Într-un colț departe-n lume prin străini, singură cuc
Plânge-o biată fetișcană: „Doamne, pe ce drum s-apuc?
Am plecat cu ani în urmă prin lume ca să muncesc
Și-am lăsat în țară mama cu tot raiul părintesc!
Am muncit din zori în seară la străin în ham de spini
Să trimit un ban acasă…ban amar de la străini!
Mereu mi-am tras de la gură, să trimit acasă mult
Iar din casa părintească un palat eu am făcut!
Mai aveam un plan în minte, ce bucurie îmi dădea
Că în vara viitoare voi pleca în țara mea!
Dar acum, fără speranță mă găsesc la depărtare,
Toate țările din lume și-au pus strajă la hotare
Nu se iese, nu se intră dintr-o țară-n altă țară
Iară eu, ca doctoriță, lupt să biruiesc o boală!
De când am vorbit acasă, am în piept durere mare!
Lumea este-n carantină, și m-a prins peste hotare!
M-a sunat aseară mama…vede la televizor
Că-i un virus printre oameni, și-ntre ei face omor!
Plângea mama, sărăcuța, ca să vin acasă iute
Că se-aude că de frică vor lua măsuri cam strâmte.
Vor închide porți de țară și nu vom putea intra
Noi, ce suntem azi afară că au dat o lege grea!
Mai spunea săraca mama, că românii toți din țară
Ne hulesc, și-aduc blesteme, la toți cei plecați afară.
Rău o doare inimioara…parcă nici nu vrea să-mi spună
Că ne poartă dușmănie chiar frații de mamă bună!
Îi e frică să mă cheme… dar nu vrea nici să mă lase
Pe la porțile străine…c-am făcut atâtea case!
„Cum să stai străină, mamă?! Vino-acasă negreșit!
Ca să zaci, de-o fi să fie, în căminul tău iubit!
Iar de-o fi să vină boala, nu gândi că-i vina ta,
Așa a vrut Domnul, mamă, că s-a făcut lumea rea!
Hai, întoarce-te acasă…dac-ai să găsești mașină,
Vino mamă, nu te teme, că intrăm în carantină!
Și vom sta iar amândouă cum stăteam când erai mică
Ne vom povesti de toate…fata mamei frumușică!”…

Cum să-i spun mamei că zborul ce-l aveam, s-a anulat,
Și că-s granițele-închise?!…că deja s-a speriat!
I-amintesc, că-s doctoriță, și la noi în sănătate
Lupt cu virusul acela care-n lume dă cu moarte!
Vreau acasă, dar spitalul este plin de oameni care
Cer să îi salvez de moarte… cum să pot să îi las, oare?
Văd în juru-mi suferință…disperare si necaz…
Iar departe văd o mamă ce-i curg lacrimi pe obraz…
E cuprinsă de durere, și se roagă neîncetat
Pentru țară, pentru mine, să mă-ntorc acasă-ndat’!
Două inimi ce dintr-una s-au născut și bat la fel
Una-i inima de mamă, iar cealaltă-un suflețel
Ce le-a despărțit nevoia și acum la depărtare
Plâng și se topesc, ca ceara care arde-n lumânare!
Între ele șerpuiește drumul lung, bătut cu dor
Care seacă ochi și suflet și le stinge-ncetișor!

..✍🏻 Stefania Vasile

by

Referinţă Bibliografică

DOAMNE, PE CE DRUM S-APUC?…/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 27 aprilie 2020