O cunoașteți pe Cocuța? Este fiica lui Broscuța!
Cântă seara, cântă-n zori, în căsuța lor de flori.
Cântă tare și-o ascultă greierele pe cucută.
O privelişte minunată! Broscărimea-i încântată.
Mamă-sa și ea, gătită, de concert e pregătită
Și intrând iute în rol, cântă toți un lung bemol:
Mereu în baltă, la răcoare, ne e tare dor de soare!
Sub pătura grea de apă, ne-a îngheţat inima toată.
Când e cald, neapărat, mergem toate la scăldat.
-Azi e bine, nu e ploaie! Tare ne place la soare.
Şi acum, de bucurie, vom compune-n armonie
Pentru înalta curie, o Allegra simfonie!
Perele stau prinse-n în păr ca merele într-un măr.
Perla ţine scoicii trena să poată prinde balena.
Midii şi creveţi bumbuţi, la butonieră stați
Să putem cânta împreună; Pace bună!
-Voi pe rând v-aţi prezentat, dar de cei doi aţi uitat?!
De brotacul Siminoc și fratele Boloboc,
Ce se-ntrec în măiestrie ca cerneala pe hârtie,
Înotând desculţi în ploi, cântând FORTE, pentru voi,
Ca să fiţi copii mai buni, fără să spuneţi minciuni.
Zise aricul pitit în frunzișul răvășit
Aşteptând pe iaz să vină nouă paparude zălude,
Să cânte fără nicio tocmelă şi fără socoteală!
Verde ca o figurină-n vitrină, Cocuța, în surdină,
Întoarce o foaie, să se ferească de ploaie.
Cântecul nu îi mai place! Nici nu vrea să se mai joace.
-Dar de ce, tu, te-ai oprit ?… Ce păcat, te-ai irosit!..
-Aricel cu minte slabă, tu vorbești mereu în grabă.
M-am maturizat și pace, știu ce vreau și ce îmi place!
Vreau să duc o viaţă dulce, fără să sar prin băltoace.
Cum să trăieşti bucuros mereu ud până la os?!.
Pe uscat, nu era bai, duceam un adevărat trai pe vătrai.
Fără să umblu din baltă în baltă, cu violină şi o mandolină,
Zăngăneam pe un buştean, în graiul meu, dulce alean.
Dar spre dimineaţă, când noaptea se împrăştia în ceaţă,
O ceată de bursuci, unii mari, alţii mai mici,
Pufăind cu toţi de foame, m-alergau prin porumbare.
Fredonând pe o cotreanță, astăzi, dis-de-dimineață,
Am luat-o la galop! După mine, un vultur șchiop.
Lângă el și trei rățuște cu un cârd pestriț de gâște.
Nu ştiu de mai au surate, nu le-am numărat pe toate.
După o zi caniculară, dau de unu’ la vioară!
Era mic c-abia-l vedeai, c-o vioară ditamai.
Un brotac, cam pricăjit, ce din ierburi a sărit
Peste frunza de măcriş, precum hoţul pe furiş.
Avea cam trei anişori și cânta din noapte-n zori.
-N-am înţeles! Veţi spune voi, cum se-ntreabă pe la noi:
Ce este? Un bondărel? Sau…cumva un brotăcel?
Dintr-o tufă de rogoz, sau o floare mică roz,
Îmi bâzâia la ureche o lăcustă, un ţânţar şi o viespe lăutar.
Se pregăteau să mă atace dar le-am zis: Veniţi încoace!..
Dacă nu, mergeţi în pace și cătaţi să îmi daţi PACE.
Le-am zis aşa doar să îi sperii să fugă, pe o răpciugă
Şi cu al meu glas minunat, îndată i-am fermecat.
Cât ai zice peşte! Întregul convoi numele-mi slăvește.
Eu v-aș spune cu regret că la un așa concert,
Luna a intrat în nori, greierii intrară-n flori.
Pe mine m-au asurzit! Ce bine c-am adormit,
Nu mai catadicsesc să vă lămuresc.
Doar Azorel mai isteț stă și doarme în coteț.
Dă din barbă zgomotos mestecând în vis un os
Deşi voia să se culce într-o căsuţă care produce
Oase multe să îi facă somnul dulce.
_________________________________________
-Copile! înainte de a închide cartea, gândește-te la toate întâmplările întâlnite aici și reflectă.
Gândește-te la ce ai crezut că este născocire și la ceea ce ai crezut că este adevăr.
În această carte vei găsi răspunsuri la întrebările tale, răspunsuri culese de mine din întreaga lume.
Știu că ai citit mult încă din copilărie. Te rog nu te opri acum, citește mai departe și acolo unde vezi că nu-ți place, ia un creion în mână și dă lumii ceva mai bun decât ceea ce ai găsit aici. Eu atât am știut și atât am scris.
Poveștile nu sunt scrise de mine, ci de Dumnezeu care lucrează cu mine. Eu nu pot face nimic de la mine însămi! Gardianul gândurilor și ideilor mele este EL.
din cartea cu același nume…(în curs de apariție)
*** roma, primăvara anului 2012***


