AMINTIRI

Foşnesc în mine atâtea amintiri

Pe fiecare ramură de an în an,

Mă răscolesc tăcut trecutele iubiri

S-au strecurat pe rând în van.

Mi-e sufletul o pasăre stingheră

Şi ochii rază de lumină caldă,

În drumul vieţii sunt o pasageră

Şi mă petrec în ropot de cascadă.

Învaluită adesea în mistere

Mai zabovesc cu gândul viu,

Trec ani-n zbor, flori efemere

În tristele culori de cenuşiu!

MĂICUŢA  

Privesc tăcută anii care au trecut pe rând,

S-au dus în grabă şi pruncul mi-a crescut,

Şi numai Dumnezeu mă jur că m-a ştiut,

Cum am putut, aveam, n-aveam plângând…

Neputincioasă acuma stau şi nu pot să adorm,

Feciorul meu iubit şi drag acum e mare domn

Şi e plecat în lume, a învăţat şi are multă carte,

Dar eu uitată plâng ades şi sunt aşa departe.

Mi se înnoadă lacrimile-n ochi de dorul lui şi curg

Pe obrajii ce-s brăzdaţi de bătrâneţi amare,

Mâncarea nu mai are gust, iar seara în amurg

Cuprinsă sunt de frământări, de dor şi disperare.

În fiecare clipă ce-o mai am trăiesc doar cu oftat

Eu mă gândesc: e bine unde e copilul mamii drag?

Îmi este teamă c-am să mor cu suflet neîmpăcat,

La bunul Dumnezeu mă rog să mi-l aducă-n prag!

ADIO 

Când ai plecat parcă a fost ieri ,

Nu ai lăsat nici un cuvânt

Să-ţi fie dor de mângâieri

De glasul meu,de tot ce sunt.

Am aşteptat să vii zadarnic

În van pierdută e iubirea,

De-aş fi ştiut că esti făţarnic

N-aş fi trait acum dezamăgirea.

În nopţile cu lună plină

De ochii mei să-ţi fie dor,

Să nu mă uiţi să nu ai tihnă

Prin viaţa mea ai fost actor.

Şi dacă lacrimi curg amar

Obrajii-nbujoraţi scăldând,

În suflet mi-ai lasat doar jar

Să rătaceşti cu mine-n gând.

Un ultim rol pe scena vieţii

N-ai să mă uiţi oricât ai încerca

Cortina a căzut în zorii dimineţii

Adio-ţi spun dragostea mea !

ŞI ÎNGERII PLÂNG 

Şi îngerii plang de dor în noapte

Cu lacrimi de nimeni ştiute,

Se stinge o stea sus pe cer

Speranţe şi vise aluneca, pier.

Se pierde in zare tristeţea amară,

Patrunde in suflet ca o povară

Şi inima saltă ca un vulcan,

Împrăştiind lava iubirii in van.

Se varsă ca focul din ochi picurand,

Lacrimi de sânge ,obrajii arzând

Tăcerea doare şi surdă-i chemarea,

Doar Dumnezeu mai dă alinarea.

Şi ingerii plâng, se roagă cu dor

Nimeni nu-i ştie,durerea e a lor

Şi eu ma rog umil şi mă-nchin

În cer, pe pământ ,să nu fie chin!

TE AŞTEPT

In noapte gandurile zboara catre tine ,

Sunt singura si departarea doare

As da orice acum sa fi iar langa mine,

Sa-ti daruiesc iubirea mea cea mare.

As face schimb cu o pasare in zbor,

In calea ta sa ajung as vrea sa stii

Ma arde sufletul nebun de al tau dor,

Tu unde esti ,cum te-as putea gasii .

.

Tu vesnic calator in lume ratacesti,

Ma-ncearca amintiri, iubiri trecute

Asculta, striga cerul norii sa-i privesti ,

Vor picura doar lacrimile mele multe.

Singuratatea ma ucide cate un pic,

Plangand in fiecare zi ma rog sa vii

Astept de-o viata, numai vreau nimic

Decat cu tine sa impart iar bucurii!

DACĂ AŞ PUTEA

Dacă aş putea să fiu eu vântul,

La geamul vieţii tale aş bătea

Şi te-aş ruga să-mi dai

O fărâmă din nemărginirea ta.

Dacă aş putea să fiu eu apa,

Când însetat vei fi

Din mine să poţi bea,

Ţi-aş dărui cel mai dulce izvor.

Dacă aş putea să fiu eu luna,

În noapte somnul ţi-aş veghea

Şi călăuză întotdeauna,

Dacă aş putea, eu te-aş urma.

Dacă aş putea să fiu eu umbra,

În urma ta eu aş călca

Numărându-ţi paşii

Pe caldarâmul timpului.

Şi câte aş putea, dar teama

Că n-am să te mai văd,

Rămân cu sufletul stingher

Eu steaua ta , tu luna mea pe cer!

Dacă aş putea

Dacă aş putea să fiu eu vântul,

La geamul vieţii tale aş bătea

Şi te-aş ruga să-mi dai

O fărâmă din nemărginirea ta.

Dacă aş putea să fiu eu apa,

Când însetat vei fi

Din mine să poţi bea,

Ţi-aş dărui cel mai dulce izvor.

Dacă aş putea să fiu eu luna,

În noapte somnul ţi-aş veghea

Şi călăuză întotdeauna,

Dacă aş putea, eu te-aş urma.

Dacă aş putea să fiu eu umbra,

În urma ta eu aş călca

Numărându-ţi paşii

Pe caldarâmul timpului.

Şi câte aş putea, dar teama

Că n-am să te mai văd,

Rămân cu sufletul stingher

Eu steaua ta , tu luna mea pe cer!

ŞI LUNA E INVIDIOASĂ

Tu stâncă eşti eu valul înspumat

Şi te ating în fiecare clipă

Mă înlănţui ca pe un catarg,

Dar tu eşti stâncă neclintită.

Cu spuma mării te înfăşor

Din braţe tu îmi scapi uşor,

Aş vrea cu mine să te duc la mal ,

Din spate însă vine un alt val.

Mă lasă în urmă şi cobor

Mă-nalţ din nou cu mai mult dor,

Mă risipesc în luciul tău frumos

Şi urme-ţi las când mă preling în jos.

Şi luna pare că-i invidioasă,

Cand ne priveşte curioasă.

Ar vrea ca norii sa trăznească

Si să stârnească o ploaie de meteoriţi,

Să picure în valuri să rănească,

Placerea noastră pur nevinovata,

Din largul mării a unor bieţi iubiţi!

–––––––––––––

Carmen NOROCEA

4 martie 2015

Craiova

by

Referinţă Bibliografică

Carmen NOROCEA: SUSPINUL FLORILOR DE CRIN (2) POEME/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 5 martie 2015