Nu l-am cunoscut personal pe Părintele Vasile Borca din Baia Mare. Dumnezeu a rânduit să aflăm unul de existenţa celuilalt. Eu eram la o margine de ţară, dânsul la cealaltă. Eu căpătasem năravul de a scrie cărţi, de a le tipări şi de a le răspândi în lume. Căutam cu disperare oameni cu năravul de-a citi. Trăiam într-o lume postrevoluţionară, în care toate valorile vechi fuseseră aruncate la coşul istoriei, inclusiv cărţile. Lumea se ocupa de acum cu calculatoarele şi cu alte multe ,,jucării” electronice ale vremii noastre. Lumea nu mai avea timp şi interes să mai citească o carte. Asta se făcea ,,pe vremuri”. Acum citeam pe ecranele televizoarelor titrajele filmelor, serialelor, priveam cum se certau politicienii ca la uşa cortului, cum se bâţâie ,,vedetele” şi ,,artiştii” de carton ai zilei. Cine mai avea timp de citit cărţi?

Iată că printre destul de puţinii împătimiţi ai cititului de cărţi, pe care am avut bucuria să-i mai întâlnesc ici-acolo, s-a numărat şi Părintele Vasile Borca. Sunt zeci de ani de când omul acesta îmi rabdă, cu o putere de martir, tupeul de a-i trimite din cărţile pe care mai reuşesc şi eu să le scriu, să le tipăresc, din când în când. Nici nu-l mai întreb înainte dacă le vrea sau nu, dacă-l interesează sau nu. Pur şi simplu i le trimit. Dânsul, pur şi simplu, mi le achită! M-am gândit de multe ori de ce face acest lucru. Din scrisorile pe care le mai schimbăm din când în când, am înţeles că este un iubitor incurabil al cărţii. Îl interesează aproape tot ce se scrie, nu numai în domeniul religiei, istoriei, literaturii… și în orice domeniu din care poate culege ceva folositor pentru sine, pentru enoriaşii săi, pentru studenţii şi elevii săi. Procedează precum albina, care umblă din floare în floare şi culege nectarul: din unele mai mult, din altele mai puţin.

În al doilea rând, am înţeles că-mi cumpără cărţile fiindcă a aflat că undeva, aici în Mehedinţi, un amărât de confrate, într-un sat uitat de lume, se trudeşte să facă umbră pământului. Nu este uşor, ba dimpotrivă. Ca unul care cunoaşte destul de bine problemele cu care se confruntă un preot de ţară şi mai ales unul cu năravurile de care am vorbit mai sus, întinde şi dânsul mâna peste munţi şi-l ajută să-şi ducă crucea, ori să se ridice când se prăbuşeşte. Adesea îi mai scrie câte o scrisoare, câte un mesaj, prin care-l îndeamnă frăţeşte, prieteneşte, să nu se lase biruit, să nu lase steagul jos.

Viaţa e grea, problemele sunt multe, mai ales în lumea cărţilor, dar când ştii că undeva există şi oameni ca părintele Vasile, prinzi curaj, te lupţi mai cu spor şi-ţi întăreşti convingerea că vei reuşi să supravieţuieşti editorial şi numai.

Cu ani în urmă, i-am solicitat un studiu pentru volumul omagial ce-l pregătea unul dintre foştii mei profesori, Nicolae Dură. Am rămas surprins, când am primit materialul la câteva săptămâni după ce-l solicitasem. A fost acceptat de colectivul redacţional şi apreciat la superlativ. M-am bucurat că nu dădusem greş, că Părintele Vasile Borca, cel solicitat de mine, poate să se înscrie cu succes printre semnatarii studiilor din volumul cu pricina. Iar aceştia erau personalităţi de renume, din lumea universitară şi academică mai ales, din ţară şi străinătate!

În contextul celor spuse, mă alătur celor ce-i sunt aproape în aceste zile aniversare şi-i urez şi eu Părintelui Vasile, cu sinceritate, prietenie şi căldură sufletească: să ne trăieşti, dragă frate, ani mulţi şi fericiţi, să-ţi dea Dumnezeu putere de muncă şi ajutor să-ţi împlineşti misiunea în lume, căci mai ai multe de făcut.

Să nu uiţi că undeva, la marginea de sud a ţării, ai un prieten care te respectă şi te iubeşte.

La mulţi ani!

by

Referinţă Bibliografică

Al. Stănciulescu Bârda: Pr. Prof. Dr. Vasile Borca – Un împătimit al cărţii/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 12 decembrie 2022