Cu ceva timp în urmă, respectiv în „vremea pandemiei” cunoscutul poet Vasile Dan Marchiș, publica în reviste precum: „Argeș”, „Boem@”, „Caiete Silvane”, „Convorbiri literare”, „Litere”, „Litera Nordului”, „Neuma”, „Plumb”, „Spații culturale”, „Vatra veche” etc. un set de poezii cu caracter alegoric în care deplângea, punerea în carantină a limbii române. Mă refer, desigur, la tripticul liric format din cele trei variante ale poemului „Încercarea cea mai grea”.
Îngrijorat de starea limbii române, aflată pe cale să își piardă identitatea fiind abuzată cu tot felul de „englezisme” și alte neologisme, care nu au ce căuta în vocabularul limbii noastre naționale, poetul își exprima îngrijorarea față de soarta limbii române „furată” în profunzimea și puterea de expresie.
Deosebit de frumoasă mi se pare imaginea „certificatului medical” care sugerează situația precară a limbii române, afectată de tot felul de viruși lexicali, tratată cu nepăsare și incompetență. Poetul deplânge, de asemenea, soarta mânuitorilor de cuvinte românești, care nu își mai exprimă îngrijorarea în legătură cu pierderea identității limbii noastre celei străbune, ci folosesc cuvintele în propoziții incorect formulate sau chiar trunchiat construite Aceștia se fac că nu observă faptul că limba se poluează constant și se depopulează treptat de unele cuvinte și expresii, considerate bătrâne, perimate și orfane de forță expresivă.
Concepute sub forma unor pamflete incisive, poemele respective par să taie în carne vie și punctează faptul că atât verbele, cât și substantivele, împreună cu celelalte părți de vorbire, se află în pericolul de a-și pierde sensul, se distanțează și își pierd capacitatea de a se susține reciproc, luându-se la harță, uitând să dea respectul cuvenit construcțiilor lexicale ingenios formulate, așa cum se întâmpla cu limba românească în trecutele timpuri.
„Lipsurile semnalate
în rândul unor elemente gramaticale
și mulțimea cuvintelor adiacente
rămase ca sihaștri
a făcut ca gramatica
să se poată conjuga doar la timpul trecut
riscând astfel să devină istorie. ” (varianta 2)
Sărăcită și tristă, limba română își pierde, așadar, consistența, ea fiind susținută doar de vocalele ce încearcă cu eforturi disperate să sprijine capacitatea cuvintelor românești de a spune adevăruri profunde, de fi clar formulate și de a se expune în idei ingenios formulate.
„S-a constituit un certificat medical a Limbii române
Virusul care a dus la scăderea fără precedent
a imunităţii verbelor
a impus si retragerea din uz
a unor substantive şi atribute
rămânând a fi expuse spre o largă circulaţie
doar suspinele: a, e, i, o, u, ă
dar şi acestea fiind luate
ca datorii fără acoperire,
prin care gura mea părea un spital de cuvinte…
S-a constatat că suspinele
sunt imune la acest virus
însă nu se poate şti exact
care este suspin curat
deoarece iubirea este în unele cazuri înşelătoare
sau reprodusă de unii sub formă de simulare… ” (varianta 1)
În viziunea metaforică a lui Vasile Dan Marchiș gramatica limbii române dă semne de oboseală și, chiar dacă încearcă să-și poarte cu demnitate ridurile, nu reușește să refacă daunele provocate de tehnologizarea excesivă a mijloacelor de comunicare și de nefericitele schimbări intervenite în planul vieții culturale.
Autorul poemelor dedicate situației îngrijorătoare în care se află limba română, atinsă de virusul nepăsării, trage un semnal de alarmă, se înminunează și așteaptă o reacție din partea celor îndreptățiți să apere limba română, rugându-i, prin limbajul specific al exprimării poetice, să-i redea limbii române demnitatea, eliberând-o de nedreapta și constanta mutilare.
„S-a întocmit încă un certificat medical al limbii române.
În fața acestui nou virus
până și mirările au fost trecute pe
lista suplimentară a gramaticii
deoarece e sigur că până și virusul respectiv
mirându-se pe unii oameni că ce au fost,
ce sunt,
sau ce vor fi
este în dilemă…” (varianta 3)
În concluzie, referindu-se la pericolul pierderii treptate a identității limbii române, Vasile Dan Marchiș, își folosește incredibilul talent literar pentru a pune în evidență idea necesității revenirii la forma literară a limbii naționale. Aceasta trebuie prețuită și remodelată în așa fel încât să fie deschisă la schimbare, fără a-și sacrifica rădăcinile, permițând cuvintelor să își redobândească bogăția semantică, exprimându-se liber în conformitate cu regulile de aur ale gramaticii tradiționale.

by

Referinţă Bibliografică

APEL POETIC ADRESAT JEFUITORILOR LIMBII ROMÂNE de LILIANA MOLDOVAN/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 18 martie 2025