Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ESEU » Aurel V. ZGHERAN: Constantin Mireanu. Șiragurile anilor demni și omenoși în urmă și în față

Aurel V. ZGHERAN: Constantin Mireanu. Șiragurile anilor demni și omenoși în urmă și în față

 

Suntem spre sfârșit de noiembrie (2022). Toamna roșcată ca arama se-nvelește ca zânele în rochii albe și voaluri diafane, dantelate, albe strălucitor.

A nins cu bulgări mari, albi ca florile de bumbac. Dar n-a ținut decât o zi. S-a cernut doar un pospai de zăpadă, cum revarsă mireasa astrelor lava ei de argint din creștetul cerului până la vatra lumii celei ce nu-i a nimănui dintre noi, dar pentru care ne dăm sufletul și nu băgăm de seamă că devenim tot mai goi pe dinăuntru, cu cât agonisim pe dinafară tot mai multă bunăstare..!

La naștere ne-am expus nuditatea corporală ca pe o masă de operație, iar spiritul ne-a fost inocent…, când ne sosește ceasul plecăm pe drumul fără de întoarcere îmbrăcați frumos, dar goi sufletește, căci sufletul la capăt de drum ne părăsește, nu ne conduce mai departe…!

Așa de eleganți suntem în coșciug, de parcă plecăm în luna de miere…! Ciudați mai suntem, Doamne…! De ce nu ne-ai făcut albine, ca să plecăm prin flori în luna de miere, de ce ne-ai făcut oameni ca să plecăm la putrezit gătiți inutil de miri și mirese?! În flori de câmp aș fi dormit, dacă eram albină, în flori de vie aș fi iubit, în flori de salcie aș fi îmbătrânit, în flori de ambrozie aș fi murit…!

Dar, ce-s eu?! O umbră lunecând în urma unui vis! Într-o zi umbra și visul vor ieși din timpul meu, eu nu voi mai avea umbră, eu nu voi mai avea vis, eu nu voi mai avea timp.

Mi s-a dus mama înaintea mea, ca să încălzească pământul, mi s-a dus tata, mi s-au dus frați, mi s-au dus femei pe care le-am iubit, mi s-au dus prieteni, e tot mai pustiu pentru mine aici și e tot mai târziu…!

Încă nu te iubesc veșnicie, încă nu te vreau odihnă, nu te cunosc moarte, oriunde m-ai duce voi fi străin, mai lasă-mă acasă, mai lasă-mi viața, mai lasă-mi timpul…!

Mai am prieteni, încă nu sunt singur…! Ce minune să ai prieteni! Dintre cei dintotdeauna, ce îndurare să pierzi puțini, iar dintre cei de curând, ce noroc nici să nu te părăsească, nici să nu-i părăsești!

Unul dintre ei este cel despre care scriu aici și care este în primul rând un om cumsecade. Dar totodată este un om foarte spiritual, vesel…! Îl simt apropiat, îi simt încrederea, îndemnul și prețuirea pentru ceea ce fac; dacă vreau să pun omleta înapoi în ou, el îmi spune că pot…! În anii de pe urmă, pandemia și războiul mi-au arătat cât de mărunți suntem noi oamenii, dar eu ușor îmi pierd răbdarea și continui să nu-mi calmez zorul lucrului, el fiind printre puținii ce-mi spun că n-am ieșit din țâțâni. Zilele când am început să trăiesc o altă viață într-o altă lume din care părinții, frații și toți ceilalți pe care i-am pierdut nu mai fac parte, au rămas departe în urma mea, nu le mai simt apăsarea clipă de clipă, pentru că el, prietenul meu pe care îl oglindesc aici și pe care îl cheamă Constantin Mireanu, soția sa Erzsebet și încă alții asemenea, îmi reduc simțitor bătaia ornicului amintirilor triste din gând, din inimă, din suflet, din toată ființa mea.

Eram din ce în ce mai singur! Parcă se vorbiseră toți ai mei să plece pe rând, la scurte perioade de timp unul după celălalt și mă simțeam din ce în ce mai singur. Nu mai aveam pe cine să vizitez, nu mai avea cine să vină la mine…!

Dar într-o zi am început nu să mă acomodez cu pustiul și tristețea, am început să strâng lângă mine, la loc, prieteni. Unul dintre ei este Constantin Mireanu, ofițer genist în rezervă, fără să se cunoască aceasta prin vreo tipologie adaptată vieții cazone, caracterelor severe până la mania exactității și disciplinei programate matematic. Nu…! Deloc…! Prietenul meu Constantin Mireanu este un filozof, un om cu simțul umorului, simpatic, un om de treabă, înțelegător, judecat, blând, binevoitor…! Și are un vin ce mă convertește fără mir și smirnă la cultul zeului viilor și iubirii…! Sunt un om aproape normal până-l gust, dar devin după prima cană romantic iremediabil și uscat pe dinăuntru ca pământul de astă vară, crăpat din cauza ploilor puține…!

E un vin gustos ca fragii din iarba raiului, parfumat ca părul iubitelor împrăștiat ca o salcie pe pernă, dulce ca sărutul, înveselitor ca viața, dorit ca nemurirea. Ce minune de vin…! Doar că îl dă cam rar și cam puțin…!

N-am ce face, nu-mi pot pune mintea cu vinul omului…!

Iar doamna sa este, de asemenea, cumsecade! Fostă preoteasă (părintele s-a stins, tânăr, de ceva timp). Suntem împreună, eu, prietenul meu și soția sa, în aceeași afinitate sufletească, am biruit singurătatea, lamentarea în așteptarea fără speranțe a zilei de mâine. Frumusețea vieții este activată întocmai când îi dezarmezi pustiul și îi storci fericirea…!

Născut în orașul Bacău, pe 20 august 1960, într-o familie cu patru copii, el fiind mezinul – mai are trei surori –, viitorul ofițer a urmat cursurile școlii generale nr 19 din orașul natal și liceul „George Bacovia”. Stagiul militar, atunci obligatoriu pentru tinerii apți medical, l-a executat la o unitate de parașutism, apoi a urmat cursurile Școlii militare de ofițeri. După absolvire a fost repartizat la Timișoara, unde a servit patria în mai multe unități din garnizoana respectivă. Între 1987-1989 a fost detașat în EC Națională (la Chirnogi Medgidia), unde se va înregimenta detașamentelor militare eroice care au construit Canalul Dunăre-Marea Neagră, până în decembrie 1989 când, pe 14 decembrie a revenit în Timișoara, pentru ca pe 16, declanșându-se evenimentele de revoltă populară, să participe efectiv la ele.

Și-a întemeiat o căsnicie care a durat treizeci de ani, după care, divorțând, a revenit în Moldova de obârșie, iar întâlnirea sa cu cea care în prezent îi este soție, distinsă întru totul prin calitatea exemplară de doamnă de casă și de familie, Erzsebet numindu-se, cum știm deja, a însemnat pentru bunul meu prieten un prag de un nou început în viața sa, o regăsire cu sine cu o viață liniștită, armonioasă și fericită! Are doi fii absolvenți de facultate, oameni așezați la casa lor și fără îndoială că în fața sa e încă lung un șirag de ani de viață în demnitate, înțelegere, sănătate și omenie…!

Galerie foto:

 

          Constantin și Erzsebet, un cuplu de viață frumoasă și armonioasă;

          Frații Constantin și Elena cu nepoata Medeea;

          Aurel V. Zgheran cu Erzsebet și Constantin;

          Album de familie: Constantin și fiii săi Manuel și Mădălin;

          Tatăl lui Constantin, lt. Costachi Mireanu;

          Ofițerul genist Constantin Mireanu.

           Un ofițer genist al Armatei Române căreia i-a slujit o viață întreagă, azi pensionar, retras în liniștea, armonia și iubirea de acasă, împreună cu soția sa Erzsebet. Și-a luat cu sine amintirile tinereței cu elanuri și perspective de viață, dar și conștiința, una și aceeași întotdeauna în serviciul patriei, ca datorie și onoare neclintite…!

Facebooktwitterby feather

Parerea ta...

You must be logged in to post a comment.