CU NOI MOR FRUNZELE DE TEI…
#AnnaNoraRotaru – autor
Era-ntr-o toamnă, în parc ne-am cunoscut,
Pe o potecă, sub bătrânele umbre de tei…
M-ai întrebat de-aş vrea… şi, eu am vrut,
Să-mi fii însoțitor în viață, zala mea și scut,
În sufletu-mi candid, mănunchiuri de scântei…
M-ai spus: „tu ai putea cu mine să rămâi ?”
Că, de timp mă așteptai, ce-ți păru zadarnic…
M-ai visat, că eu ţi-aş fi acea dragoste dintâi,
C-ai vrea să mă veghezi in somn, la căpătâi,
Că n-ai simţit vreodată, ceva aşa năvalnic…
Ca un fluviu-nvolburat ai trecut prin mine,
Desţelenind ascunse sentimente şi voinţă…
Ți-am dat cei mai frumoşi ani să-i iei cu tine,
Ne-am iubit şi-alături am fost la rău şi bine,
C-o dragoste nebună, de la extaz la suferinţă…
Am împletit seri de-amor pline, în mănunchi,
Timpul despletindu-l în şuviţe mici de clipe…
Le-am trăit pe fiecare-adânc, până-n rărunchi,
Dar azi… o altă toamnă mă pleacă în genunchi
Plângându-mă… cu frunzele-i de tei pe-aripe…
Astăzi, ne vedem străini, de parcă-i prima oară…
Ce n-aş da să mai simt gustu-acela de nectar!
Toamna, sălăşluindă-n noi, începe să mă doară,
Că, iubirea dăruită odată, o lasă-ncet să moară,
Pe sub frunze și de veste, nu am prins măcar…
Te văd cum pleci… cât te-aş striga să vii-napoi,
Să te mai simt o dată, măcar de-o clip-aproape…
Rămâne tristă aleea noastră, plâng teii după noi,
C-am rupt şiragul clipelor, ani trăite de-amândoi
Şi… frunzele s-aştern, iubirea să ne-o-ngroape !
_____________ NORA ____________
versuri din vol. __ „ La granița-ntre vise „__