Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » EVENIMENT » Aurel V. Zgheran: Hai la cărți, ca altădată hai la var

Aurel V. Zgheran: Hai la cărți, ca altădată hai la var

M-am născut fără nimic, am trăit și trăiesc fără să pun deoparte nimic, iar când îmi va sosi vremea voi pleca fără nimic…! Speranța, însă, nu mi-am pierdut-o niciodată, m-am consolat cu cel mai simplu argument al felului meu de a fi și a trăi: nu am din cauză că nu am, dar voi avea datorită faptului că sper. Când am avut am avut, când nu, nu…! Dar nu mi-am făcut niciodată viața un iad nici din cele pe care le-am avut, nici după cele ce mi-au lipsit.

Din prea-plinul paharului meu n-am prea putut să dau și altora pentru că nu prea am avut așa ceva. De aceea, suma faptelor mele bune, presupuse și provizorii, trebuie însemnată cu multe zerouri, dar nu în spate ci în față,  iar suma relelor făcute până azi, nu poate fi însemnată decât cu adăugarea zerourilor nu puține la număr, dar nu în față ci în spate.

Am, slavă Domnului, o vârstă la care, cu un strop de realism îndoit cu unul de ipotetic, mai palid și mai în sinea mea șed de vorbă cu mine și-mi spun: stai bine…! Cui nu-i este cu supărare (din câte am constatat eu, omul prost se supără mereu și cel mai tare; aceasta nu înseamnă că dacă eu nu mă întovărășesc decât foarte rar cu mofturile, sorele capriciilor și vocația năzurosului, îmi dă pe dinafară deșteptăciunea), îi zic una în legătură cu aceasta:

O persoană de vreo șaptezeci și ceva de ani întreabă pe cineva mai tânăr câți ani are.

– Șaizeci și…, fu răspunsul.

– Stai bine…! zice mai vârstnicul.

– Cum să stau bine, dacă m-au lăsat puterile dragostei? Cu ce stau eu mai bine ca dumneata? i-o-ntoarce mai tânărul mai vârstnicului.

– Cu aceea că tu îți amintești…! i-o zice cel mai vârstnic celui mai tânăr.

N-a depins de mine, dar iată-mă ajuns în preziua părăsirii puterii aceleia, căci va veni și o astfel de zi…! Dar îmi amintesc și îmi voi aminti. Înseamnă că stau și voi sta bine…?!

Îmi anunțam cunoscuții mei prietenoși, către zilele de plecare din timp al lui februarie 2023, că voi absenta o săptămână de la colocviul nostru generos de binețe verbale și comicării la schimb pe teribila platformă de corespondențe virtuale născocite nu doar ca să se acopere o incredibilă condiție a inteligenței umane cât mai ales ca să ne mire că se poate escalada potențialul bârfei peste aptitudinile babelor știrbe și cățăbăioase…! Și, care-va-să-zică, scriam eu atunci următorul mesaj: „Duminică plec la București bătrân de o sută de ani și mă voi întoarce acasă mai tânăr cu cincizeci – cu o dragă voi bea un vin atât de bun, de frumos și de gustos încât am să îi spun, ca Fănuș Neagu, dumneavoastră (vinului). Ba chiar am să îl beau cu mai multă poftă ca scriitorul pentru că eu îi spun vinului dumneavoastră încă de pe când e în struguri. Iubesc și admir lumea și viața atât de mult încât doar unei cățelușe care mă latră nu-i spun dumneavoastră…!”

Din întâmplare regăsesc aceste spuse ale mele și mă lămuresc chiar fără să mă complexeze vreo curiozitate a mea despre mine, asupra a cât sunt eu de iscusit în uzanțele apelativelor de curtoazie și înnobilare a ceea ce înveșnicește viața sufletească, dacă vinului bun îi spun dumneavoastră, dar și a cât de veninos în dispreț sunt față de cine nu-și vede de treaba sa, se gudură și se oțărăște în același timp, ca o cățelușă ce latră. Îmi dau acum seama că spusele acelea sunt în ce mă privește fixate în fiecare dintre scrierile mele, articole de presă ori cărți, ca un preambul al orizontului tematic deschis de către ele. Acum și în modul acesta dovedesc faptul că până aici am parcurs în publicistică și literatură un singur drum, drumul consecvenței. Consecvent cu mine, consecvent cu gândurile mele, consecvent cu actele mele de viață, conștiință și emoții, consecvent cu întreaga mea conduită față de cititori, ei recunoscându-mă încă din întâile rânduri la oricare text pe care l-am publicat, întocmai pentru că sunt consecvent și în ceea ce privește subiectele și în ceea ce privește componența textuală și în ceea ce privește stilul literar…

Bine sau rău, neplăcut sau agreabil, eu nu am scris niciodată ca nimeni, eu am scris ca mine! Azi, la mijitul unei primăveri sosite încă de pe la mijlocul iernii, căci trăim niște vremuri în care firescul însuși a intrat în mit, iar mitul nu mai este original, aduc în fața acelor cititori care n-au renunțat să reziste și insistă să mă citească, poate, poate îmi revin, primul volum al unei cărți ce se numește „Cuvintele din cuvinte”.

„Dumnealui”, vinul frumos ca soarele, gustos ca mierea, înveselitor ca iubirea, iubirea însăși dezinvoltă, nebună, recunoscută, spusă, apărată…, respectul și admirația pentru oameni cumsecade și oameni de valoare, oglindiri la lumina gândului curat și conștiinței viguroase a vremurilor contemporane cu oamenii și faptele lor se revarsă din pagini ca râul spre vărsare, unora fiindu-le cu bunăvoie a-și scălda mintea și simțirile în ele, altora revenindu-le gestul de a se onorabiliza în fața respectului muncii cuiva prin simplul fapt de a nu-și pierde timpul cu răsfoirea cărții dacă aceasta i se pare a activa nimicul…! Nu-i vorbă, nu se îngrămădesc mulți să achiziționeze cărți ce nu se bucură de organizări de evenimente pe rută politică și cu sprijin editorial tot cu acest traseu (cărțile mele se prezintă iubitorilor de carte și atât), dar vorbește mult despre oameni și caractere faptul că nici chiar unii dintre protagoniști nu solicită pentru ei cartea în care își regăsesc numele și fotografia sub care sunt inserate câteva impresii personale, afective, ale autorului – ei se simt măguliți de darul integral conținând și cartea fizică pe cheltuiala singulară a autorului, un laudațio și un autograf care să-i personalizeze în propria lor vanitate! În fine…! Cine știe, știe, cine înțelege, înțelege…, cu sau fără a bate eu șaua ca să priceapă iapa…! N-am să umblu pe la porți să strig „hai la cărți”, ca altădată „hai la var…”. Cărțile se găsesc la distribuitoarea lor, Eugenia Zaharia. La mine nu se găsește decât dragoste pentru cine și-a câștigat-o din partea mea, nu cu împrumut, nu pe datorie…!

Parafrazând în final încă un mesaj virtual al meu, dragostele mele sunt necuprinse și nesfârșite. Iată acest mesaj: „Dragă L, nu există o desființare a dragostei, ci numai o mutare a ei: o iei de aici și o duci dincolo. Eu cândva o voi lua înapoi pe aceea detașată deocamdată la tine și voi coborî cu ea în mormânt… (am uitat să îți spun: am mai multe dragoste, îmi va trebui un mausoleu ca să le mut cu mine la sfârșitul veacurilor…!)”…!

Nu am bani și nici nu este frumos să ridic din betoane un mausoleu la întrecere în sluțenie cu vilele moderne contemporane ce-au împestrițat opulent și decadent peisajul teribil al României, eu am zidit câte un mausoleu  pentru toate dragostele mele: fiecare carte a mea este un mausoleu ce va prelungi dragostele celui care a scris-o, dincolo de finita lui călătorie prin lumina lumii…!

(Sursa foto: Pinterest)

Facebooktwitterby feather