Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ESEU » Cezarina Adamescu: UN SUFLET PLIN DE STELE – Luminița Daniela Lesevschi, Doina vieții, poezii

Cezarina Adamescu: UN SUFLET PLIN DE STELE – Luminița Daniela Lesevschi, Doina vieții, poezii

Cezarina Adamescu UN SUFLET PLIN DE STELE – Luminița Daniela Lesevschi, Doina vieții, poezii,

 

Și iată, o nouă poetă care dă mărturie despre binefacerile Cărții, acest temeinic mijloc de împărtășire, delectare și învățătură. Chiar din prima poezie, autoarea exaltă virtuțile Cuvântului scris, fără de care omul ar fi sărăcit de bucuria neasemuită a cunoașterii lumii și în același timp, a cunoașterii de sine.

Ea-și cântă doina vieții susținând că, fără îndoială, Cartea este Biblia înțelepciunii și – sintagmă inedită! ”Eternul rațiunii”. Și cât de bogat poți deveni, dacă ești prietenul ei, al cărții, încă de la cea mai fragedă vârstă. Cartea e dragoste de viață și speranță în Binele comun, mesager venit din Înalturi, prin spiritul celor duși, dar care au rămas printre noi, prin intermediul cărții. Cartea îți oferă de multe ori, un temeinic prilej de meditație, asupra vieții și oamenilor și îți dă aripi ca să zbori și tu pe aripile fanteziei. Ce s-ar face omul fără speranța că va fi înălțat, odată cu ea, pe cele mai înalte culmi ale spiritului?

Poeta se autodefinește în cea de a doua poezie, prin care recunoaște simplu, că e o păpădie, care-și trimite porii să se înalțe, cu sau fără vânt, pe aripile curcubeului, acolo unde dorim să ajungem, cel puțin în vis, cu toții.

Aici poeta se angajează într-un dialog vechi al cuplului El, Ea, care se caută și se găsesc, în răspunsurile pe care și le dau.

Altăoară, poeta se vede o ”lacrimă sculptată”. Cu sufletul un portativ pe care zburdă notele cele înalte și joase, dar poeta caută doar notele care exprimă iubirea și speranța că va deveni o vioară, în mâinile iubitului pianist.

Pe motive muzicale, poeta își exprimă în felurite mijloace de expresie, iubirea, versurile ei fiind eufonice. Închipuirea ei o arată ca fiind aidoma unui pescăruș, ”în zbor spre zarea cea albastră”.

Sufletul său de artist pictează natura în cele mai frumoase culori și metafore. Până și sufletului vrea să-i dea culoare. Căci, la ce ar folosi un suflet zugrăvit într-o singură culoare?

Pentru poetă, drumul vieții este ca o simfonie. Pașii ei sunt precum clapele unui pian. Autoarea iubește și imensitatea albastră a mării, precum și largul zării unde privește, în așteptarea iubitului. Marea îi zâmbește în amurg când ea își face pat din valuri, odihnindu-se și visând la marea ei dragoste.

Cerul albastru și Poezia sunt cele două repere esențiale ale poetei. În ele se oglindește poeta, între vis și realitate, ascultând melodiile apei în care se reflectă cerul.

Următoarea poezie este parcă refrenul unui cântec cunoscut: ”Cădeau pe-o frunză două lacrimi / Dintr-un adânc nemărginit, / Răpuse de atâtea patimi / Și de-o iubire ce a asfințit. // Un fluture a fost iubirea, / Pe-a mea petală el s-a așezat / Și mi-a sorbit din ochi sclipirea / Și-apoi îndată a zburat. // Și florii pline de tristețe / Petalele-i pică de dor, / Că nu mai e la tinerețe / Și fluturii o iau în zbor” (Cădeau pe-o frunză două lacrimi).

Chiar dacă autoarea utilizează o gamă modestă de mijloace de expresie, trăirile ei sunt autentice și a ales sinceritatea ca să le transmită, transfigurate în vers.

De altfel, de foarte multe ori poeta visează, chiar și cu ochii deschiși. Și atunci, gândurile ei devin păsări călătoare: ”Visez cu ochii deschişi / Cum pleacă păsări călătoare / Şi nu pot să-i mai ţin închişi / Atunci când sufletul mă doare. // Un râu de vorbe-aş vrea să-ţi spun, / Cuvinte de iubire, / Dar gândurile mi le adun / Când ştiu că dau de despărţire. // Şi sper ca păsări călătoare / Să poposească-n visul tău / Şi o cascadă de iubire / Să-mi dăruieşti mereu, mereu. // Şi gândurile-n râuri năvălesc / Şi ochii îmi lucesc de dor, / Şi cât aş vrea să-ţi spun că …TE IUBESC! / Dar vorba îmi îngheaţă şi eu zbor” (Păsări călătoare).

De altfel, când vorbește despre sine, poeta spune simplu: ”Mă cheamă Luminița / Și sunt o fată minunată” (Mă cheamă).

Pentru ca imediat să adauge la autoportretul ei, de data aceasta, portretul moral: ”Sunt uraganul vieţii mele / Răzbat chiar de mi-e greu, / De vrei să te arunc la stele / Aruncă-te în vârtejul meu. // De multe ori sunt doar furtună / Şi-un nor pe cer întunecat / Şi-arunc eu fără milă / Tot ce-i murdar şi e stricat. // Prostia de-o întâlnesc în drum / Şi dau şi de minciună uneori, / Arunc un fulger, le fac scrum / Şi le arunc în patru zări. // Iubirea-n cale dacă o întâlnesc, / Eu vin cu-a mea furtună / Şi o arunc în aer şi o zăpăcesc, / De crede ea că-s vreme bună. // Sunt uragan nestăvilit, / Mereu arunc cuvinte, / Iar de apuci şi m-ai iubit, / Vei ţine-o viaţă minte” (Sunt uragan nestăvilit).

Faptul că poeta iubește florile este cât se poate de firesc, dar dragostea ei pentru flori întrece toate celelalte simțăminte, pentru că:   ”Toate florile îndată / M-au împodobit cu stele / Eşti cea mai frumoasă fată / -Fii regină printre ele!” (Regina florilor).

Cu toate acestea, poeta și-a păstrat în sipetul inimii sale, ca într-o cutie de valori, cele mai de preț lucruri, chipuri și sentimente: ” În cutia cu valori, / Mi-am ascuns eu sufletul / Şi-am să pun în ea comori, / Inima şi gândul. // Şi în fiecare sertăraş, / Am să-mi pun eu sentimente, / Poate chiar un gând poznaş / Şi vreo câteva sonete. // Nu am s-o deschid curând / O pun bine la păstrare, / De voi fi la tine-n gând, / Lacăt să ştii că nu are. // Îţi dau voie s-o deschizi, / Să-mi iei inima în palme, / Dar ai grijă să nu-închizi, / Dragostea ce nu mai doarme // Ceasul ticăie de zor / Obosită alergând / Printre gânduri, printre stele, / Tristă mă aşez în pat / Suferind doar în tăcere. // Doar un ticăit de ceas / Încă-mi spune …eşti în viaţă! / Clipele ce mi-au rămas / Le trăiesc şi-aş vrea speranţă. // Dormitorul este gol / Nu e nimeni să m-adoarmă, / Ceasul ticăie de zor / Visele mi se destramă. // Şi adorm așa, pe fugă, / Tresărind la un suspin, / Ceasul ticăie pe masă / Şi-aştept clipele ce vin” (Cutia cu valori).

Partea întâi                      Cezarina Adamescu, membru USR, critic literar

Facebooktwitterby feather