Frumoasă și grațiosă ca o păpușă de porțelan, Aza (Gabriela Amzaru) este o artistă despre care nu poți, dacă ții drept cărarea gândului, să nu încuviințezi libertate admirației în termeni de adevăr chiar și cu simplul temei al primei priviri și-al ascultării primei vibrații muzicale din glasul ei…! Să nu mărturisești aceasta, oprit de vreun zăgaz inept, interior, înseamnă să îngădui o tăcere ce doare în adâncul gândului, pentru că gândul se zbate când îi este furată libertatea…!
Da, Aza este o fată atât de frumoasă încât face ca posibilă în percepere reversibilitatea timpului în clipa întoarcerii la frumusețea umană, paradoxal, noi, oameni, fiind cei mai împilaţi dintre ființe, de prea multa lejeritate, de când am început să ne copiem în roboți și să ne unim ştiinţele ca să ne dăm noi nouă un singur răspuns la toate deodată, cel mai adesea, iar dintre toate cel mai comod: n-am timp să privesc, n-am timp să ascult, am timp să-mi văd de treaba mea!
Ce mare greșeală…! Acest răspuns nu ne mai debarasează niciodată de încleştările personale, cu sens unic înspre atotputernica grijă pentru ziua de mâine…! Nu se vrea a se mai înțelege că frumusețea și iubirea nu se pot depune pe mai târziu în vreun depozit, ele se consumă pe loc, în chiar secunda în care le întâlnești. Fără să faci aceasta, viața nu are prezent, are doar iluzia de prezent, din care tu lipsești, căci tu te afli izolat în interiorul tău, iar viața fiecăruia dintre noi aparține universului…! Numai viața trăită estetizat nu îndreaptă niciodată omul spre lăuntrul obosit și descurajat al bătrâneții, ci îl conduce-ntr-un timp reversibil, spre neîncetata tinerețe a iubirii, nebunia frumoasă a plăcerii, grandioasele bucurii, îmbietoarea fericire…!
Artiştii sunt cel mai adesea făuritorii reversibilității timpului. Fără artişti, fără roadele binelui dăruite de ei, roadele răului nelipsite de la ospățul nostru cotidian ne-ar înfiera insuportabil zilele, încât n-am mai gusta niciodată un fruct dulce, ci am ronţăi şi-n somn tulpini de lupan şi pelin! Dar îi avem pe artişti! Dintotdeauna! Nu este azi vreun om care să născocească ceva mai sus de creaţia artistică (muzicală, literară, plastică – fără nicio tăgadă fotografică…, etc.) pentru armonía sufletului.
Și, iată, în universul muzical sonor românesc vibrează delicat și atrăgător sub lumina unui chip frumos, emoțiile ritmurilor melodice ale iubirii – căci, Aza de iubire cântă, de dorul și de trăirea iubirii, de iubirea după care îți întinzi, înfiorate, brațele de-mbrățișat ori de iubirea topită în umbre, de iubirea până la care este numai o cale cât o privire și focul sărutării ori o depărtare fără sfârșit și cenușa amară a iubirii fără speranță…!
Aza cântă admirabil, Aza e frumoasă…! Pentru multe acte ale vieţii am avea nevoie de o magie prin care inima să aibă ochi, iar ochii inimă, şi ca mintea să aibă şi ochi şi inimă. Dar, în acest caz, omul recreat n-ar mai fi om! Și cu toate acestea, melodiile pe care le cântă Aza au în ele un ceva imaginar în exterioritatea umană, un farmec, o unduire alinătoare, un mesaj sentimental ce transced din aspirația omului, din răspunsul la ruga sa ce coexistă conștient sau nu în sinele uman, de la prima până la ultima bătaie a inimii.
Ar greși cineva dacă ar fi de părere că melodiile cântate de Aza sunt cumva de sorginte facilă – așa cum este denumită greșit muzica ușoară, fără să fie ușoară – statuându-se incorect cutuma de supremație a muzicii clasice. Nu…! Orice muzică, orice sunet are valoarea proprie, taină și farmec în sine și în universalitatea rațiunii și adevărului de a fi a lumii și vieții, de când este și până când va mai fi…!
Aza își interpretează cântecele sale cuceritor, Aza are un repertoriu plăcut, înviorător, contemplativ pentru publicul ei, așa cum fiecare interpret, indiferent de specia muzicală, are un public al său…!
De o vreme, națiunea română, prin natura ei dobândită, nu dintotdeauna, e în neîncetată stare de război cu sine. Se vede aceasta în instabilitatea iubirii şi bunătăţii. Se întâmplă parcă în prezent mai abitir ca niciodată, să ţi se pară că iubeşti iremediabil pe cineva, însă cu cât te apropii mai mult de persoana respectivă, temperatura acestei iubiri scade, iar de la o răscruce de destin sentimentele pot descreşte sub zero şi îngheaţă. Dar, poate că nimic n-ar fi mai lecuitor în acest răstimp lugubru, cutremurat de pandemie și război ca muzica și poezia muzicii – pentru fiecare dintre români, acea muzică și acea poezie a muzicii care îi place lui. Unora, multora, cu siguranță, le plac melodiile Azei și o iubesc pe Aza…! Să o privească neclintit, să o asculte mult pe Aza, se vor mai vindeca de traumele sufletești grele ca piatra de moară în timpul acesta căruia fără voia noastră îi suntem contemporani…! Muzica, frumusețea și iubirea vor vindeca, vor face pe oameni mai buni…! Și oamenii se vor ridica, vor fi cum au fost, cu speranța, voioșia, iubirea, blândețea și bunătatea la butonieră…!
Prospeţimea iubirii, după fiecare cădere este doctrina ce salvează umanitatea, țintind depășirea condiției tenacității inconstante. De aceea Aza și cântecele sale nu au nicio tendință de a se îndepărta de fenomenul artistic și cultural…, dimpotrivă, aceste cântece admit conversiunea cu arta și cultura, înalță omul, îl scoate din propriile tare prin pacea, iubirea, frumusețea inseparabil conținute în ele…!
Aza și cântecele sale nu sunt pentru morocănoși și snobi. Aza e frumoasă, cântecele sale sunt admirabile, se integrează într-un gen muzical poate că personal, au un ceva autentic, purtând inimitabil o amprentă a unicității ce încuie ușa oricărei încercări de asocieri decadente. Avem de a face, fără îndoială, cu o briză proaspătă artistică și deopotrivă absorbită în cea dintotdeauna și cea pentru totdeauna…!
Cântecele pe care le interpretează Aza sunt o prelungire a muzicii sufletului omenesc pe care ele îl înfașă în florile spirituale ale lor, contopindu-l cu iubirea dezinvoltă…!
Aurel V. Zgheran
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..