Într-o zi de marți sosește Ion într-un municipiu aflat pe malul drept al Oltului, cu anume treburi, la o unitate de stat, pentru a solicita un anume certificat de descendență dintr-o familie cândva înstărită.
Ion, un țăran cu o situație economică familială medie, nu voia să rateze această mană cerească!
Așa că se prezentă la un ghișeu unde un „înalt” funcționar, avea aproape doi metri, îi solicită buletinul de identitate, apoi, ne având alți clienți la rând, ascută doleanța tânărului țăran.
Așa pălăvrăgiră vreo două ore după care „înaltul oficial al democrației române ” îi zise:
– Băiete, șansa îți surâde să te îmbogățești! Următorul copil ți-l botez eu!
– Dar domnule…
-Stai liniștit că ne vom înțelege și la preț, ăăă, la numele băiatului sau al fetiței.
– Ar fi o onoare pentru mine, dar…
– Lasă „darul” că știu eu ce-i trebuie dăruit pruncului! Mergi acasă și caută un act vechi din care să rezulte că ești urmașul „moșierului”, altfel…
– Altfel, ce?
– De actul tău depinde botezul meu! Gata, poți să pleci și să te întorci sănătos!
Și plecă Ion bucuros nevoie mare că se va înrudi cu „înaltul oficial al statului român”!
Dar după două săptămâni primi o recomandată de la București, în urma unei solicitări sau reclamații pe care o făcuse anul trecut.
– E bun răspunsul și acum, chiar dacă e prea târziu și nu-mi mai folosește la nimic.
Dar drăcia dracului, poștașul nu-i dădu scrisoarea fără buletin.
– Vai de mine! L-am uitat la „înaltul oficial”, de la municipiu!
-Atunci fugi dimineață și ia-l!
Și Ion plecă a doua zi dimineața cu „rata” la municipiu.
Ajunse într-un suflet la ghișeu!
– Să trăiești, nașule!
Domnul îl privi surprins:
– Eu, naș? Aici nu-i gară, băiete! Nu-s „naș” de tren. Sunt funcționar al statului român
– Naș de botez, sau v-ați răzgândit.
– Cred că ești bolnav! Spune pentru ce ai venit la mine!?
– Acum două săptămâni am venit la dv, știți, ca descendent al lui Moraru, moșierul…
– Aaaa, se schimbă treburile! Ai venit cu documentele?
– Am și uitat de ele! De unde să le iau dacă nu-s!?
– Atunci cade și botezul. Poți să pleci!
– Nu plec. Am venit după buletin.
– Care buletin?
-Al meu.
– Nu pot să vă dau buletinul fără cartea de identitate!
– Păi, nu-o am!
– Atunci, nu ți-l dau!
– Dar de ce vă trebuie buletinul?
-Să văd dacă semănați cu cel din poză. Ar mai fi o soluție, aduceți certificatul de căsătorie.
– Sunt divorțat!
– Ce-ați pățit?
– Eu nimic. El a rămas cu un picior rupt și-o mână.
– Care el?
– El, amantul neveste-mi!
– Și ce are amantul cu buletinul tău?
-Atunci ce are certificatul de căsătorie cu poza mea?
– Are! O chem pe soție și prin mărturie te recunoaște de soț sau nu!
– Acum, nu!.
– Poate o convingi!
– Am convins-o odată, atunci când a zis „DA” , la Primărie! Acum nu mai pot. E cu amantul!
– Domnule, amantul nu te poate ajuta! N-am nevoie de poza lui!
– Dacă-l mai întâlnesc va fi nevoit să-și schimbe și el buletinul.
– Pentru ce?
– Pentru că am să-l „fardez” așa de bine, fără operație estetică, de nu-l mai recunoaște nici amanta!
– Lasă-l domnule pe el. Eu cu dumneata am treabă.
– Atunci aduc certificatul de naștere.
– Și ce să fac cu el? Chiar dacă ar avea poză nu mai seamănă pruncul cu namila…, mă rog, e vorba de vârstă!
– Eu îmi vreau buletinul!
– Iar eu nu pot să ți-l dau fără un act de identitate!
– Care act?
– Buletinul!
Între timp, o bătrânică care sta liniștită la rând își ieși din răbdări și strigă:
– Uită-te domnule la poza din buletin și vezi dacă seamănă cu domnul!
Cei doi rămaseră cu gura căscată!
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..