Privesc în palidul albastru
Al ochilor din fața mea…
Mă duce gândul la dezastru’
Ce mult în urmă se-ntâmpla …

Dacă în viață ne-am da seama,
La tinerețe, că greșim,
Că provocăm în suflet drama
Copilului ce îl iubim,

Ajunși la anii senectuții,
Cu mintea încă limpede
Și tributar încă virtuții,
Grijă n-ar fi de lespede…

Pe chipul stafidit de vreme,
De boală și de remușcare,
Cu greu un zâmbet se așterne,
După o scurtă încercare.

A fost o vreme când greșeală
I-a fost decizia luată,
Și bruma de agoniseală
Avea să-i fie contestată.

În neputința bătrâneții
Și-a bolii care-o țintuiește,
Așteaptă-n zorii dimineții
S-o caute cine-o iubește…

Dar cine-acum s-o mai iubească
Când este numai de povară?
Chiar dacă vrea doar să-i vorbească,
Ca nu cumva, în timp, să moară…

Ar vrea ca fiica și nepotul
În care-atât a investit
Să vină și să uite totul…
Pe ei tot timpul i-a iubit.

O fi cumva și ea bolnavă?
Un telefon putea să dea…
Să spună, fără de zabavă,
Că va veni când va putea…

Ridică ochii la icoană…
O rugăciune face-n gând,
Durere simte în coloană…
I-o fi plecarea în curând?

Nu știe nimeni când se-ncheie
Șederea noastră pe PĂMÂNT…
Că e bărbat ori de-i femeie
Speranță-și pune-n Domnul Sfânt.

3 aug. 2022, Timișoara, Georgeta Tudor

by

Referinţă Bibliografică

AȘTEPTARE/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 3 august 2022