Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » Colaj de poezii de Eugen Serea

Colaj de poezii de Eugen Serea

 

Toamnă de fum
Autor Eugen Serea

Bat clopotele toamnei pe tâmpla Veșniciei,
Îngenunchează frunza în matca ei dintâi
Și Sângele Tău fierbe în inimile viei
Făgăduința sfântă că-n toate îmi rămâi…

Dar pasărea de pradă îmi sfâșie tăcerea
Și mă ascund cu gândul în aripi de cocori
Să-mi pribegească frica prin aerul ca mierea
În adâncimi de Cruce, spre nașterea din zori…

Fuioare lungi și albe, de fum și de visare,
Mă înfășoară-n șoapte de giulgiu străveziu,
Din sinea ei uimirea în sinea mea tresare
Și vălurește clipa în care totu-i viu…

Fântâna mea de piatră secat-a de Lumină,
Sub orizontul roșu uitat-am de Părinți,
Îmi pune bezna firii metania ei lină
Dar tămâiază luna la moaștele de sfinți…

Și mă cioplește ruga în gest de închinare,
Mi-e inima Fecioară cu Pruncul Sfânt la piept,
Mă soarbe Învierea în apele-i amare
Și îmi aprinde Avva o candelă, s-aștept…

Cuvântul din icoană spre ceruri Îl îndrept!

 

***

 

Bătrânul clovn

Ești doar atât: un clovn bătrân! Bizară, nostimă paiață…
Hai fă-ne să „ne râdem” iar! Suntem sătui de plâns în viață…
Agită-te sau stai în cap, fă tumbe, ia niscaiva șuturi,
Orice-nceputuri au sfârșit, orice sfârșit are-nceputuri,
Nimic nu-i gratis pe Pământ, nici jocul tău de-a râsu’-plânsu’,
Dă tot ce poți, că de-aia iei un sac de bani, ușor, dintr-însu’,
Noi, publicul tău plătitor, noi te-am făcut mare vedetă!
Cum, uiți de unde ai plecat? Unii mai știu, alții regretă…
Nu-i mai nimic de capul tău… Un saltimbanc ca orișicare:
Cui crezi că-i pasă de ce simți? Altu’ la rând, că Lumea-i mare!
Aplauzele sunt un dar, dovadă de mărinimie,
Nu răsplătesc vreo Artă grea, că pentru asta ai simbrie!
Să-ți iasă fițele din cap și aerele de maestru!
Ești doar un cal bătrân de circ: nu-l mai înveți, în veci, buiestru!
Deci fă ce știi, nimic mai mult, ca papagalul ce repetă,
Aceleași vorbe fără sens, nu le-nțelege, e-o scenetă,
Stăpânii râd și-s mândri foc, ce amuzați sunt musafirii
De-o pasăre spunând prostii, minune împotriva Firii!
Ia strigă tu, cu glasul spart, o glumă veche, fără poantă,
Să te aplaude nebuni, hlizească-se mulțime toantă,
Arată-te mai prost ca ei, numai așa se simte bine
Tot cel flămând și însetat, bolnav, sărac: mai bun ca tine!
Cupola-i toată numai râs, se hohotește în neștire,
Pe public totu-i să-l amuzi, nu-i pasă de a ta simțire,
Pe cine ar interesa de viața unui clovn, sărmanul,
Ce se scălâmbăie și el, atât cât să împuște banul?
Se mai împiedică haios, mai ia scatoalce după ceafă,
Că, deh, câte nu face-un om pentru un plic în zi de leafă?
Poate-ai avut o zi mai grea… Ei, și? Așa avem cu toții!
Plătim bilet? Să ne distrăm: bunicii, tații și nepoții!

Spectacolul s-a terminat… Toți spectatorii sunt acasă…
Bătrâne clovn, rămas stingher în mijloc de arenă, lasă,
Mai e și mâine-o nouă zi, mai dă-i și ei îngrijorarea,
Hai, du-te în vagonul tău, îneacă-ți toată supărarea
Într-o „jumate de ceva”, ce-ți place ție-n orice seară,
Să poți să evadezi din vis, apoi s-adormi, că mâine, iară,
Vor cere gaguri, ghidușii, chiar giumbușlucuri fără număr
Și-ai să prestezi, până-ntr-o zi, când te va bate, scurt, pe umăr,
O Doamnă-n negru, sobră, chic, cu coasa câș, pe stâlp central,
Făcându-se comodă, lent, calm așezată într-un stal.
„N-am prea văzut-o pe-nserat, dar nici pe la vreun matineu…”
– Îți dau o oră, e destul: hai, fă-mă-acum să râd și eu!

luni, 20 august 2021

 

***

 

E toamnă

E toamnă frumoasă, e toamnă senină,
E încă în toate sublima Lumină,
Iar nucul adie miresme de Verde,
Castanul suflarea de viață nu-și pierde,
Găsindu-și odihna în sufletul meu,
Cum însumi, adesea, în Sacrul Mereu…

Sunt zilele calde, e vară târzie,
În toată făptura Iubirea e vie,
Fac liniște-o clipă, că florile cântă
În stranele Firii, spre bolta cea sfântă
Un imn al Splendorii, solemn, vegetal,
Vibrându-le seva în planul astral…

Și totuși, e toamnă… Și nu-i o părere,
Bogatele roade aduc și durere,
Că anii nu iartă și Timpul nu-i mamă
Și Dincolo coasa lucește, ne cheamă
Pe toți, după nume, nu scapă un om:
Visează un Șarpe, spiral, în genom…

Și tremură toate, că vine să cearnă
Crăiasa Zăpezii, prin noaptea de iarnă,
Neghina și grâul, în urlet de haite
Ce dau cugetării târcoale și raite…
Vezi? Ceața așterne lințoliu, grăbit,
În temnița minții, pe gândul rănit…

Și totuși, e bine… Mai e ceva vreme,
Chiar dacă mai plouă și vântul mai geme,
Dar triluri de păsări zidesc catedrale
În cuiburi uitate… Cu gesturi teatrale,
Se zbate un demon prin zborul de cuci,
Vestind primăvara din lemnul de cruci…..

marți, 14 septembrie 2021

 

***

 

Toamnă altfel

E toamna asta altfel, mai plină de lumină…
În sute de nuanțe, paleta ei divină
Pe sufletele noastre, sublime șevalete,
Așterne tușe fine: speranțe desuete…

Miresmele ei tandre, suave, efemere
Se-ntipăresc în minte, străveche prevedere,
Să nu le prindă iarna prin peșteri opaline,
Căzute-n stări amorfe din temple cristaline.

Chiar dacă pleacă stoluri, se vor întoarce iară
La cuiburi pustiite, în prag de primăvară,
Vor duce pretutindeni, prin țările lor calde,
Rubine, chihlimbare, safire și  smaralde…

Sub pași nu-i, încă, frunză, să o tot frâng, uscată,
În ochi nu-i, încă, rouă, să tremure, bruscată
De spaime viitoare din nopțile trecute
Jertfindu-i răsărituri iubirii prefăcute…

Și-n sălcii plângătoare, cu grijă mângâi rune,
Cum face vântul serii, când acordează strune,
Spre bolta boreală înalță rugi străine
Săgețile-argintate de raza Lunii pline:

Belșug de roade sfinte, ești binecuvântare!
Efluvii ale viei, spălați-mă de sare!
Din Cornul Abundenței, înțelepciune varsă,
O, Maică a Luminii, pe inima mea arsă!

duminică, 5 septembrie 2021

Facebooktwitterby feather