Evenimentul a avut loc la Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat, vineri,10 octombrie, 2020. Onoarea de a prezenta această carte mi-a revenit mie, prof. Ecaterina Chifu, scriitoare, traducătoare, membră UZPR.

La această sărbătoare a cărţii de poezie au participat câţiva scriitori, membrii ai cenaclului Alexandru Sihleanu, profesori şi elevi din oraş. Iată prezentarea făcută de mine:

Bine aţi venit la acest frumos eveniment literar! Să ne amintim ce a scris Radu Cîrneci (Să-i fie drumul iluminat spre stele!) originar de la Pardoşi, de lângă noi. „Poetul este purtătorul de cuvânt al lui Dumnezeu pe pământ”. Aşadar, este un creator care, prin opera sa „sporeşte corola de minuni a lumii” căci, prin creaţie, el dezvăluie multiplele faţete ale frumosului din univers.

În cartea mea „Orfeu pentru eternitate” am scris în „Cuvânt-înainte”: „Orice creator poate fi Orfeu, el poate transforma lumea, asemenea lui Orfeu.”

Această idee a devenit obiectivul principal al Mişcării Mondiale a Poeţilor ai cărui membri cred că se pot implica în viaţa socială şi politică, prin acţiunile şi operele lor şi pot crea o lume mai bună.

Autoarea Doina Bezea are un nume predestinat. Părinţii i l-au ales să fie doinire pentru semenii săi, prin versuri ce ating inima.

Doar rostind „Doina”, parcă auzim vocea lui Eminescu cântând cu glas de jale:

„De la Nistru pân’ la Tissa
Tot românul plânsu-mi-s-a,
Că nu mai poate străbate
De-atâta străinătate.”

(Mihai Eminescu – Doina)

Cutremurătoare versuri eminesciene, atât de valabile şi astăzi!

Doina este o creaţie populară anonimă, numită şi „cântec de jale”.

Poeta Doina Bezea, prin numele său, poate fi o combinaţie antagonică: durerea armonizată cu dulceaţa tandreţei.

Iată un autoportret:

„M-am născut din ceruri şi din apa vie,

Luntre de tăcere, în ghioc de timp,

Stea de începuturi, zbor din colivie,

Gând sfinţit de iarna unui alb răstimp.

Am cântat prin iarba veşnicelor astre

şi-am furat lumina nopţilor de foc,

veşmânt viu făcut-am din mirări albastre,

peste foi de suflet şterse de noroc.”

(Cântec fără sfârşit)

Adesea, face referiri la trecerea ireversibilă a timpului, la antinomia clipă-veşnicie:

„Clepsidră, rug de scâncet

a timpului ce tace

ciopleşte nemurirea,

sub dăinuiri de clipe,

ascunde-ţi sub un foşnet

gândul rostit de ace

şi-adoarme veşnicia,

nicicând să nu mai ţipe!

Dezbracă infinitul de

neguri prinse-n humă

Şi-ncătuşează dorul,

sub văl de timp tăcut,

ascunde clipa morţii,

în fluiere de brumă,

să nu mai plângă vântul,

prin răni de suflet mut!”

(Timpul care trece)

Când dialoghează cu mama căreia îi dedică mai multe poezii, nostalgia este pregnantă. Citez versurile:

„Mamă, glas fără aripi, în ochiul înserări,

bocet stins de vise, în tumult de nori,

lasă-mi crucea ta, pe inelul zării,

să fac stelei versuri din câmpii cu flori!

Anotimpuri cresc paşii tăi prin sânge,

mă aleargă dorul, pe sub paşi de vânt,

ţi-a-nflorit durerea într-un ochi ce plânge

sufletul de iască, rana din cuvânt.”

(Mamă)

Şi câtă durere găsim în versurile sale, când pictează din cuvinte anotimpurile:

„Clopotele toamnei bat sub cer zănatec,

liniştiri de plumb se adună-n patimi,

umbrele luminii strâng din dinţi apatic,

la răscruci de nouri, ploaia-şi strânge lacrimi”

(Rugă de toamnă)

Dar poeta nu redă doar nostalgia provocată de anumite sentimente, de trecerea vieţii prin anotimpuri evocate cu mult dor, ci este creatoare de poezie de dragoste, o dragoste ce se doreşte eternă, dincolo de spaţiu şi de timp.

„Îmbracă-mă frumos

în mângâieri de stele!

Adoarme-mi somnul dulce,

în susur lung de vânt,

lasă-ţi sărutarea

să-mi freamăte pe piele,

îmbracă-mă frumos,

iubindu-mă pierdut!

îmbracă-mă frumos,

în tril de primăvară!

Alintă-mi aşteptarea

ce muşcă timpul mut!

Hai! gustă-mă cu poftă,

din muguri de fecioară,

îmbracă-mă frumos,

iubindu-mă pierdut!

(Îmbracă-mă frumos!)

Autoarea se confesează pe ultima copertă:

„Îmi place simplitate!

Eu însumi sunt emblema simplităţii!

… O simplitate fără de sfârşit!”

Dar volumul nu conţine poezii scrise în manieră simplistă, ci are destule figuri de stil:

„Toarnă-mi, Doamne-n suflet,

seva din amurguri,

clinchet lin de stele,

ţipăt alb de mări,

cărărui cu umblet,

să n-adoarmă crânguri,

să nu-mi pască iarba

umbra printre flori.”

(Fă-mă iubire!)

Titlul volumului „Colindând a verde”(Editura Omega) pare simplu, el exprimă nevoia noastră de preumblare, de verde, de adevărata viaţă, de speranţa pe care o simbolizează această culoare:

„Scutură lin vremea vara dintre frunze,

legănând copacii dintr-un timp rodit,

fug năluci în mierea tainelor din buze,

gândul ierbii toarce norii-n asfinţit.”

(Colindând a verde)

„Scriitorul comunică şi se comunică” a scris Tudor Vianu.

Doina Bezea ne comunică impresii despre alternanţa anotimpurilor , realizând tablouri vivante:

„Clopot verde de mătase

strânge-n braţe umbra serii

şi-n rărunchi de ochi descoase

glasul viu al primăverii”

(Vestitorii primăverii)

Îşi luă aripile-n palme

blânda iarnă şi se duse,

o paradă de flori dalbe

cu-a ei spadă o răpuse”

(Balada iernii)

Alteori, redă trăirile personale cu multă tandreţe:

„Simţi iubite, cum din toate

doar iubirea noastră-i verde,

ochiul toamnei azi va bate,

dar noi doi nu ne vom pierde!”

(Simţi, iubite?)

Recomand această carte iubitorilor de poezie care o pot citi de mai multe ori, pentru bucuria sufletului.

Felicit pe poeta Doina Bezea care ne-a oferit acest frumos volum, carte care a îmbogăţit comoara de cuvinte a literaturii române.

Prof .Ecaterina Chifu – Cronici culturale

by

Referinţă Bibliografică

LANSARE DE CARTE: DOINA BEZEA „COLINDÂND A VERDE”/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 13 octombrie 2020