Politica de proști făcută

e păguboasă și hirsută (II)

            2.Venalitatea și ipocrizia politicilor actuale

            Inițial mă gândeam să dedic politicilor medievale și moderne un capitol distinct. Dar am renunțat la această intenție, amintindu-mi că în articolul Greii lumii stau la pândă în politica bolundă din 21-22 septembrie 2025 m-am referit pe scurt, adică atât cât să-i stârnesc pe cititorii interesați și scormonitori, la dârzenia utopistului englez Thomas Morus, la Principele lui Niccolò Macchiavelli, la Thomas Hobbes și ideea lui în legătură cu contractul social încheiat între cetățeni și stat, nu în ultimul rând la avansatele idei ale iluminiștilor și enciclopediștilor francezi, în principal la cele ale lui Montesquieu (separarea celor trei puteri ale statului), idei „pe baza cărora s-a elaborat Declarația Drepturilor Omului și Cetățeanului, document care a contribuit consistent la edificarea statului modern francez și a constituit o esențială sursă de inspirație pentru alte documente politice, inclusiv pentru cel al Organizației Națiunilor Unite (ONU)”.

Prin urmare, zic eu, există rampa conceptuală de lansare spre haosul politicilor actuale. Însă nu mai înainte de-a reaminti opinia deloc măgulitoare a premierului britanic Winston Churchill despre democrație („Cea mai proastă formă de guvernare, exceptând toate celelalte care au mai fost încercate din când în când; dar dați-mi alta mai bună și voi crede în ea”), respectiv de-a sublinia că politica actuală nu este numai venală și ipocrită, trăsături pe care le voi evidenția în continuare…

Și iată un prim paradox al influenței politicilor ante și postdecembriste asupra locuitorilor mioritici. Deși românii de 50 de ani și peste această vârstă au simțit din plin (biologic și psiho-mental) devastatoarele „binefaceri” ale triadei frică-foame –frig din epoca bolșevico-ceaușistă, îngrijorător de mulți dintre ei declară în sondajele de opinie că regretă vechiul regim (cică tot omul pe-atunci avea asigurat de partidul-stat un loc de muncă, deci era condamnat la nelibertate și la înfricoșătoarea siguranță a zilei de mâine) și că Nicolae Ceaușescu a fost un cârmuitor mai bun ca cei postdecembriști. Acest „mai bun” este extrem de vag și neconcludent, căci găzduiește o droaie de sensuri/atribute, pe care în taină i le refuzau până și cei mai devotați (a se citi slugarnici și nedemni) colaboratori: mai uman, mai înțelept, mai cult, mai priceput, mai cumpătat, mai patriot, mai drept, mai iubit ș.a.m.d.

Câți dintre nostalgicii de azi credeau în acele vremuri inumane că pelticul și rudimentarul dictator (la început de unul singur, apoi împreună cu nociva lui consoartă) era „un geniu al Carpaților” și „cel mai iubit fiu al poporului”?! Sunt gata să recunosc că era un bun patriot. Dar patriotismul lui avea un un foarte șubred fundament: șiretenie în loc de inteligență, ambiție în loc de cultură, megalomanie în locul modestiei și cumpătării. Și mai surprinzător este faptul că mulți tineri, netrăitori în acele vremuri de coșmar, însă profund distorsionați de părinți necugetați și/sau de frustrați anacronici, regretă acel trecut infernal, deși ar cam fi timpul să înțeleagă și să prețuiască temerara ieșire din el, nu numai în urma înțelegerii politice de la Malta dintre George Bush senior, președintele Statelor Unite, și Mihail Gorbaciov, liderul Uniunii Sovietice, ci și prin tributul în sânge a mii de români tineri și mai în vârstă.

Înclin să cred că această neghioabă încredere a unor români în regimul ceaușist se explică satisfăcător prin paternalismul de inspirație și influență muscălească. Da, căci din totdeauna muscalii au avut nevoie de tătucul țar și de mămuca țarină (Ivan cel Groaznic, Petru I, Ecaterina a II-a etc.), pe urmă de atrocele țar roșu (V.I. Lenin, I.V. Stalin, Nikita Hrușciov, Leonid Brejnev ș.a.), iar astăzi de țarul postsovietic și cu dezastruoase ambiții imperialiste (Vladimir Putin).

La rândul lor, înaintașii noștri au cunoscut pilduitorul paternalism voievodal din vremurile de glorie ale principatelor (Mircea cel Bătrân, Iancu de Hunedoara, Ștefan cel Mare, Vlad Țepeș, Mihai Viteazul), care – fără a dispărea cu totul – se repliază în inimile oprimaților din nevolnica perioadă fanariotă, pentru a putea să se afirme din nou și cu tărie în momentele de vârf ale românismului popular și național: răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan, mișcarea lui Tudor Vladimirescu, revoluțiile pașoptiste, Unirea din 1859 și rodnica domnie a lui Alexandru Ioan Cuza, regalitatea, Războiul de Independență din 1877-1878, Marea Unire din 1918, cele două războaie mondiale.

Sub amenințările comisarilor staliniști, după al doilea război mondial (mai exact până la retragerea diviziilor muscălești în anul 1958), paternalismul românilor bolșevizați cu incalificabilul consimțământ al anglo-americanilor, devine o catastrofală copie a celui moscovit, prin etatizarea mijloacelor de producție, cooperativizarea forțată a agriculturii, decimarea intelectualității interbelice și transformarea locuitorilor de la sate și orașe într-o docilă turmă înfricoșată și îndoctrinată, cică strâns unită în jurul partidului-stat și al liderului acestuia (Gheorghe Gheorghiu-Dej până în martie 1965, apoi Nicolae Ceaușescu până la asasinarea lui în decembrie 1989).

Astăzi, lichelele „suveraniste” afișează la modul sfidător un foarte periculos paternalism (a se citi obediență antiromânească) față de criminalul Putin, care merge în cazul auriștilor și a altor otrepe (șoșocii, putiniștii, filorușii imbecili și agresivi) până la fascism, legionarism, xenofobie și trădarea țării.

De pildă, la începutul lunii mai 2026 și la comanda Partidului Social Democrat (PSD), toți acești „suveraniști” și luptători cu vorba împotriva sistemului pesedist, au susținut moțiunea de cenzură (mai exact de centură) împotriva Guvernului Ilie Bolojan, care a fost debarcat cu 281 de voturi. Mă rog, moțiunile de cenzură reprezintă dreptul democratic al opoziției, atunci când motivele invocate de ea sunt îndreptățite și când momentul este judicios ales, astfel încât să nu  aducă prejudicii statului și cetățenilor prin consecințe: instabilitate politică, inflație, scumpiri etc. Adică exact haosul politic creat de coaliția sistem-antisistem, dacă la nefastele urmări economico-financiare (deprecierea leului în raport cu euro, lanțul scumpirilor) se mai adaugă importanța continuării negocierilor cu UE, așa încât să nu pierdem miliardele de euro promise pentru PNRR (Programul Național de Redresare și Reziliență) și pentru Safe (Programul de Înarmare), deoarece guvernele anterioare, îndeosebi prăpăstiosul Guvern Ciolacu, au îndeplinit doar în mică parte jaloanele stabilite.

Dar pesediștii, în frunte cu necalificatul Sorin Grindeanu, doreau atât de aprig să-l mătrășească pe Ilie Bolojan, cel care tocmai se pregătea să le taie din privilegii și să desființeze mafia din Energie, încât nu le-a păsat nici că se înhăitează  (ei proeuropenii de fațadă) cu extremiștii și nici că n-au o strategie de continuare a guvernării, taman în aceste vremuri foarte complicate pe plan internațional (războiul din Ucraina, atacul americano-israelian asupra Iranului și gravele probleme din strâmtoarea Ormuz cu transportul a circa o cincime din petrolul mondial).

De fapt, idioata triadă Sorin Grindeanu-Volguța Vasilescu-Claudiu (Olguțu) Manda miza pe îndepărtarea lui Ilie Bolojan din fruntea Partidului Liberal de către grupul puciștilor pesedizați (Cătălin Predoiu, Nicoleta Pauliuc, Rareș Bogdan ș.a), după care șubreda coaliție PSD-PNL-AUR-UDMR-minorități, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, să continue guvernarea cu un premier de teapa lui C. Predoiu, chipurile agreat de Nicușor Dan și de pesediști.

Atâta doar că puciul a eșuat, I. Bolojan a rămas premier interimar, deci cu atribuții restrânse, până la desemnarea noului premier, pesediștii nici nu concep să guverneze cu auriștii și ceilalți suveraniști de haram (de fapt ei vor să scoată castanele din focul guvernării ipocrito-preferențiale cu mâinile altora), iar coaliția PNL-USR a anunțat că nu va sprijini un guvern PSD minoritar sau condus de un tehnocrat, toate aceste orgolii și tergiversări împingând țara într-un păgubos haos politico-economic.

Cireașa de pe detestabilul tort al „suveraniștilor” (ăla înfățișând Groenlanda râvnită de Trump și tăiat în mod slugarnic-demonstrativ de ultrașul G. Simion în Statele Unite) a fost pusă de Ziua Independenței României, totodată a constituirii Uniunii Europene, zi în care hidoasa europarlamentară Diana Șoșoacă a rupt drapelul organizației, de la care încasează lunar (leafă plus cheltuieli) mult peste zece mii de euro!

În ceea ce privește sforăriile și uriașele prostii din politica internațională, lesne se constată că dementul Donald Trump s-a împotmolit în conflictul cu Iranul mai ceva ca predecesorii lui în Vietnam și Afganistan, că oribilul Adolf Putin (așa este „alintat” pe platformele  sociale) urmează să-și frângă gâtul cu nesfârșitul război din Ucraina și că amândoi au ajuns să ciugulească firimituri din palma lui Xi Jinping.

Sighetu Marmației,                                                                           George  PETROVAI

24 mai 2026

by

Referinţă Bibliografică

George PETROVAI: Politica de proști făcută e păguboasă și hirsută (II)/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 24 mai 2026