O cunoașteți pe Cocuța? E fetița lui Broscuța!
Cântă seara, cântă-n zori, în căsuța lor de flori.
Greierul de pe cucută stă și mut o tot ascultă,
Broscărimea e uimită, de priveliște-ncântată.
Mama ei, fiind gătită, de concert e pregătită,
Și intrând rapid în rol, cântă toți un lung bemol:
„Stând în baltă, la răcoare, ne e tare dor de soare,
Sub pătura grea de apă, inima ne e înghețată!”

Când e cald, neapărat, mergem toate la scăldat.
— Azi e bine, nu e ploaie, ce ne mai place la soare!
Și acum, de bucurie, vom compune-n armonie
Pentru-nalta curie, o Allegra simfonie!
Perele-s prinse în păr, cum stau merele în măr,
Perla scoicii ține trena, să poată prinde balena.
Midiile, mici bumbuți, la butonieră stați,
Să cântăm toți împreună: „Pace bună, pace bună!”

— Voi pe rând v-ați prezentat, dar de restul ați uitat?
De brotacul Siminoc și de frate-su, Boloboc?
Se întrec în măiestrie, ca cerneala pe hârtie,
Înotând desculți în ploi, cântă FORTE pentru voi,
Ca să fiți copii mai buni, fără umbre de minciuni.
Zise-ariciul stând pitit, în frunzișul răvășit,
Așteptând pe iaz să vină, paparude fără vină,
Să tot cânte cu temei, fără plată, dragii mei!

Verde ca o figurină, stă Cocuța în surdină,
Întoarce foaia ușor, să nu o plouă-n pridvor.
Cântecul nu-i mai dă pace, nici nu vrea să se mai joace.
— Dar de ce te-ai oprit? Ce păcat, te-ai irosit!
— Aricele, minte slabă, tu vorbești mereu în grabă!
M-am maturizat, vezi bine, știu ce e mai bun de mine.
Vreau să duc o viață dulce, nu să sar prin băltoace,
Cum să trăiești bucuros, fiind mereu ud până la os?

Pe uscat, nu era rău, trăiam ca un derbedeu,
Fără baltă, fără vină, c-o chitară-n mandolină,
Zăngăneam pe un buștean, dulcele meu dor și alean.
Dar spre ziuă, prin grădină, când se risipea o ceață,
Bursucii, o ceată mare, m-alergau prin porumbare.
Fredonând pe o cotreanță, astăzi, dis-de-dimineață,
Am luat-o la galop, urmărit de-un vultur șchiop!

Lângă el, trei rățuște și un cârd pestriț de gâște,
După-o zi caniculară, dau de unu’ cu vioară!
Era mic, abia-l vedeai, c-o vioară ditamai,
Un brotac, cam pricăjit, ce din ierburi a sărit
Peste frunza de măcriș, ca un hoț pe furiș.
Avea vreo trei anișori și cânta din noapte-n zori.
N-am înțeles, veți spune voi, cum se-ntreabă pe la noi:

„Ce e? Este bondărel? Sau e un mic brotăcel?”
Dintr-o tufă de rogoz, sau o floare mică, roz,
Bâzâia pe la ureche, un țânțar fără pereche.
Și o viespe lăutar s-a ivit de după gard.
Le-am zis: „Veniți toți încoace! Ori plecați și-mi dați PACE!”
I-am speriat cu glasul tare, să o ia la alergare,
Și cu glasul minunat, imediat i-am fermecat,
Cât ai zice „pește”, iată, mă slăvește valea toată!

Eu v-aș spune cu regret că la un așa concert,
Luna a intrat în nori, greierii s-au ascuns în flori.
Pe mine m-au asurzit, ce bine c-am adormit!
Nu mai pot să povestesc, să vă mai lămuresc.
Doar Azorel cel isteț, doarme dus la el în coteț,
Mestecând în vis un os, dând din barbă zgomotos,
Visând oase și-o căsuță, unde somnu-i dă guriță.

by

Referinţă Bibliografică

Cocuța Broscuța și Prietenii/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 23 iunie 2023