Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide

AȘTEPTARE

Privesc în palidul albastru
Al ochilor din fața mea…
Mă duce gândul la dezastru’
Ce mult în urmă se-ntâmpla …

Dacă în viață ne-am da seama,
La tinerețe, că greșim,
Că provocăm în suflet drama
Copilului ce îl iubim,

Ajunși la anii senectuții,
Cu mintea încă limpede
Și tributar încă virtuții,
Grijă n-ar fi de lespede…

Pe chipul stafidit de vreme,
De boală și de remușcare,
Cu greu un zâmbet se așterne,
După o scurtă încercare.

A fost o vreme când greșeală
I-a fost decizia luată,
Și bruma de agoniseală
Avea să-i fie contestată.

În neputința bătrâneții
Și-a bolii care-o țintuiește,
Așteaptă-n zorii dimineții
S-o caute cine-o iubește…

Dar cine-acum s-o mai iubească
Când este numai de povară?
Chiar dacă vrea doar să-i vorbească,
Ca nu cumva, în timp, să moară…

Ar vrea ca fiica și nepotul
În care-atât a investit
Să vină și să uite totul…
Pe ei tot timpul i-a iubit.

O fi cumva și ea bolnavă?
Un telefon putea să dea…
Să spună, fără de zabavă,
Că va veni când va putea…

Ridică ochii la icoană…
O rugăciune face-n gând,
Durere simte în coloană…
I-o fi plecarea în curând?

Nu știe nimeni când se-ncheie
Șederea noastră pe PĂMÂNT…
Că e bărbat ori de-i femeie
Speranță-și pune-n Domnul Sfânt.

3 aug. 2022, Timișoara, Georgeta Tudor

Facebooktwitterby feather