului unui profesor de la care rămâi cu ceva chiar și în scurt timp

(text scris în 2013 și publicat în presă și cartea „Uitarea, hotarul gândului”)

          N-am învățat carte decât două trimestre, în clasa a III-a, și unul într-a V-a,  la Școala nr. 2 din Buhuși, venind de la Școala generală din Itești, apoi m-am transferat la Liceul de cultură generală, de asemenea din Buhuși, ce integra și clase de școală primară. Din puținul timp de acomodare, aș putea spune, cu lumea nouă, totalmente străină mie și eu ei, de la oraș, la „numărul doi”, n-am rămas în minte decât cu ceea ce am rămas și în inimă: o fată cu ochi de cer, obraji de trandafir, surâs de soare, frumoasă cum este și acum, pe care o iubeam cum o iubesc și acum – o cheamă Nicoleta – atunci Cozma, acum Zelenicka (locuiește în Slovacia) – ce-a fost și a rămas bine în ce o privește este faptul că ea pesemne nu m-a iubit atunci și nu mă iubește nici acum; nu-i nimic, nici n-aș vrea aceasta, că, după cum fiecare știți, nu e deloc prielnic pentru minte să tragă într-o parte pe când inima dă să se smulgă din frâu înspre partea total opusă.

Altceva nu prea mai țin minte din școala primară. Despre învățătoarea mea, doamna Bortă Ecaterina aproape nimic, iar despre profesori irelevant de puțin…!

Poate că, așa stând lucrurile, am avut timp suficient, poate că nu, pentru a fi acumulat în mintea mea cel puțin o sigură coordonată a unui profil de profesor de la această școală, firește pe baza discernerii mele de astăzi: reușita sa didactică și umană de a mă atrage să învăț materia pe care o preda. Vorbind în cuprinsul rândurilor acestora despre profesoara de matematică Elena Beleuz, am fixat pe măsură ce timpul, oricât de îndelungat, s-a scurs, un răspuns: da, profesoara Elena Beleuz, care astăzi nu mai este printre noi, în inima mea mai există…!

Pentru că pe parcursul a câteva frânturi de trimestre pe care le-am petrecut la Școala nr. 2 de pe strada Florilor din orașul Buhuși aș putea activa un subiectivism exagerat considerând ca fiind suficient spre a recurge acum la judecăți de valoare despre vreun profesor de la această școală, din perspectiva strict personală, găsesc mai nimerit să aduc în lumină un portret pur uman al profesoarei de matematică, asamblat dintr-un summum de împrejurări extrașcolare în principal, ele neputând fi inexistente, chiar și datorită faptului că am fost concitadini destul de mult timp într-o localitate mică în care fiecare se cunoaște cu fiecare.

Ca pretutindeni în vechea noastră patrie, noua briză de progresism forțează o dinamică schimbare și la Buhuși. Încât am ajuns să fim martorii în viteză ai propriei noastre schimbări. Pe străzile orașelor țării, pe drumurile de la sat dezolarea a ocupat partea carosabilă a speranțelor muribunde…, în zise instituții de cultură se vorbește spicuit și cine știe cu cât ecou, interes și folos, despre istoria localităților, de față cu trei elevi, trei profesori, un preot, un primar, televiziunea de casă…

În vremea aceasta se scriu monografii ce fug printre oameni ca printr-o cherhana cu epave jefuite de pirați, luându-se prim-cadre laudative chiar cu acești pirați în postură de oameni ai providenței culturale și materiale, ce „dau bine” numai prin aceea că este vorba despre cine a format, vorba ceea, oarece ștăbime a localităților, nu c-ar fi făcut ce trebuia pentru comunitate, dincolo de ce s-a dat peste cap să facă pentru sine – nu-i va apuca ziua de mâine pe aceștia și le vor lua locul alții de aceeași ispravă ca și ei…, așa-i soarta unora și a celorlalți, pentru că istoria are resorturile și forța ei de a expulza pe cei subsumați zicerii „vin ai noștri, pleacă ai noștri…!”; de aceea, oameni ca cea care a fost profesoara Elena Beleuz, ca și alte cadre didactice de la Buhuși, de altfel, nu vor fi strămutați la cherhanaua comună pentru că ei și-au zidit numele, amintirea, rodul lucrului și conștiinței lor în ființa și conștiința orașului…!

Acesta-i punctul de referință de la care pornim caligrafierea portretului în cuvinte al profesoarei, nepropunându-mi să mă axez pe impresii de rigoare ale elevului ce am fost și eu, ca toată lumea, cândva, ci ca locuitor al aceluiași oraș, pentru o perioadă slujitor în munca didactică, un concurs de împrejurări în care am și întâlnit-o de câteva ori la școală, dar de mult mai multe ori pe stradă.

Frumos caracter…! Ridica ochii la oameni și cobora un surâs pe întreaga față la un schimb de curtoazie al salutului. Avea o simplitate nobilă în tot: în vorbire, în gestică, în îmbrăcăminte, nu venea în cancelarie ca la parada modei, nu se afișa pe stradă ca un păun…!

Unghiile îi erau albite mat de praful de cretă nu luceau de oje colorate…! Iar matematica era matematică, nu adunare de pet-uri, plantări de puieți, văruiri de copaci, adunatul gunoaielor, dezbateri, festivaluri, „școala altfel”… (cum vine asta: dacă e altfel, mai e școală sau e altceva?! Altceva și altfel, oare nu-s una?!). Pentru orașul său, profesoara Elena Beleuz a rămas în memorie  prin  ceea  ce  a  realizat  cu  școala-școală,  nu  cu  școala altfel, cu matematica-matematică, nu cu matematica altfel, cu omenia-omenie, nu cu omenia altfel…!

S-au demolat case vechi și s-au ridicat blocuri noi la Buhuși, sărăcia ori bogăția sufletească nici nu au fost eradicate, nici nu au fost înviorate, dar sunt aici – se poate spune, sărăcia altfel și bogăția altfel…! Atât materială cât și spirituală…!

 (Aurel V. ZGHERAN)

Galerie foto: Profesorii Gheorghe Beleuz, Teodor Roşca, Inghel Izu, la o întâlnire de promoţie a liceenilor buhuşeni; Pe atunci lucra mintea, nu tasta…!; Amintiri: veselia inimii și contribuția minții, cu profesorul Gheorghe Beleuz…!;

A treia de la stânga la dreapta, rândul al doilea, de jos în sus, prof. Elena Beleuz – sursa foto: prof. George Gligor;

Școlarii de altădată, frumoși și cuminți în bănci, atenți și ascultători de dascălii lor…!

by

Referinţă Bibliografică

Oameni pentru oameni, la fereastra cerului: prof Gheorghe și Elena Beleuz/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 14 iunie 2025