Superlativele sunt ţinte imaginare, rareori reprezentări ale faptului concret. Dar buna măsură a lucrurilor e la îndemâna şi în puterea de a înnobila omul. De ceva vreme, pe cât de greu se croiesc drumuri de întoarcere la normal din bezmeticeala românească, tot pe atât de spornic răsare câte o garnizoană de trepăduşi ai lumii actului artistic ce izolează pe câte un artist.

Peste măsură de zgomotoasă şi inimaginabil de posesivă, ca şi cum respectivul artist ar fi un produs de marcă, aparţinând exclusiv cuiva, această garnizoană are o aroganţă de păun! De ani buni, unii artişti, slavă Domnului că puţini, s-au lăsat copleşiţi de furnicarul de intrigi inepuizabile ce forfoteşte în jurul lor. S-au izolat dincolo de nişte pereţi vii, într-un patrulater, prin care nu se poate trece. Înăuntrul lui se cred zei! Nu mai există nicio libertatea de a se ajunge la ei fără a se trece prin triajul trepăduşilor transcendenți din evul mediu şi transformaţi ridicol în arlechini ai spectacolului contemporan! Astfel, artiştii în cauză sunt foarte securizat păziţi de către nişte straje contra niciunei ameninţări. Dar, a văzut cineva gardă de neurnit, la uşile maeştrilor?! Nu! Maeștrii, marii artiști sunt un pic mai modești decât ceilalți și nu-și pun caraule la ușă. Sau, se teme cineva de spadele de lemn ale garnizoanei acesteia de momâi faţă de care exersezi lipsa de ocupație, i te predai ca umil trofeu dacă n-o dispreţuiești punându-i în fața privirii oglinda ce nu poate salva bucuria în lipsa unui dram de părere obiectivă a sinelui?! Făr-a avea măcar un grăunte de farmec, unii artişti speriaţi de uitare, ori trepăduşi ai lor îmbătaţi de falsă celebritate s-au apucat şi de scris cu toptanul cărţi de clacă făurite ca mileul, la gherghef, din aţă şi ac, între două sfădeli de ţaţe căţăbăioase!

Făptuiesc prostii livreşti, multe, necrezut de multe, (te miri cum de scriu oamenii aceştia sute de cărţi!), se autoîncoronează cu titluri pe bază de doctorate îndoielnice, plătesc să fie citaţi prin zeci de enciclopediii şi antologii, îşi umflă biografiile cu realizări ipotetice de care savanţii lumii s-ar cruci! Se autoprezintă în apariţii degradante ale nisipului presei şi se înghesuie într-un areal artistic românesc împestriţat în primul rând de producţii literare tipărite pe seama niciunui criteriu de selecţie. Ce şansă ar putea să mai aibă printre aceştia câte un biet ziarist cinstit şi iluminat ori vreun scriitor cu bun simţ, ce nu iroseşte păduri întregi spre a împrăştia pe tone de hârtie cai verzi pe pereţi şi năzăriri psihopate?! Niciuna!

Din nenorocire, pe de o parte, şi din nechibzuinţă, pe din toate părţile, s-a ajuns la stupefianta condiţie ca oricine vrea să pătrundă până la unii artişti să se înghesuie la pragul castelului lor de primitivă îngâmfare şi să laude măcar un pic spiriduşii pentru care minciuna drept complezenţă este ce-i drojdia pentru pâine! Cândva, eu personal nu mă confruntam cu aceste furci caudine în faţa niciunei personalităţi, nu numai a artiştilor. Aveam conversaţii libere, scriam cu seriozitate, preţuire şi obiectivism despre ele. Multe mă sunau, îmi transmiteau unele ştiri, îmi acordau întâlniri, colaborau cu mine… Dar azi, vremurile acestea sunt în pericol de a deveni numai o istorie dacă nimeni nu le  taie verva unora despre care eu cel puţin am început să scriu tot mai rar, sau deloc! Poate că pe aceştia nu-i interesează dacă sau ce mai scriu eu, din moment ce au scribii lor de fiţuici ce produc mai mult zahăr literar decât o fabrică la vârful randamentului, când dă în clocot. Zahărul acesta însă e toxic, atât de toxic încât omoară spiritual, pe loc, pe cineva iluminat de văpaia literaturii. Încă mai sper că va veni o zi în care cei ce se lasă în chip exagerat pe mâna falşilor scriitori îşi vor redresa orizontul de vizibilitate, iar scriitorii la normă, făuritori de tocăniţe lexicale, ce umplu lumea cu absurdităţi avansate la cotă de literatură, dar consistente în banalităţi iremediabile cu pretenţie de operă, vor fi degradaţi. Priviţi-le teancul de foi în care ei înșiră câte un curriculum vitae fabulistic şi veţi sesiza că oamenii aceştia se află în faţa unei erori cu privire la părerea lor despre ei! Nu sunt decât stoluri de grauri prăbuşite pe o vie şi ciugulind strugurii dulci dar putrezi, cu lăcomie feroce! Eu unul nu gust struguri, fie și proaspeți, eu beau vin bătrân din cramele de la Cotnari, iar de aceea, cu atât mai puţin aş putea iubi poșirca ţâfnoasă! Mi-am trăit toată viaţa mea pe două drumuri: drumul de sub picioare şi drumul de sub frunte. Le-am mers, le-am dat anii mei şi odihna mea, iar ele m-au încărcat cu învăţăminte şi amintiri. Din acestea s-au alcătuit cărțile mele pe care dumneavoastră cititorii le cinstiţi străbătându-le drumurile din pagini, căci de la o copertă la cealaltă fiecare dintre ele e brăzdată de drumuri, ca şi viaţa mea! Poate acum, când citiţi aici, sunt pe vreun drum sau undeva unde nu există drumuri… poate în timpul acesta continui să adun rânduri pentru altă carte, sau voi fi ieşit din timp şi nu mă mai găsesc decât în rândurile pe care le-am lăsat cu această grijă, trudind să răsădesc în ele cuvinte ce mângâie, nu cuvinte ce-nţeapă…! Pentru aceasta nu a ajuns numai râvna mea, ci şi cooperarea cu oamenii despre care scriu. De ei a depins în bună parte să izbutesc zugrăvirea lor în cuvinte. I-am întâlnit aproape pe toţi. Mi-au trebuit informaţii, documente, fotografii. De la unii le-am procurat uşor, de la alţii greu, iar câțiva m-au refuzat. Dar eu am scris cărți netede şi nu se vede când  mi-a  fost  greu,  nu  se vede când mi-a fost uşor, încât unii cred că am încropit culegeri de poveşti. Nu e aşa! Fiecare dintre protagonişti are fizionomia sa, starea sa sufletească, faptele sale. Nu seamănă unul cu celălalt, nu sunt creaţi în serie, nu sunt multiplicaţi. Am căutat ca încă din primele cuvinte să se detaşeze trăsăturile ce pot să identifice personalitatea fiecăruia. Trebuie să nu greşeşti când zideşti portretul unui om, trebuie să nu ai erori ori omisiuni! Portretul trebuie să semene cu modelul. Aceasta-i condiţia, altfel nu este portret, este imagine anonimă. În al doilea rând mi-au fost de sprijin cei citaţi la sursa fotografiilor, dar și Oana Georgescu, un timp colaboratoare a mea şi eu colaborator al ei în unele realizări editoriale, precum și prezentatorul Octavian Ursulescu, permanentă ţintă a mea de sfătuire şi sursă bogată de informaţii. Cât priveşte fondul de fotografie, el se datorează în primul rând artiştilor imaginii fotografice: cineastul George Dăscălescu, Daniel  Angelescu, Cristian Coposesc, Ioana Chiriţă, Camelia Csiki, Zoltan Lorencz, Constantin Ticu („O dată-n viaţă”), Mircea Ştir (TVR), Oana Monica Nae (Teatrul Evreiesc de Stat), Laurenţiu Pinţoi, Sebastian Oros, Gabriel Boholţ, Dragoş Constantin, Ana Maria Halalai (Tv Favorit), Emilia Nicolae, Cornel Lazăr, Silviu Covaci… Multe dintre fotografii, fiind primite din partea protagoniștilor nu-mi pot provoca o asumare a vinei de a nu preciza sursa, în condiţiile în care ea devine una revendicată, eu neavând cum să ştiu de unde le are cine mi le încredințează . Dacă însă se va ivi această situaţie pe care fără vina mea nu am evitat-o, adresez scuze eventualilor proprietari ai lor, rugându-i să nu fie animaţi de zelul acuzării mele, unul mai impulsiv ca niciodată în vremurile de acum, împotriva oamenilor de bine, urmând ca înt-un volum ulterior să fac precizările respective. Mai e de spus în legătură cu fotografiile faptul că pesemne unii dintre protagonişti vor manifesta insatisfacţii şi amendamente faţă de calitatea câtorva, ipostaza, anturajul de personaje, elemente de compoziţie, încadrare, fundal etc… Ar fi un orizont tematic indefinit cu privire la aceasta, dar eu propun tuturor să mediteze la aspectul naturii şi cel al artefactului. Orice imagine, act, stare, fenomen prefăurite, ajustate în laborator, reduc mult din frumuseţea reală, aşa cum e o mare diferenţă între florile de seră ce sunt atât de viu colorate şi au forme aşa de desăvârşite încât par turnate din plastic, în comparaţie cu minunăţia de flori sălbatice! Cărțile mele eu trăiesc cu impresia că sunt vii, cu un grai curgător, în măsură a zugrăvi oameni cât mai aproape de geana privirii cititorului şi de uşa sufletului şi inimii sale, neavând ca ţel înfăţişarea personajelor ca la expoziţia Madame Tussauds. Artiştii sunt şi ei oameni, iar eu nu am renunţat nici în ruptul capului la unele imagini ce-i reprezintă la diferite ocazii în toată dinamica momentului şi în cadrul vieţii în act. Eu ştiu cât de mult ţin unii dintre ei la imaginea lor făptuită cu pămătuful la cabină şi prin filtrul aparatului de filmat, dar unde e viaţa din fiinţa omului dacă-i ţeapăn ca un manechin, cu râs de statuie, având în spate un gol colorat artificial, lucios, ce străpunge prin ochi?!

Nu am să înţeleg niciodată de ce unii preferă fotografii cu ei de sus până jos decorativi şi sintetici, fiind interesaţi exagerat de chipul fizic ce surclasează naturalul. N-au nicio frumuseţe şi nu exprimă nimic aceste tipuri kitsch de imagini! E drept, Renaşterea ne-a lăsat unele tablouri foarte fine şi studiate, dar acelea sunt acelea, altele ca ele nu se mai poate să mai făurim, şi nici nu s-ar cădea. Cum şi de ce să modernizăm piramidele, tencuindu-le, cum şi de ce să umplem parcurile cu „Masa tăcerii” ori „Coloana fără sfârşit” din ciment, cum şi de ce să înnoim picturile bizantine, de ce să dublăm frumuseţea şi mesajul când nimic şi nimeni nu le pot înlocui. Monumentele vii sunt omul! Nu sunt de acord cu fotografiile geluite ce-l denaturează şi de aceea nu le-am folosit decât pe unele de acest fel, în mare parte trimise şi preferate exclusiv de către protagoniști. Cărțile mele sunt deschise până la capăt unei permanente comuniuni, iar dacă unii protagoniști apreciază ca imperative eventuale corecturi ori dacă alţii nu se regăsesc în ele dar sunt doritori să mă onoreze prin a fi cuprinși în pagini, accepţiunea mea nu are nicio limită, ţinând cont de respect, şi ei mă pot căuta oricând în legătură cu aceasta, pentru ca să fac ulterior toate completările solicitate, cu protagoniști care nu vor fi cei din urmă și, de asemenea, cum am mai făcut precizări, convingătoare sper, să fac și corecturile necesare. Mi se pare întotdeauna departe sfârşitul fiecărei cărţi, ca un mal de mare pentru  timonierul frământat de dor în larg. Purtându-mi câteodată ochii prin câte una observ, de parcă n-aș ști, că integrez în propria-mi concepţie iubirea ca principiu! O mărturisesc multora! În fiecare cuprins de carte am iubirea drept călăuză. La sfârşitul fiecăreia îmi pun întrebarea pe cine iubesc, oare, ei, ele, protagoniștii, protagonistele?! M-o fi iubind oare și pe mine cineva?!

Am câştigat multă şi prestigioasă experienţă cunoscând mulți oameni cumsecade. Ce forţă spirituală se concentrează în universul lor şi cât de mult ar putea însemna dacă această forţă şi-ar aduce mai concret aportul la restabilirea binelui pentru toţi! Ce mult ar conta dacă artiştii, de exemplu, ar făptui un demers aliniat unei mari sincronii atât de necesare învingerii tulburărilor sociale ce macină azi societatea românească! Ei, artiştii, pot! Mulţi, cei mai mulţi s-au îndreptat spre respectul şi fidelitatea pentru monarhia constituțională și regalitate. La rândul meu împărtăşesc aceste principii şi sentimente şi închin Majestăţii Sale Margareta întreaga trudă a alcătuirii celor mai multe dintre cărțile mele, precum și Alteței Sale Regale Principelui Radu al României – afirm speranţa că unii dintre artiştii evocaţi în cărțile mele sunt de partea acestei iubiri!

Scriu acum cartea „Oglinzile scenei” – se numește astfel deoarece expune o vastă galerie de artiști, aceste oglinzi umane ale inimii, de la începutul veacului trecut până azi, pe esplanada timpului prin care a peregrinat România. Astfel, ea adună între coperţile volumelor făptuitori ai actului cultural şi artistic, cei mai mulţi întâlniţi de către mine, ceea ce mi-a înlesnit cunoaşterea directă, discuţia, colaborarea cu ei. Am investit mult timp pentru aceasta, am călătorit de nenumărate ori la Bucureşti şi prin ţară, aproape am împărţit zilele între tihna de acasă şi cazarea inconfortabilă, sau nu, a hotelurilor.

Nici nu-mi trece prin minte cine şi dacă m-o fi înţeles cineva, dar numai eu ştiu cine şi cât m-a împovărat în toată această perioadă cu absurditatea aprecierii că irosesc timpul şi nu numai timpul şi că iar şi iar, o dată, de două, de trei sau patru ori uneori, pe lună, am de mers la Bucureşti, ori prin alte părţi de ţară… Până la ajungerea în forma în care se făptuiește această carte am încercat multe versiuni, niciuna dintre ele neîndeplinind condiţia de unitate, textul având o desfăşurare foarte mare. După ce am alcătuit summumul lui, pagină cu pagină, am crezut că nu se poate făuri o carte de aceste dimensiuni şi de aceea m-am gândit inițial să o împart după literele ce reprezintă iniţiala numelor artiştilor, în mai multe volume.

Textul, în uniformitatea lui, integrează interviuri, reportaje, eseuri cu şi despre artişti români şi internaţionali ziditori de punţi sufleteşti cu România, din domeniile muzicii (clasică, uşoară, jazz, populară, folclor, folk, de petrecere, romanţă…), solişti vocali şi instrumentişti precum şi compozitori şi textieri, actori, regizori, scenarişti, producători, artişti de circ, alte personalităţi din universul actului artistic în genere…Organizat în ordine alfabetică, am gândit sumarul deschis oricăror reveniri de excludere sau adăogire, putându-se făuri un volum de final cu texte cuprinzând artişti ce nu apar în paginile corespunzătoare iniţialei numelui şi, de asemenea, cu îndreptarea unor regretabile omisiuni sau erori. Am început prin a publica două volume (literele A și B), sub două denumiri: „Timp fără ani. Oglinzile unui veac” și „Artiștii, flăcări în oglinzile vremurilor”. Fiecare din ele a durat provocator de mult și, gândindu-mă (de aceea sunt om și de aceea este rațional și necesar să îmi aduc aminte că într-o zi voi fi praf și cenușă) că dacă, oricât de curând, oricât de amânat mă va chema iarba, se vor irosi toată munca și planurile mele multe și deloc lunecătoare, până când voi duce la bun sfârșit toate volumele, unul după altul, cu timp și cheltuială segmentate pentru fiecare în parte.

Mi-a trebuit timp îndelungat de frământări până când am hotărât singura soluție pe care o vedeam venind întru spulberarea vreunui plan al coanei moarte, mai înainte de a-mi termina eu treaba: să așez laolaltă toate paginile prevăzute pe volume, readucând alături de ele și primele două volume deja publicate, ale literelor A și B și alcătuind o singură carte mare cât o traistă de calic. Când însă ai adunați în spatele tău cam mulți ani și nu doar ani ci și palmele de sus și de jos (pe unele mi le-am mai dat și singur, pe altele le-am luat drept „răsplată” c-am fost bun, iar pe cele mai multe le-am meritat cu vârf și îndesat, eu fiind unul ce nu mă simt bine dacă nu o duc rău), te mai gândești să mai și umbli măcar un pic la avans, altminteri nu mai ajungi unde te-ai pornit…! Așa că, găndindu-mă că mult nu poți căra la deal, m-am întors la ideea de a o lua din aproape în aproape, volum cu volum. Astfel, în sfărșit m-am hotărât asupra primului, al literei A, „Oglinzile scenei”. El se va făptui şi în formă electronică pe un CD ce va închega toate literele, inclusiv volumul de încheiere. Sumarul reconsiderat și corespunzător adevărului forțelor mele financiare mai ales, va putea fi lărgit treptat.

Unele fragmente de text din această carte au apărut în câteva publicaţii naţionale şi internaţionale, printre care la ziarele locale ale Bacăului „Observator”, „Monitorul”, „Ziarul de Bacău”, ziarele de Neamţ „Monitorul” şi „Mesagerul”, „Amprenta de Onești”, ziarul „Monitorul” de Vrancea, ziarul „Bună ziua Iaşi”, revistele „Ateneu”, „Plumb”, „Cadran cultural”, „Confluenţe literare”, „Ceaşca de cultură”, „Agero”, „Aspirații” ziarul săptămânal regional „Informatorul Moldovei” – cuprinzând judeţele Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Bacău, Vrancea, Galaţi, Brăila, Chişinău, Cernăuţi –, „Gazeta Harghitei”, ziarele naţionale „Libertatea”, „Click” „Cancan”, „Adevărul”, „Ultima Oră”, ziarele din Basarabia „Timpul” (singurul cotidian naţional), „Jurnal de gardă”, „Jurnal de Chişinău”, ziarul „Românii independenţi din Serbia”, publicaţii periodice sau cotidiene din SUA („New York Magazin”, „Lumea Românească”, „Observatorul”, „Curentul Internaţional”), Canada („Gândacul de Colorado”, „Ziarul Impact” de Montreal), Germania, Italia, Spania, Japonia, India, la Radio Iaşi şi Radio Reşiţa, la revista VIP, în cărțile „Absida Scenei”, „Oameni de valoare. Creionări afective”, „Timp fără ani. Oglinzile unui veac”, „Monarhie şi Regalitate. Trecut, speranţă, statornicie”, alte trei cărți regale în care apar în situații conjuncturale artiști, „Fuego. Caligrafii afective”, volumule I  și  II  ale  cărții  „Artiştii,  flăcări  în  oglinzile  vremurilor”…,  „Theodora Popescu. O viață  închinată  televiziunii”,  „Theodora Popescu.  Televiziunea – profesie, pasiune, destin”, „Benone Sinulescu. O viață pe versantul melosului folcloric”, „Benone Sinulescu. De acum doar…, în inima noastră”, „Stela și  Arșinel.  Odiseea  unui  irepetabil  cuplu  de revistă”, colecţia eseist biografică Virginia Zeani, Benone Sinulescu, Stela Enache, Maria Dragomiroiu, Corina Chiriac, Theodora Popescu, Monalisa Basarab, Maria Şalaru, Natalia Guberna, Marina Florea, Vasilica Tătaru, cărțile „Dan Spătaru, regele aplauzelor” (comentariu literar), „Alexadru Jula” şi „Alexandru Jula. Ultimul romantic”, (de Oana Georgescu – comentarii literare), „Alexandru Arşinel, de la Dolhasca pe… Calea Victoriei”, (de Maria Capelos – de asemenea, un fragment), „Ferestre colorate” (de Rodica Elena Lupu – comentariu literar), „Fărâme de suflet” (de Carmen Simion – comentariu literar), prefeţa la albumul muzical Sergiu Cioiu („Pe cine numim EU”), prefața la CD Maria Șalaru. Totul nu se poate aduna…!

Pe unele pagini scrise cine mai știe pe unde și răspândite cu sau fără știrea mea le-am uitat ori n-am știut niciodată până acum de ele… (găsesc uneori, cu surprindere, texte întregi pe care mi le-au prădat unii ziariști sau scriitori strângători ca furnica, dar nu din munca și datul lor, găsesc mereu pe Internet texte semnate de către mine și publicate fără acceptul meu; și totuși nu pot începe acum un război, pentru că încheierea păcii nu ar mai avea loc în timpul vieții mele).

Acestea-mi sunt cărțile, aceasta mi-e munca, atâta mi-e talentul. E  la îndemâna dumneavoastră să socotiți care și cât…!

Aurel V. ZGHERAN

aurel.vzgheran@yahoo.com

0753868598

Admirabila posibilă, dorită viitoare protagonistă a unei cărți ale mele: Cristina Bâtlan

Lansae la Sinaia și stand de carte la Castelul Peleș. Autor: Aurel V. Zgheran (în prim-plan cartea lansată „Monarhie și regalitate. Trecut, speranță, statornicie”)

by

Referinţă Bibliografică

Cărți ziditoare de punți sufletești/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 13 octombrie 2024