Eu cred că sub cuvinte de iubire scrise ca și cum ți-ai zgâria pe pietre semnele gândului, e singurul loc unde nu vei muri odată cu tine! Cândva, de curând, sau mai demult, nu are importanță, poveștile de iubire se repetă până când nu va mai fi iubire, iar când nu va mai fi iubire, oamenii de ce-ar mai fi, cineva mi-a spus povestea sa de iubire, ce parcă ar fi a mea și a tuturor sau poate că și este…!
Era într-o seară de toamnă, de început de octombrie blând, prag de iarnă vestită de frigul dimineților, de amuțirea greierilor, de scurtarea zilelor, de căderea pe gânduri și-aduceri aminte…! Dar așa seară ca aceea n-a mai fost și nu va mai fi pentru cel ce mi-a așezat în palma sufletului o poveste de iubire a sa…!
A fost o seară ca o poveste, a fost o seară ca o iubire din sertare cu albume și rafturi cu poeme. O iubire romantică, părăsită demult și regăsită târziu, o iubire ca o flacără înădușită de altele din care despărțirea a bătut monezi de schimb și reaprinsă din chiar cuvântul ce-o cheamă: iubire!
Da! Cuvântul acesta pe care omul îl cunoaște chiar din clipa când nici nu știe să-l spună, iar dacă îl va da pe datorie uitării nimic nu va mai avea, a renăscut într-o seară iubirea însăși. O iubire a celui care a făurit din confesiunea sa o oglindă cu povestea lui pe o față, una și aceeași cu povestea noastră pe cealaltă față! A celui ce și-a reîntâlnit-o în susurul inimii sale, apoi în mărturisirea ocolitoare, în cuvântul de sub cuvinte, al celei la care nu încetase niciodată să se gândescă în întreaga depănare a unor ani mulți cât până la hotarul veșniciei! Cuvântul de sub cuvinte s-a ivit timid ca o răsărire de lună la cumpăna înserării și-ngânarea nopții, a apărut brusc în fața sa ca și cum ar fi trecut strada în fugă printre mașini. Era ca un susur tainic în adâncul unei fântâni părăsite, spus șovăitor și subînțeles, dar spus, iar aceasta înseamnă că adevărul inimii nu e alungat de îngerul din cel care nu iubește în gura mare, iubește în umbra sărutării ce rămâne în urma șoaptelor de iubire.
Iubirea aceasta exilată cu irezistibilă cruzime de atât de mulți ani, ca pentru o delincvență, putea fi iarăși înfierată dac-ar fi izbucnit în strada mare ca să fie auzită de toți, recondamnată iarăși la despărțire și ucisă în clipa următoare cu pietrele geloziei.
Fiecare secundă s-a prefăcut de atunci în poemele secundelor, palidul cuvânt de iubire și-a întărit puterea și s-a restaurat în mărturisire din care inima a fost descătușată ca de pedeapsă…!
Ce întâmplare să te trezești dintr-o ireală uitare și să te miri într-o seară că se întoarce în viața ta o amintire pe care-ai fi căutat-o tot timpul dar n-ai mai știut unde-ai pierdut-o! Ce argument că niciodată prin ființa ta, indiferența n-a străbătut, și fără să știi ai apărat o iubire, chiar dacă viața te-a luptat cu necontenite ispite…!
Nu uitase mărturisitorul melancolic în seara blândă de toamnă combinată cu zilele verii și iernile de acum să-și strige iubirea pe nume. A fost și cred că de acum va rămâne până când chiar târziul va ieși din timp, o iubire întoarsă ca un ornic repornit de un cutremur într-un turn vechi și pustiu. Iubise și va iubi pe cine nu l-a înțeles, poate că și ea l-a iubit pe el, dar nu știa, iar după atât de mult timp de când despărțirea le-a rupt în două gândurile și drumul, unul încolo, unul dincolo, într-o seară și-au spus unul altuia cuvinte ce s-au ales, au venit și i-au găsit ele singure pe ei, ajutate doar de o iubire ce nu se uită. Apoi le-au pus atâtea întrebări câte secunde s-ar număra până azi din seara în care nu și-au mai vorbit. La toate-au avut răspuns, afară de întrebarea ce s-a întâmplat cu ei, cum de el a iubit și ea nu a înțeles, cum de l-o fi iubit poate și ea pe el, dar n-au știut nici ea, nici el…! De aceea ar trebui să se pedepsească iubindu-se de acum și înțelegându-se mereu!
Ce seară a fost aceea pentru cel ce ținea în brațe luna albă în locul unei iubiri ce-a promis o întâlnire și n-a mai venit! Cândva n-a știut că există iubiri după care nu mai pot urma decât premize de noroc proscris, pentru că de un fir de curaj ar fi depins ca destinul să aibă alte planuri cu viața lui. N-a oprit în brațe iubirea ca să se încălzească și-a hoinărit cu brațele goale pe unde și umbra i s-a zgribulit de frig. Azi s-a ales dintr-o iubire secretă și provizorie cu o iubire pierdută definitiv…!
Înaintea acestei seri crezuse că și de-ar fi pus genunchii în cioburi de amintiri ar fi fost prea târziu pentru iertare. Dar n-a fost așa! A fost seara în care a aflat că uitarea nu este fioroasă și se lasă învinsă când reîntâlnești chiar și după ce crezi că viața ta devine un inventar o iubire pe care nu ai rănit-o, doar ai învelit-o ca pe odor la culcare, apoi ai plecat în ungherul tău de noapte și singurătate. Iar în dimineața ta bună și luminoasă te-ai trezit cu răsăritul soarelui dragostei zguduindu-ți ușa sufletului…!
Nu știm la timp cât e de greu să asamblezi din cioburi ceea ce ai fi putut zidi dintr-o iubire de o viață. Iubim, strângem în brațe, sărutăm și scuturăm flori în sân, ne ardem buzele în focul sărutului, dar nu simțim că ni se trepezesc buzele, că ne întoarcem într-o zi la ezitarea, stângăcia și greșala vârstelor când ne logodeam cu cineva și părăseam pe altcineva…!
Ce seară a fost să fie aceea povestită de cine și-a restaurat visul său și-al unei iubite ce-a tăcut când inima vorbea și vorbește când inima e forțată să tacă…! A fost o seară în care cineva nu a spus cuvinte, le-a întrerupt când cuvintele însele au început să se spună singure…! A fost seara ce nu știu pe unde era în urmă cu o viață de om, în urmă cu o iubire eșuată… Ce se întâmpla cu cei ce ar fi trebuit să se strângă în brațe atunci când le era frică să se iubească?! Ei mutau secundele din timpul lor, ce li s-au lăsat în voia soartei pentru o iubire totală, în timpul de acum când nu le-a mai rămas decât să fure pe câteva pentru o elegie a iubirii…!
(proprietate foto: https://in.pinterest.com/pin)
Aurel V. Zgheran
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..