Femeia este un fenomen divin, iubirea este o artă iar arta este cel mai nobil produs a sufletului. Insule cu neveste frumoase şi nevestele se ştie sunt ca sufletul, spune un poet român (Virgil Mazilescu).
Femeia este o noapte visată și o frumuseţe artistică pentru bărbatul care gândeşte metafizic. Ea este o poveste veşnică şi o dilemă permanentă, un amestec bizar în creaţia Domnului. Dumnezeu a creat femeia pentru a alinta singurătatea bărbatului pe lume: „Noapte mult visată, noapte ireală,/ Suntem fluturi de argint care ating Văluri
plutitoare din era abisală/ Printre cristale mii, feeric anotimp!/ Aici jurăm să nu ne mai întoarcem/ Regatul devenirii, fie acel Ținut/ În care, doar puterea lirei recunoaştem/ Iar noi Fidelii, purtând acelaşi scut./ Vibraţia, simfonia astrelor, pe dată/ Sporită de razele albastre și blânde/ Sub Candela celestă subtil ne arată/ Calea evadării spre lumile fecunde!” (Sublimul nopții)
Conform culturii indiene, femeia este un amestec de ierburi, animale,
stele, păsări, anotimpuri şi zăpezi. Ea este o putere tainică care menţine echilibrul şi reprezintă puterea lumii. Toate suspiciunile care se ascund în sufletul bărbatului o transformă pe femeie într-o enigmă permanentă. Femeia
este asemănată cu o legendă în care se ascund toate trăsăturile pozitive şi negative, prin intermediul cărora se crează o putere magică, capabilă să mişte şi munţii din loc.
Descifrând sensul inspiraţiilor Elenei Armenescu, aflăm că unica
lor lumină este iubirea. Dragostea determină sufletele să vorbească sânzienele și cu îngerii: „Vrăjiți de dor, pe pajiști celeste/ Ne poartă în zboru-i visarea/ Licurici călăuze ne dau veste,/ Fermecătoare este căutarea!// Astre surâzând,
calea ne arată// Vom zbura cântând amândoi/ Fără s-amintim cum altădată/ Hrăneam negăsirea în sunet de ploi.” (Seara de sânziene)
Femeia este muzica inimii şi aleasa Domnului. Alături de ea mă simt ca
un înger. Trupul ei sub rafala sărutărilor mele devine o pădure de mure, iar în Raiul ei descopăr minunea de a fi. Zilnic mă uit cum mă uiţi. Zilnic te caut ca să
mă cauţi. Uneori înţeleg: Tăcerea tace. Vino mai spre seară! Te aştept de cu zori! Ţii minte când m-ai zis: Mai spre seară? Ce ştie iubirea despre iubire şi despre importanţa drumului ce duce spre Rai? Care este calea inimii?
Iubirea este o rază de soare care pătrunde în sânge. Ea vine la mine ca un cântec care şopteşte: Vreau să te simt! Parcă e o poezie care cuprinde toate simţurile reale şi imaginative. Raiul ei este un diamant dezmierdat care arde prin arta sărutului. Mândra mea este fântâna dorinţelor mele, o flacără vie, tânără, frumoasă şi pofticioasă. Parcă îmi vine să-i dau dreptate unui jurist cu suflet de poet care a zis: Dacă vrei să trăieşti mult şi bine,
petrece tot timpul printre femei!
Care este blestemul necredinţei noastre? Cum putem simţi mai bine puterea femeii pentru a o însoţi în calea vieţii?
Iată răspunsul Elenei Armenescu: „Fată frumoasă și cuminte/ Smulge-te din brațele somnului!/ (așa îmi șopti Zâna apelor)/ Vino să vedem răsăritul,/ Să-ți scalzi mai întâi ochii/ În lumina zorilor/ Auzul în trilul păsărilor/ Încă somnoreoase,/ Mirosul/ În parfumul ierburilor/ Amestecat cu briza purificărilor/ Adusă de chemarea valurilor…/ Lasă-te acoperită/ De șalul de mătase al răcorii-nflorite/ Pe aripile unduirilor! ” (Miajul răsăritului) .
Puterea adevărată nu e la bărbati, ci la femei. La bărbaţi este doar
manifestarea accentuată prin forţa fizică. Conform unor idei (ne)coapte, femeia este înger şi demon, lumină şi minciună. Mândra mea este un dar divin pe care o ridic în cer prin cartea Regina inimii mele. Acolo unde puterile negative stau peste valorile pozitive, femeia ştie să le calmeze şi să le facă apte pentru a opera în sensul îmbunătăţirii relaţiilor din familie şi societatea. Se spune că femeia fără bărbat e precum calul fără frâu. Pentru un visător, femeia este un cuvânt atât de dulce încât şi pe cel mai sălbatic bărbat îl calmează şi îl face înţelept: „Să ştii că exist nepierdută/ În durerea acestei nopţi de vaer planetar/ Să simţi cum mă
îndumnezeiesc/ Când mă poartă fluidul tainic, nevăzut/ Spre poala mantiei Tale de stele.” (Doresc)
Conform poetului, femeia este limbă de suflet, imagine de foc, foc dulce,
undă înflăcărată, suferinţă în tăcere, dor de viaţă, tortură şi zeiţă cu suflet de lumină. Femeia este simbolistica visurilor noastre, frumuseţe, bucurie, fidelitate şi nestatornicie. Ea este dor şi dar de durere ale unui diamant înflorit. Trupul ei este un şuvoi de lumină care simte fiecare dezmierdare. Clipele petrecute cu ea
devin o carte care te învaţă să te bucuri de viaţă. Ea este o floare care se desface la atingerea sentimentelor mele. Trăiesc numai pentru ea! Cu ea pot să zbor prefăcând cuvintele în aripi de lumină. Respir prin ea în jocul cu focul, dar al lui Dumnezeu, femeie cu suflet de copil. Femeia este o lumină dulce, un foc nestins, o mângâiere cu suflet de miere.
Ea este darul Domnului pe care o întreb mereu: Eşti mai bătrână decât întrebările mele? (Baki Ymeri)
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..