Pentru fiica sa şi fiul său, Edna Campus-Dubois şi Emanuel Campus

Viaţa mea şi a familiei mele s-a încrucişat în mai multe reprize cu cea a doctorului Campus. În primul rând, cred că părinţii îl cunoşteau din timpul celui de-al doilea război mondial sau/şi de după aceea, când el conducea şcoala de Rit Spaniol, iar tatăl şi unchiul meu, avocatul Dadu (David) Rosenkranz şi fratele lui, Chică (Solomon) Rosenkranz (mai târziu, Simionescu) conduceau două instituţii pentru elevi evrei, Academia Ronsard şi şcoala Malbim, unde au funcţionat profesori evrei alungaţi din învăţământ. În primii ani de după război, nu ţin minte până când, unchiul meu a fost inspector în învăţământ, aşa că legăturile au continuat, dar nu cunosc natura legăturilor respective. Mama mea, Meea (Salomeea) Lazăr-Rosenkranz, a fost un timp profesoară de Ştiinţe Naturale şi Geografie la liceul Sfântul Sava, la seral, şi acolo a fost colegă cu dr. Campus.

Toate acestea le-am aflat în Israel! Cu ce ocazie? Un an după venirea noastră, mama a fost angajată la liceul Ramla-Lod, de către directorul Bistritzki, o personalitate marcantă, cred, de origine română. Cum nu erau posturi în cele două specializări ale mamei, dar aflând că ştie bine franceza, directorul i-a oferit post de limba franceză, cu asigurarea că pe parcurs vor apărea şi ore de ştiinţe naturale sau geografie. Din păcate, în ajunul începutului de an şcolar, părinţii au fost nevoiţi să plece urgent în Germania pentru nişte probleme de despăgubiri, tata fiind colaborator la un birou de avocatură care se ocupa cu despăgubiri din Germania. Din această cauză, directorul a trebuit să angajeze pe altcineva şi în extremis, cine s-a prezentat? Dr. Campus, care a lucrat apoi ani de zile la  acel liceu!

Câţiva ani mai târziu, după ce mi-am terminat studiile universitare de Limbă Franceză şi Ştiinţe Politice, mi-am pus candidatura la diverse licee, printre care şi la cel din Ramla- Lod, şi am dat o lecţie experimentală la o clasă a domnului Campus, care m-a felicitat călduros pentru calitatea lecţiei şi a recomadat să fiu angajată! Din păcate, precum se întâmpla adesea, am dat eu cea mai bună probă, dar a intrat… cine a avut „pilele” cele mai mari, adică, nu eu.

După ce m-am perindat prin mai multe şcoli, vreo 10 ani mai târziu, am avut deja norocul de a fi angajată cu 1/3 de normă (lucram în paralel în mai multe şcoli) la prestigiosul liceu „Ohel Shem” din Ramat Gan, unde s-au ivit acele ore libere pentru că unul din profesori ieşise la pensie, renunţând la o parte din catedră şi continuând numai la clasele de bacalaureat. Şi cine era profesorul? N-o să ghiciţi! Chiar dr. Campus!

Timp de zece ani am fost colegi şi am asistat de mai multe ori la lecţiile sale, lecţii care au fost pentru mine o revelaţie. Parcă era un jongleur, un artist de circ, era svelt, se deplasa săltând, era întotdeauna în largul său. Nu se rezuma la o explicaţie de text, ci le îmbogăţea elevilor orizonturile literare şi filozofice. Nu-mi venea a crede cum predând un text al poetului Guillaume Apollinaire despre cubism, a intrat în explicaţii filozofice şi le-a vorbit de Kant. L-am întrebat cum nu se teme că elevii nu-l vor înţelege şi poate vor da bir cu fugiţii (franceza nefiind o materie obligatorie), iar el mi-a zis: „Predau de atâţia zeci de ani, că dacă n-aş face ceea ce fac, m-aş plictisi”. Nu ştiu dacă era o glumă, ci cred mai curând că din drag, din apreciere şi respect faţă de elevi, nu se cobora la nivelul poate inferior sau nul al multora sau al unora, ci se străduia să-i ridice la al său, fără urmă de condescendenţă şi plin de încredere în capacităţile acestora de înţelegere.

Elevii, stimulaţi de el, şi nu numai ai lui (mai eram încă 2 profesori de franceză), sub bagheta lui, redactau un volum anual, scris de mână, în care figurau compuneri, explicaţii de texte, lecturi particulare, articole de presă, lucrări premiate de noi profesorii, etc. Păstrez şi azi un volum din acestea… voluminos! Şi mi-e cam ruşine să recunosc că nu l-am înapoiat bibliotecii şcolii şi-l răsfoiesc adesea, minunându-mă din nou, retrospectiv, de energia şi neoboseala lui.

Domnul Campus era un bărbat suplu, uscăţiv, sportiv, care făcea pe jos drumul din Tel Aviv, de unde locuia, până la liceul situat în Ramat Gan, şi înapoi. Chiar şi după ce s-a operat de cancer şi s-a refăcut, şi-a reluat drumul pe jos Tel Aviv-Ramat Gan!

Eu eram din fire şi mai sunt – comodă şi nesportivă, (ceea ce în ebraică s-ar denumi „padlaa”) şi mă rugam să nu fiu solicitată pentru a însoţi vreo clasă în excursii, iar dacă mi se propunea uneori s-o fac, mă sustrăgeam în mod elegant, dar mă simţeam cu musca pe căciulă! Când m-am plâns lui Campus, el mi-a zis: „Să ştii că ori de câte ori ţi se propune să pleci cu elevii, poţi apela la mine şi plec eu în locul tău.”

După ce am părăsit Ohel Shem, fiindcă am primit normă întreagă la liceul „Kugel2 din oraşul Holon în care locuiam (şi mai locuiesc), am păstrat pe ici pe colo legătura telefonică cu dr. Campus. Am apelat la el când am tradus din ebraică în română un eseu despre tatăl meu, rugându-l să-mi aprecieze traducerea şi să-mi sugereze eventuale schimbări sau ameliorări. Şi a făcut-o cu plăcere. L-am şi vizitat odată, poate chiar cu ocazia acestei traduceri. L-am invitat în ianuarie 2006 la requiemul de 40 de ani de la moartea tatei, dar n-a venit: cred că nu era în formă, consecutiv morţii soţiei, sau/şi în urma unei probleme medicale.

Regret că în ultimii ani nu l-am mai văzut. I-am citit cu plăcere şi cu aceeaşi admiraţie articolele critice scrise în româneşte, apreciindu-i mintea şi vivacitatea păstrate intacte până la vârsta sa înaintată, pe care n-o arată. Îl imaginam tot timpul ca pe un stejar centenar, de neclintit… Îmi pare rău că n-am ştiut la vreme de dispariţia lui pentru a-l putea însoţi şi eu pe ultimul drum. Fie-i amintirea binecuvântată!

Adina ROSENKRANZ HERSCOVICI

Holon, Israel

28 iunie 2015

by

Referinţă Bibliografică

Adina ROSENKRANZ HERSCOVICI: ÎN AMINTIREA LUI IOSEF EUGEN CAMPUS/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 1 iulie 2015