(Foto: Ana Canareica, Gabriel Dorobanțu, Stela Enache, Aurel V. Zgheran)
Odată, într-o noapte-n care gândurile-mi cutreierau pe drumuri bătute de o grindină de argint, m-am aplecat și am cules dintr-un râu neizvorât, izbucnit pe la revărsarea vadului, un pumn de stele, să le duc acasă, ca să le răstorn pe o pernă de pene de ciocârlii, pe care să pun capul, ca să vărs pe câteva în vin de băut prin ochi, urechi și suflet, ca să torn din câteva niște nituri pentru un pod pe deasupra inimii mele, pe unde să lunece o zână căreia să-i strâng în brațe umbra!
Dar, fugind acasă pe un drum pieptiș, apa cu stele din pumn s-a vărsat și m-am întors la lumina zilei, să le caut și nu-mi venea să cred că tot drumul era învelit de pietre..! Umblând la deal și la vale, ca să mai găsesc măcar o stea, m-a obosit zădărnicia și îndoiala.
Însă, deodată am auzit niște melodii dulci, din care vibra un sunet de clopoței de porțelan și curgeau stele de poeme…! Erau stelele pe care-mi închipuisem că le-am cules în noaptea aceea, din râu, iar cine le cânta era zâna ce-și trimisese umbra ca să traverseze podul peste inima mea!
Ochii zânei erau două stele în care luceau, albastre, două strigări: viața și iubirea; părul zânei era o salcie aurie, înflorită, ca, mângâind-o cu privirea, s-o legene pe raze de soare; gura ei era un țărm de mit al sărutării harului melodic, o fereastră de cristal al surâsului, un văzduh de vultur albastru al cântecului…! Era o zână dragă, o zână frumoasă, o zână bună, cu poală plină de stele pe care le presară ca semănătoarea harnică, iscusită și pasionată, pe care le udă ca ploaia caldă, pe care le crește ca pământul gras, pe care le-nflorește ca cerul cu lave de argint și ca apa curgătoare pe-un capăt de vad, pe care le culege ca trezorierul chivernisit și pe care le dăruiește ca pe grâu morii, ca pe torentul alb brutarilor și ca pe pâine gurilor umezite de pofta aburului de pe vetre…, pentru că stelele acestea-s cântece dulci și fermecătoare…!
Ele hrănesc sufletul ca grâul trupul, ele astâmpără setea ca rodul strugurelui spiritul, ele usucă de dor, ele ard de iubire, ele râd de frumusețe, ele plâng de drag, în ele se văd viață, iubire și soartă, ca lumina prin sticla șlefuită, pentru că multe, cele mai multe-s măiestrite de făurar cu îngerul în el: compozitorul din rai, Florin Bogardo! Unul dintre muzicienii români care au atins cu inima lor obrazul cerului…!
Și-atunci, cine-i zâna cu stele-n poală?! Cine-i semănătoarea stelelor de cântec dulce magic?! Stela Enache…! Ea cântă atât de sensibil de parcă ar trebui să ne pedepsim dacă dintr-un cântec n-am știut să culegem flori, n-am crezut că putem aprinde focul sărutărilor fără trădare sleită pe buze, n-am vrut să ne aruncăm hainele de pe noi și să ne aruncăm goi în vârtejuri de frunze, în spume de mare, în oglinzi de cer, în fântâni curate și adânci ca să ne întoarcem la puritatea dintâi a iubirii…!
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..