BABELE” ÎN MITOLOGIA POPULARĂ

Primele zile ale lunii martie, între 1 și 9, sunt numite babe în credința populară. Există obiceiul de a pune babe, adica de a numi pe fiecare din aceste zile cu numele unei babe cunoscute, pentru a cunoaste firea ei. Daca timpul nu e bun, „baba e rea”, iar dacă e însorit, „baba e bună”.
În perioada 1-9 martie, vremea este schimbătoare și capricioasă, precum caracterul babelor. Zilele „babelor” se încheie pe 9 martie, când se crede ca vin „moșii” cu căldură. Bunicii nostri cunoșteau capriciile vremii din primele zile ale lui Marte, care sunt, fie prea friguroase, fie prea calde. Ei au numit aceste zile cu vreme schimbatoare, „zilele babelor”.

De unde vine acest obicei? Etnologii spun ca mitul „babelor” este unul din cele mai importante mituri românesti, cel al Babei Dochia. Exista credința că Baba Dochia și-a luat numele de la Sfânta Muceniță Evdochia, sărbătorită de Biserică pe 1 martie.
Daca ținem seama că în stravechiul calendar român, anul începea pe 1 martie, Baba Dochia apare ca întruchiparea anului vechi, care, fiind pe sfarșite, trebuia să moară. Moartea Dochiei în ziua de 9 martie se consideră hotar între anotimpul friguros și cel călduros. Astfel, perioada cuprinsă între 1 și 9 martie reprezintă intervalul de timp în care Dochia își împlinește destinul, urcând muntele împreună cu turma sa de oi, pentru a muri înspre renastere. Aspectul instabil al vremii din această perioadă este în concordanță cu moartea și renașterea vieții în natură, ca o similitudine cu caracterului capricios al Babei Dochia.

Legendele despre Baba Dochia sunt numeroase. Una dintre ele o înfățișează ca o babă ce avea o noră, pe care o năpăstuia ori de câte ori se ivea ocazia. Odata, la 1 martie, o trimite să spele lâna, dar nu oricum, ci din neagră să o facă albă. Pe nora o ajută un înger, care îi dă prima floare albă pe care o întâlnește, Ghiocelul, și îi spune să spele lâna cu ea. După ce albește lâna, nora se întoarce la Baba Dochia, care decide să plece cu oile la munte, fiind convinsa că venise primavara pentru că-și văzuse nora cu floarea în piept. (De atunci, ghioceii sunt prinși ca mărțișoare în piept, în ziua de 1 Martie)

Dochia își pune 9 cojoace de blană și urcă cu oile la munte. Pe drum spre coama muntelui îi este, fie prea cald, fie prea frig, plouă și i se udă cojoacele, pe care le dezbracă rând pe rând, iar când rămâne în camașă, vine gerul și o îngheață.
Dumnezeu a transformat-o în stâncă, împreuna cu oile, să rămână în legendă, de care să amintească toate generațiile în fiecare an, odată cu venirea primăverii și renașterea naturii.

 

SEMNIFICAȚIA „BABELOR”

După iarnă friguroasă,
Martie cu vreme bună
Ca o zâna arătoasă,
În plete poartă cunună.

Când vremea-i capricioasă,
Cu lapovițe și ninsori,
Nu mai vrei să ieși din casă,
Puterea cu ea să-ți măsori.

Înbrăcată-n haină nouă,
Vremea este schimbătoare.
Într-o zi ninge sau plouă,
În alta e cald și soare.

Când zăpada se topeşte
De o vreme însorită,
Cu zăpadă fulguiește
Iarna pe iarbă-ncolțită.

Peste munţi şi văi se-aşterne
Omăt nou, să amorţească
Mugurii de aspră vreme
Și flori să le ofilească.

Disperarea e firească
Pentru-a iernii agonie,
Când revine, să-mpietrească
Pe Dochia în statuie.

Se mai zvoneşte în popor,
Că e ultima ninsoare,
Predestinată mieilor
Sortiţi la sacrificare.

„Babe” aduc în ogradă,
vreme bună sau ninsoare:
Cele rele cern zăpadă,
Cele bune vin cu soare.

N-apucă bine să plece
Pe stilul nou din calendar,
Că revin din paisprezece,
„Babele”, cu-acelaşi dar.

Când vremea-i cu promoroacă,
Prin an prevede trăire,
Precum babă zgripţuroaică,
Ee îşi dezlăntuie fire.

Într-o ultimă zvâcnire,
Fulgii de nea fac ritual,
Să rămână-n amintire,
Cu anotimpul hibernal.

„Baba” ce-n soare zâmbește
Pentru vremea călduroasă,
Omului îi prevesteşte
Trăirea prin an, frumoasă.

Că anul va fi rău sau bun,
Este un zvon păstrat în mit,
Ce vine cu folclor străbun,
Prin generații moștenit.

Iarna în răstimp se pierde,
Cu lapoviță și brumă,
Să-mpletească iarbă verde,
Primăvara în cunună.

Maria Filipoiu

Facebooktwitterby feather