Interviu cu Eva Anca Hamza

Cum fiecare carte aduce cu sine o poveste și cum dincolo de cărți există o altă poveste, cea a scriitorului care le-a dat viață, o jurnalistă învederată și scriitoare la rându-i, Nina Marcu, s-a gândit să le adune pe acestea din urmă într-o serie de interviuri luate unor autori ai unei edituri noi în peisajul nostru literar, dar care s-a remarcat deja prin calitatea cărților expuse la târguri și pe site – BookForge.
A fost o vară lungă și fierbinte, în care ideile au curs ca râul înspumat ori au oglindit în liniștea apei lor largul cerului de deasupra, iar în cele ce urmează vor fi prezente la apel în ordinea consemnării lor.
Interlocutorul de astăzi este Eva Anca Hamza.

Cu cine avem onoarea? Zic să te prezinți în – măcar – câteva cuvinte.

Bine te-am găsit, Nina! Minunată introducere, ca de obicei. Recunosc că m-am blocat puțin la partea cu căldura – mă întrebam unde poți frige ouă pe bordură… că la noi parcă n-a fost așa cald vara asta. Dar nu mă plâng. Vă salut cu drag și pe voi, cititorii acestui interviu-joc.
Mă crezi că mă pierd când trebuie să mă prezint? Hmmm… sunt Eva Anca, femeie, soție, mamă, scriitoare de conținut, blogger și, mai nou, autoare. Sunt o femeie simplă și modestă, dar recunoscătoare pentru „norocul” pe care viața mi l-a dat, acela de a avea și familia frumoasă pe care mi-am dorit-o, dar și munca pe care să o desfășor cu atâta pasiune încât să simt că îmi desfășor un hobby, nu că lucrez.

2) Cum ți-a fost vara asta? Fructuoasă, îmbelșugată, aridă, secetoasă?

Ca mai toate verile mele, și vara asta a fost fructuoasă și îmbelșugată. Parcă vara se adună mai multă muncă pe biroul meu – sau în laptop, mai bine zis. Taman când lumea se bucură de concedii, eu jubilez la ideea unui nou proiect sau chiar a unui nou client. Știu, sunt mai ciudățică, dar asta sunt eu și îmi place să muncesc, mai ales vara. De ce mai ales vara? Pentru că vremea bună îmi îmbunătățește starea de spirit și, implicit, cheful de muncă.
Și tot fructuoasă o consider și datorită noii mele colaborări cu editura BookForge – faptul că am republicat cele două cărți la această editură mi-a adus multă bucurie în suflet în această vară.

Ai treabă și te rețin? În sensul că, na, scriitorii scriu și eu te opresc din scris? Și, că veni vorba, ce zici că ai acum – o să formulez un pic pompos, dar, na, asta e – pe agenda editorială a verii și a anului?

Eu scriu cu drag, iar întrebările tale doar m-au scos puțin din zona de confort sau din cotidian, mai bine zis. O mică pauză de la muncă nu strică, mai ales când e vorba de stat la povești cu vechi prieteni.
Agenda editorială? Uite cum mă faci tu să îmi dezvălui micul secret, despre care știu foarte puține persoane, de numărat pe degete! În urmă cu vreo 2-3 ani, glumind cu prietena mea, i-am zis că voi scrie cândva o carte de ficțiune, amuzantă. Se pare că acum i-a venit timpul. Într-o seară, după ce m-am pus deja în pat, mi-a venit în gând cartea respectivă și mi-am zis că nu e rost de amânare, prea se cerea scrisă. Așa se face că mi-am repornit laptopul la 11 seara și m-am apucat de scris cartea amuzantă pe care o „coc” de ceva timp. Mai țin totuși secret subiectul, nu dau tot din casă chiar așa ușor.

Și înainte ce-ai mai scris? Cu ce ai delectat cititorii?

Înainte am scris doar nonficțiune și, până recent, eram ferm convinsă că voi rămâne cu atât. Am publicat două cărți: Alzheimer. Scurtă perspectivă asupra unuia dintre cele mai mari mistere ale creierului și Blondă în acțiune. De la freelancer la antreprenoare. Ambele sunt bazate pe experiențe din viața mea. Prima este o carte documentată și inspirată din perioada în care mi-am îngrijit bunica paternă, bolnavă de Alzheimer, iar a doua este o carte despre munca mea, în care vorbesc despre ceea ce fac și cum am ajuns să fac asta.

Unde ne duc poveștile tale, în ce lumi? Povestește-ne despre ele.

Primele mele două cărți vă duc în diverse perioade din viața mea. „Alzheimer” duce într-o lume nu tocmai frumoasă, în care demența influențează atât viața pacientului, cât și pe a celor din jur. Blondă în acțiune duce în lumea femeii care reușește să își dezvolte cariera muncind de acasă. Cartea pe care o am în lucru – că tot mă faci până la urmă să mai spun puțin despre ea – duce în lumea unei femei care, atunci când se enervează pe soț, are fantezii… criminale.

Cum se scriu poveștile tale? Cu tabieturi, cu nesomn, cu inspirație, cu suflet, cu patimă? La birou, sub nuc, pe mal de mare? Cu cafea, cu ceai, cu vin? Întreb, pentru că fiecare scriitor are deprinderile și ritmul lui.

Poveștile mele se scriu în general seara, după ce închei ziua de muncă. Totuși, au existat și excepții, cum ar fi dimineața devreme sau chiar în miezul zilei, dacă atunci am avut un chef nebun să scriu. Uneori scriu pentru că îmi e dor și, pur și simplu, deschid fișierul unde scriu cartea și mă las condusă de inspirația de moment. Alteori scriu când „mă lovește inspirația”, chiar dacă asta presupune să mă ridic noaptea din pat și să îmi pornesc laptopul când toată casa doarme deja. Cafea și ceai. Cafeaua e nelipsită de pe biroul meu pe parcursul zilei, iar ceaiul este și el un aliat de nădejde, indiferent de sezon.

Hm… Dacă tot e vară, hai să zicem așa: scrisul tău are acum gust de pepene rece, de limonadă, de bere, de hugo, de frappe? Alt gust?

Cafea și cam atât. Nu sunt fan pepene, au trecut câțiva ani de când am mâncat ultima oară. Pur și simplu, nu-l pot mânca. Limonadă da, uneori.

Ce autor, ce personaj, ce poveste dintre cele pe care le-ai citit vara asta te-a emoționat ori te-a iritat? Te-a făcut, într-un cuvânt, să simți. Și la care – se întâmplă și așa – ai adormit cu cartea în mână, pentru că nu ți-a plăcut? Dacă detaliezi, e perfect.

Cartea verii e Odiseea birocratică a lui Zeus, a autoarei Georgiana Vâju. Am râs copios la ea, mi i-am și imaginat pe zei cum se luptă cu birocrația din România… mai că-mi venea să le plâng de milă! Nu de alta, dar cred că nu e adult în țara asta să nu aibă măcar o poveste cu birocrația, fie că vorbim despre celebrul dosar cu șină sau cozile interminabile. Nici nu e de mirare că mi-i imaginam, dat fiind că autoarea ne-a oferit o imagine foarte vie a personajelor, prin pozele care însoțesc povestea, dar și prin motto-urile strecurate inteligent între capitole.

Cât trăiește o carte? Zile, ani, veacuri? Și ce o ține în viață?

Depinde foarte mult de carte. Sunt cărți care abia reușesc să rămână vii pe parcursul lecturii, iar altele rămân în suflet pe viață. Depinde de poveste, de felul în care e scrisă cartea, de emoția pe care o trezește în mine, ca cititor.

Convinge-mă să-ți cumpăr și să-ți citesc cărțile, pe mine, cititor împătimit.

Fiecare carte este unică, însă ceea ce le face pe ale mele cu adevărat demne de a fi citite este faptul că sunt scrise pe baza experiențelor personale. Găsești, poate, multe cărți scrise pe același subiect, dar îți garantez că niciuna nu îți va trezi emoțiile pe care ți le vor trezi cărțile mele, în care mi-am deschis cu adevărat sufletul și am povestit despre provocările pe care le-am întâmpinat în diverse situații de viață.

Acum s-o luăm așa: eu nu prea citesc. Ce-i ăla citit… În viața mea, am deschis, maximum, două cărți, dintre care una de telefoane. Cum mă aduci pe mine, refractara, față în față cu cărțile tale?

Cărțile mele îți pot deveni prieteni, ceea ce e mult mai bine decât doar să le citești ca pe o carte oarecare. Alzheimer este pentru tine dacă ai pe cineva apropiat care suferă de această boală sau vrei, pur și simplu, să înțelegi mai bine ce înseamnă ea. Cartea îți arată ce înseamnă demența Alzheimer atât pentru pacient, cât și pentru cei din jurul său.

Blondă în acțiune poate fi încurajarea de care ai nevoie atunci când îți dorești să faci ceva, dar îți lipsește încrederea că ai putea reuși.

Pare o întrebare banală. Și poate chiar e. Dar, mai ales în contextul actual, zic eu că e necesară: de ce scrii?

Scriu pentru că nu mă văd făcând altceva. Iubesc să scriu și o fac în primul rând pentru mine. Faptul că mai și public e doar un bonus. Pentru mine, scrisul e ceva terapeutic, mă ajută să scot din adâncul minții și al sufletului tot ceea ce stă ascuns acolo, poate de ani de zile. Scriu cărți și pentru că asta mă face să simt că lucrez și pentru mine, dat fiind că eu de 12 ani scriu conținut pentru clienți.

Te rog să-mi spui dacă e adevărată vorba aia: cititorii mei – ai tăi, respectiv – sunt mai inteligenți decât ai altora.

Părerea mea e că asta e o generalizare, iar generalizările sunt periculoase. Nu sunt de acord cu această afirmație.

Arată-ne o impresie, un gând, o apreciere, o recenzie de la un cititor de-ai tăi.

Prima la care m-am gândit a fost Georgiana Vâju, redau textul postării ei: Tot am fost pe drumuri și n-am mai primit o carte de multă vreme, nici n-am mai cumpărat, așa că mare mi-a fost bucuria azi, când am primit această carte de la Eva Anca Hamza. Datorită prieteniei noastre, am avut plăcerea și onoarea să o citesc încă dinaintea lansării, așa că acum o alătur celorlalte în bibliotecă și mă bucur de colecția mea de cărți scrie de autori români contemporani, prieteni dragi. Mulțumesc, draga mea, pentru această bucurie și onoare! Vouă, cititorilor, v-o recomand cu drag! Eva scrie natural, este o scriitoare talentată și sunt mândră că am contribuit la încurajarea ei în această direcție. Blondă în acțiune o lectură lejeră și benefică, mai ales dacă vă hotărâți vreodată să lucrați de acasă. De asemenea, vă recomand și cealaltă carte a ei, Alzheimer. Scurtă perspectivă asupra unuia dintre cele mai mari mistere ale creierului. Alte recenzii la cărțile mele puteți găsi pe site-ul meu, https://evaancahamza.ro/category/recenzii/

Scriitorul se naște sau se face?

Ambele. Cred că, atunci când vine vorba despre scris, talentul înnăscut și învățarea ulterioară este bine să se combine pentru a da rezultatul așteptat.

În ce proporție, ca să scrii bine, e nevoie de talent? Și cât la sută trebuie muncă?

50-50, aș zice. Fără talent, te străduiești degeaba să scrii, n-o să-ți iasă niciodată ceva bun. La fel, fără muncă, degeaba ai talent. Așadar, consider că e bine ca talentul și munca să fie echilibrate pentru a putea scrie bine.

Intriga… E mai importantă decât scriitura? Sau cele două se împletesc?

Se împletesc. Poate fi intriga oricât de bună, dacă scriitura e slabă. Am abandonat cărți care promiteau potențial prin intrigă, dar erau scrise atât de slab încât n-am putut să le citesc. De cealaltă parte, dacă scriitura e bună, dar intriga e slabă, cartea devine plictisitoare – am dat și peste asemenea cărți.

Cum se scrie o carte perfectă? Ce trebuie să aibă? Cum se vinde cartea asta, cum ajunge la cititor? Și cum ar trebui citită, ca să reiasă că e perfectă? Sau e relativ termenul perfectă vizavi de o carte?

Cred că nu există carte perfectă. În plus, fiecare cititor este unic și va citi orice carte din perspectiva sa. Ceea ce mie mi se pare o carte grozavă, s-ar putea ca altui cititor să i se pară cel mult mediocră, și invers.

Există invidie literară. Nu crezi? Bine, dar hai să zicem că există. Ea poate să fie pentru că știi să folosești cele mai potrivite cuvinte. Pentru că ai mai mult succes. Pentru că ieși mai mult în față. Că te iubesc mai mult cititorii. Pe cine ai invidia de la editura BookForge și cine crezi că te invidiază?

Serios, există? Glumesc. De existat știu că există invidie, am văzut-o și eu prin online, nu o dată. Nu invidiez pe nimeni, îi admir și apreciez doar. De invidiat nu cred că mă invidiază nimeni, nici nu consider că ar avea motive să o facă.

Spune-ne o întâmplare care te-a făcut să te simți scriitor. Care ți-a revelat egoul. Care ți-a picurat vanitate când te-ai uitat în oglindă.

Au fost mai multe întâmplări similare. Anume, când mă întâlnesc cu diverse cunoștințe prin oraș și mă întreabă dacă mai scriu sau când mai public. Recunosc, sunt momentele în care mă simt scriitoare și îmi crește puțin ego-ul.

Printre toate câte se întâmplă și sunt azi, cât de la vedere mai e autorul? E important ca el să intre, prin traduceri, pe piața de carte europeană sau chiar internațională?

La vedere… depinde de autor, cred, dar și de cât timp investește în promovarea sa. Într-adevăr, algoritmii rețelelor de socializare s-au schimbat mult în ultimii ani și cred că vizibilitatea tuturor a avut de suferit. Cât despre tradus, poate fi o idee, dar cred că pentru un autor român este extrem de greu să ajungă să vândă pe piața de carte europeană sau internațională.

Piața românească de carte e, acum, la pământ din multe puncte de vedere. Cine crezi și vezi tu că ar putea să schimbe ceva? Și cam ce? De fapt, se mai poate schimba ceva?

De schimbat poate că s-ar putea schimba câte ceva, dar prefer să nu intru în subiect, că îl consider tare sensibil.

Vreau să alegi un coleg de editură căruia i-ai citit cartea, niște cărți, cărțile. Și să ne povestești despre el și despre scriitura lui. Ba, chiar să fii avocatul lui și al scrisului său.

Georgiana Vâju. I-am citit toate cărțile și le recomand cu drag de fiecare dată când mi se oferă ocazia. Scrie cursiv, lejer și cu emoție. Indiferent de genul cărții, reușește să te prindă în mrejele poveștii, să te țină captiv acolo și te trece prin tot soiul de sentimente. Cărțile ei te și relaxează, dar sunt și balsam pentru suflet.

Să ne imaginăm așa. Avem o lansare comună toți autorii de la BookForge. La o masă mare, întinsă, ne așezăm cu toții. Între cine vrei să stai și la cine trimiți cititorii tăi să cumpere cărți, pe cine recomanzi?

Greu de ales între cine aș vrea să stau, știu sigur că lângă Georgiana, da. Suntem prietene online de când a publicat prima carte, dar încă nu s-au aliniat planetele încât să ne întâlnim și offline, deci clar aș profita de o astfel de ocazie să stau lângă ea. De altfel, mi-ar plăcea să stau câte puțin lângă fiecare, să cunosc toți colegii de editură. Pe cititori îi trimit să cumpere de la toți.

Chiar. Când ai făcut ultima lansare de carte? Și cum a fost? Povestește-ne!

În 8 august 2023, când am publicat „Blondă în acțiune”. A fost de vis! Nu glumesc, chiar a fost minunat. Atmosfera a fost fantastică, încă am prietene care amintesc periodic cu drag de lansarea respectivă. Au venit foarte mulți prieteni din online, editorii mei de la vremea respectivă, colegi de la editura Quarto, la care am publicat atunci, autori de la alte edituri, prieteni, cunoștințe și chiar persoane necunoscute. M-am simțit extraordinar, înconjurată de toți acei oameni minunați care au ales să îmi fie alături în așa zi.

Dintre marii scriitori, marile imperii, marile povești de iubire cu care ți-ai fi dorit să fii contemporan?

Nu am vreo dorință în acest sens, chiar îmi place prezentul și mă bucur că trăiesc acum, contemporană cu atâția autori minunați și, mai ales, că tehnologia ne permite să ne cunoaștem și să avem relații de prietenie chiar și la distanțe atât de mari.

Cu ce țară s-ar potrivi cartea, cărțile tale? Nu știu… Romantică precum e Italia, rece cum e Groenlanda…

Fiind cărți de nonficțiune, aș zice că se potrivesc în special cu România, povestind experiențe autohtone.

Care e, în opinia ta, cel mai frumos cuvânt din limba română? Habar n-am, mamă, țară, limbă, România, dragoste, dor, carte, altul…

Dor. Și am și un motiv. Când eram mică, tatăl meu m-a învățat că nu există în nicio limbă cuvântul dor, decât în limba română. Mi-a explicat atunci cum acest cuvânt este unic, nu poate fi tradus. Iubea cuvântul ăsta și mi-a transmis și mie iubirea pentru el, poate prin emoția cu care mi-a vorbit atunci, poate prin iubirea pe care i-am purtat-o.

Ce te-a bulversat ori te-a blocat vara asta? Ce veste, ce știre, ce temă, ce poveste? În așa fel de-ai uitat oala cu ciorbă pe foc și s-a ars.

Știri nu urmăresc, deci cred că am norocul de a nu fi prea des șocată de așa ceva. Am avut parte de o veste-șoc vara asta, dar e prea personală să o pot povesti public… și, oricum, nu a fost suficient de surprinzătoare încât să mă facă uit oala cu ciorbă pe foc. Dar dacă mă bag în muncă în timp ce gătesc, am toate șansele să ard mâncarea…

Finalul îți aparține! Fă-l cum vrei! Eu nu mă bag. Doar zic, deh, da’ nu spun… Fie adresezi o vorbă cititorilor tăi, fie mai arăți ceva despre tine, fie întrebi un coleg de editură ceva, de-astea. În rest, rămâne bătut în cuie: tu faci încheierea intervi… asta… tu dregi gustul salatei de sare și piper. Cheile împărăției sunt la tine.

Îți mulțumesc încă o dată că m-ai scos din zona de confort și mi-ai oferit ocazia să stăm iar la povești! A fost o plăcere, ca de fiecare dată. Le mulțumesc și cititorilor că au avut răbdare să îmi citească răspunsurile… cred că nu degeaba zice soțul meu că sunt cam nevorbită. Vă doresc tuturor spor în toate și cât mai multe cărți pe placul vostru!

by

Referinţă Bibliografică

Dialoguri de vară (9)/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 15 februarie 2026