APUS VIOLET
Cânta un greier trist o serenadă
într-un apus al serii violete,
ecoul își pierdea discret pe stradă
chemările iubirii desuete,
Când verdele își preschimba culoarea
în tonurile și regretul toamnei
iar vara nu își îndrepta eroarea
focului ce a adus morbul aramei.
Din frunze adormite prin noroaie
speranțe verzi poate-și mai strigă dorul,
dar se topesc cu sărutări de ploaie
când cenușiul răscolește norul.
Iubiri ce-ascund revoltele tăcerii
încă mocnesc prin anotimp și stele,
dar cine să audă-n pragul serii
clopote suspinând în ceasuri rele?
Cânta un greier trista serenadă
sperând într-o iubire desuetă,
ecoul se pierdea discret pe stradă
într-un apus de seară violetă.


