Cât de armonios răsună vuietul vieții în sufletul omului, cu toată forța și adevărul vibrației emoționale atunci când cel ce scrie câteva cuvinte unei femei frumoase observă că, fără să vrea, cuvintele acestea sunt de fapt un poem de iubire…! Însumi arunc acum o privire prin câteva texte pe care i le-am adresat frumoasei doamne cu ochi de cer, de la malul mării, Janet, și nu aș fi drept cu mine să nu-mi înțeleg propria-mi constatare că nu e lucru de șagă să plece inima înaintea literei. Cred că dacă aș chema un poet cu talent să așeze fiecare din aceste texte pe o structură poetică, ele s-ar transfigura în poemele inimii…! Așa că eu n-aș putea scrie nici numele Janet fără ca cel puțin mie, el să nu îmi vibreze lăuntric dulce de melodios ca sunetul stelelor sub ovalul văzduhului ce-acompaniază dansul vulturilor deasupra muntelui. Numai vulturii aud acest sunet transcendent din veșnicie și numai eu îmi aud această melancolie susurând contopită în finitatea vieții…!
Eu nu știu dacă acuză ori admiră la mine femeile că scriu despre ele frumos – frumos, dar nu la fel și simplu, dar nu simplist. Cu toate vorbesc prin cuvântul scris ca și cum aș fi îndrăgostit de ele…! Aceasta poate că vine și din educație dar ar fi zadarnică în această privință nu doar educația ci chiar instrucția cazonă, dacă sufletul meu nu ar fi un prinț numai și numai tânăr, transfigurat în veșnic romanticul îndrăgostit…!
Credeți că sunt singurul? Fără îndoială că nu…! Dar poate că sunt printre puțini care nu s-ar înfricoșa nici să trebuiască a plăti cu viața ca să mărturisească. Pentru ce oare să mai prețuim libertatea dacă nu privim dincolo de norii cerului, pentru ce ne mai hrănim din lutul pământului dacă nu ne și îndulcim gustul simțurilor cu miresmele unei flori, pentru ce ne mai ținem spatele drept dacă nu ne și legănăm în beția din brațele iubirii?!
Să iubești o femeie, chiar și la prima vedere, pentru că e pe placul ochilor tăi și după chemarea inimii, nu înseamnă neapărat să luneci în lăcomia de a o poseda. O femeie nu este a nimănui decât a celui care vrea ea să fie…! Dar de iubit are voie oricine să o iubească. Nici Dumnezeu nu poate opri pe nimeni și nici nu o face…!
Atunci, tocmai tu cel care ai văzut, ai întâlnit o rază de soare ce fulgeră întreaga ta ființă, de ce să tragi obloane pe oglinzile ochilor și zăvoare pe ușa inimii?! Nu…! Nu face asta…! Poartă-te frumos, nobil, educat cu femeia care ți-e dragă, spune-i dacă ai curajul, dar nu o ataca brutal, ca pe o pradă…! Iar când scrii despre femei frumoase, ce zboară prin viața ta ca fluturii prin flori, scrie ca și cum ai fi îndrăgostit de ele. Despre toate, căci le poți iubi pe toate, iubirea, aerul și apa dacă sunt date omului cu stropul, acel om nu-și trăiește viața, și-o scormonește muribund prin putreziciune și țărână uscată. Este drept, nu ajunge o viață să iubești topitor o femeie, dar ajunge câte o clipă să iubești fulgerător mai multe.
Ceea ce e scris mai sus nu sunt decât îndemnuri către mine din partea propriei mele conștiințe. Iată, așa am ajuns să țes în eseurile pe care le scriu poeme de iubire, scriind cu drag, cu respect, cu admirație despre protagonistele cărților mele. Ceea ce m-a inspirat în mai multe rânduri să scriu și despre doamna cu ochi de cer, de la malul mării, Janet, o personalitate constănțeană, cu obârșie moldovenească, de la Moinești. Ea este sânge din sângele neamului moldovenesc, este trup din trupul ungherului de rai românesc de sub umbra Carpaților Orientali, centrali, îmbrădiți, cutreierați de cerbi și căprioare, de cocoși de munte și capre negre, râși, lupi și urși, survolați de vulturi, îngânați de glasurile păsărilor umbrărișului pădurii, cu floare de colț la urechile de cremene, cu răsunet de tulnice la tâmplele văilor, cu oameni mândri, făloși, liberi, harnici, ce-și iubesc țara, mama, tata, copiii, semenii cumsecade, ce-și iubesc iubirile lor, ce-și iubesc viața lor, ce-și iubesc dreptatea lor, ce-și iubesc biserica și credința lor…! De aici, din acest neam cinstit și admirabil coboară familia frumoasei Janet, până la Marea Neagră, unde a ajuns să fie cu propria-i cunună de valori în portofoliul ei de om pentru oameni, o personalitate cu notorietate locală și nu numai. Constanța, giuvaer portuar, țărm de vis al mării în care-și scaldă gleznele istoria Daciei de milenii o revendică azi, dar noi cei de acasă de la ea nu o lăsăm din brațele gândului, măcar…!
Cum să vernisez mai frumos tabloul chipului și spiritului frumoasei cu ochii de cer de la malul mării, Janet, decât prin două versuri ale Ninei Cassian, atât de frumoase și de adevărate încât după ce le-am citit le-am înseriat în rândul regretelor că nu le-am descoperit eu:
„Şi, înfrumuseţat de dragoste,
ai început sa cânţi…”.
Aurel V. ZGHERAN
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..