S-au înmulțit poeții și nu-s de noi departe.

Toți „bat la poarta vieții” visând eternități;

Ei sufăr când pe dreapta și când pe stânga,’n parte,

Sau sufăr mii de ofuri pe orișicare părți…

Nici n-ar putea să tacă de câte au în minte.

Tone de cărți s-ar umple cu ce-a scris fiecare;

Toți vor să știm de ei, să-i  luăm pe veci aminte –

Și fiecare vrea  să fie cel mai mare!

Nu-i rău că se întrec ca într-un meci cu strofe,

Fiindcă noi, cititorii, putem să-i comparăm.

Unii scriu fain, chiar bine, dar alții – catastrofe!

Și-n plus, le bagă-n cărți, iar noi… le cumpărăm.

Un cât de cât, și asta-i acolo-un beneficiu

Ce-i dă, în plus, și-un nume plăpândului poet,

Dar nu-i de râs, că unii-și repară deserviciul,

Și după-un șir de chixuri, devin un demn Poet!

Nu-i simplă meserie s-alambichezi cuvinte,

Să operezi cu rime, măsuri, ca-n farmacii,

Și din cântarul minții să spui ce mai ‘nainte

Niciunul, niciodată, n-a scris așa magii.

Însă problema-i alta: că toți se cred dibacii,

Toți vor ceva să-ți spună – și nu contează ce !

Din cauza pădurii, nu se mai văd copacii…

Când să-i citești de-a valma să dai de CEL CE E ?!

Și totuși, totuși, totuși…. Din câți azi se perindă,

Doar unul va să fie, din gloată, cel mai mare,

Chiar dacă-acum ne pare-o micuță verde ghindă,

Din ea-un Stejar se ‘nalță – cel mai măreț sub soare !

Glen Ellyn City, 12 oct. 2020

by

Referinţă Bibliografică

Cristian Petru Bălan: S-AU ÎNMULȚIT POEȚII/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 13 octombrie 2020