Într-un fel sau altul există câte o parte de libertate pentru fiecare om de pe planetă, niciodată şi pentru nimeni neexistând privilegiul întregii libertăţi. Drumul spre ea e un labirint, iar alegerea unei direcţii poate duce la lumină sau în impas.
În numele libertăţii şi pentru dreptul la partea mea de libertate, îmi trăiesc propria viaţă neîntrerupt conectat la impulsul scrisului fără odihnă, cu acuitatea înţelegerii că nimic nu este gata făcut în literatură, deşi realitatea, ca inspiraţie, anticipează subiectele cărților mele, iar cei care le citesc mă recunosc din primele rânduri, cu toate că nimic nu reîncepe, nimic nu se sfârşeşte la fel în două dintre ele, afară de exprimarea unei prețuiri și admirații speciale pentru fiecare dintre protagoniști. Cel puțin în ce le privesc pe doamne eu le descriu fără rezervă, ca și cum aș fi îndrăgostit de ele! Ceea ce nu este departe de adevăr.
Nu este posibil și nici nu vreau să evit aceasta, câtă vreme doamnele protagoniste ale tablourilor mele din cuvinte sunt frumoase sufletește și corporal, altminteri nu aș avea imboldul îndreptării atenției spre ele, nici plăcerea de a scrie fie și o singură frază. Iar în acest caz, cum să nu mă domine o iubire chiar și secretă, dacă ființa despre care scriu îmi activează emoții?!
Oglindesc acum, pentru a doua oară și cred că nu ultima, pe o doamnă despre care deși mi-am relevat în prima carte întreaga mea admirație nu înseamnă nici că nu mai am nimic de spus, nici că aș fi epuizat cuvintele inimii: Lidia – o alăturare a numelui de familie ar adumbri în fapt frumusețea simplității.
Nu sunt ani de când o cunosc pe Lidia, este o viață din care dacă scad momentele în care ne-am întâlnit nu se scurtează timpul, se prelungește cu replica veselă, plăcută, fericită a vieții…!
Lidia radiază în jurul său un ceva comun cu fericirea plină, simplă, naturală și niciodată de complezență. Ea nu a luat nicio clipă neprobantă de la propria-i viață. Fiecare fărâmă de timp pe care a trăit-o a trecut întâi prin testul rezistării, apoi i s-a dat, pentru că, odată intrată în viaţa ei, clipa a fost exploatată până la stoarcere. Înainte de a li se da clipe de viaţă oamenilor frumoși și buni, Dumnezeu le testează!
Moldoveancă frumoasă, harnică, romantică, serioasă, de cuvânt, bună, blândă, o copilărie întreagă va fi trecut poate prin întâmplările constrângătoare ale traiului de la țară, se va fi contopit în viață cu frământări şi canoane printre oamenii de la sat, chinuiții oameni ieri și azi, care nu prea demult fie au fost duşi la puşcării pentru că și-au apărat moșia și libertatea, fie au fugit să lupte în munţi, fie au rămas să-şi petreacă zilele cu «mierea» colhozului, la prispele lor, unde greul traiului a fost răscumpărat de viaţa dulce patriarhală, plină de bunătatea viețuirii după cum li s-au croit soarta şi după cum s-au aşezat în timp tradiţiile vechi, din părinţi în părinţi, ale moldovenilor.
Descinzând din astfel de părinți cu obârșie curată, sătească, Lidia e o comoară de femeie la casa cui o are. Să lași totul și să cauți o nevastă ca ea…! Cunoaște greul, știe să prețuiască tihna, căldura sufletească, omenia, prețuiește și sporește agoniseala, are și își dorește să aibă cât și ce îi trebuie, niciodată ca să dea pe dinafară…!
N-am spune că ceea ce simțea Lidia, copilă fiind, îi păreau constrângeri tiranice…, ce știe un copil, ce înțelege, ce griji are el?! Dar latent, conștient ori nu, întâmplările bune sau întâmplările rele din satul ei au lăsat acumulări de amintiri, învățăminte, experiențe ce pe unii îi descurajează, pe alții îi oțelesc…!
Era un copil frumos, de aceasta sunt sigur, proba spuselor acestora este și azi pe chipul și-n sufletul ei, nu în cuvintele mele…! Poate nici Lidia nu-și percepea real intuiția trăirii schimbărilor, urcării treptelor de conştiinţă, cunoaştere, înţelegere, consumare şi regenerare a faptului şi ordinii vieţii. Dar până azi, conştiinţa i-a rămas plantată în spaţiul de care se leagă clădirea sa spirituală şi dezvoltarea corporală, de la trupul copilandru, la tânăra frumos, armonios, sprinten formată corporal, plecată de acasă, spre cunoaşterea şi fructificarea calităților sale umane.
În numele acestei copilării, în numele locurilor sale natale, al familiei sale, al meu personal, rostesc numele frumuseții, numele libertăţii nelacunare, definind spiritul și făptura Lidiei…!
Dacă aș picta-o din paste colorate, cu penelul, aș replăsmui culori ale lăuntrului ei sufletesc și le-aș risipi zburând de pe pânze pe ferestrele ochilor săi, pe uşile sufletului ei, lăcașe sacre, vii, ale ființei sale purificate de frumuseţe.
Oamenii pe care îi iubim și care ar putea să ne iubească sunt întotdeauna pe aproape de noi, uneori fără să știm. De aceea, să nu îi căutăm mult prea departe, că se poate să nu-i mai întâlnim niciodată! Ei îşi încredințează făptura și viața sufletească nouă, amintirilor noastre, pe căi cu sau fără urme ale mersului lor fizic, uneori, dar cu dovezile fructului spiritului lor şi rămân neplecaţi niciodată! Unul dintre aceşti oameni este pentru cine știe ea că este, Lidia…!
Plecând de la aceste constatări despre Lidia apare iute reacţia conştiinţei, căci ea e cântarul şi judecătorul a tot din aria existenţei noastre. Iar în numele asumării propriului adevăr consimt ca adevărate evaluările superioare ale tuturor și ca demn de luat în atenție adevărul fiecăruia! Numai că forța unnui respect neclintit și a unei admirații neîncetate poate anula oricare alt adevăr. De aceea în ceea ce cred și simt despre Lidia eu nu am nevoia vreunei probe sau unei consultări cu cineva. În niciun caz…! Niciodată nu am scris mai dezinvolt, cu mai multă sinceritate și mai mult drag decât acum!
Pot avea curaj să cred că interrelaţionarea noastră ocazională și rară se ramifică în trei: întâlnirea cu ceva timp în urmă, împrietenirea imediată și despărţirea niciodată…! Toate acestea nu pot avea o proiecţie comună, iar simultanietatea ar fi şi ilogică. Dar nici nu pot fi relevate secvenţial, fără a reprezenta şi interdependenţa, fiind vorba despre mine şi o doamnă frumoasă când am cunoscut-o și neschimbată până azi, eu și ea, unele şi aceleaşi persoane în toate cele trei postulate. Cel puțin eu așa simt, înțeleg și relatez ce aparține strict de mine. În locul ei nu pot vorbi și nici nu aș avea pentru ce să îmi doresc să cunosc în amănunt ce gândește, la rându-i…!
Aurel V. Zgheran
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..