Pădurea, toamna…
Nici n-am băgat de seamă ce-a-mbătrânit pădurea!
Ce plină-i era frunza de viață până ieri!
Dar spaimele tăcerii, venite de aiurea,
Îngălbenit-au muguri de vise-primăveri…
Când s-a-nchinat la iarnă, cioplindu-i chip în sevă?
Cum a-nceput slujirea, îngenunchindu-i rod
Cunoașterii de sine, ca vegetală Evă?
Troparul din izvoare de ce îi e prohod?
Era cândva, odată, icoană Învierii
Și mă schimbam la față în lacurile ei,
Mă-nfiora a rugă catapeteasma serii
Înveșnicind vecernii în brazi arhierei…
Îmi ostoiam arsura adânc în rădăcină,
Suiam apoi cuminte precum tămâia, lin
Și-mi odihneam în pace vremelnica lumină
Părându-mi, preț de-o clipă, că sângele mi-e vin…
Dar anii mi-au dus, iată, pădurea mea departe,
În zările străine întâiului meu Rai,
Îi mângâiam doar duhul pe filele de carte
Ce-i ascundeau făptura în monahalul strai…
Acum însă e toamnă în amândoi deodată,
Pădurea mă privește…Eu n-o privesc, doar plâng,
Cu farmec iluzoriu minunea mea-i prădată,
Degeaba-i foșnet dulce, culorile mă frâng…
Mai am doar o nădejde, o rază ce mă ține,
Vuind, tremurătoare, prin aerul lichid:
La Cina cea de Taină a Dragostei Divine
Spre cerul primăverii pădurea să-mi deschid!
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..