PRIN TREMUR LUNG DE INIMI…

Prin tremur lung de inimi, sub flăcări mari de doruri,

Prin golul plin al clipei arzând adeseori,

Din val în val, pe lacul străluminat de flori

Zbor gândurile noastre venind în stoluri, stoluri…

Atunci privesc spre tine și-amurgul se-ntețește

Când lacrimi ne-nțelese candorile ți-aprind

Ca roua miruită de luna răsărind,

Dar taci și-ncet mă mângâi când liniștea domnește.

Eu tot mă-ntreb: tăcerea ce oare-ar vrea să spună?

Sau ea-i chiar dialogul cu liniștea din jur?

Ori nu e nicio taină, ci-i doar misterul pur

Amplificat de cerul ce curge-nspre lagună.

De ce te temi, iubito? Căci știi prea mult de-acuma.

Natura-n jur vorbește chiar și prin ce simțim.

Prin vene, foc din cosmos ne toarnă să iubim

Și fac din noi Vezuvii clocotitori ca spuma…

Atâta foame-i strânsă în lumea asta tristă

Și-n înghețații arbori și-n oameni și-n simțiri,

Încât le-aprind iubirea cu lave-n clocotiri,

Căci fără ea viața nu cred că mai există.

Dar să fim drepți, iubito… Noi vom sfida destinul

Schimbând macazul lumii, fiind chiar optimiști.

Avem o viață-n față – și-atunci de ce-am fi triști?

Va fi o viață lungă (de-i facem clipei plinul!)…

Imaginează-ți traiul de astăzi înainte:

Noi vom călca pe aur, deși al nostru nu-i.

De fapt, tu ești tezaur și poți oricui să-i spui

Că-s bogătașul lumii prin tine, ia aminte!

Avem ocean de stele și laude aprinse,

„Grădini de curcubeie și ceruri fără nori”,

Precum spuneau poeții uitați adeseori.

Avem și flori și parcuri, și munți cu creste ninse.

Avem concerte gratis de păsări cântătoare,

Avem doine duioase de plâng îngerii-n zbor;

Avem dealuri și văi cu flori pe-al lor covor,

Avem foșnet de frunze din codri sub topoare…

Avem slăviri și ură până în dreptul porții,

Avem, avem de toate! De-aceea azi te chem.

Avem și mari speranțe? Avem și nu avem…

Dar vom fi-n veci alături, chiar de pierim cu toții!

Glen Ellyn, USA – 22 febr. 2020

PRESCHIMBĂRI

Apleacă-mi-te-n mine ca-n luciul unui lac,

Dezbracă-te de-orgolii și goală-n gând să-mi vii.

Adâncul meu himeric prefă-l din clar, opac;

Dezlănțuie-ți dorința din nurii purpurii…

Primește-mi infinitul extazului divin

Iluminat în nimburi de mirt și rugăciuni

Prin aspre stăruințe cerute de destin,

Urcând pe scări de aur pe tronuri de minuni.

Lăuntrici constelații sfințind desăvârșiri

Te vor capta-n strădanii de nemuriri adânci.

Perpetuarea slavei va fi-n dumnezeiri

Ce-ți vor cuprinde firea să-ți dea tării de stânci.

Prin mine neputița se năruie-n abis

Și glorii mari te-așteaptă să vezi la orizont.

Cătușele iubirii deja ți s-au deschis –

Din gheara lor de jale n-a mai rămas nici ciont.

Acum pricepi noblețea blazoanelor din noi:

Magiile iubirii rămân jur-împrejur.

Lacrimi de izbăvire ne spală pe-amândoi

Și fulgere de glorii ne schimbă-n aur pur!

Glen Ellyn, USA – 6 martie 2020

RECOMPUNERI

Chiar din clipa când ai venit pe lume,

fără să vrei, fără să știi cum,

din poienile din jur,

ai răpit frumusețea florilor și zveltețea căprioarelor…

Din cele patru zări

ai absorbit cu ochii tot seninul cerului;

ai smuls lunii toată poezia razelor ei,

cu sclipitul stelelor cu tot.

Din codrii cei mai tainici ți s-a strecurat în glas

murmurul melodios al izvoarelor,

apoi, din focul amurgurilor,

te-ai înfășurat cu farmecul aprins al culorilor

și astfel ai devenit

mai frumoasă decât toată Natura!

Glen Ellyn 8 oct. 2019

SE-APRIND ETERNE RAZE…

Se-aprind eterne raze în ființa mea de vise,

Sclipirea lor crescândă mă-nvăluie-n doiniri

Curgând printre portaluri de glorii larg deschise

Spre-un cer cu flori de gânduri și pure re-nnoiri.

Le-am zis în taină: fie! – în valuri mari să vină

Să-mi spele țărmul vieții de-ascunsele dureri

Ce-mi traversează umbra-n vibrări ce se termină

Cu o tornadă-albastră de stele-n unduieri…

De-această sfâșiere de rezidiri solemne,

De-aceste rari renașteri ce simt că-n mine cresc,

Tresaltă-ntreg neantul cu preamărețe semne,

Și tot ce-i bun în mine – eu Țării-i dăruiesc!

Glen Ellyn – USA, 11 iulie 2019

ROMANTISM RECONSTITUIT

Mi se-nvârtesc în gânduri dorințe-amețitoare

Ce pot să-mi schimbe zborul în prăbușiri ingrate

Din pricină de chipuri cu forme-nșelătoare

Care-n trecut avură prea des prioritate.

Știindu-mi slăbiciunea de sclav al frumuseții,

Dulci umbre mă captară-n ispite voluptuoase

Cu-nflăcărări furate din zorii dimineții,

Spre-a-mi tulbura simțirea prin forme grațioase.

Dar toate-acestea fost-au simple-amăgiri trecute,

Căci n-au veninul sfânt cum e-al nemărginirii

Din ochii tăi cu basme-n adâncul lor născute,

Nici șarmul tău duios – un templu al iubirii…

Te-aseamăn tot mai des cu-o zare de lumină

Care-mi absoarbe ființa-n splendori adânci de jaruri,

Chiar dacă-ți stau alături, mi-ești dor ce mă domină,

Căci mor de dor de tine – cea mai de preț din daruri!

Hai să fugim din lume prin codri cu poiene,

Pe țărmuri lungi de râuri, prin orice loc plăcut,

Nu vezi nebuna lume pierind prin noi arene?

Vom face-o lume nouă, luând tot, de la-nceput!…

Promitem în genunchi jurând spre Prea Înaltul

Că renegăm străbunii ce Legea I-au trădat.

Nu le reluăm păcatul, dar… de-om greși cu altul,

Va fi din iubiri sfinte. Și-i… binecuvântat!

Glen Ellyn, USA – 25 martie 2020

PERMANENȚA IUBIRII

Nicicând orice iubire n-ar trebui să piară!

Atâta doar că jarul de nu-l hrănești, se stinge…

Prezența ei difuză se-aprinde-n suflet iară,

Dacă vreo stea mai nouă te-atrage și te-ncinge…

Pot fi potop de stele, oceane de ispite,

Mieroase jurăminte și glasuri dulci, de miere,

Iubirea când e sfântă, cu ziduri neclintite,

Rămâne-un Turn de Aur – mister între mistere…

Prin viscolele vieții cu-asedii-n vijelie,

Cu lacrimi ne-nțelese, la margini de-ncercare,

Dar cu lumini în suflet, vei spune cu tărie:

Iubirea ce-a fost sfântă nicicând în veci nu moare!

Glen Ellyn, 16 iulie 2019

CANDORI ETERNE

Tu ești un vis din spațiul ce naște perle vii,

Un vis venit din cosmos, prin glorii să mă scalde,

Lăsând în dulci răsfrângeri aprinse bucurii,

Potop de fericire brodată cu smaralde…

Mi-e inima un templu cu-ascunse frumuseți

În care-i numai ziuă cu fulgere de doruri.

Candorile din tine mă-nalță-n zeci de vieți,

Iar vocea ta-i aceeași cu-a îngerilor coruri.

Mireasma primăverii mă-mbată când apari,

Lumina ei troiene de nostalgii trimite.

Chiar umbra ta e-o vrajă ce-aruncă valuri mari

Făcându-mă cascada iubirii infinite.

Stăpână-mi ești pe viață, chiar de-mi spui că-ți sunt eu.

Un univers de inimi pulsează-n amândoi!

Știm că-n Divinul Plan avut de Dumnezeu,

El, când crease lumea, a fost doar pentru noi…

Glen Ellyn, USA – 9 nov. 2019

ÎMPLINIRI, NEÎMPLINIRI…

Tot ce-ai putut să faci frumos de-a lungul vieții

Vibrează ca stejarul c-un roi de-albine-n trunchi:

Găsești la el și umbră, și ghinde, și puieții,

Și fagurii de miere ce-atârnă-ntr-un mănunchi…

Te-asemeni câteodată cu flori de păpădii

Care-și trimit toți pufii în cele patru zări,

Sau simți că ești fântâna din sterpele câmpii

Spre care, sub arșițe, drumeții fac cărări.

Dar o-mplinire mare ai și când vieți salvezi,

Când oameni scoți din ape, din foc, de sub ruine,

Ori când, cu torțe-n mână, prin peșteri luminezi

Să scoți pe rătăciții din beznele depline.

Iar dacă-n plus faci lucruri cu forme de sublim

Din mâna ta ieșite – invenții, mari zidiri,

Creații noi de artă cu care ne mândrim –

Acestea-ți sunt și ele tezaur de-mpliniri!

Ar trebui tu însuți să te mândrești cu ele

Precum o faci cu scumpii din jurul tău mereu,

Dar te vedem adesea cu îndoieli rebele,

Căci singura-ți mândrie ți-e crezu-n Dumnezeu!

Să nu te miri, de-aceea, că din întunecimi

Apar șterși ipochimeni bârfindu-te murdar:

Viața lor e-un zero blocat în adâncimi…

Tu mergi tot înainte – cei ne-mpliniți dispar!

Glen Ellyn, USA – 25 nov. 2019

Ca un pilot de curse sfidam sub mine norii:

I-am spart fără de milă trecând deasupra lor.

Am fost sus, la-nălțime, precum prin nori cocorii,

Dar când văzui că-s singur, decis-am să cobor…

Din înălțimi celeste, plonjai în scufundare.

M-am afundat în goluri cu negre adâncimi…

Acolo-am fost tot singur și bezna tot mai mare;

De-aceea, din extreme, ieșii între mulțimi.

Aici, la suprafață, pe scoarța pământească,

La mijloc, între oameni, nu știu ce-i de făcut,

Căci văd cum jalnic piere chiar firea omenească

Și-o molimă de ură pe glob a apărut!

Ca să-mi salvez o parte din ce-a fost bun în mine,

M-am refugiat prin codri, pe lângă răuri, mări,

Și peste tot am prieteni: păsări, furnici, albine,

Mulțimi de patrupede – oriunde-n patru zări…

Mi-s dragi și mă respectă, căci toate-au legi perfecte.

Le știu secretul vieții și le respect la fel.

Nu am găsit la ele nici vicii, nici defecte;

Multe-nvățam alături și-s mândru de-al meu zel.

Stând printre flori, prin iarbă, prin peșteri primitoare,

Nu-i zi să n-am priveliști spectaculoase-ades:

Mărețe răsărituri ori asfințiri de soare,

Încât mă-mbăt de-un farmec de alții ne-nțeles.

Când vreau, caut izvoare și dorm chiar lângă ele,

Vrăjit, le-ascut șoptirea deplin melodioasă,

Care-nsoțesc sub lună triluri de filomele –

Și, totuși, chiar și-acolo, eu mă visez… Acasă!

Glen Ellyn, 11 oct. 2019

by

Referinţă Bibliografică

CRISTIAN PETRU BĂLAN: MEMENTO LIRIC TRANSATLANTIC/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 22 septembrie 2020