Momente de reverie în vremuri de pandemie!…
O serie de scurte eseuri scrise, pe parcursul ultimilor doi ani (2020 – 2021), cu privire la această perioadă a epidemiei/pandemiei de COVID 19!…
Impecabil totul…
Martor, de departe și de aproape fiind, observ și constat, cu vădită bucurie sufletească, ca hramul din acest an, de la București, precum și cel, din urmă cu doua săptămâni de la Iași, fiind parcurs diferit faţă de alți ani, din cauza pandemiei și evoluției vertiginoase a acesteia, a fost organizat în mod ireproșabil, incontestabil și, impecabil!…
Jos pălăria în faţa tuturor organizatorilor, în fruntea cărora se află Preafericitul Părinte Patriarh!…
Da, totul la superlativ, organizat, în condiții de maximă siguranță și de responsabilă și asumată respectare și aplicare a tuturor măsurilor de siguranță și (de) distanţare fizică!…
O liniște si o rânduială exemplară la rândul sau coada ce ducea la baldachinul cu Sfintele Moaște!…
O atmosferă și o ambianţă, impresionante, generate de Sfintele slujbe oficiate magistral și, regal, nu alta!…
Cu alte cuvinte, am văzut în toată aceasta perioadă, o bună colaborare și o eficientă cooperare între toate instituțiile, entitățile și autoritățile implicate în buna realizare și desfășurare a întregului hram și praznic!…
Ce, mai, totul realizat și implinit în mod exemplar și, pilduitor!…
Încă odată, tot respectul, aprecierea, gratitudinea și admirația!…
Pe de altă parte, oamenii, credincioșii, închinătorii și pelerinii au dat dovadă de foarte multă cumințenie, de nefățarnic respect și de o cucernică și nedisimulată evlavie!…
Iarăşi, jos pălăria, mă înclin în fata lor, a tuturor!…
Desigur, or mai fi fost şi excepții dar, dincolo de, probabil, unele incidente minore, nerelevante și nesemnificative, căci, mai intervine și cel rau cu a sa lucrare, totul a fost, cum am spus, IMPECABIL!…
Poate că, onor, mass-media ar trebui să remarce și asemenea lucruri ca find fapte, reale și adevărate!…
Iar, peste și, dincolo de toate, pe deasupra, adică, precum cireașa de pe tort, predica, cuvântul de învățătură al Patriarhului de la Sfânta Liturghie săvârșită în ziua și cu prilejul hramului!…
Magistral, excelent și, din nou, IMPECABIL!…
Un cuvant clar, sincer, consistent, asumat, serios, curajos, mărturisitor și, fără echivoc!…
Aşadar, dincolo de tot și de toate, am ajuns, încă odată, la concluzia că, Biserica, și de această dată, a știut cum să gestioneze și traverseze cu bine și o asemenea provocare: a organizării hramului în cinstea Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou – Ocrotitorul Bucureștilor, în condiții de pandemie!…
Eu, unul, zic cum am făcut-o și cu alte ocazii ca, noi, toți, avem ce învăta de la Biserică și în materie de organizare, realizare și desfășurare, a unui eveniment, nu simplu ori ușor, ce conține multiple valente organizatorice în care, deci, sunt implicați foarte mulți factori și organisme, de conducere, decizie și execuție!…
Da, chiar aşa, Biserica, și, astăzi și, în toate aceste ultime zile ne-a mai dat încă o lecție din care putem reţine că, vremurile sunt sub Biserica iar nu invers!…
Şi, încă ceva: da, chiar asa, Biserica, îndelung răbda după cum și Hristos Domnul răbda astfel insa, totusi, sa reținem ca, nu se lasă, niciodată, batjocorit(a)!…
Deznădejdea…
Deznădejdea este una dintre racilele naturii noastre umane care poate afecta, extrem de mult fiinţa, persoana umană, altfel spus, este un păcat tare grav ce poate genera sau produce nişte urmări sau consecinţe dintre cele mai diferite ori apăsătoare, cum ar fi: disperarea, depresia, frica, teama, suspiciunea, împărtăşirea sau adoptarea unor decizii ori măsuri extreme, pierderea cumpătului şi a echilibrului şi, multe, altele!…
Mai ales, acum, în toată această perioadă a epidemiei şi pandemiei, avem senzaţia că, uneori, deznadejdea s-a încuibărit, zdravăn şi, adânc, în vieţile, sufletele, inimile, minţile sau cugetele noastre!…
Şi, toate acestea, în pofida faptului că, Iisus Hristos ne-a averizat să, nu ne temem căci, El, a biruit lumea ori să, mergem, la El, noi, toţi, cei osteniţi şi împovăraţi căci, El, ne va odihni pe noi sau, mai mult decât atât, să luam jugul Lui şi sarcina Lui căci, jugul Lui este bun iar sarcina Lui este uşoară!…
Cu alte cuvinte, se cere, din partea noastra, în viaţa, vieţuirea şi, purtarea noastră, mult discernământ, mult echilibru, multă aşezare şi cumpătare!…
Da, îmi veţi spune, dacă nu, chiar reproşa că, este uşor de zis dar greu de făcut iar eu, voi recunoaşte că, da, adevărat, aşa este însă, nu imposibil!…
Prin urmare, nadejdea, se dobandeste prin credinta in Dumnezeu, prin rugaciune indelungata ori staruitoare, prin dragostea fata de Dumnezeu si (fata) de aproapele, prin cultivarea virtutilor, a echilibrului si a discernamantului si, asa mai departe!…
Asadar, deznadejdea este produsul suferinței umane, trupești dar, mai ales, sufletești, este rezultatul necazurilor și problemelor cu care se confrunta omul sau, unii (dintre) oameni, atunci când nu-i iese lui nimic, când are eșecuri și insuccese pe toate planurile: spiritual, personal, social, profesional și material, atunci când boala și suferinta îl copleșesc, îl stăpânesc si afectează!…
Drept urmare, in asemenea clipe teribile și momente cumplite, trebuie sa incercam, cu multa convingere și credinta, sa ne rugam lui Dumnezeu, să-i cerem ajutorul Lui căci, în asemenea situații, mai mult ca oricând, realizam/conștientizăm faptul ca, la El doar la El, ne (mai) este toată scăparea, apărarea și alinarea, ca, adică, numai El ne (mai) poate ajuta!…
Problema, însă, de cele mai multe ori, este aceea ca, omul deznădăjduit și disperat, nu mai știe, nu mai poate, nu mai dispune de resursele și capacitatea necesare pentru a se ruga și, atunci, în atare ipostaze, suntem chemați și datori, noi, ceilalți semeni și frați, sa ne rugam unii pentru alții și „sa purtam sarcinile unii altora”, fără sa comentam, criticam sau judecam, pe nimeni și nimic, fiindcă, numai el – deznădăjduitul știe prin ce trece, prin „cele mai din adânc ale pământului”!…
In alta ordine de idei, noi știm ca, Dumnezeu lucrează, prin, în și cu oameni care, astfel, pot fi și deveni vase, comunicante, alese, lucrătoare, folositoare și ziditoare, generatoare de nădejde și optimism de care, are atât de multă nevoie cel aflat în stare critica, dilema, necaz și ananghie ori stramtorare!…
Da, altfel spus, greu și cumplit sentiment este deznadejdea, unul foarte periculos și primejduitor dacă nu știm ori nu reușim să-l gestionam și să-l traversam asa cum se cuvine!…
Dar, pentru asa ceva, trebuie multa voința, determinare, putere și, rugaciune, pentru ca, în starea de convorbire cu Izbavitorul și Mântuitorul, sa auzim cuvântul Domnului care ne cheamă la El, indemnandu-ne sa „veniți la mine toți cei osteniti și împovărați și Eu va voi odihni pe voi!”
Si, tot în acest context, ne adresează invitația de „a lua jugul Lui ca este bun și sarcina Sa că este ușoară!”
Cu alte cuvinte, noi, oamenii capabili de empatie, mila, înțelegere, răbdare și bunatate, sa fim alături de omul deznădăjduit, care, neapărat, nu trebuie lăsat prada singurătății și izolării fiindcă singurătatea ii poate fi fatala!…
In acest sens, trebuie sa luam aminte la sinucigași care, au comis gestul necugetat, în momentele de părăsire, abandonare și singurătate!…
Asadar, dincolo de rugăciune, sa fim aproape de omul necăjit, cu toată dragostea, răbdarea, mila, compasiunea și înțelegerea ființei noastre!…
Dumnezeule, Doamne, nu ma lasă prada deznădejdii și disperării spre a nu ajunge, de rasul și de ocară vrasmasului/dușmanului acestui veac, care este diavolul!…
Doamne, Dumnezeule, dă-ne curaj, incredere și răbdare în lupta contra neputinței și a spaimei, a fărădelegii și a absurdului!…
Aprinde în noi o credință îndeajuns de puternică încât să ușureze povara necazurilor!…
Insuflă-ne o nădejde suficient de tare încât să nu ne lăsăm îngenuncheați de demonul disperării!…
Dăruiește-ne o dragoste mare cu care să cuprindem trecutul și viitorul, pământul și cerul!
Și îngăduie, cu orgoliul frânt, ”cu inimă curată, cu gând înfricoșat și cu suflet smerit”, să ne refugiem în brațele Tale! Amin!…
Poporul lui Dumnezeu si pelerinajul…
Ma uitam, in toate zilele acestea, ce frumos se aseaza si sta in genunchi si rugaciune, poporul lui Dumnezeu cel dreptcredincios, in diferitele noastre asezaminte monahale si locasuri bisericesti, inchinate Sf. Cuv. Parascheva dar, mai ales, la Catedrala Mitropolitana din Iasi, inaintea raclei cu sfintele ei moaste, toti păstrând si respectând distanta fizica, sanitara, ascultand, sincer, cuminte si ingandurat, sfanta slujba si cuvantul cel de viata datator al Dumnezeului celui Viu, Vesnic si Preainalt!…
Uitandu-ma, in diferite momente si diverse locuri, la ei, dragii de ei, m-au miscat, m-au impresionat si de aceasta data, cu fetele lor, acoperite cu masca, fiind pline, fie de ganduri ori de bucurie, fie de tristete, intristare si ingrijorare, fie de lumina, bucurie, determinare si incurajare!…
Toti, cuminti si evlaviosi, stateau, cu credinta, cu nadejde si (cu) dragoste, incercand/indraznind a se apropia de Cel ce este Lumina lumii, Calea, Adevarul si Viata, cerandu-I Lui, fie ajutorul si binecuvantarea, fie luminarea, iertarea sau apararea!…
Da, toti acesti pelerini trebuie sa atraga cuiva atentia, cinstiti domni, caci, de luat aminte: nu ne putem bate joc, la nesfarsit, de acest popor, fiindca, inca, multi din cadrul lui, se roaga, si il au, drept, liman, alinare, pavaza si scut, pe Dumnezeu Atottiitorul, Proniatorul, Bunul, Milostovul dar, atentie, si Dreptul!…
Si, de asemenea, ei, pelerinii, se mai roaga cuiva: Maicii Domnului, Ingerilor, Sfintei Cuv. Parascheva, Sf. Gheorghe Pelerinul si, deopotriva, tuturor Sfintilor – aceasta veritabila ceata si autentica oaste a Dumnezeului Celui Adevarat, care ar trebui sa ne trezeasca si sa ne cutremure pe noi toti, (si pe) domniile voastre, indiferent, cine, unde sau de unde sunteti!…
Asadar, sa nu uitam ca, pana la urma, poporul acesta, pelerin pe fata acestui pamant, si-a gasit, intotdeauna, refugiul, eliberarea si salvarea la Dumnezeu!…
Cum, cred ca va fi, permanent, indiferent, de unii oameni sau (de) unele vremuri, care sunt deja sau vor fi/veni!…
Iar, cand se ajunge ori s-a ajuns aici, nu mai este de joaca fiindca, inseamna ca, a ajuns cutitul la os daca nu, chiar la maduva!…
Va sa zica, atentie la neatentie ca,”Vine ceasul si acum este!…”
Impecabil totul!…
Martor, de departe și de aproape fiind, observ și constat, cu vădită bucurie sufletească, ca hramul din acest an, de la Iași, fiind parcurs diferit faţă de alți ani, din cauza pandemiei și evoluției vertiginoase a acesteia, a fost organizat în mod ireproșabil, incontestabil și, impecabil!…
Jos pălăria în faţa tuturor organizatorilor, în fruntea cărora se află Părintele Arhiepiscop şi Mitropolit Teofan al Moldovei şi Bucovinei!…
Da, totul la superlativ, organizat, în condiții de maximă siguranță și de responsabilă ori asumată respectare și aplicare a tuturor măsurilor de siguranță și (de) distanţare fizică!…
O liniște şi o rânduială exemplară la rândul său coada ce ducea la baldachinul cu Sfintele Moaște!…
O atmosferă și o ambianţă, impresionante generate de Sfintele slujbe oficiate magistral și, regal, nu alta!…
Cu alte cuvinte, am văzut în toată această perioadă, o bună colaborare și o eficienta cooperare între toate instituțiile, entitățile și autoritățile implicate în buna realizare și desfășurare a întregului hram și praznic!…
Ce, mai, totul realizat și împlinit în mod exemplar și, pilduitor!…
Încă odată, tot respectul, aprecierea, gratitudinea și admirația!…
Pe de altă parte, oamenii, credincioșii, închinătorii și pelerinii au dat dovadă de foarte multă cumințenie, de nefățarnic respect și de o cucernică și nedisimulată evlavie!…
Iaraşi, jos pălăria, mă înclin în faţa lor, a tuturor!…
Desigur, or mai fi fost și excepții dar, dincolo de, probabil, unele incidente minore, nerelevante și nesemnificative, căci, mai intervine și cel rau cu a sa lucrare, totul a fost, cum am spus, IMPECABIL!…
Poate ca, onor, mass-media ar trebui să remarce și asemenea lucruri ca find fapte, reale și adevărate!…
Iar, peste și, dincolo de toate, pe deasupra, adică, precum cireașa de pe tort, predica, cuvântul de învățătură, îmbărbătare, mângâiere, recunoştinţă şi încurajare al Părintelui Mitropolit de la Sfânta Liturghie săvârșită în ziua și cu prilejul hramului!…
Magistral, excelent și, din nou, IMPECABIL!…
Un cuvant clar, sincer, consistent, asumat, serios, curajos, mărturisitor și, fără echivoc!…
Aşadar, dincolo de tot și de toate, am ajuns, încă odată, la concluzia ca, Biserica, și de aceasta data, a știut cum sa gestioneze și traverseze cu bine și o asemenea provocare: a organizării hramului în cinstea Sf. Cuv. Parascheva – Ocrotitoarea Moldovei, în condiții de pandemie!…
Eu, unul, zic cum am făcut-o și cu alte ocazii ca, noi, toți, avem ce învăţa de la Biserica și în materie de organizare, realizare și desfășurare, a unui eveniment, nu simplu ori ușor, ce conține multiple valenţe organizatorice în care, deci, sunt implicați foarte mulți factori și organisme, de conducere, decizie și execuție!…
Da, chiar asa, Biserica, și, astăzi și, în toate aceste ultime zile ne-a mai dat încă o lecție din care putem retine ca, vremurile sunt sub Biserica iar nu invers!…
Şi, încă ceva: da, chiar aşa, Biserica, îndelung rabdă după cum și Hristos Domnul rabdă astfel însă, totuşi, să reținem că, nu se lasă, niciodată, batjocorit(a)!…
Nu îmi acoperiți ochii!…
Da, dincolo de masca pusa pe fata, va rog frumos sa, nu îmi acoperiți ochii, lăsați-mă, sa va privesc, în ochi și, eventual, sa fiu privit!…
Sa va privesc pe dumneavoastră cinstiți și sfințiți părinți care va rugați, în toate aceste zile, seri și, mai ales, nopți, pentru noi, toți!…
Sa va privesc pe dumneavoastră distinși doctori și cadre medicale ori sanitare, care, va luptați, în linia întâi a frontului, cu acest inamic, nevăzut dar, cumplit de, devastator!…
Sa va privesc pe dumneavoastra, cadre militare, angajați MAI și MAPN, polițiști, jandarmi, militari, pompieri, angajați SMURD sau IGSU!…
Sa va privesc, cu recunostinta, pe dumneavoastră, voluntari, oameni frumoși și inimoși care mergeți, în aceste zile, la bunicii noștri singuri, cu hrana pentru trup și cu zâmbet, vorba calda și chip luminos, radios, pentru suflet!…
Sa va privesc, cu mult drag și, cu sincera admirație, pe dumneavoastră, pe toți care, în toată aceasta perioada sunteți în tranșeele acestui război cu acest păcătos flagel și dureroasa pandemie: funcționari, centrali și locali, civili și militari, conducători auto, angajati vamali, piloți, mecanici și angajați CFR, cadre civile și militare, centrale și locale, oameni de rand, de oriunde, și, sa va mulțumesc tuturor, pentru tot și pentru toate!…
Da, în contextul solitar, din punct de vedere social dar, solidar, din punct de vedere interuman și, comunional, noi, toți, cu Dumnezeu deasupra noastră, vom birui, vom învinge căci, dragostea și fratietatea dintre noi ne vor ajuta sa trecem, sa depasim, asa cum trebuie, toată aceasta încercare, care, altminteri, avem senzația ori impresia ca, nu se mai termina odată!…
Asadar, din parte-mi, ochii și privirea mea dorește sa va transmită, din adancul sufletului meu și al inimii mele: calda pretuire, neincetata recunostinta, neîntreruptă apreciere, deosebita consideratie și, nedisimulata ori, nediminuata admirație!…
Prin urmare, ma rog ca, in continuare, noua, tuturor: Dumnezeu sa ne ajute!
Dumnezeu sa ne apere!
Dumnezeu sa ne poarte de grija!
Dumnezeu sa ne ocrotească!
Dumnezeu sa ne păzească!
Totdeauna, acum și, pururea și, în vecii vecilor! Amin!…
Tăvălugul pandemic…
După cum vedem, știm, observam și, constatam, datele și vestile cu privire la evoluția pandemiei covid 19 sunt, în continuare sau, din nou, cât se poate de proaste!…
Prin urmare, se cere, ni se cere, noua tuturor, în egala măsură, prudenta maxima, atitudine profilactica deosebita și precauție sporita!…
În definitv, acest lucru ni se cere oameni buni, nu altceva, nu comentarii de tot felul, nu împărțirea sau divizarea noastră în vaccinați și nevaccinati, nu afirmatii, care mai de care mai trunchiate și distorsionate, preluate, de cele mai multe ori, via online, nu acuze, reproșuri sau, mai știu eu ce altceva!…
Oameni buni, problema pandemiei este, in primul rand, una de natura medicala nu spirituala!…
În fond și la urma urmei, realitatea consta, în faptul ca, virusul exista, bolnavi, afectați, victime exista ba, încă și foarte mulți decedați din aceasta cauza!…
În rest, ca, or mai fi si exagerări sau abuzuri sau dezinformări ori tot felul de păreri și aprecieri, este adevărat și acest lucru însă, este vorba de, cu totul altceva!…
Și totuși, haideți sa rămânem, cu toții, în continuare, oameni cumpătați, calculați și echilibrați, care nu acuzam și nu judecam nici pe cel vaccinat nici pe cel nevaccinat, care, adică, tratam acest flagel epidemic cu maxima seriozitate și cu lucida ori responsabila asumare!…
Nu cu ignoranță, nu cu aroganta, nu sub tensiune nici sub presiune!…
Da, știm cu toții ca, în general, dreptatea este împărțită și, adevărul este, undeva, la mijloc dar mai știm și ca, „nu iese fum fără foc!”
Și, eu, unul, eu personal, as mai indemna, v-aș mai încuraja la ceva, la, încă, ceva: haideți, fraților, sa nu mai facem afirmatii nefondate, sa nu mai acceptam, sa împărtășim ori sa promovam diferite informații neverificate, sa nu mai acceptam diverse explicații ori variate comentarii neprobate ci, cu multa acuratețe și cu maxima meticulozitate, sa filtram ori sa selectam orice discuție, analiza sau dezbatere pe marginea acestui subiect atât de sensibil ori pe seama acestei probleme atât de fragile și delicate!…
Căci, altminteri, acestui tăvălug pandemic și flagel epidemic i se va adauga, dacă nu s-a și întâmplat deja, și un tăvălug informațional căci, iată, suntem asediati și bombardați și cu ce trebuie și, mai ales, cu ce nu (ne) trebuie!…
Prin urmare, haideți, cu toții, sa ne concentram pe lucrurile cu adevărat reale, importante și serioase, pe problemele concrete, pe soluțiile veridice și eficiente!…
În rest, haideți, cu toții, sa rămânem cât se poate de lucizi și de cerebrali, luptând lupta cea buna, împotriva epidemiei, a bolii, a morții, a fricii, a panicii, a sărăciei, a morții, a dezbinarii și, chiar asa, nu în ultimul rand, a prostiei!…
Mai mult decât atât, fiecare dintre noi sa își facă treaba lui, sa își onoreze atribuțiile și obligațiile sale, sa ajute dacă poate ajuta, sa promoveze și sa cultive coeziunea, fratietatea, comuniunea și solidaritatea, interumane, reciproce!…
Și, inca ceva: sa înțelegem, în sfârșit, ca, nu avem cum sa ne pricepem, toți la toate, ca fiecare dintre noi are datoria, talanții, știința, activitatea, rolul, rostul și, menirea lui!…
Și, ar mai fi ceva: dacă, undeva, la un moment dat, nu putem ajuta măcar sa, nici nu incurcam ci, sa ne vedem, fiecare de treaba noastră, ba mai mult, sa vorbim numai unde și când trebuie și, sa răspundem, numai dacă am fost ori suntem întrebați și, numai în cunoștință de cauza!…
Atât, nimic mai mult, nimic altceva!…
Ce ziceți, credeți ca, am cerut prea mult sau ca, într-adevăr, putem, totuși, realiza și împlini asa ceva?!…
Dumnezeu sa ne lumineze pe toți!…
Dumnezeu sa ne intelepteasca pe toți!…
Dumnezeu sa ne poarte de grija tuturor, sa ne binecuvinteze și sa ne însănătoșească pe toți! Amin!…
Lupta vieții…
„O lupta-i viata deci, te lupta!” spunea poetul George Coșbuc iar Sfântul Apostol Pavel ne spune, într-un loc, „sa ne luptam lupta cea buna, cea dreapta” iar, în alt loc concluzionează ca „lupta cea buna am luptat, călătoria am săvârșit…”
Va sa zică, da, toată viata este (și) o lupta, altfel spus, neincetat și neintrerupt, avem a ne lupta, în câmp front deschis, în tranșee de lupta, în acest război nevazut dar, (re)simțit și prezent, aievea!…
Dar, cu cine, adică, avem noi a ne lupta?!…
Cu toate rautatile, fărădelegile, stricăciunile și nelegiuirile acestui veac, cu viciile, păcatele și patimile din noi, cu gândurile, orgoliile și vanitatile noastre, cu mândria și semetia noastra, cu duhurile acestul veac, cu veleitățile noastre, cu complexele și frustrările noastre, cu impulsurile, pornirile sau instinctele noastre păcătoase, cu poftele noastre trupești, uneori chiar și cu mintea și cu rațiunea noastra, într-un cuvant, cu toată negura, ceata și întunecimea care ne apasă, afectează și înrobeste de foarte multe ori!…
Nu în ultimul rand, cu diferitele noastre boli trupești și afecțiuni sufletesti, cu diverse neputințe și slăbiciuni, câteodată chiar și cu trecutul nostru ori cu prezentul nostru!…
Si, da, chiar asa, tot potrivit observației și constatării pauline, cununa biruinței și laurii invingatorolui va lua și dobândi numai cel care a luptat, drept, onest și cinstit, pana la capăt, căci „numai alergătorul ori atletul care a ajuns la linia de sosire își va lua cinstea cuvenita si plata sa cea binemeritata!”…
Sau, în alta ordine de idei, „cel care va răbda pana la sfârșit, acela se va mântui!” ….
De ce sunt demni de admirat, prețuit, respectat, stimat și apreciat eroii și sfinții noștri, fiindcă ei au împlinit, desăvârșit și realizat toate acestea?!…
Da, ușor de zis dar greu de făcut insa, nu imposibil!…
In acest sens, avem exemplele, reperele și pildele omenești cele demne de toata cinstea, considerația și recunostinta, și totodată, avem nevoie de Harul, ajutorul și Binecuvântarea lui Dumnezeu, de mijlocirea Maicii Domnului și a Sfinților, de rugăciunile Părinților și sfetnicilor noștri, sufletesti și duhovnicesti, de povatuirea, competenta și eficienta, a indrumatorilor noștri spirituali, veritabili si autentici si, nu în ultimul rand, de ambiția, motivarea și determinarea noastra!…
Si, mai este ceva: sa știm cum sa facem, cum sa purtam ori sa ducem o asemenea lupta, cu cap, logica, luciditate, coerenta și, multa strategie, cu consultare și sfătuire căci, „de vrei sa te mântuiești, cu intrebarea sa călătorești!” …
Si, ar mai fi nevoie de ceva: de foarte multa voința, de perseverenta, consecventa si tenacitate!…
Iar, atunci, când vom fi obosiți, epuizați, sleiti, disperați, descurajați și deznadajduiti sa strigam, sa venim, la „Domnul toți cei osteniti și împovărați și El ne va odihni pe noi” de asemenea, „sa luam jugul Lui ca este bun și sarcina Lui ca este ușoară!” și, astfel, sa îndrăznim, căci „El a biruit lumea!” și, mai mult decât atat: sa credem, cu tărie, în El căci „Dumnezeu, toate le poate, celui ce crede, cu adevărat, în El!”…
Si, cred ca, încă, ar mai fi ceva: anume, sa realizam, sa înțelegem, sa conștientizăm faptul ca, numai, la El, chiar numai la Domnul, ne este toată salvarea, scăparea, izbăvirea, apărarea și mantuirea noastra, a tuturor și ca, în aceste condiții, fără de „El nu putem face nimic, absolut nimic!”…
De ce?
Fiindcă, „cel ce nu aduna cu El, acela risipește!”…
Si, unul ca acesta, de tot se necinstește și se vestejeste, pierzând, în acest fel, toata lupta, cununa, plata și rasplata!…
Asadar, cu mult curaj, convingere, nădejde și credinta, sa ne rugam lui Dumnezeu, sa ne ajute, noua, tuturor, in continuare, in toata lucrarea si lupta cea buna! Amin!…
Vremuri de încercare și de tulburare…
Întotdeauna au fost vremuri grele și dificile, pline de obstacole și piedici, deosebirea, diferența, insa, fata de cele de acum, o face faptul ca, oamenii erau altfel!…
Nu, ca nu ar fi fost și atunci oameni dezorientați, confuzi ori copleșiți, insa erau, totusi, mult mai mulți cei, mult mai cerebrali și mai sănătoși, în gândire, faptuire și vorbire!…
In sfârșit!…
Revenind, ziceam ca trăim vremuri, clipe și momente pline de incercare, tensiune, presiune și tulburare dacă nu, chiar pline de sminteala!…
Si asta, în toate domeniile, pe toate planurile, în toate structurile și straturile sociale!…
Ei si, în acest context, ce este de făcut?
In opinia și (în) viziunea mea, cred ca în primul rand ar trebui sa ne întoarcem, cu adevărat, fata către Dumnezeu ca, în fond, la El ne este toată salvarea, scăparea, izbăvirea, apărarea și, practic, mantuirea!…
Apoi, fiecare dintre noi, acolo unde suntem puși și așezați, sa ne facem treaba, sa ne implinim
atribuțiile, obligațiile adică, toată datoria!…
Apoi, sa avem relații, drepte, cinstite, corecte și oneste cu toată lumea, fără falsitati, ironii,
malitiozitati, perfidie ori pretiozitati!…
Apoi, sa ne recunoaștem limitele, posibilitățile, calitățile și capacitățile și, sa nu ne erijam in mai mult decat suntem ori putem sa facem, sa ducem, sa gestionam ori sa realizam!…
Altfel spus, sa nu ne amestecam acolo unde nu este treaba noastră!…
Cam greu cu asta ca, de, noi avem pretenția ca, le știm și putem pe toate!…
Mare inselare, mare amăgire care va duce, sigur, la aspra dezamăgire!…
Apoi, bine ar fi dacă nu am (mai) marginaliza, trata de sus, cu dispreț, izola sau nedreptăți pe nimeni, pe, absolut, nimeni, căci greu păcat și cumplita patima este fărădelegea și nedreptatea,
oricare ar fi ea sau ele!…
Mare lucru dar și mare plata ca, de, după fapta și rasplata!…
Cred ca știm cu toții ca, unele dintre cele mai grele sentimente și apăsătoare stări sunt cele ale: mahnirii, dezamăgirii, inutilității, izolării, disperării și, nu în ultimul rand, al deznadejdii!…
Ar mai fi ceva: sa cinstim, sa respectam, sa apreciem, chiar sa admiram și, sa pretuim munca fiecăruia, contribuția și implicarea fiecăruia, gestul, locul, rolul, rostul și efortul fiecăruia, activitatea și importanta fiecăruia!…
Iarăși, tare greu insa, totusi, nu imposibil, mai ales într-o vreme a concurentei acerbe și competiției feroce, a carierismului și a cultului propriei imagini și a cultivării propriei personalități!…
Si, încă ceva, haideti sa ieșim, cu toții, din ipocrizie, fățărnicie, vanitate, mandrie, mediocritate,
impostura, orgoliu și, nu în ultimul rand, superficialitate!…
Si, ar mai fi ceva: haideti sa ne punem, cu toții, pe rugaciune, post și fapte bune, pe acțiuni
concrete și activități solidare nu solitare, altruiste nu egoiste!…
Ei, conform, umilei mele păreri sau opinii, consider ca, după împlinirea, sincera, serioasa, asumata și responsabila, a acestora și a, încă multora asemănătoare, vom putea spune ca, vedem
luminița de la capătul tunelului, bine știind ca Lumina lumii care luminează, în întuneric și, tuturor, este (numai) Iisus Hristos, ca adică, am văzut limanul și biruinta!…
In alta ordine de idei eu, personal, pledez pentru discernământ, dreapta socoteala, echilibru, luciditate, prudenta și precauție ca, altminteri, sa nu uitam ca, este, sus, Unul Dumnezeu!…
Aaaa, și, poate ca, ar mai fi ceva: în loc sa ne (tot) plangem haideti sa ne cercetam, în detaliu și cu amănuntul chiar, în loc sa ne lamentam și sa ne resemnam haideti sa ne mobilizam, în loc sa ne blocam, împiedicăm ori poticnim haideti sa ne organizam, în loc sa ne judecam mai bine haideti sa ne ajutam, reciproc, în loc sa ne prefacem haideti sa recunoaștem, sa ne (po)caim, în loc sa ne bârfim mai bine sa ne revenim, în loc sa ne răzbunam mai bine sa ne iertam, în loc sa ne înjuram mai bine sa ne binecuvântam, în loc sa ne calomniem mai bine sa ne lăudăm, în loc sa comentam mai bine sa (re)actionam și, tot asa, multe altele, mai departe!…
Cu alte cuvinte, deci, sa înțelegem ca, vremurile (mai) sunt și după noi, după mintea, inima,
cugetul și sufletul nostru, al fiecăruia dintre noi!…
Va să zică, dacă le dorim a fi altfel, întâi de toate, sa fim noi, altfel!…
Doamne Dumnezeule – Stăpânul Cerului și al Pământului dar și al tuturor vremurilor, ajuta-ne noua sa ne întoarcem la vremea, purtarea, viețuirea și trăirea cea dintâi, cea bineplacute, Ție și noua! Amin!…
Altfel…
Anul acesta, 2020, care, iată se apropie de final, cel puţin pentru mine, în viziunea şi opinia mea, a fost altfel, a fost absolut diferit, inedit, din toate punctele de vedere!…
Epidemia, molima şi pandemia ne-a şi mi-a făcut traiul, viaţa şi (con)vieţuirea (realmente) altfel!…
Anul acesta pot spune că l-am descoperit, înţeles, abordat şi, deci, iubit pe Dumnezeu şi pe om, altfel, şi cred că este mult mai bine astfel!…
De fapt, da, anul acesta, am înţeles, altfel, cât de mult mă iubeşte Dumnezeu, mă apără, mă izbăveşte şi îmi poartă de grijă şi, prin urmare, m-am predat, m-am lăsat, m-am încredinţat şi eu, altfel, în mâinile şi braţele Sale părinteşti, milostive, iubitoare, iertătoare, îngăduitoare şi răbdătoare!…
Anul acesta am înţeles, mai bine ca altădată, că oamenii sunt (şi) altfel, am înţeles că viaţa merită trăită (şi) altfel iar moartea trebuie înţeleasă (şi) altfel, mai cu seamă că, numai în acest an au trecut la cele veşnice doisprezece apropiaţi sau cunoscuţi de-ai mei dintre care doar preoţi au fost vreo cinci!…
Anul acesta m-am descoperit, chiar şi pe mine, ca fiind altfel, numai spun că, pe cei apropiaţi mie, din familie, neam ori dintre colegi sau prieteni, i-am întâlnit şi perceput altfel!…
Anul acesta am înţeles, mai bine ca în alte dăţi că, inclusiv, ţara aceasta şi lumea aceasta ar trebui conduse, guvernate şi cârmuite (radical) altfel!…
Într-un cuvânt, tot ce mi s-a întâmplat, mie unul, pe parcursul acestui an, a fost şi este absolut altfel!…
Mai mult decât atât, am observat că, raporturile, relaţiile şi interacţiunile interumane sunt diferite, sunt altfel!…
Mersul, prezenţa, prăznuirea sfintelor sărbători, aniversările şi comemorările, participarea la Biserică sau în alte locuri, împrejurări ori evenimente, a fost şi este total altfel!…
Totodată, în anul acesta am înţeles, altfel, adică mult mai corect, mai profund şi mai eficient, ce mult poate însemna discreţia în viaţa omului, pe lângă bunul simţ, măsura în toate, dicernământul, drepta socoteală, sănătatea, raţiunea, bunătatea şi luciditatea!…
Altfel spus, vremurile acestea de cumpănă, de încercare şi de restriște sunt un prilej minunat pentru a te uita la viaţa, fericirea şi sănătatea ta, altfel, și a afla ce este cu adevărat important pentru tine!…
De aceea, fiind în asentimentul marelui scriitor Mark Twain, am ajuns la câteva concluzii, recomandări, sugestii ori îndemnuri, cum ar fi:
Dă o şansă fiecărei zile ca, aceea, să fie cea mai frumoasă din viaţa ta!…
Prima parte a vieţii presupune o capacitate de a te bucura de viaţă fără a avea şi posibilitatea ori şansa, în acest sens, a doua parte a vieţii îţi aduce şansa, fără a avea însă capacitatea de a te şi bucura, aievea!…
Frica, teama de moarte, mai ales acum, când vezi şi întâlneşti bola şi moartea la tot pasul, în tot locul şi în tot ceasul este, totuşi, provocată de frica de viaţa, căci, un om care trăieşte din plin este pregătit să moară, oriunde şi oricând!…
În altă ordine de idei eu cred că pot trăi (şi) două luni de pe urma unui cuvânt şi compliment bun!…
Pe de altă parte, cine nu a iubit animalele, înseamnă că a trăit degeaba!…
Chiar aşa căci, eu unul, de pildă, chiar (şi) cu căţeluşa mea am avut şi am, îndeosebi, în acest an, o altfel de relaţie, net superioară!…
Este indicat şi recomandabil, chiar încurajator, să-ţi păstrezi, să-ţi cultivi aspiraţiile, planurile şi proiectele, înclusiv iluziile fiindcă, altimenteri, dacă şi după după ce ţi s-au spulberat toate mai poţi să exişti, dar nu să (şi) trăieşti!…
Cu alte cuvinte, da, nu-ţi abandona aspiraţiile şi iluziile, deoarece, când nu le mai ai, tu ai să fii, însă ai să încetezi a mai trăi, cu adevărat, adică, veritabil şi autentic!…
În viaţă nu ai nevoie decât de altfel de ignoranţă şi de încredere căci, după asta, succesul (îţi) este garantat!…
Ca să-ţi trăieşti din plin bucuriile trebuie să ai pe cineva cu care să le împărtăşeşti, căci, da, adevărat, fiindcă, în acest an, în contextul distanţării de orice natură sau factură şi, nu numai, am înţeles şi trăit, altfel, singurătatea şi sentimentul singurătăţii!…
Ce am mai înţeles, altfel, anul acesta, constă în faptul că, de multe ori, mi-am petrecut o parte din viaţă îngrijorându-mă de gânduri şi lucruri care nu s-au împlinit, petrecut sau întâmplat niciodată!…
În altă ordine de idei, da, într-adevăr, cele mai importante două zile din viaţa ta sunt ziua în care te-ai născut şi cea în care ai aflat de ce!…
Altminteri, fă-ţi planuri de viitor, pentru că viitorul este locul în care îţi vei petrece tot restul vieţii!…
Cărţile, în special, sunt făcute pentru oamenii care îşi doresc să trăiască, altfel, altceva şi altundeva!…
Una dintre diferenţele remarcabile dintre o pisică şi o minciună este că pisica nu are decât nouă vieţi!…
Nu rătăci şi nu te amăgi aiurea, spunând că lumea îţi datorează ceva în viaţă, pentru că nu-ţi datorează absolut nimic; ea a fost aici înaintea ta sau a mea!…
Viaţa ar fi infinit mai fericită dacă ne-am naşte la vârsta de 80 de ani şi ne-am apropia treptat de cea de 18 ani căci, de, chiar aşa, “dacă tinereţea ar şti şi bătrâneţea ar putea!”…
Aşadar, viaţa nu constă neaparat ori mai ales sau chiar în mare, din fapte, momente şi întâmplări ci constă mai ales din intensitatea ori furtuna de gânduri care curge mereu prin capul omului!…
Dansează ca şi cum nu te vede nimeni; iubeşte ca şi cum nu ai fost niciodată rănit; cântă ca şi cum nu te-ar auzi nimeni; bucură-te ca şi cum nu te-a supărat ori deranjat nimeni, niciodată; trăieşte, clipa şi, nu numai, ca şi cum ai fi singurul om de pe pământ!…
Şi, încă ceva, haideţi să mai facem încă ceva care, tot in acest an, l-am înţeles altfel, şi anume: “să nu spui tot ce auzi, să nu faci tot ce poţi, să nu crezi tot ce vezi” şi, atunci, cu adevărat, vom vedea, înţelege şi petrece ori trăi viaţa, pur şi simplu, atlfel!…
Iar acum, în încheierea acestui eseu aş adăuga ori completa că, nouă, mie, ţie, într-un cuvânt, omului, sănătos, simplu, natural, normal, altfel şi, ca atare, firesc, îi sunt necesare, neaparat, trei lucruri, după cum urmează:
– Să-şi cunoască locul, rostul şi folosul!
– Să-şi facă datoria, împlinindu-şi obligaţiile!
– Să aibă răbdare, fără a complica, deloc, lucrurile!…
Până una alta, eu, personal, vă adresez, tuturor, un sincer şi călduros la mulţi ani, cu multă sănătate, cu bucurie, împlinire, fericire, desăvârşire, sfinţire şi mântuire!…
Un alt an și înca unul absolut diferit…
Da, chiar asa, mai sunt (doar) trei saptamani si, iata, a mai trecut (inca) un an, 2020, din viata noastra, a istoriei si a umanitatii; an, bun, rau, Dumnezeu si, fiecare dintre noi, in parte, știe cel mai bine!…
Ce este sigur insa, consta în faptul ca, da, într-adevăr, am avut și, încă, mai avem de-a face cu un an foarte diferit, total altfel, datorita epidemiei și pandemiei cu corona virus (covid 19), care ne-a coplesit și afectat pe toți, într-o mai mare sau mai mica masura, într-o forma sau alta, într-un mod sau altul!…
De remarcat, subliniat si, retinut este, insa ca, ce a trecut este bun trecut, nu se mai intoarce, prin urmare, este foarte important cum ii trecem si, petrecem, toti acesti ani, ai nostri, oferiti noua, in dar, drept cadou, de catre Dumnezeu – Preabunul si Preamilostivul!…
Altfel spus, sarbatorile sfinte care se apropie, dincolo de faptul ca le vom petrece altfel, radical altfel, datorita masurilor de restricție specifice acestei perioade și molime și (a) condițiilor de distantare fizica ori sanitara dar, și dincolo de buna dispozitie, bucuria frateasca, comunionala, rasfatul culinar si veselia petrecerilor, trebuie sa fie, pentru noi toti, un prielnic, bun si binevenit prilej de meditatie, reflectie, introspectie, reculegere si, practic, de schimbare, a noastra, a vietii si (a) trăirii sau vietuirii noastre!…
De aceea, (par)curgerea, altminteri, fireasca, a anilor, din punct de vedere cronologic și istoric, și, mai ales, a acestui din urma an, trebuie sa ne pună, serios, pe ganduri dar, mai ales, asumat, pe treaba si pe fapte concrete, asa incat, la sfarsitul următorului an sa nu ne para rau deloc de cele pe care le vom fi facut, adica, sa nu regretam nimic, nici din ce am facut nici din ce nu am facut!…
Prin urmare, este de recomandat ca, noi sa ne (re)asezam viata noastra (numai) in palmele dumnezeiesti, cele pline de dragoste, nadejde si binecuvantare, fapt foarte probat, verificat și demonstrat în mai cu seama în acest an, și, astfel, voința Lui sa fie/sa devina vointa noastra, dreptatea Lui – dreptatea noastra, bunatatea Lui – bunatatea noastra, mila Lui – mila noastra, purtarea Lui – purtarea noastra, dragostea Lui – dragostea noastra, iubirea Lui – iubirea noastra!…
Asadar, in acest fel si în acest mod umblând și facand, implinind si realizand, cu adevarat, viata noastra va deveni o continua, veritabila și autentica sarbatoare iar anii (pe)trecuti de noi, aici, in acest veac, perisabil, vulnerabil, trecator si vremelnic, se vor converti si transforma in arvuna/pregustarea cea plina de nadejde, miez, substanta si continut, a anilor celor nesfarsiti, neîncetati și neintrerupti, dincolo, in veacul cel fara de sfarsit, in Imparatia cea cereasca si vesnica a Preasfintei Treimi!…
Cu alte cuvinte, sa dea Dumnezeu – Izbavitorul, Vindecatorul, Tămăduitorul și Preasfantul ca, anii nostri de aici sa aduca/sa produca lumina cea neinserata si neapusa a veacului de dincolo, cel viitor și vesnic, cel care va sa vina/va sa fie!…
Dumnezeu sa ne apere, sa ne izbăvească, sa ne apere, sa ne poarte de grija și sa ne ajute, tuturor, in continuare, in tot lucrul cel bun! Amin!…
La multi, buni, frumosi, sănătoși și binecuvântați ani!…
Câteva gânduri la vreme de pandemie!…
Sunt, iată, mai multe luni bune de când vorbim despre şi ne confruntăm cu pandemia de coronavirus (covid 19)!…
În toată această perioadă am asistat sau, asistăm şi, participăm, în continuare, la schimbarea, modificarea sau transformarea lumii, a societăţii, a umanităţii, în fond, a noastră, ca oameni, ca entitate, comunitate sau colectivitate!…
Eu unul (şi) în acest răstimp îmi dau seama că Dumnezeu chiar ne poartă de grijă, ne apără, ne salvează, ne ajută, întru gestionarea şi depăşirea acestei crize!…
Pe de altă parte, toată această vreme este sau, cel puţin, poate fi una a reflecţiei, a meditaţiei, a rugăciunii, a filantropiei, carităţii şi faptelor bune, într-un cuvânt, a schimbării, a convertirii noastre din răi în buni şi din buni în şi mai buni!…
În altă ordine de idei, realizăm faptul că perioadele de criză de orice fel conţin şi ceva bun în ele, în sensul că, mai clarifică, mai limpezesc unele probleme, de orice natură ar fi ele!…
Numai că, acum, problema cea mare este că, societatea de astăzi, cea consumistă, postmodernă, secularizată, contemporană, nu mai este atât de obişnuită cu greul, cu dificultatea, cu criza ori crizele, reale, nu imaginare sau închipuite, cu adevăratele probleme ori necazuri, de aceea, iată, şi acum, în acest context, al acestei pandemii, ne confruntăm, cu toţii, cu ceva nou şi inedit şi, deci şi, reacţionăm, pe măsură şi, mai ales, în moduri diferite, care mai de care, pe toate planurile sau în toate domeniile ori zonele, fiindcă nu mai ştim cum să reacţionăm, de fapt, la încercările, situaţiile practice, concrete, problematice şi dificile, în cheie raţională, în manieră spirituală sau creştină, abordând şi tratând, totul, în ecuaţie duhovnicească!…
Cu alte cuvinte, observăm că, acest eveniment, flagel sau fenomen, a scos şi ce-i mai bun dar şi ce-i mai rău din noi, confruntându-ne cu tot felul de situaţii ori ipostaze, una mai variată decât alta, atât pozitive cât şi negative!…
Căci, da, a venit nenorocirea aceasta peste noi și nu știm ce să facem. Unii ne lamentăm și ne gândim la sfârșitul lumii și la prezicerile lui Nostradamus.
Alții ne dăm viteji în vorbe și declarăm ritos că nu ne temem de nimic, dar în adâncul nostru numai noi știm ce este. Cei mai mulți tăcem, privim în jur și nu ne vine să credem.
Știu, conştientizez faptul, că nu există cineva cu vreo soluție miraculoasă pentru a ne face optimiști în aceste zile. Ne gândim la ce este mai rău, ne uităm la cei care sunt (deocamdată!) mai loviți decât noi, ne cufundăm în gânduri sumbre.
Bineînţeles, avem și câteva remedii, unele doar paliative. Râdem la primirea unor glume, bancuri și filmulețe pe mail, facebook sau pe WhatsApp și, astfel, mai ieșim din încordare.
Râdem, dar nu este întotdeauna râsul nostru. Totuși, râsul ține de esența umană, este tipic omenesc și a salvat lumea de la multe rele.
Se spune că Aristotel a avut un tratat despre râs, pe care biserica occidentală ar fi încercat să-l oculteze și să-l condamne, fără să reușească.
Apoi, după cum am mai spus, ne gândim la faptul că, nu este prima catastrofă planetară prin care trece omenirea. Au fost răciri sau încălziri bruște de climă, au fost molime ucigătoare, de la Ciuma Neagră care a omorât, pe la jumătatea secolului al XIV-lea, între 30-60% din populația Europei până la Gripa Spaniolă de la finele Primului Război Mondial, care a ucis mai mulți oameni decât însuși războiul. Și, de fiecare dată, viața a învins. Sigur că a învins pentru cei rămași și nu i-a mai putut învia pe cei duși dintre noi, pe cei dragi ai noștri, lăsându-ne cu speranța în obșteasca înviere!… (Cf. Prof. Ioan Aurel Pop).
Dar, desigur, ne mai gândim, în aceste zile, și la altele și ne încurajăm cu vorba noastră, salvatoare de multe ori, că în tot răul este și un bine. De când oare nu am mai respirat, mai ales în marile orașe, un aer mai curat? Deocamdată ne putem plimba pe jos – fiindcă Dumnezeu ne-a dat picioare ca să umblăm cu ele și nu să le punem doar pe pedala de accelerație a mașinii ori să le îndreptăm obligatoriu spre ascensoare – prin locuri mai ferite, pe cărări demult uitate și ocolite.
Am trecut mereu grăbiți pe lângă edificii și nu am văzut un detaliu arhitectonic original, nu am avut vreme să prețuim un colț de stradă, o statuie sau un bust al unui om odinioară faimos și azi uitat.
De când nu am mai avut răgazul să privim o gâză care învie după iarnă, de când nu am mai conștientizat versurile lui George Topârceanu cu puiul de muscă ieșit „ca să-și usuce labele”? Poate că în serile lungi, vom reuși și noi, ca Lucian Blaga, să auzim (din nou ori pentru prima dată) „cum bat în geamuri razele de lună”. (Cf. Prof. Ioan Aurel Pop).
Altfel spus, poate că nu i-am mai ascultat demult pe părinții și bunicii noștri, cu durerile lor, cu poveștile lor de demult, cu obsesiile lor de oameni bătrâni și bolnavi. S-ar putea ca ideile lor fixe, sâcâielile lor, sfaturile lor și chiar amintirile lor, gândurile nostalgice din viața lor trecută să ne ni se pară dintr-o dată pline de farmec și de miez.
De când nu ne-am mai jucat în chip serios cu nepoții ori copiii noștri, fără grabă, în tihnă, cu sufletul deschis?
Iată că avem acum timp să ne punem în pielea lor și să înțelegem că „bucuria și iubirea lor este jocul”, că au nevoie și ei de copilărie și că este așa de simplu, de necesar să ne copilărim și noi câteodată!…
Unii dintre noi ne mirăm că vin românii acasă din depărtări și ne gândim că ar trebui să rămână unde se află.
Da, comod și sigur pentru noi și, poate, chiar pentru ei, așa ar fi, numai că firea omenească nu se ghidează întotdeauna după regulile rațiunii. Pe lângă minte, avem și inimă, iar inima ne trage la casa noastră, lângă ai noștri, lână aceia care ne pot înțelege „bucuria și amarul”, dorul și durerea.
Acum s-a văzut în mod evident că globalizarea nu ne poate despărți de „locul nașterii noastre”, că ne exprimăm grijile mai bine în românește, chiar dacă vorbim și engleză, franceză ori germană.
Episcopul Inochentie Micu Klein, trecut în lumea drepților în anul 1768, la Roma, după aproape un sfert de veac de exil, a cerut să fie îngropat acasă, la Blaj, în așteptarea obșteștii învieri, pentru că „nu poți învia cu-adevărat decât din pământul patriei”.
Mulți au privit cu nepăsare această dorință testamentară și au pus-o pe seama unui om amărât, a unui om de demult, care gândea după tiparele vieții lui. Iată că acele tipare se potrivesc și astăzi, pentru că, în anumite privințe, „nimic nu este nou sub soare” (nihil novi sub sole). (Cf. Prof. Ioan Aurel Pop).
Trudiți de viața trepidantă, vlăguiți de alergătura zilnică, dați afară de prin trecătoarele slujbe, umiliți câteodată pentru banul câștigat greu, speriați de primejdia stingerii printre străini, românii iau calea țării.
Unii își dau seama abia acum că odinioară, când ispita câștigului substanțial i-a putut orbi, au hulit țara, în loc să se supere doar pe oamenii nemernici, pe instituții nevolnice, pe împrejurări nefaste.
De câte ori nu am auzit persoane (de succes sau nu) care spuneau că nu mai au nevoie de România, că s-au săturat de România ori că nu vor mai reveni în România!
Sufletul, însă, nu se pliază, însă, după rațiunea rece, după orgolii de moment și nici după venitul material copios.
Mulți ascultă acum imnul național cu alte urechi, iar unora „Balada” lui Ciprian Porumbescu le dă altfel de fiori. Casa de acasă, oricât de umilă ar fi, prețuiește acum mai mult decât toți banii din lume. (Cf. Prof. Ioan Aurel Pop).
Vorba „să ne ținem de neamuri” are, parcă, acum alt înțeles. Iar asta se întâmplă – culmea! – în mijlocul izolării la domiciliu spre care suntem îndemnați. Ne izolăm desigur, dar ne izolăm întru unitate, iar această unitate constă și din familia cea mare care este neamul nostru.
Ne considerăm, ne socotim adesea mai proști decât alții, mai necivilizați, mai inculți. Dăm buzna în magazine, ne aprovizionăm peste măsură, dăm din coate și zbierăm, mințim că nu suntem infectați și că nu am fost în zone de risc, ne purtăm iresponsabil. Dar oare alții – puși în fața acestei situații limită – cum fac? Oare sunt mult mai buni, mai umani, mai solidari? Nu sunt astfel întotdeauna și nu toți!
Am văzut cozi imense la Londra sau la Los Angeles, am văzut îmbrânceli, insolențe și prefăcătorii la Paris ori la Madrid. (Cf. Prof. Ioan Aurel Pop).
Oamenii sunt oameni peste tot, cu bune și cu rele. Popoarele nu sunt, însă, bune sau rele, morale ori imorale, egoiste sau generoase, ci numai oamenii sunt așa. Nu este momentul să ne lamentăm, ci trebuie să ne adaptăm cât mai bine împrejurărilor și să mergem înainte. (Cf. Prof. Ioan Aurel Pop).
Ca atare, haideți, fraţilor, să apreciem că, în mijlocul acestui rău imens, am câștigat în comunicare, în dialog și în omenie.
Văd zilnic români care se duc să hrănească alți români, care împart hrană și măști, care duc vitamine pentru întărirea imunității organismului, care au grijă de animalele de companie rămase singure. Aceștia trebuie prețuiți și încurajați. Numai zic de cei din linia întâi: cadre medicale şi sanitare, militare şi civile, angajaţi ai MAI, MAPN, MAE, IGSU, SMURD, Ambulanţă, Pompieri, Poliţie, Jandarmerie, etc, cărora li se cuvine a li se aduce şi adresa toată cinstea, preţuirea, recunoştinţa, gratitudinea şi admiraţia noastră!…
Văd și români nepăsători, egoiști, sperjuri sau cinici, iresponsabili sau răi. Aceștia trebuie veștejiți și pedepsiți.
Legile curente și cele excepționale, măsurile, regulile de viețuire și de conviețuire nu se discută, ci se aplică.
Nu este acum momentul să fim originali, să ne exhibăm orgoliile și inițiativele, să încercăm să ne „descurcăm”.
Este drept că „românul s-a născut poet”, dar acum, în viața publică, trebuie să domnească legea și ordinea, nu „poezia”.
Pe de altă parte, românii (ca și italienii) nu sunt nemți ori elvețieni și nu au în spate o istorie întreagă de civism și democrație liber consimțită.
Aș vrea să văd oameni politici care să explice starea aceasta de urgență pe înțelesul tuturor, să nu vorbească doar în sentințe, de la înălțimea podiumului lor de șefi, să nu se sfiască să pună și o lacrimă între slove (cum ar fi zis Octavian Goga), să nu-și ascundă vorba tremurată, să ne arate că trăiesc drama noastră și că împărtășesc speranța noastră. (Cf. Prof. Ioan Aurel Pop).
Vorba dulce, dar fermă poate muta munții din loc. Să fim blânzi, buni cu medicii (și personalul medical) și cu învățătorii (de toate gradele), precum şi cu slujitorii Sfintelor biserici, ale Sfintelor Altare. Primii ne vindecă trupurile vlăguite de boală, iar ceilalți ne vindecă minţile, sufletele (şi trupurile, deopotrivă), duc educația mai departe, cultivă, dragostea, speranţa şi încrederea, în om și umanitate!…
Am vrea (mai ales acum) să-i simțim și pe politicieni ca fiind de-ai noștri, cu spaimele și cu credințele noastre, cu vorbele noastre simple.
Dar, în plus, dincolo de toate aceste naivități ale mele, ei mai au o datorie: să ia măsuri bune, să aibă alura de lideri, să-și conștientizeze rolul de elite, ca să ne poată insufla încredere și speranță.
Dacă nu pot sau nu știu să facă acest lucru, atunci este grav, căci poporul acesta are nevoie de ghidaj bun, de călăuze potrivite, eficiente şi, pozitive!…
Altminteri, „bucuroși le-om duce toate”, pentru că ne știm trecători și vulnerabili. Suntem trestii gânditoare, cum zicea Blaise Pascal și ne purtăm ca atare, cu umilință și cu semeție în același timp, în căutarea echilibrului. Dacă nu o facem mereu, înseamnă că avem mari carențe în educație, că nu am făcut școală cum se cade, că am rămas la un stadiu de ființă inferioară.
Drept urmare, criza aceasta neașteptată ne-a învățat ce să prețuim în viață, cum să separăm valorile de nimicuri, ce mare avere este bogăția sufletească. Alergăm clipă de clipă, ceas de ceas, după slujbe bănoase, căutăm să trăim în mare confort material, ne ascundem adesea adevăratele sentimente și acum ne dăm seama ce bogăție avem în noi și cum am putea să revărsăm această bogăție spre semenii noștri.
Poate că, după această grea încercare, ne vom rândui altminteri viața individuală și socială, ne vom trezi să fim mai buni și mai drepți, ne vom revărsa preaplinul sufletului spre lume și spre țară, adică spre colțul nostru de lume, pe care nu-l iubim pentru că este perfect (nu este!), ci pentru că este (încă) al nostru, potrivit spuselor sau afirmaţiilor Profesorului Ioan Aurel Pop.
În concluzie, ca un remediu şi antidot la, tot acest moment existenţial şi fenomen crucial, haideţi, oameni buni să, revenim, să redevenim, curajoşi, plini de curaj, deoarece viaţa este un lung şir de alegeri şi de evenimente sau lucruri impuse, pe care omul le trăieşte în fiecare clipă şi, să realizăm faptul, adevărul şi realitatea că, va trece ea şi aceasta, adică această epidemie ori pandemie!…
Personal, sunt de părere că înfruntarea fricii de către fiecare om este mult mai importantă, dacă se manifestă zilnic, decât curajul eroic sau glorios, care poate fi demonstrat de puţine ori sau deloc în viaţă.
În general, despre oamenii curajoşi, în sens clasic, se vorbeşte la trecut, întrucât, în majoritatea cazurilor, aceştia nu au reuşit să treacă peste pericolele pe care au dorit să înfrunte. Prin acte de îndrăzneală zilnică, care provin din partea unui număr cât mai mare de oameni, pot fi realizate sau înfăptuite lucruri mult mai importante, dacă privim în ansamblu efectele concurente ale acestora. Mai mult, de aceste acte se vor contamina din ce în ce mai multe persoane, care vor imita ceea ce au observat la alţii, determinând un curaj colectiv benefic pentru societate.
În încheiere, vom reţine şi sublinia, în acelaşi duh cu Părintele Nicolae Steinhardt că „curajul este o prea rareori pomenită şi totuşi esenţială însuşire creştină. Poate că îndată după virtuţile teologale, ocupă locul de frunte. Fără de curaj existenţa Bisericii nu ar fi de conceput: a fost nevoie, ca să ia fiinţă, de curajul Întemeietorului ei; ca să dureze, de cel al discipolilor Săi.
Ni se vorbeşte de blândeţea Domnului, care-I asemuit unui miel blând şi lipsit de glas. Metafora este îndreptăţită şi înduioşătoare. Nu mai puţin este aceea ce adoptă drept cuvânt-imagine un leu viteaz.
Cine oare s-ar fi urcat pe cruce, primind de bună voie una din morţile cele mai cumplite din câte se pot închipui, de nu un viteaz cu inimă de leu? Care fire de nu una de inflexibilă tărie ar fi îndurat vreme de trei ani şi jumătate, senină şi calmă, ura, vrajba, perfidia, ambuscadele vrăjmaşilor? Ar fi stat, neclintită şi neînfricată, în faţa dregătorului şi a sinedriului? (A nepăsării unuia şi înverşunării celorlalţi?) Şi cum altfel decât act de îndrăzneală ar putea fi socotită plecarea Sfinţilor Apostoli la propovăduire printre oameni ostili fără a duce cu ei nici traistă nici toiag nici pâine nici bani? Şi care inşi de nu dintre cei mai dârji şi mai neştiutori de teamă ar fi răbdat chinuri cu adevărat atroce mai degrabă decât să-şi lepede, fie şi în schimbul celor mai ademenitoare făgăduieli, credinţa? Nu-i deloc neexact din punct de vedere istoric ori exagerat, din punct de vedere psihologic, a spune că sângele martirilor constituie podoaba, purpura şi vizonul Bisericii; este şi temeiul ei, în sensul cel mai strict şi mai tehnic al cuvântului. (Nicolae Steinhardt, Monahul Nicolae De la Rohia, Dăruind vei dobândi, Editura Dacia, 1997, p. 252).
Aşadar, să nu uităm faptul că „Curajul conţine geniu, putere şi magie” (Goethe); „Curajul înseamnă să ai puterea să te ridici şi să vorbeşti. Curajul înseamnă, de asemenea, să te aşezi şi să asculţi” (Churchill) şi, „De regulă, actul de curaj este dictat de inimă, iar actul de laşitate este impus de minte”!…
În altă ordine de idei, în sens cotidian, obişnuit, curajul este atitudinea (capacitatea, caracteristica), specifică unor oameni, care înfruntă cu îndrăzneală sau temeritate pericolele.
Din punct de vedere moral, curajul orientat spre scopuri nobile, este considerat virtute. Omul curajos este un exemplu pozitiv sau chiar un model pe care ceilalţi îl adoptă, uneori.
Curajul este o trăsătură de caracter opusă laşităţii, particularitate regăsită în paleta caracteristicilor oamenilor care nu-şi pot stăpâni frica.
Omul curajos luptă cu primejdiile, în timp ce laşul are o atitudine contrară, orientată spre evitarea acestora.
De regulă, omul curajos este considerat un om demn, cu suflet nobil, în schimb laşul este opusul acestuia, adică i se pune eticheta de om nedemn şi ignobil.
Diferenţa dintre curajoşi şi laşi nu are la bază criteriul lipsei, respectiv existenţei, fricii, ci al existenţei sau nu a forţei morale de a înfrunta sentimentul de teamă. Acest sentiment îl regăsim în cazul celor din prima categorie, însă lipseşte în cazul laşilor.
Cu alte cuvinte, curajul şi frica nu se exclud reciproc, întrucât aceasta este prezentă la orice om, dar numai omul curajos o înfruntă prin asumarea riscurilor generate de pericolele ce pândesc societatea.
Omul curajos nu este un om neînfricat, ci un om care îşi asumă riscul de a înfrunta pericolele sau primejdiile.
În altă ordine de idei, curajul este aproape întotdeauna asociat cu riscul sau cu primejdia, deoarece omul curajos preferă să înfrunte pericole sau să-şi asume riscuri, indiferent de ceea ce-i spune raţiunea, în timp ce frica, laşitatea este cel mai adesea precedată existenţa unor procese deliberative, care stau la baza deciziei laşului de a nu-şi asuma riscul sau de înfrunta primejdia.
În mod paradoxal, se poate spune că, în quasitotalitatea situaţiilor, curajosul are un comportament iraţional, iar laşul o conduită raţională.
Indiferent de ceea ce-i spune mintea să facă, omul curajos preferă glasul inimii, iar laşul şi fricosul, indiferent de ceea ce-l şopteşte inima să facă, va alege raţiunea minţii.
Nu înseamnă, însă, că omul curajos se bazează pe intuiţie, iar laşul numai pe chibzuire.
De aceea, haideţi oameni buni, să fim curajoşi, căci curajul ne va trezi, ne va uni, ne va transforma în oameni liberi, demni, şi uniţi!…
Curajul ne va ajuta să devenim/să fim noi înşine, în tot locul şi în toată vremea!…
Prin urmare, noi, toţi, suntem chemaţi să (re)devenim curajoşi dar şi, normali, naturali, fireşti, echilibraţi, lucizi şi cerebrali, raportându-ne la supranaturalul, metafizicul şi supra raţionalul, etern, veşnic şi, pururea dumnezeiesc!…
Altfel spus, oameni buni, să ne întoarcem la ipostaza, purtarea, viaţa şi vieţuirea originară şi originală, curajoasă şi asumată, responsabilă şi altruistă, nobilă şi generoasă, simplă şi naturală, înţeleaptă şi firească, altminteri riscăm să alunecăm în bizar şi derizoriu, în penibil şi ridicol, în cumplită înşelare, amarnică amăgire şi dureroasă dezamăgire!…
Să nu fie una ca aceasta!…
Fereşte-ne, păzeşte-ne şi apără-ne, Doamne, de toată fărădelegea, vulnerabilitatea, răutatea, boala, slăbiciunea, epidemia, pandemia şi neputinţa în vecii vecilor. Amin!…
Vremurile pe care (le) și în care trăim!…
Vremurile pe care și în care trăim sunt vremuri de incercare, după unii, tulburi, după alții, amestecate, după alții, pline de confuzie, agitație și dezorientare si, tot, asa, practic, în fond, toți, având dreptate!…
Da, cu adevărat, sunt momente, clipe și evenimente care se desfășoară și petrec, pe repede înainte, pe nepusa masa, care ne uluiesc, ne pun pe gânduri, ne produc mirare, întrebare și, chiar, consternare, indignare ori stupoare!…
Da, veți zice ca, întotdeauna, de-a lungul timpului și a istoriei, au fost asemenea vremuri, asemănătoare adică, pline de incercare și de tulburare și, da, veți avea perfecta dreptate!…
Nu asta, nu aici este problema ci, dacă și cum le știm însuși, gestiona, asuma și depăși toate aceste situații și ipostaze, de-a dreptul aiuritoare și amețitoare!…
Uitați-vă ce este în lume, în toată lumea, cu acest fenomen epidemic și pandemic (covid 19 ori, sarscov 2), uitați-vă ce este, de pilda, acum, în America, uitați-vă ce este, ba într-o parte (tara) ba în alta, ba la deal ba la vale!…
Iar noi, oamenii, sărmanii, cei mai mulți dintre noi, nu știm ce trebuie sa (mai) facem, cum trebuie sa reacționam, ce atitudine, hotărâre ori decizie sa adoptam și, asa mai departe!…
Unii, probabil, pe buna dreptate, ne întrebam: de ce am ajuns astfel, de ce am ajuns (pana) aici, care este motivul, pricina ori cauza?!…
De ce?!…
Eu unul cred, recunosc și mărturisesc: pentru ca, l-am (cam) scos, îndepărtat și eliminat pe Dumnezeu din viata noastră, din lumea noastră, din gândirea, purtarea, mentalitatea, faptuirea și viețuirea noastra!…
Si, acum, nu facem altceva decât sa culegem, sa adunam roadele și consecințele acestei vieți și purtări luciferice, fiindcă, n-am făcut altceva, de cele mai multe ori sau, în cele mai multe cazuri, decât sa ne punem (pe noi) în locul lui Dumnezeu și, acum, poftim urmarea, finalitatea și rezultatul!…
Acum, insa, întrebarea care stăruie în sufletele și pe buzele noastre este, una, altminteri, fireasca: ce facem, ne mai revenim, ne mai redresam ori ba?!…
Si, răspunsul este:
da, însă, numai dacă ne (re)întoarcem, sinceri, seriosi și responsabili, la Dumnezeu, de care ne-am înstrăinat atât de mult, atât de tare!…
Căci, (doar) la El este cheia și soluția salvatoare și, desigur, mântuitoare a vieții noastre, a tuturor!…
Altfel, vai de noi caci, „rătăcirea de pe urma va fi mai rea decât cea dintâi!”
Da, greu, dificil lucru dar, nu imposibil fiindcă „ce este cu neputință la oameni este cu putinta la El, la Dumnezeu” Cel Viu, Puternic și Adevărat!…
Prin urmare, haideti, fraților, sa incercam, cu tot efortul, jertfa, stăruința și, straduinta noaatra, sa ne recapacitam, sa ne recalibram, sa ne trezim, sa ne schimbam, altfel spus, sa ne revenim în fire, în firea noastra, cea veritabila și autentica!…
Asadar, sa (ne) gândim, sa reflectam, sa meditam și, mai ales, sa (re)actionam asa cum trebuie, asa cum se cuvine, după bună, corecta și sănătoasa randuiala!…
Pana, nu este târziu, prea târziu căci, nici devreme nu mai este!…
Si, Hristos Domnul asa ne-a indemnat și învățat sa lucram: „cât încă mai este ziua! Căci, apoi, vine noaptea când, nimeni, fiind întuneric, nu mai poate face și lucra nimic!”
Din cele ce ar trebui, făcute și, care, nu sunt, deloc, puține și, mai cu seama, deloc, neesențiale, nevaloroase ori, lipsite de importanta!…
In concluzie, oameni buni, vin sa va întreb, aici și acum: când sau, mai ales, cum am învins și biruit noi, toți, de-a lungul veacurilor, în aceasta viata, pe acest pamant?!…
Când, întreaga suflare și umanitate, unita, într-o adevărată comunitate și hotărâtă echipa, a zis: Hai, vino!…
Si, da, într-adevăr, a venit!…
De ce asa și, nu altfel?!…
Deoarece, „fara El nu putem face nimic, absolut nimic! Și, deci, cine nu aduna cu El, acela, defapt, risipește, se risipește și, (se) împrăștie, ca fumul și ca ceara de la fata focului!…”
Cu alte cuvinte, da, vino, Doamne, Iisuse, (și) acum și, pururea și în vecii vecilor! Amin!…
Hristos nu se (lasa) niciodată batjocorit!…
In aceste zile este aprinsa, pe buna dreptate, discuția cu privire la condițiile în care se vor (re)deschide bisericile în vederea accesului, la Sfintele Slujbe, publice, obștești, comunionale și comunitate, a credincioșilor, adică a fiilor și membrilor Ecleziei!…
Si, s-a ajuns, între altele, din nou, inevitabil, la discuția referitoare la modul în care ne vom (putea) împărtăși (și spovedi ori mărturisi) de aici înainte!…
Părerile sunt diferite, variate, unele foarte bune altele foarte argumentate ori justificate iar altele foarte documentate, mai ales, cele emise de catre slujitori, teologi și mărturisitori sau, mai bine zis, oameni cu „scaun la cap!”
In conditiile date, cel puțin în viziunea și opinia mea, lucrurile stau în felul urmator:
1. Iisus Hristos – Euharistic nu poate fi supus nici unei discuții secular – umaniste!
A fost, este și va fi, în veci, Același și, punct!…
Problema împărtășirii nu este o problema, pentru dreptslavitorii creștini, este o realitate, de sau, pe, Viata si pe moarte!… Este un Adevăr, Adevarul care ne (va) face liberi și, veșnici!…
Cine discuta asa ceva, în asemenea termeni, relativizand acest Adevăr, se pune cu, cine nu trebuie, cu Iisus Hristos și, deci, își asuma, este problema lui, nu a mea, nu a nostra!…
Discuțiile cu privire la, linguriță, lingurițe, pahare și, păhărele, se pot purta, la un bar, bunăoară la, cel din coltul străzii, la o cârciumă, la o terasa, la un restaurant, probabil la, cel de peste drum, dar, nu în sau, la Biserica!…
De ce?
Simplu, pentru ca se face o crasa confuzie fiindcă, Biserica nu este instituția patronului, al lui tata, a vreunui lanț de super sau hipermarketuri ci, este al Lui, al Lui Iisus Hristos – Dumnezeu, Care, între altele, ne-a asigurat ca, Ea „este Cetatea pe care nici porțile iadului nu o vor birui!”
S-a înțeles, este foarte simplu, nu ne amestecam acolo unde, nu-i de nasul nostru ori, felul în care ne împărtășim și, ne vom împărtăși, în continuare, neintrerupt și neincetat, chiar nu este treaba noastră, domnilor, este clar, m-am făcut înțeles!…
Oameni buni, Hristos își va apara și, salva Biserica, și, acum, ori, de acum înainte, dacă va fi cazul, asa cum a făcut-o de fiecare data!…
Din punctul acesta de vedere eu, unul, nu am emoții!…
Ce este dureros, insa, este faptul ca, toate acestea se întâmplă, într-un popor eminamente creștin, unde, nici nu ar fi trebuit sa fie gândit asa ceva, necum vorbit și, mai ales, înfăptuit, realizat ori împlinit!…
Altfel spus, haideți, fraților, sa abordam, sa tratam lucrurile dincolo, mai, la adânc, mai în profunzime!…
Da, da, suntem un neam, un popor ușor manupulabil, de ce?
Din cauza dezbinarii, fragmentar și, neunirii, neunității noaste!…
Da, mai corect spus, Hristos îngăduie toate acestea, din, cel puțin, doua motive:
1. Pentru putinatatea și, superficialitatea credintei noastre, pentru păcatele și patimile noastre si:
2. Pentru ieșirea, trezirea, salvarea, revenirea și izbăvirea noastra din, toate aceste necurății și fărădelegi, mizerii și, ticalosii!…
Da, și, din păcate, cineva știe toate acestea și, deci, acționează în, cunoștință de cauza!…
Ca, de eram, de am fi (fost) noi, asa cum trebuie, nu se ajungea (pana) aici!…
In concluzie, vreau totuși, sa remarc, sa accentuez următorul fapt: Mai avem, mai avem distinși domni (covidologi și, covidofobi) lucruri, veritabile și autentice, care, nu pot fi supuse nici unei discuții, nici unei negocieri și, între acestea, la loc de cinste și de frunte sta – Euharistia!…
Ne-am înțeles?!
Este în regula?!
Este clar, este limpede?!…
Restul? Sunt, discuții și, eventual, mișcare de rezistenta și, chiar, de supraviețuire și, stați liniștiți ca, vom supraviețui!…
De ce?
Fiindcă, în, Sfânta și Dumnezeiasca Euharistie, este, Însuși Stăpânul, a toate, inclusiv al, epidemiei, pandemiei sau, coronavirusului (covidului)!…
Hristos a Inviat!
Iar, cine nu crede Acest Adevăr, să-și cumpere, un pachet întreg, de, lingurite și păhărele de, unica folosință!…
Si, sa servească cu și, din ele, ce va dori și (ce) va pofti!…
Știți, din alea de, (le) folosesc creștinii atunci când, împart, de pomana, coliva pentru, repausatii (răposatii) nostrii!…
Poate!…
Poate, după toată aceasta perioada, ipostaza și stare, de, epidemie, pandemie, izolare și carantina, vom înțelege (și) noi ca, fără Dumnezeu nu se poate, ca, prea credeam noi ca, le putem, singuri, pe toate!
Poate vom fi, vom deveni mai smeriti!
Poate vom fi mai cuminți!
Poate vom fi mai liniștiți!
Poate vom fi mai echilibrati!
Poate vom fi mai calculați!
Poate vom fi mai cumpătati!
Poate vom fi mai temperati, mai ponderati!
Poate vom fi mai lucizi, mai cerebrali!
Poate vom fi mai altruiști!
Poate vom pretui mai mult, omul, semenul, fratele, vecinul sau colegul nostru, omul, în general, cât, încă, mai este, aici, pe acest pământ și în aceasta viata!
Poate vom fi mai demni, mai serioși, mai sinceri, mai asumati si mai responsabili!
Poate vom realiza cât de păcătoși suntem!
Poate vom conștientiza cât de ipocriți, fățarnici și ticăloși suntem, perfizi, perverși și vicleni!
Poate vom fi mai curajosi!
Poate vom fi mai generoși și mai milostivi!
Poate vom fi mai răbdători, mai buni, mai îngăduitori, mai toleranți, mai înțelegători!
Poate vom fi mai tăcuți!
Poate vom fi mai rugători, mai gânditori, mai implinitori și mai faptuitori!
Poate vom fi mai aplicați, practici și mai realiști!
Poate vom avea mai mult discernământ și dreapta socoteala!
Poate vom fi mai, firești, normali și mai naturali!
Poate nu vom mai fi atât de prețioși și, de, fitosi!
Poate vom pretui, altfel, pe Dumnezeu, Biserica, Spiritualitatea, valoarea, viata morala, principiala și duhovniceasca, chiar cea cultica, liturgica și sacramentala!
Poate ii vom cinsti, evoca și invoca mai bine, pe eroii, sfinții, strămoșii și înaintașii ori predecesorii noștri!
Poate ne vom schimba, transforma și converti!
Poate vom fi altfel, altceva!
Poate vom înțelege ca, „Dumnezeu toate le poate celui ce crede în El”, căci, „Ce este cu neputință la oameni este cu putință la Dumnezeu!”
Prin urmare, da, „Cred Doamne, ajuta necredinței și, neputinței mele!”
Poate, da, va exista, permanent, un „Poate!…”
Slujitorii Sfintelor Altare…
Da, ma gândeam cum au slujit și slujesc slujitorii, consacrați, adică membrii corpului eclesiastic, sacerdotal (episcopi, preoți și diaconi), în toată aceasta perioada, a pandemiei și a stării de urgenta din cauza coronavirus (covid 19)!…
Prin câte feluri de stări au trecut și trec ei, slujitorii sfintelor altare, acum: de la oficierea în comuniunea, tainica și intima, al lui Hristos fiind, numai cu El pana la sentimentul dezolant, descumpănitor și, derutant, ca, le lipsesc credincioșii, fiii lor duhovnicești care formează și alcătuiesc comuniunea Euharistica, cea vie, veritabila și autentica a Bisericii!…
Incercand sa empatizez cu sfințiile lor cred ca trec prin toate stările și ipostazele, una mai noua, mai diferita și mai inedita decât alta: sa spui, la momentul potrivit din cadrul Sfintei Liturghii „Cu frica de Dumnezeu, cu credinta și cu dragoste sa va apropiați” și, sa nu răspunda, sa nu vina nimeni!…
Sa-i inviti, zicand, în noaptea Sfintei Invieri, în noaptea Sfintelor Pasti: „Veniți de luați lumina!” și, sa constați ca, nu vine nimeni!…
Trist, dureros, deprimant, dar, în sfârșit, mila lui Dumnezeu in toate!…
Ma gândeam, bunăoară, ce sentimente trăiește sau încearcă un preot debutant aflat la începutul carierei sale care, probabil, acum, va petrece primul Paște în calitate de sacerdot sau, de ce nu, un preot aflat la ori, spre, apusul carierei sale!…
In alta ordine de idei și, sa știți ca, pe mine, cel puțin, m-a ajutat foarte mult acest lucru, spre a depăși și gestiona altfel toată aceasta perioada, m-am gândit la deținuții, la eroii, mărturisitorii și mucenicii nostri din temnițele sau închisorile comuniste, care au fost, cu adevărat, izolați, privați și lipsiți de, absolut tot, care, într-adevăr, nu au avut nici o sărbătoare, nici Paște nici Crăciun și, atunci, am zis ca, dacă, au rezistat ei, sigur, păstrând proporțiile, din punct de vedere al comparației, vom rezista și noi, și, deci, pana la urma, vom ieși din toate acestea, biruitori și învingători, de la moarte la Viata, de la patimiri și încercări, la tamaduire și vindecare, de la cruce la Inviere!…
Revenind, ma gândeam ca, deja, sunt preoți parohi, îngrijorați, fiindcă nu mai dispun de (re)sursele necesare, nici din punct de vedere material, logistic sau financiar, pentru întreținerea lăcașului de cult care, presupune, și el, niște cheltuieli curente, de pilda, cu privire la utilitati: curent, apa, gaze, curățenie, salubritate, angajații și deserventii parohiali: cântăreț, dascăl, paraclisier sau îngrijitor ori clopotar, dacă, eventual, ii mai au și pe aceștia, mai ales, în comunitățile parohiale rurale, mici și, îmbătrânite, unde, în multe situații, face preotul paroh cu familia lui, adică preoteasa și, eventual, copiii, toată treaba în și, la biserica, inclusiv cântarea la strana sau curățenia în sfântul lacas!…
Dar, dincolo de toate acestea, cinstiți și sfințiți părinți, împărtășind, întru totul ideea sau inițiativa, curajoasa, asumata, și, propovaduitoare a vrednicului Episcop Iustin al Maramureșului și Satmarului precum și a întregului Sfant Sinod al BOR, sunt convins și, deci, optimist ca, în noaptea Sfintelor Paști, toată tara, toată casa, tot blocul și balconul, toată nația, toată curtea, terasa sau ograda, tot neamul și, tot poporul sau, aproape, tot, se va transforma într-o impresionanta Biserica și monumentala Catedrala a Învierii Neamului nostru Romanesc și, ca, toată patria va fi inundata de Sfânta Lumina, în timp ce, toți, vom canta și, prin urmare, va răsuna Troparul Biruinței și al Invierii „Hristos a Înviat!”, peste tot!…
Nu mai zic ca, se va umple Cerul, pamantul și văzduhul de salutul creștinesc și, învingător
„Hristos a Înviat!”
„Adevărat a Înviat!”
Cu, moartea pe moarte călcând și, celor din morminte, din, mormintele, pacatului,bolii, ale virusului și pandemiei, Viata daruindu-le! Amin!…
Hristos a Înviat!
Adresat Credinciosilor, Slujitorilor Sfintelor Biserici, Sfintelor Altare!…
Cu mila și cu bunatatea lui Dumnezeu, cel mult milostiv, lesne iertatator și îndelung răbdător, la un moment dat, Bisericile vor fi redeschise credincioșilor, adică publicului larg, religios, chiar dacă acest lucru se va realiza în mod gradual și etapizat, numeric și procentual, în sfârșit, mila lui Dumnezeu in toate!…
Si acest lucru se va întâmpla, nu pentru meritul nostru ci pentru nesfârșită bunatate și dragoste al lui Dumnezeu, care, s-a jertfit „pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire” iar, pe de alta parte, Biserica, care este al lui Iisus Hristos – Adevăratul Dumnezeu, este „Cetatea pe care nici porțile iadului nu o vor birui”, este Cetatea în care și, din care, Dumnezeu – Sfânta Treime – Tatal, Fiul și Duhul Sfant, nu vrea sa piardă pe nimeni, nu are de pierdut pe, absolut nimic și, încă ceva: va asigur, în mod sincer, pozitiv și optimist, ca vor fi pline, din nou, pline, fiindcă sunt mulți, suntem nenumărați aceea care, abia asteptam, acest „Paște” pe care „Domnul, cu vrere și, demult, a vrut să-l mănânce cu, noi!”
Asadar, mai este puțin, încă putina răbdare, după cum, odinioară, i-a transmis înțeleptul fiu Solomon tatălui sau – Regele David, spunând ca, „si aceasta va trece!”
Aidoma sa credem, cu tărie și convingere și noi, ca, și aceasta epidemie ori pandemie va trece, dar, nădăjduiesc, totuși, ca, am învățat ori, vom învață ceva concret, din toată aceasta perioada si situație: sa apreciem, sa prețuim, ce avem, atunci când avem nu, atunci când, nu mai avem, după, din păcate, facem, de obicei!…
Sa prețuim Biserica, sa prețuim Sfintele Slujbe, Sfintele Taine și, îndeosebi, Dumnezeiasca Liturghie și, mai ales, Sfânta Euharistie!…
Căci, altfel, „Rătăcirea de pe urma poate fi mai rea, mai periculoasa și, mai primejdioasa decât cea dintâi!”…
De aici încolo, de acum inainte, sa apărăm, deci, sa slujim, sa cinstim, sa respectam Biserica, asa cum trebuie, asa cum se cuvine, fiindcă, altminteri, aceasta „Cetate se va lua de la noi și, altora (mai) vrednici va fi data, dăruită sau, oferita!”…
Sa nu fie una ca aceasta insa, acest lucru depinde, numai de noi, chiar, numai de noi, fiii, membrii și, propvaduitorii, mărturisitorii ori, slujitorii Ei, cler și popor, deopotriva!…
„Mântuieste Doamne poporul Tau și binecuvântează moștenirea Ta, biruință binecredinciosilor creștini asupra celui potrivnic daruieste si, cu Crucea Ta pazeste pe poporul Tau!” Amin!…
Un alt fel de Paşte!
Da, anul acesta (2020), am trăit un alt fel de Paște, și la propriu și la figurat!…
Cu prezenta și participarea, doar online, la Sfintele Slujbe ale Bisericii, cu liniște pe străzi și, liniște în casa, cu Pâinea Pascală și cu Sfânta Lumina, primite de la Biserica, gratie Părinților Parohi și voluntarilor bisericesti, parohiali, cu saluturi și urări, toate făcute numai telefonic și online!…
Da, totul, în condiții de pandemie și, de distanțare sanitara ori de izolare fizica!…
Si cum a fost?
Greu, și, trist, destul de, apăsător și, dezolant!…
De ce?
Fiindcă mi-au lipsit Sfintele Slujbe și, mai ales, împărtășirea cu Cinstitul Trup și Sfantul Sânge al Domnului nostru Iisus Hristos Euharistic, ieri, azi și, în veci Același!…
Altfel spus, doresc a sublinia și, vreau a nu se uita ca, pentru noi, creștinii, Comuniunea Euharistica nu este doar, asa, un moft, un capriciu ci, un mod de viata, unic, veritabil și autentic!…
Apoi, mi-a lipsit comuniunea interumana, frățească, comunitara, din noaptea Sfintei Învieri, când, cu toții, la unison, cantam Troparul Învierii căci, la balcoanele blocurilor, cel puțin, deși am sperat și mi-am dorit acest lucru, nu s-a (prea) întâmplat!…
Cel mult, au fost puse candelute cu Sfânta Lumina dar, de cantat, de rostit o rugăciune, un „Tatal nostru”, au fost prea puțini dacă nu, mai deloc!…
Au cantat clopotele, odată cu preoții, (și) în locul nostru, al credincioșilor!…
Si, mi-a mai lipsit ceva: Liturghia de după Liturghie ce se materializează în comuniunea agapica de la masa praznicala, la care, participam, pana acum, cu toții, adică toți membrii familiei, familie unita, nu împărțită, nu despărțită, nu fărâmițata sau răsfirata!…
Da, am mai spus și, repet: toată aceasta perioada a scos la suprafață și lucruri, fapte si gesturi pozitive și, deci, extraordinare, minunate și, practic, exceptionale dar, a scos și, opusul, contrariul!…
Da, într-adevăr, este vremea faptelor, a faptelor bune și, asistam, impresionați, la asemenea realizări sau impliniri dar, este, încă, mult pana departe, unii, clacam, ne mai pierdem pe drum, mai rătăcim sau orbecaim pe cale!…
Sentimentul ca, bunăoară, am văzut, în toată aceasta perioada, piețele, magazinele pline iar bisericile goale, m-a supus unei vădite incercari sufletești!…
Pentru ca m-am intrebat: de ce oare, de ce asa, de ce astfel?!…
In sfârșit, mila lui Dumnezeu in toate!…
Iarasi, ma repet: în tot raul este și un bine!…
Poate, totuși, vom învața și, asuma, de aici înainte, în viata noastra cea de toate zilele ca, suntem, încă, tare slabi, neputincioși și vulnerabili, cel puțin, din punct de vedere spiritual și ca, pentru imunizarea noastra personala este nevoie de hrana duhovniceasca a Sfintelor Slujbe și de vitamina sacra a Dumnezeieștii Euharistii!…
Căci, „cel mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu acela nu va muri ci va fi, va rămâne viu!” În ce fel? Fiindcă „nu va mai flamanzi și inseta în veac!”…
Asadar, da, cel puțin, în viziunea mea, a fost un alt fel de Paște, unul atipic și inedit, cum, asemenea a fost pentru toți salvatorii noștri aflați în linia întâi a frontului, în tranșeele principale ale războiului cu acest năprasnic inamic și flagel planetar!…
In concluzie, dacă tot au decurs și decurg lucrurile în acest mod, ma rog lui Dumnezeu pentru un lucru, un singur lucru: dacă tot a fost acest Praznic sărbătorit altfel, măcar sa ne fi schimbat, transformat și modificat pe noi în, altfel de oameni, în fiii cei bineplacuti (ai) Tatălui, Dumnezeul nostru cel Adevărat Care, „pentru noi toți și pentru a noastră mântuire”, prin Fiul Sau Cel Unul Născut – Mântuitorul nostru Iisus Hristos „a Înviat din morți cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viata daruindu-le!” Amin!…
Încercările în şi din timpul izolării!…
Greu, deloc ușor să-i impui omului mileniului trei, ce sa facă și, mai ales, ce sa nu facă!
Ii simt, pe unii, deja, în aceasta perioada, de pandemie, de stare de urgenta și carantina, destul de agitați, de iritați, poate chiar irascibili!.
Oamenii nu mai știu, sărmanii, cum să-și gestioneze timpul, cum să-și organizeze viata, acasă, în carantina fiind!
Indraznesc sa-i rog, sa le recomand, sa facă lucruri frumoase, utile, folositoare și ziditoare, pe care, poate, pe unele, nu le-au mai făcut de mult!
Sa se roage, sa mediteze, sa se reculeaga, sa citească, sa vizioneze un film bun, sa acceseze un documentar consistent, sa facă ordine, și la propriu și la figurat, și în casa, și în suflet, și în minte și în inima!
Sa se pregătească, frumos, pentru sărbătorile pascale ce urmează, chiar dacă ele, anul acesta, vor fi prăznuite într-un mod inedit!
Sa stea și, sa fie, mai multa vreme, cu familia, cu Dumnezeu, cu Maica Domnului și cu Sfinții și Dreptii Sai!
Sa aibă și, sa avem, cu toții, mintea selectiva, dublata de o gândire critica, pozitiva și constructiva!
Sa nu dea, sa nu dam crezare tuturor zvonurilor și emulatiilor de tot felul!
Sa nu răspândească, la rândul lor, tot felul de vrute și nevrute, verzi și uscate, bune și nebune!
Discernământul, dreapta socoteala, echilibrul interior, rabdarea, calmul și luciditatea lăuntrică să-i, sa ne insoteasca, în tot locul și în tot ceasul!
Sa nu ne panicam gratuit, sa nu ne agitam și, sa nu enervam aiurea, pentru nimic(uri)!
Da, este greu, sa faci, sa realizezi, sa împlinești toate acestea și, încă, multe altele, și, nu o zi, doua ci, cel, puțin, o luna, doua, cu copii în casa, cu cheltuieli, cu gânduri și griji, emoții și probleme, cu totul, închis și restricționat, începând de la locuri de munca, instituții, scoli, parcuri, locuri de agrement și de joaca, pana la cinematografe, săli de spectacole și de teatre pana, mai ales, la biserici!
Dar, ce sa facem, trebuie sa înțelegem ca, aceasta este situația și, realitatea!
Care, într-o buna zi va trece și va fi înlocuită!
Ne vom reveni, la starea fireasca și normala, aveți încredere, în Dumnezeu și, în noi, insine!
Haideți, oameni buni, sa luam ce este bun, în și, din toată aceasta perioada de incercare!
Sa nu uitam, fraților, ca, în tot raul este și un bine, cel puțin un bine!
Si, repet, haideți sa incetam cu incitarea, cu alarmarea, cu panicarea, cu provocarea, gratuita, ostila și dăunătoare!
Altfel spus, avalansa de informații, ce ne invadează, abunda și copleșește, zilnic, pe toate căile, sa o decantam, sa o triem, sa o verificam și probam, inainte de a lua vreo decizi ori, de a adopta o hotărâre!
Căci, nu uitați faptul ca, nu tot ce zboară se mănâncă!
Haideți, iubiții mei, sa ne punem pe rugaciune fierbinte și pe acțiune concreta ori activitate eficienta!
Pe (toată) fapta cea buna, care, dincolo de izolarea, distanțarea noastra sociala ne poate duce la apropierea interumana, comunionala, frățească și, comunitara!
Prin urmare, solitari dar, solidari!
Izolați dar, împreună, numai sau, mereu împreună!
Asadar, haideți, sa ducem, sa trecem și, sa petrecem, Postul cel Mare, la bun sfârșit, asa cum trebuie, asa cum se cuvine, asa cum este bine, și, plăcut, lui Dumnezeu și, oamenilor, semenilor sau fraților noștri!
Pentru a putea ajunge la biruință, la bucurie, la lumina, la Inviere, la Invierea lui Hristos Care, sa aduca, sa producă și, invierea noastra, a tuturor, totdeauna, acum și, pururea și, în vecii vecilor!
Amin!…
Moartea…
Da, poate fi puțin straniu, dacă nu altfel, probabil puțin spus, sa scriu, înainte de moarte, pana nu am scris, încă, despre viata!…
Si, totusi, poate un argument ar fi acesta ca, acum, ne aflam în postul Adormirii Maicii Domnului!…
Si, da, cred ca poate fi o justificare!…
Si, altul, dacă mai este, care ar mai fi?!…
Acela ca, moartea, încă mai reușește sa ne pună, serios, pe gânduri, cel puțin pe mine!…
Fiecare participare la fiecare slujba a înmormântării și prohodirii, cel puțin, pentru mine, este o adevărată școală de, filozofie și, mai ales, de viata de, adevărată Viata!…
In alta ordine de idei, moartea poate fi, cel puțin, în opinia și viziunea mea, de mai multe feluri: moarte clinica sau cerebrala, moartea fizica sau trupeasca, moartea spirituala, sufletească sau duhovniceasca, moartea vesnica!…
Apropoo, și divorțul este o moarte și, încă, ce moarte!…
Dincolo, insa, de toate acestea noi, oamenii, mai cu seama noi, creștinii, trebuie sa conștientizăm faptul ca, în fond și la urma urmei, numai prin aceasta moarte, naturala, fireasca, dacă o putem numi astfel, putem ajunge la viata, cum spuneam, la autentica Viata!…
Atlfel spus, aceasta moarte, care este, de fapt, un prag, un paste adică, o trecere, ajungem „de la moarte la viata, de pe pământ la cer, acolo, unde nu este nici durere, nici intristare, nici suspin ci, viata fără de sfârșit” adică, nevulnerabila, nedegradabila, neperisabila ori eterna, netrecatoare sau nedeteriorabila!…
Cu o condiție, insa: sa știm cum sa traim viata de aici și de acum, ca să o meritam, cu prisosință, pe cea de atunci și, de acolo, din Imparatia cea Cereasca și Vesnica, a Preasfintei Treimi!…
Da, într-adevăr, este foarte trist și, extrem de dureros, când (ne) moare cineva, îndeosebi, cineva, drag și apropiat, fiindcă ne este greu sa înțelegem niște lucruri, niște realități, sa înțelegem, de fapt, Adevarul – Care ne (va) face liberi, cu atât mai mult cu cât este vorba de un sfârșit pământesc spontan și tragic, cu alte cuvinte, de o moarte napraznica, pe, nepusa masa, neașteptată și, evident, nedorita!…
Cața tristețe, cata durere, indignare și supărare, cât plâns, zbucium și regret!…
Si, totusi, dincolo de toate, moartea, acest moment și eveniment, odată și odată, iminent și ptevizibil, care, deci, ar trebui sa ne pună pe noi, pe toți, pe gânduri, aduce și produce, pe lângă multe altele, ceva, cu totul, deosebit și special: realizam faptul, foarte adevărat ca, în fata ei și, practic, în fata lui Dumnezeu, toți suntem egali, ca nu avem nimic, nici de pierdut dar nici de câștigat, în aceasta lume, pe fata acestui pământ, decât: multumirea spirituala și împăcarea sufletească ca nu am facut umbra pământului, chiar degeaba și, încă ceva, practic, cel mai important și mai esențial: mantuirea, desăvârșirea și inveșnicirea noastra cu Dumnezeu, in Imparatia Tatalui și al Fiului și al Duhului Sfant!…
Restul: doar umbra, iluzie, deziluzie, amăgire, dezamăgire și, vis care, trece ca fumul și, se topește ca ceara la fata focului!…
„Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând și, celor din morminte viata daruindu-le! Amin!…”
O altfel de prăznuire…
Da, Praznicul Întrupării Domnului sau al Buneuvestiri, din sau, în acest an, 2020, îl vom sărbători altfel, cu totul altfel!…
Cine știe dacă nu și Floriile și Sfintele Paști dar, în sfârșit, aici și acum, vorbim, de acest praznic!…
Nu la Biserica, la Sfintele Slujbe, nu la hamuri și agape ci, acasă, cel mult, ascultând Sfintele Slujbe și, îndeosebi, Sfânta Liturghie, la televizor, radio sau, online!…
Da, cumva, trist și, cu mintea încărcată și inima strânsă!…
Dar, asta este situația, nu avem de ales, nu avem ce face!…
Important este sa înțelegem, și în acest an, și de aceasta data ca, în planul providențial și, istoric, al mântuirii neamului omenesc, momentul/evenimentul Conceperii, Zamislirii și Întrupării Mântuitorului, sub asistenta Duhului Sfant, din Preacurata Fecioară Maria – Nascatoarea de Dumnezeu, s-a întâmplat și consumat, după acel cuvânt, plin de smerenie, de umilință și, de sfintenie: „Iată roaba Domnului! Fie mie după cuvântul tău!”
Si totul s-a petrecut, doar, „pentru noi, oamenii și, pentru a noastră mantuire!”
Diferența, deosebirea însă, este, ca, poate, acum, în acest context și, în aceste condiții, vom înțelege, cat mai multi dintre noi și, cât mai adevărat, ce înseamnă lipsirea de Biserica și de Sfintele Ei Slujbe, ce înseamnă neparticiparea la programul sacru, liturgic, spiritual și duhovnicesc al Eclesiei!…
Si, poate, la agapa, de acasă, puțin, amara, cu dezlegare la peste și la vin, din ziua Sfintei Sărbători, vom înțelege amareala sau amărăciunea celor lipsiți, permanent, al celor care nu au avut un peste și un pahar cu vin, pe masa, nici anul trecut sau, în urma cu doi ani!…
Si, deci, poate, acum, măcar acum, ne vom trezi, ne vom deștepta și vom realiza ce înseamnă să ai și, sa poți, în condițiile în care, iată sunt situații speciale când nici nu ai nici nu poți!…
Da, altfel spus, poate ca, acum, în toată izolarea și îngrădirea noastra, solitara, vom înțelege, corect, complet, eficient și sincer, ce înseamnă să fii solidar, filantrop, unit, milostiv și altruist!…
Asadar, poate ca, acum, de data aceasta, când totul este altfel, este nou, inedit și, total diferit, vom conștientiza ce înseamnă să apreciezi și sa prețuiești ceva, și, pe cineva, atunci când îl ai nu când îl pierzi și, deci, când nu îl (mai) ai!…
Cu alte cuvinte, aici și acum, este vremea trezirii, revenirii, restartarii și resetarii sau recalibrarii nostre, când, lucizi fiind, cerebrali și fără panica, sa realizam, cu adevărat, ce este ori ce înseamnă dorul de sau după Dumnezeu – El – Singurul Apărător și Ocrotitor al nostru, dorul după Maica Domnului, după Sfinti, după Sfintele Slujbe, după Sfânta Liturghie și (după) Dumnezeiasca Euharistie!…
De aceea, da, se poate spune, și în aceasta situație ori ipostaza ca, „în tot raul este și un bine!”
Poate acesta: al reevaluării și reconsiderarii tuturor valorilor noastre spirituale și principiilor, veridice, duhovnicești, între sau printre altele, ele, nefiind nimic altceva decât veritabile virtuti ori calități, dătătoare și făcătoare de viata, de, autentica Viata!…
In rest și, în concluzie, în toată aceasta perioada a poticnirii și vreme a încercării noastre, comunitare și, comunionale, haideți, oameni buni, cu toții, sa ne unim, sa ne punem, cu toții, în genunchi, pe, post și (pe) rugăciune!…
Căci, numai, acestea sunt armele gestionarii, depășirii și ieșirii noastre din aceasta cumplita criza incontestabila cumpana!…
Si, totodată, veniti fraților, sa ne rugam, pentru toți semenii noștri, aflați acum, în linia întâi, în lupta și misiune, în frunte cu medicii, cadrele medicale, sanitare, militare, politie, jandarmerie, pompieri, ambulanță, salvare, smurd, autorități, civile și militare, centrale și locale, slujitori ai sfintelor altare, de la cel mai mare pana la cel mai mic, primari, notabilitati și funcționari, centrali sau locali, pentru toți, așadar, sa punem o rugăciune, sa aprindem o lumânare, sa dam un pomelnic sau un acatist, ca și, pentru cei, pururea singuri, izolați, insingurati și marginalizați, tineri dar, mai ales, bătrâni, de la orașe dar, în special, de la sate și, din cătune, unde nu ajunge nimeni sau, aproape, nimeni!…
Pentru ei, pentru toți, sa ne rugam Maicii Domnului – Nascatoarea de Dumnezeu si Pururea Fecioară Maria, sa ii ajute, sa ii apere, sa ii ocrotească și sa le poarte, neîncetat, de grija iar, pe noi, pe toți, laolaltă, sa ne binecuvinteze, neintrerupt, cu al ei Sfant Omofor, Brâu, Acoperământ și, sfinte rugăciuni, totdeauna, acum și, pururea și, în vecii vecilor! Amin!…
Cinste, respect, preţuire şi admiraţie lor, tuturor!…
Ce oameni frumoși, ce slujitori jertfelnici și loiali, ce credincioși devotați, autentici și adevărați!…
Ieri – Duminica – 15.03.2020, în București, dar și în restul tarii, a fost foarte frig și, totuși, mulțime vrednica de slujitori (arhierei, preoți și diaconi) precum și, una impresionanta, de credincioși, au participat, la diferite lăcașuri de cult, cu mult devotament și destoinica evlavie, la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, bine înțeles, afara, ba, mai mult, o mulțime impresionanta dintre ei s-au și spovedit și, mai ales, împărtășit, cu Trupul și Sângele Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos – Euharistic, ieri, azi și, în veci, Același, pe Care, „Dacă îl vom manca și îl vom bea, nu vom mai flamanzi și inseta în veac ci, viata vesnica vom avea!”…
Impresionant, am văzut imagini excepționale, în acest sens, cu oameni, cuminți și cucernici, de la copii pana la vârstnici, stand și, ascultând, cuminți, tăcuți, ordonați și pașnici Sfânta Slujba!…
Da, oameni buni, aceasta este Biserica – „Cetatea pe care nici porțile iadului nu vor birui!”
Poate, ar fi indicat și, bine venit, ca tot acest fapt sa ne pună pe gânduri, nu, ce ziceți, distinși domni, ideologi, cum, iată, poporul, și în aceste condiții, sta aproape, se tine aproape de Hristos și de Sfânta Lui și, a noastră Biserica!…
Da, constat, ca, a fost, prea puțin, prezentat, mediatizat acest gest sau moment, al credincioșilor, de, a participa, în pofida frigului, afara, la Sfânta slujba, bisericeasca, duminicala, probabil, acest aspect și eveniment nu prea (va) prezintă interes!…
Dacă, în schimb, în tot acest context, era o imbulzeala ori, o mica, ambuscada, hop și dumneavoastră, cinstiți ideologi, sau jurnaliști, de serviciu, cu reproșuri și acuze la adresa Bisericii, ca, asa și pe dincolo!…
Dar, iată, nu a fost astfel, ci, dimpotrivă, peste tot, a fost liniste, atmosfera de rugăciune și de reculegere!…
Exemplar, excepțional, jos pălăria, în fata tuturor, celor în cauza, sfințit cler și dreptslavitori creștini sau dreptmaritori credincioși, care, cu purtarea voastra, ați dat dovada, cu tărie și convingere ca, „cu noi este Dumnezeu” de cine, așadar, „ne vom teme căci, El, cu noi va fi, pana la sfârșitul veacurilor!”
Cu alte cuvinte, cel puțin, pentru mine, unul, tot acest fapt este unul dătător de nădejde, curaj, încredințare și, îmbărbătare, ce traversează, cu mult succes, toată frica și panica acestor zile!…
Asa ca, aviz, domnilor contestatari și cârcotași de serviciu!…
De aceea, In rest, nu pot sa îmi exprim decât (o) adâncă recunostinta și (o) profunda apreciere sau consideratie!…
Nu vă temeţi!…
Da, astfel, ne îndeamnă Mantuitorul nostru, zicand: „Nu va temeți, Eu am biruit lumea!”
Iar dacă El a biruit-o, noi, fiii, ucenicii și urmașii Sai, avem nădejdea și încredințarea ca o vom învinge și noi, pe ea, pe, lumea bolii, a suferinței, a neputinței, a vulnerabilității, a slăbiciunii, a ispitei, încercării, a păcatului, a patimii și, în cele din urma, a morții!…
Dar, pentru acest lucru trebuie, neapărat, sa ne ținem de El, sa ne raportam Lui, sa ne rugam Lui, sa împlinim voința Lui, sa ne asumam și însușim învățătura Sa căci, numai El, ne poate izbăvi și apară de toate cursele, ispitele, obstacolele, răutățile și bolile acestui veac!…
Suntem, în aceste momente, foarte tulburati, speriați, înfricoșati, deprimați și disperați, din cauza celor ce se întâmplă sau, ar putea sa ni se întâmple, în continuare!…
Suntem invadați, asediati și bulversați de știrile, informațiile și comentariile ce reflecta starea de fapt a pandemiei corona virus (covid 19) situație care se schimba de la o ora la alta!…
Drept urmare, suntem îndemnați sa fim prudenți, precauți și, profilactici și, pe buna dreptate!…
Da, este foarte bine, asa trebuie sa facem!…
Dar, dincolo de toate acestea, de toate aceste ordine, dispoziții, restricții și masuri, altminteri, justificabile, haideți sa ne punem, cu toții, în genunchi, la rugăciune, haideți sa abordam tot acest fenomen ca pe o clipa, providentiala, veritabila și autentica, ce poate produce ori genera trezirea noastra, schimbarea noastra, întoarcerea nostra, pocainta și convertirea noastră, revenirea noastra, din nori, cu picioarele pe pământ!…
Între altele, suntem acum, in ipostaza în care trebuie sa realizam faptul ca acest flagel, deja, generează și, va genera, tot mai mari, mai acute și mai nefaste consecințe, sub toate aspectele, în toate planurile, în plan uman, economic și social, de aceea, noi suntem poftiți acum, la multă luciditate, la sincer realism și, la adevărată, resetare, restartare și, recalibrare!…
Asadar, conștientizând, faptul ca, de aici încolo, ori, după diminuarea sau stoparea acestui cumplit virus, lumea, oamenii, societatea, adică noi toți, nu vor mai fi, nu vom mai fi sau arata la fel, prin urmare, haideți sa (re)devenim ceea ce trebuia sa fim, deja: oameni, sinceri, corecți, onești, milostivi, nefatarnici, neipocriți, chibzuiți, cinstiți, drepți, serioși și adevărați!…
Sa fim, noi insine, ținându-ne de poala Domnului, a Celui Care ne-a liniștit, încurajat și aparat, atunci când ne-a adresat și, ne, adresează, neîncetat și neintrerupt, cuvântul și indemnul hristic, mântuitor și salvator, de, a nu ne teme, de nimeni și de nimic, căci, „Eu, pururea sunt cu voi, pana la sfârșitul veacurilor!” Amin!…
Si, încă ceva: dincolo de toata izolarea impusa și auto impusa, sa ne aflam, în solidaritate și fratietate cu, cei care, sunt permanent singuri, nu doar acum, cu bătrânii și bolnavii, care sunt atât de expuși acum, și, sa credem, cu tărie și convingere ca Biserica, Sfânta Liturghie alături de celelalte slujbe, taine și ierurgii bisericesti, dimpreună cu postul și rugăciunea, deci, toate aceste instrumente și mijloace, sfintitoare, vindecătoare, tămăduitoare, și, îndeosebi, mântuitoare, își au (re)sursa și izvorul în Iisus Hristos – Domnul, Creatorul si Stăpânul a toată creația si faptura, Cel ce este, ieri, azi și, în veci, Același, adică, Doctorul trupurilor și sufletelor noastre și care (ne) aduce alinare, noua și tuturor bolilor, suferințelor și neputintele noastre, trupești, sufletești și, duhovnicești!…
Dumnezeu sa ne ajute!…
Dumnezeu sa ne apere!…
Dumnezeu sa ne ocrotească!…
Dumnezeu sa ne poarte, tuturor, de grija, acum și, pururea și, în vecii vecilor! Amin!…
Stelian Gombos
steliangombos.wordpress.com


