Inimi nebune!

Plimbându-mă pe țărmul visării

Un val îmi atinge piciorul rebel,

M-aplec să aud ce îmi spune

Dar mă fură și mă duce cu el

Spre alte zări, spre inimi nebune

Furate și ele odată,

Purtate departe de lume

Într-o magică noapte-nstelată!

iubire cenzurată

îndrăgostiți parcă din altă lume

în oglinda mării se privesc

și încearcă să găsească-o cale

în care sufletele li se întâlnesc.

în vis și continentele se leagă

iar marea se retrage și permite

iubirea lor în foarte mare grabă

întregi decade se comprimă-n clipe.

iubirea le este aspru cenzurată

fiind foarte intensă implicarea

este și pură e și vinovată

și peste ea se-așterne-n taină marea.

în vis

în vis te pot iubi în voie

și mângâia și săruta,

pot fi a ta în orice clipă

cât îmi dorește inima.

și-mi pot lăsa sufletul să zboare

să-atingă al tău suflet c-un fior,

să urmeze dulcea ta chemare,

să-aline de-ndată arzătorul dor.

că lipsa ta-i văpaie ‘ngrozitoare

ce mistuie, cuțit sfâșietor,

de-ar veni furtuna cea mai mare,

n-ar reuși să stingă acest dor!

iar amintirea clipelor ‘mpreună

mă lasă fără aer, uneori.

cine a zis că dragostea-i nebună?

e foc și pară, face scrum din noi!

că arde tot ce-atinge și despoaie

de sentimente, ori rupe ori îndoaie

ori nici nu pot să mai descriu ce stare

rămâne în cenușă și-n uitare!

să crezi

să nu mai iubesc? Ce mult îmi ceri!

să nu simt nu pot, nici să vrei.

ce pot să fac e să răresc

privirea să ți-o întâlnesc.

să mă ascund din al tău drum,

cuvinte dulci să nu îți spun…

să nu știi ce mult te-aș săruta,

să nu simți în brațe cum te-aș lua,

să fiu acolo, dar să nu mă vezi,

să știi, să speri și-apoi să crezi…

clipe intersectate

îmi este greu să cred că ai plecat

încă îți caut trupul gol în pat

încerc zadarnic să-nțeleg distanța dintre noi

nu știu dacă s-o împart sau s-o-nmulțesc cu doi.

visând, tu-mi pari aievea ca rupt dintr-o sclipire

și peste toate cele, îmi ești în amintire

iar clipele cu tine mă ard precum un soare

ce peste val plutește și se aruncă-n mare

și totuși ard într-una și nici puterea mării

nu poate liniști puterea întâmplării

ce ne-a adus aproape, apoi ne-a-ndepărtat

lăsând în urmă vraja sărutului furat,

iar tu îmi ești ca timpul ce fuge într-o clipă

ca valul care iarăși și iarăși se ridică

precum luna ce-o simt, deși este departe,

ca tunetul din ceruri în miez târziu de noapte.

acum, distanța și timpul încerc să le sfidez

în pete de culoare, zâmbind, eu te pictez

în vis îți caut mâna ca o confirmare

să-mi alunge temerile atât de-nșelătoare!

și tot trăind în clipe ciudat intersectate

nici nu mai știu acum dacă e zi sau noapte

sau dacă tu erai aici cu-adevărat;

ești oare lângă mine sau numai te-am visat?

lege universală

trăiesc o iubire imaginară

purtată de vise, de nori și de vânt,

iar uneori lumea mă-ntreabă-ntr-o doară

„tu plutești în spațiu sau ești pe pământ?”

eu nu le răspund, desigur, am treabă

iubire pură port în suflet și-n gând,

iar ei, toți ceilalți, nu pot să-nțeleagă

ce simte un suflet care râde plângând!

dansând printre oameni și treburi mărunte

mă las mai mereu purtată de dor;

idei regăsite și amintiri pierdute

se-amestecă-ntr-un ritm amețitor.

și unde să pun atâta simțire?

de freamătul vieții, al ei legământ

transformă totul încet în iubire

ca lege universală a acestui pământ.

© CRISTIANA VĂRĂȘTEANU

Toate drepturile rezervate

by

Referinţă Bibliografică

CRISTIANA VĂRĂȘTEANU: CLIPE INTERSECTATE – Memento liric (I)/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 26 decembrie 2021