Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Exegeze » „MIHAI EMINESCU – Poezii alese” de Dumitru Copilu-Copilin

„MIHAI EMINESCU – Poezii alese” de Dumitru Copilu-Copilin

Rememorez, – de câte ori în ultimele decenii au trecut pe sub privirea mea poezie cu poezie, toate cele 75 din  sumarul acestui volum de poezii alese, preferate de cititorii, editorii și comentatorii români și străini. În ciclul „Eminescu Universalul”, cu accent pe circuitul universal al operei și ecoul ei reflectate în publicații tipărite și online – în cel puțin 150 de limbi din peste 250 de țări și teritorii autonome – am încercat să contabilizez prezența lor în volume, antologii și periodice.

Dincolo de statistica seacă vedeam fapte întâmplate, care atunci când treceau de cifra 100-200 începeau să strălucească fiecare precum un stol de licurici, o veritabilă explozie a lumini din lumină. Adeseori mă reținea locului și câte o remarcă a altora (sau a mea?), în urma lecturii lor prin ochianul marca erudiție se conturau opinii privind adevărurile descoperite în perlele eminesciene, care se cereau remarcate. Să începem cu primele trei perle poetice, cele mai frecvent publicate, citite/ accesate și comentate în ultimul secol.

„LUCEAFĂRUL”, perfecțiune a măiestriei poetice, îmbrăcat în straie românești de sărbătoare, după 125 de ani de la publicare, în mentalul colectiv al secolului o știre senzațională reține atenția generală: în 16 februarie 2009, de „Ziua Îndrăgostiților”, Academia Recordurilor Mondiale din SUA a omologat „Luceafărul” ca „Cel mai lung poem de dragoste din lume”. În motivare se precizează, – „98 de strofe despre dragostea imposibilă dintre nemuritorul luceafăr şi frumoasa prinţesă pământeană”; „Celebrul text al lui Mihai Eminescu, Luceafărul este descris drept o combinaţie între „Pe aripile vântului” (dramă romantică), „Star Trek” (conţine entertainment SF) şi „Love Story” (unul dintre cele mai romantice poeme, sfârşindu-se, la rândul lui, dramatic)”. La început de secol XXI, lui Eminescu i s-a atribuit și o dimensiune cosmică. Mass-media precizează, – NASA – Administrația Aeronautică și Spațială din SUA anunță că la o distanță medie de 250 milioane kilometri de Terra, Observatorul din California a detectat în 1971 cea mai mică planetă, situată în lista Sistemului nostru Solar la numărul 9495. Uniunea Astronomică Internațională (IAU) în anul 2000, declarat „Anul Eminescu”, micii și neobișnuitei ca înfățișare planete 9495 i-a atribuit numele lui Mihai Eminescu, în onoarea lui ca „poet desăvârşit şi influent”, care este poetul naţional al României”, prin aceasta înțelegând că aceste instituții internaționale îi recunosc valoarea universală. Cu acest prilej se mai preciza: „Oamenii de rând lasă în urma lor un nume scris pe o piatră; unii dintre ei pe o carte. De la unii începe istoria, cu alţii se termină. Câţiva, foarte puţini, cei aleşi, îşi urcă numele pe o stea. Românii au steaua lor şi ea se numeşte: Eminescu”.

Poezia „LA STEAUA”, o meditație filozofică despre legile universale – „Precum în Cer așa și pre Pământ” – este o transpunere poetică a autorului care ni se destăinuie: ”Eu sunt mai întâi om de știință și apoi poet”. Rămâne însă o enigmaă încă nedeslușită, – poezia „La steaua” a fost publicată în ultimii ani de viață ai poetului, 1886, dar primele trăiri cosmice, transpuse în versuri, poetul le-a avut cu două decenii înainte, după ce adolescentul poet de 17-18 ani s-a retras în munți, ducând o viață total ascetică, acolo dobândind harul profetic și ca efect atunci a inceput să scrie (iar la începutul anilor de studenție, în1871-1872 să transcrie) grandiosul poem, de 960 de versuri, „Feciorul de împărat fără stea (Magul călător în stele),” călare pe un „vultur cu aripe de foc”, în căutarea stelei sale, iar după ce a găsit-o (?) s-a întors la Planeta mamă, „albastră”, adică așa cum o văd actualii cosmonauți, iar NASA abia în 1971 a descoperit-o.

„SOMNOROASE PĂSĂRELE”. George Călinescu susține că, poetul în această poezie a revoluționat limbajul, schimbând regula gramaticală a propoziției: substantiv-adjectiv, „păsări somnoroase” devine adjetiv-substantiv, „somnoroase păsărele”. După titlu, pare o poezie pentru copii, mesajul însă transmite dialogul armonios dintre om și natură, – „Totu-i vis și armonie.”. Elementul surpriză, unicat, îl reprezintă „armonia eminesciană”, muzicalitatea versului care se cere pus pe note și a fost pus pe note, configurînd o categorie aparte în poezia universalăi. Avem în vedere poezii precum „Somnoroase păsărele”, „Pe lângă plopii fără soț”, „Mai am un singur dor” și multe altele, puse pe note și cântate odinioară la noi ca romanțe, la toate vârstele, devenind populare, precum doinele sau dansurile populare românești, stârnind „pohta” de viață în toate păturile sociale din România și nu numai (marele poet spaniol, Rafael Alberti, ne mărturisea în timpul unei vizite la București că, în Argentina, la o lansare publică în loc deschis a volumului de poezii eminesciene, în traducere proprie, preciza că poetul român Eminescu este singurul poet din lume ale cărui poezii sunt cântate de un popor întreg. ”Versurile și melodia se rețin ușor”, preciza poetul spaniol. Ca să convingă, a cântatt prima strofă din „Mai am un singur dor”, aupoi au repetat-o împreună, din prima au reușit). Tonul romanțelor eminesciene ne amintește de liedul european. Muzicalitatea și mesajul versurilor eminesciene au trezit interesul marilor compozitori români și europeni încă în timpul vieții poetului de la sfârșitul secolului trecut, în pofida unor condiții vitrge de viață pentru poet (în țară arestat, interzis și izolat într-un ospiciu privat ca „delicvent periculos”, cu interzicerea transmiterii știrilor despre el în afara țării și invers (cf., „Eminescu în ultimul deceniu de viață”, ed. 2020, cap.II, „Transpuneri rmuzicale și plastice și ecoul lor în mari centre culturale, precum Viena, Berlin, Leipzig, Basel, Halle,, New York). Extremele de acest fel însă întrec imaginația, – o nouă alianță are loc între Austro-Ungaria, Germania și Italua, având ca obiectiv păstrarea vasalității Transilvaniei, act datat la sfârșit de iunie 1883, cu presiuni și amenințări la adresa regelui și guvernului, chiar întreruperea relațiilor diplomatice pentru 48 de ore. În arhiva deconspirată a Primului Ministru austro-ungar s-au descoperi peste 80 de rapoarte despre Eminescu ale agenților Casei de Austria, unele fiind semnate cu „Gesehen” („Văzut”) de însuși Împăratul. Acelea erau trmise celor 9 țări colaboratoare, – deci indiciu că ziaristul Eminescu era un temut lider de opinie european. Coincidență. în seara zilei de 28 iunie 1883, când expira termenul de întreruperea relațiilor diplomatice, la orele 19, Eminescu a fost arestat de șeful poliției București și internat la ospiciul pivat al lui Al. Soutzo, unde și-a încheiat viața tragică de martiriu. În anul primei arestări din acea dată fatidică, 28 iunie 1883, după numai o lună, la 27 iulie a avut loc în Amsterdam-Olanda un Congres al scriitorilor europeni, anterior inițiat de Victor Hugo, în apărarea drepturilor legitime ale scriitorilor condamnați politic, când a fost deconspirată arestarea și urmările „cazului flagrant” al ziaristului român Eminescu, reflectat de presa europeană ca „boală a secolulu”: „Din păcate operele scriitorilor condamnați vor rămâne, ei au fost eliminați din viața literară de politic, o maladie a epocii”. Altă coincidență: compozitorul Tudor Flondor, numit în aceeași perioadă director al Operei Germane din Amsterdam, pusese pe note, „Somnoroase păsărele”, o „SPLENDOARE” (așa era numită în presa europeană), melodie/ serenadă, pentru care, în același an, încântat de această melodie, evident fără să-și amintească cine este autorul versurilor, însuși Împăratul Franz Jozsef îi conferă compozitorului român înalta distincție „Ordinul Cavalerilor” (după care compozitorul își va schimba numele în Tudor Cavaler de Flondor). Deci, iată cum, Împăratul Franz Jozsef, îl condamnă indirect pe poetul român militant atunci (în iunie 1883, arestarea și eliminarea lui din viața publică) pentru implicare directă în lupta pentru revenirea Transilvani la Patria mamă, iar direct (îl „premiază” pentru poezia „Somnoroase păsărele”), oferind compozitorului înalta distincție, „Ordinul Cavalerilor”.

Din altă categorie fac parte câteva poeme ale căror teme și mesaj erau în mai mică măsură în atenția generală, din motive conjuncturale sau mai puțin accesibile unora, dar de o semnificație majoră, se cer marcate, la fel ca cele de mai sus, tot în ordine alfabetică.

„CĂRȚILE”, despre Shakespeare, „divinul brit”, – „Prieten blând al sufletului meu,/ Izvorul plin al gândurilor tale/ Îmi sare-n gând și le repet mereu”, „Ca Dumnzeu te-arăți în mii de fețe/ Și-nveți ce un ev nu poate să te-nvețe” ,„Tu mi-ai deschis a ochilor lumine, Mai învățat ca lumea s-o citesc” ,ești izvor „din care. toată mintea mi-o culeg”. Poezia „Cățile” este un bun exemplu de cunoaștere, recunoaștere și asimilare a unei mari valori universale – în cazul lui Shakespeare, în favoarea căruia anterior Timpul Supremul Judecător a lucrat patru secole – iar o asimilare a sa individuală, prin exemplul Eminescu, este o dovadă. În 1989, „Anul Internațional Eminescu”, UNESCO recomanda statelor lumii cunoașterea și asimilarea lui Eminescu poet român de valoare universală. Există însă și o asimilare colectivă, la nivelul literaturilor naționale, în condițiile în care 50% din producția literară a unei literaturi naționale o reprezintă traducerle și ecoul lor.

CE-ȚI DORESC EU ȚIE, DULCE ROMÂNIE, Țara mea de glorii, țara mea de dor,/ Brațele nervoase, arma de tărie/ La trecutu-ți mare, mare viitor”, – versuri profetice scrise cu litere de aur pe monumentele Eminescu, simbol emblematic al spiritualtății neamului românesc. Nu se știe de cine și când aceste versuri eminesciene au fost scrise și pe peretele cu arcadă al unei case de cult din apropierea mormântului Mântuitorului Iisus din Ierusalim, pe care este înfățișată HARTA ROMÂNIEI, ale cărei granițe sunt marcate în Trei culori, iar la mijloc Maica Domnului cu fiul, ținând fiecare în mâna liberă o panglică Trei culori, iar sub hartă, jos stânga fiind scrise aceleași patru versuri despre aceeași „…dulce Românie”. Din mass-media aflăm știri ca acestea: Unul dintre Obiectivele strategice defensive militare actualale„Pacea universală” ar fi fost inspirat de versul „Îngerul iubirii, îngerul de pace” din poezia „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”, iar versul Țara mea de glorii, țara mea de dor” îl rostește Regele Charles III al Marii Britanii, după înscăunarea ca monarh britanic, în prima lui vizita externă de 5 zile, începînd din iunie 2023, în căutarea Arborelui său genealogic.

„CRĂIASĂ DIN POVEȘTI”. Mai puțin se știe că datorită reginei Elisabeta a României/ poeta Carmen Sylva, această poezie a fost publicată în original și în versiune engleză și germană, însoțită de o notă biografică despre poet, într-o carte despre monarhia românească, apărută în 1878, la Londra, dar și la New York, aici însă apare incredibil în 10 ediții, difuzate în 50 de State Unite ale Americii,, în alte 56 ale Comunității Națiunilor – Commonwealth și Marea Britanie.

„DOINA”. La dezvelirea Statuii-Monument lui Eminescu în Sânnicolau Mare, la granița dintre fosta Austro-Ungarie și România Mare din 1918, corurile reunite din 5 sate bănățene au cântat „Doina”, atunci pusă pe note de compozitorul Sabin Drăgoi. Reprezentatul Academiei Române, poetul Octavian Goga îndemna astfel mulțimile, fomate din 5000 de participanți veniți din întraga țară: „Citiți Doina lui Eminescu, cântecul năzuințelor noastre eterne: e cea mai categorică evanghelie politică a românismului”.

Neincluse în sumar, însă de o semnificație aparte, „MEMENTO MORI (Panorama deșertăciunilor”) și „FECIORUL DE ÎMPĂRAT FĂRĂ DE STEA (Povestea magului călător în stele)”, gandioasele poeme, însumând peste 2000 de versuri, ar fi fost scrise ca efect al dobândirii harului profetic. Cauza? La vârsta adorescentină de 16-17 ani, când părăsind Transilvania, vasală Austro-Ungariei ca să ajungă în România liberă, poetul s-a retras în munți timp de un an unde, potrivit unor descrieri poetice proprii, ascunse vederii și păstrate ca taină sacră, descoperite după moartea poetului, decriptate de un fizician și apoi cercetate de noi mai bine de un deceniu, – poetul ar fi fost primit la o mănăstire ca nevoitor călugăr, apoi s-a izolat într-o peșteră, ducând o viață total ascetică, cel puțin 40 de zile, precum marii profeți. Urmare, aici ar fii dobândit harul profetic. Efectul, scrierea acesor poeme despre nașterea și moartea marilor imperii, respectiv despre călătoria sa în stele, de unde la întoarcere „planeta mamă” o vedea „albastră”, precum cosmonauții de azi. O încercare de a identifica și înregistra locațiile, după descrierierile poetului din aceste poeme, s-a realizat sub forma unui film documentar, proiectat a se prezenta la cel de al doilea Simpozion internațional Eminesscu din 25 august 2023.

ÎMPĂRAT ȘI PROLETAR”, creația poetică cea mai interpretată politic, difert și părtinitor în regimurile care s-au succedat.

„MAI AM UN SINGUR DOR”, Testament al poetului, care se păsrează în mai multe variante, precum toate poeziile eminesciene, cu corecturi pe manuscrise, exemplu fiind și „Luceafărul”, scris și refăcut timp de 10 ani. Opera „genială” eminesciană confirmă adevărul, potrivit căruia „creația este 10% inspirație și 90% transpirație”, rodul unei asemenea trude fiind și mesajul adevărului pe care îl transmite. „Mai am un singur dor”, – nu numai ultima dorință testimonială, ci și subânțelesul unor adevăruri privind „unificarea vieții trăite cu repaosul etern…sub călăuza muzicii”.

„MELANCOLIE”. Evenimentul inaugural al receptării europene a poeziei eminesciene, mai întâi în Germania, a fost publicarea poeziei „Melancolie” în prestigioasa revistă din Berlin, „Die Gegenwart”, din 20 iulie 1878, în traducerea și sub îngrijirea reginei poete a României, Carmen Sylva. Pe prima pagină a revistei apare poezia, însoțită de poza poetului, anume comandată de regină și publicată pentru prima dată într-o revistă din alte țări. Surprinzătoare au fost ecourile, – alături de text și sub poza poetului Eminescu (regele poeziei) apare poza traducătoarei Carmen Sylva (regina României). Preluată de reviste și antologii din Germania și din alte țări, inclusv din România, comentată mult în articole, studii și cărți, s-a apreciat după un secol faptul că în curentul literar romantic de la sfîrșitul secolului XIX, poezia „Melancolie” a configurat o categorie estetică distinctă, MELANCOLIA, prefigurată chiar în titlul poeziei eminesciene. Înainte cu un secol s-a întâmplat ceva similar, – romanul lui Goethe, „Suferințele tânărului Werther” a configurat în literatură curentul literar romantic european și universal.

„NUMAI POETUL”, ca și „Horia”, ambii suntt adesea citați, unul pentru întruparea mitului poetic al neamului,-Numai poetul,/ Ca păsări ce zboară…/,Trec peste nemărginirea timpului:,/ În ramurile gândului,/ În sfintele lunci,/, Unde păsâri ca el se-trec în cântări”; altul evocat ca mit istoric al luptătorului pentru neamul său, – HORIA pe un munte falnic stă călare:/ O coroană sură munților se pare,/ Iar Carpații țepeni îngropați în nori,/Își vuiau prin tunet gândurile lor./…Fruntea-mi este albă ca de ani o mie,/ Dară a lui nume mai mult o să ție,/ Nalți suntem noi munții – zise-un vechi Carpat – / Dar el e mai mare că ni-i împărat”.

„RUGĂCIUNE”, rostită în limba română din balconul papal de laVatican de Papa Paul al II-lea – născut în Polonia, cu numele Karol Józef Wojtyła, adică Voitilă – a fost repetată numai în limba română ca și discursurile sale, pe tot parcursul vizitei în România, unde, la sosire, așezat în genunchi i-a sărutat pământul, numit-o „Grădina Maicii Domnului”.

RUGĂCIUNEA UNUI DAC”. Autorul Necuvintelor”, Nichiita Stănescu a exprimat mult odată prin gestul de a recita de vreo sută de ori fără întrerupere „Rugăciunea unui dac”: după fiecare rostire așezându-se în genunchi, bătea podeaua cu palma, apoi se ridica și cu mâinile ridicate repeta neobosit, într-o noapte, acasă la prietenul său academician Adam Puslojić, marele poet și traducător sârb al poeziilor lui Eminescu și Nichita. Acesta atunci se întorcea de la un Festival internațional anual de poezie – posibil cel organizat la Struga-Macedonia de Nord, unde în 1982 a primi premiuul „Cununa de aur”. Știrea o citisem undeva, însă posibil am și auzit-o chiar de la Puslojić sau în grupul din jurul lui, unde eram și eu, la o comemorare a poetului în Ploiești. La acest colocviu din 31 martie 2003, în casa poetului, fusesem invitat să particip împreună cu un grup de invitați din București. Încă de atunci făceam apropieri între Rugăciunea unui dac, Rugăciunea Har Tios și Tatăl Nostru creștin, forma rostită în satul meu natal ca și în alte sate din Ardealul antebelic.

Temele de istorie antică din scrierile lui Eminescu (poezie, proză, dramă) despre străbunii străMOȘIlor noștri Geto-Daci, majoritatea rămase în manuscrise, reprezenta o preocupare majoră a poetului. Dintre cele publicate am ales două, pe aceeași temă, legenda gemenilor, pentru semnificația ei multiplă, – Poemul/Epopee„ SARMIS”: *Regele-Zeu, din negura vremii, de la care s-ar trage denumirea capitalei, ”Sarmis-e-Get-uza” * În zona pelasgo-traco-geto-dacă, ar fi apărut prima dată legenda gemenilor. Sarmis era fratele geamăn al lui Brigbelu, acesta își omoară fratele (în alt poem-epopee „GEMENII”) pentru a deveni el stăpân peste imperiu, dar potrivit legii și peste Prea Frumoasa lui soție, Tomiris, care încălcând legile, însă sub dreapta judecată a lui Zamolxe și a armatei îl obligă pe fratele criminal singur să se omoare * Personajul legendar Tomiris, roaba devenită regina soție a regelui zeificat Sarmis; în realitate Tomiris a fost un vestit personaj istoric, regina Masageților, care stăpâneau teritoriile dintre Dobrogea de nord și Urali, cea care înaintea erei noastre l-a invins în luptă pe marele Împărat al Persiei, Cirus II (cazul s-a reflectat în picturi celebre, cărți și chiar filme, realizate și rulate, ultimul în 2019, în Kazahstan). În amintirea ei a rămas denumirea orașului Tomis și Monumentul antic Adamclisi * Legende ale gemenilor, care au urmat din antichitate și până azi, cea mai controversată și cu care ne confruntăm și azi este una dintre legendele întemeierii Romei de gemenii Romulus și Remus, crescuți de o lupoaică (?), carpatină (!), din teritoriul Geto-Dac, al cărui simbol de luptă era stindardul dacic, Capul de lup.

„SCRISORILE”, mai frecvent traduse I, II, III și trei „SONETE”, sunt cel mai adesea comentate ca perle artistice ale filozofiei universului uman și cosmic. „Cosmicile” „La steaua” și „Luceafărul” sau „VENEȚIA”, axate pe teme abordate anterior și de alți poeți, „adaptarea” lor însă fiind atât de strălucită, încât au fost apreciate ca cele mai originale capodopere ale geniului poetic universal, Eminescu. Particula divină a geniului o găsim încă în primele trei poezii de debut („Epigonii”, „Venere și Madonă/”și „Mortua est”), publicate în prestigioasa revistă „Convorbiri literare”, care îl determină pe anfitrionul Titu Maiorescu să inaugureze „Direcția nouă în poezia și proza română”.

„VIAȚA MEA FU ZIUĂ și ceru-mi un senin,/ Sperața, steaua de-aur mie-mi lucea în sân,/ Până ce-ntr-al meu suflet deodat ai apărut – /O îngere căzut! O rază din privire-ți viața mi-a-negrit,/…Norocul și-astins steaua, De mai iubi măcar – / O, înger de amar!”, – în această poezie din sumar, decriptată, poetul își prezicea propriul destin tragic, nemeritat.

Titlul celorlate poezii, din volumul „Poezii alese”, pare a fi un fel de cuvânt-cheie dintr-o poveste adevărată, în care ne regăsim, ca cititori. Aceste „Poezii alese”, preferate de cititorii de pe toate continentele, în favoarea cărora a lucrat Timpul Supremul Judecător ca să ni le recomande – simbolic vorbind – fiecare pare un singur vers unicat, pus pe notele muzicale astrale ale celor 75 de poezii din sumar, ca să răsune și să fie auzite peste țări și zări.

Confirmarea?, – Consemnarea scrisă o găsim sintetic în Enciclopedia internațională online, „Wikipedia”, editată în peste 260 de limbi, cu acceptul statului român publicată și în limba română, începând din 2003. De atunci această enciclopediea evaluează după surse românești și străine receptarea moștenirii culturale a poetului român, din care reținem câteva momente reper Potrivit percepției internațione, în România, numele Eminescu are cel mai mare număr de accesări (citiri, urmează limba română, România ș.a.) • Pe plan internațional, între cele peste 260 de limbi în care apare enciclopedia, îl găsim comentat și pe Eminescu, în cel puțin 150 de limbi din peste 250 de țări și teritorii geografice autonome • Încă în „Anul Centenar Eminescu, 1989”, declarat „An internațional Eminescu”, opera Poetului Național al României a fost recunoscută și consacrată de UNESCO drept valoare națională românească de dimensiune universală, opera lui fiind recomandată statelor membre pentru a fi tradusă, promovată și asimilată în literaturile naționale. Prin această recunoaștere a fost marcat momentul românesc în Patrimoniul Cultural al Omenirii.

 

 

DAR, adăugând la ce spun alții de bine despre noi, îmi permit să reproduc ceea ce susține un savant roman, înstrăinat, care cunoscând lumea culturii universale, striga dintr-un colț de lume, ca să se audă pîna la noi cei de azi și de totdeauna: „Pentru noi – mărturisea Mircea Eliade, întrucât despre el e vorba – Eminescu nu e numai cel mai mare poet al nostru şi cel mai strălucit geniu pe care l-a zămislit pământul, apele şi cerul românesc. El este, într-un anumit fel, întruparea însăşi a acestui cer şi a acestui pământ, cu toate frumuseţile, durerile şi nădejdile crescute din ele…Recitindu-l pe Eminescu, ne reîntoarcem încă într-un dulce somn, la noi acasăPrin Eminescu, neamul românesc și-a câștigat dreptul la nemurireCÂT TIMP PRIN LUME, VA EXISTA, UNDEVA UN SINGUR EXEMPLAR DIN POEZIILE LUI, NEAMUL NOSTRU ESTE SALVAT”.

 

Dumitru Copilu-Copillin

Facebooktwitterby feather

Parerea ta...

You must be logged in to post a comment.