CONSTANTIN BRÂNCOVEANU – VOIEVOD ȘI SFÂNT ROMÂN

Constantin Brâncoveanu, cunoscut în istorie ca domnitor al Ţării Româneşti, s-a născut la anul 1654 din părinţi de seamă, după tată fiind din neamul domnitorului Matei Basarab (1632-1654), iar după mamă fiind nepot de soră al domnitorului Şerban Cantacuzino (1678-1688), în timpul căruia, la anul 1688, s-a tipărit pentru întâia oară, în întregime, Sfânta Scriptură în limba română.
Rămas orfan de tată încă din pruncie, tânărul Constantin a fost crescut de către unchiul său, stolnicul Constantin Cantacuzino († 1716), un învăţat boier al vremii sale, care s-a îngrijit să-i pună dascăli înţelepţi, spre a primi învăţătură aleasă. Pentru iscusinţa şi înţelepciunea sa, Constantin a primit înalte dregătorii, bucurându-se de multă cinstire încă din tinereţe.
După moartea domnitorului Şerban Cantacuzino, în 29 octombrie 1688, la stăruinţele tuturor boierilor şi dregătorilor ţării, vrednicul Constantin Brâncoveanu a primit scaunul de domn al Ţării Româneşti, fiind uns de către mitropolitul Teodosie († 1708). Iscusit în cârmuirea țării, s-a dovedit a fi și un bun creștin, iubitor de Hristos, Care l-a înzestrat cu multă pricepere, cu înţelepciune şi răbdare creştinească.
Luându-L în ajutor pe Hristos – Împăratul Cerului și al Pământului – şi având exemplu pe vrednicii înaintaşi, Constantin Vodă și-a început domnia punând temelia celei mai mari mănăstiri ctitorite de el, cea de la Hurezi, unde şi-a pregătit şi loc de veşnică odihnă. Multele alte biserici și mănăstiri ridicate sau înzestrate de milostivul şi evlaviosul domnitor pe tot cuprinsul Ţării Româneşti stau mărturie prin vremuri.
Dărnicia evlaviosului voievod Constantin Brâncoveanu nu s-a oprit la hotarele Ţării Româneşti, ci a trecut la fraţii români din Moldova şi din Transilvania. Vrednice de pomenit sunt şi multele ajutoare trimise dreptcredincioşilor creştini aflaţi în suferinţă în ţinuturile siriene, caucaziene şi arabe, precum şi la toate Locurile Sfinte ale Răsăritului.
În anul 1714, tocmai în Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, a trimis sultanul Ahmed al III-lea (1703-1730) mulţime de ostaşi care l-au luat pe Constantin Vodă împreună cu fiii săi şi l-au dus la Înalta Poartă Otomană din Constantinopol (azi Istanbul), unde au fost întemniţaţi şi chinuiţi cumplit de către otomani. Vreme de patru luni au fost supuşi la nenumărate suferinţe, în închisoarea Şapte Turnuri (Edicule- Istanbul), pentru nesupunere. Pentru a nu fi pedepsit cu moartea, el trebuia să se lepede de credinţa creştină, dar n-a voit să se despartă de Hristos.
Astfel, după aproape 25 de ani de strălucită domnie, a venit ceasul ca marele domnitor creştin Constantin Brâncoveanu să-şi încununeze fruntea, el şi cei patru fii ai săi: Constantin, Ştefan, Radu şi Matei, precum şi sfetnicul său, Ianache, cu cinstita cunună a muceniciei pentru credinţa ortodoxă, pe care toţi au mărturisit-o până la moarte.
În ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului – 15 august 1714 – când dreptcredinciosul Voievod Constantin Brâncoveanul împlinea vârsta de 60 de ani, a primit sfârşitul mucenicesc prin sabie, împreună cu fiii săi: Constantin, Ştefan, Radu şi Matei, şi cu ginerele său, sfetnicul Ianache, în cetatea Sfântului Constantin cel Mare.
Trupurile Martirilor Brâncoveni au fost aruncate de turcii otomani în mare, de unde au fost scoase de către creştini milostivi, care le-au îngropat cu evlavie, în taină, nu departe de Constantinopol, în insula Halki, la Mănăstirea Maicii Domnului.
Mai târziu, moaştele Sfântului Voievod Martir au fost aduse în ţară, la anul 1720, de către doamna Maria, soţia sa, şi aşezate în biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti, ctitoria Voievodului.
În ziua de 19 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a trecut în rândul Sfinţilor din calendar pe – Sfinții Martiri Brâncoveni: Constantin Vodă cu cei patru fii ai săi Constantin, Ştefan, Radu, Matei şi sfetnicul Ianache – având zi de prăznuire data de 16 august a fiecărui an.
La împlinirea a 300 de ani de la moartea martirică a Sfinţilor Brâncoveni (1714-2014), în zilele de zilele de 16 şi 17 august 2014, Patriarhia Română a organizat manifestări religioase şi culturale în cinstea Martirilor.
Racla cu moaştele Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu au rămas la biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti.
Pentru iscusința de voievod al Țării Românești timp de 25 de ani și pentru devotamentul credinței în Mântuitorul Hristos, Constantin Brâncoveanu, împreună cu cei patru fii și ginerele său, Ienăchiță, au intrat în rândul sfinților români și în literatură, fiindu-le dedicată „Balada Martirilor Brâncoveni”
La prăznuicul Sfinților Martiri Brâncoveni sunt cinstiți în toate bisericile din România și diaspora română, unde se fac rugăciuni.
„Cel ce pentru dreapta credință și pentru neam, te-ai învrednicit a suferi moarte de martir, împreună cu fiii tăi Constantin, Ștefan, Radu și Matei și cu sfetnicul Ianache, dreptcrediciosule Voievod Constantine, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.”
Pentru rugăciunile Sfinţilor Martiri Brâncoveni, Hristoase Dumnezeule, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, acum și pururea, în vecii vecilor!
Amin! (Sursa: Basilica.ro)
.
.

BALADA SFINȚILOR BRÂNCOVENI

Într-o joi de dimineaţă,
Zi scurtării lui din viaţă,
Brâncoveanu se scula,
Faţa blândă el spăla,
Barba albă-şi pieptăna,
La icoane se-nchina;
Pe fereastră el căta
Şi amar se spăimânta!

-Dragii mei, coconi iubiţi!
Lăsaţi somnul, vă treziţi,
Armele vi le gătiţi,
Că pe noi ne-a-nconjurat
Paşa cel neîmpăcat,
Ieniceri cu tunuri mari
Ce sparg ziduri cât de tari!

Bine vorba nu sfârşea,
Turcii-n casă năvălea,
Pe toţi şase mi-i prindea
Şi-i ducea de-i închidea
La Stambul, în turnul mare
Ce se-nalţă lângă mare,
Unde zac feţe domneşti
Şi soli mari împărăteşti.
Mult acolo nu zăceau
Că sultanu-i aducea
Lângă foişorul lui
Pe malul Bosforului.

-Brâncovene Constantin,
Boier vechi şi domn creştin,
Adevăr e c-ai gândit,
Pân-a nu fi mazilit,
Să desparţi a ta domnie
De a noastră-mpărăţie?
Că, de mult ce eşti avut,
Bani de aur ai bătut,
Făr-a-ţi fi de mine teamă,
Făr-a vrea ca să dai seamă!

-De-am fost bun, rău la domnie
Dumnezeu singur o ştie.
De-am fost mare pre pământ,
Cată-acum de vezi ce sunt!

-Constantine Brâncovene!
Nu-mi grăi vorbe viclene!
De ţi-e milă de copii
Şi de vrei ca să mai fii,
Lasă legea creştinească
Şi te dă-n legea turcească!
-Facă Dumnezeu ce-o vrea!
Chiar pe toţi de ne-aţi tăia
Nu mă las de legea mea!

Sultanul din foişor
Dete semn lui imbrohor,
Doi gealaţi veneau curând
Săbiile fluturând,
Şi spre robi dacă mergeau
Din coconi îşi alegeau
Pe cel mare şi frumos
Şi-l puneau pe scaun jos.
Şi când spada repezea
Capul iute-i reteza!
Brâncoveanu greu ofta
„Doamne, fie voia Ta!”

Cei gealaţi iarăşi mergeau
Şi din doi îşi alegeau
Pe cel gingaş mijlociu,
Cu păr neted şi gălbiu,
Şi pe scaun îl punea
Şi capul îi reteza!
Brâncoveanu greu ofta:
„Doamne, fie voia Ta!”

Sultanul se minuna
Şi cu milă îi grăia:
-Brâncovene Constantin,
Boier vechi şi domn creştin!
Patru fii tu ai avut,
Din ei, trei ţi i-ai pierdut
Numai unul ţi-a rămas!
Cu zile de vrei să-l las,
Lasă legea creştinească
Şi te dă-n legea turcească!

-Mare-i Domnul Dumnezeu!
Creştin bun m-am născut eu,
Creştin bun a muri vreu…
Taci drăguţă nu mai plânge
Că-n piept inima-mi se frânge,
Taci şi mori în legea ta,
Că tu ceru-i căpăta!

Imbrohorul se-ncrunta,
Gealaţii înainta,
Şi pe blândul copilaş,
Dragul tatii fecioraş,
La pământ îl arunca
Şi zilele-i ridica
Brâncoveanu greu ofta
Şi din suflet cuvânta:
„Doamne, fie voia Ta!”

Apoi el se-ntuneca,
Inima-i se despica,
Pe copii se arunca,
Îi bocea, îi săruta,
Şi turbând apoi striga:
-Alelei! Tâlhari păgâni!
Alei! Voi feciori de câini!
Patru fii eu am avut,
Pe toţi patru i-aţi pierdut!
Dar-ar Domnul Dumnezeu
Să fie pe gândul meu:
Să vă ştergeţi pre pământ
Cum se şterg norii de vânt,
Să n-aveţi loc de îngropat,
Nici copii de sărutat!

Turcii crunt se oţărau
Şi pe dânsul tăbărau
Şi zilele-i ridicau…
-Câini turbaţi, turci, liftă rea!
De-aţi mânca şi carnea mea,
Să ştiţi c-a murit creştin
Brâncoveanu Constantin!
(Sursa: sfințiiromâni.ro)

* Credința în Dumnezeu este darul primit odată cu viața, pentru a însoți omul pe tot drumul în destinul pământesc. Legătura dintre este indestructibilă, ca cea dintre inimă și suflet (spirit). Cine alungă credința din viața sa, trăiește ca și cum ar fi murit și va fi orfan de Tatăl-Dumnezeu – Calea, Adevărul și Viața.

Maria Filipoiu / UZPR
București-România

by

Referinţă Bibliografică

Constantin Brâncoveanu – voievod și sfânt român/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 17 august 2021