Subiectul, foarte crud, mi l-a oferit foarte recent un apropiat (nu există nimic mai trist decât lucrul acesta!). Credeam, înainte să studiez aspectul, că acest germen apare doar atunci când postura individului, locul socio-profesional dobândit (înalt, vreau să spun) cu efort, cu muncă şi sacrificii, dă senzaţia că sugerează agresiuni invidioase şi distructive, de pretutindeni din jur.
De fapt, paranoia este o boală ce o poate avea oricare dintre noi. In general, un delir. Doi importanţi domni de-ai psihologiei, Kraepelin şi Kretschmer, care au studiat-o cu mare şi competentă atenţie, au stabilit că ea poate fi un delir interpretativ (sistematizat), care evoluează mereu, progresiv, spre limite tot mai cronice. Paradoxul, îl oferă logica aparent perfectă, fără deteriorare intelectuală, care însoţeşte această evoluţie.
Kretschmer a delimitat paranoia senzitivă, o nuanţă a delirului interpretativ, de obicei tranzitoriu, legat de o situaţie vitală, determinată, decurgând dintr-o relaţie denaturată, distrusă, spoliată în vreun fel. Despre oricare am vorbi, trebuie să ştim că evoluează în mod clar, logic, inteligibil şi sistematizat.
Aceste deliruri pleacă de la convingerea că oamenii din jur, ori vor dezaproba, ori vor interpreta greşit realitatea pe care crezi că o percepi. Cele mai la-ndemână astfel de crezuri, impun convingerea că anumite forţe externe încearcă le controleze gândurile şi acţiunile. Putem sugera şi teme de teoria conspiraţiei, în unele momente.
Prin urmare, gânduri şi influenţe externe doresc să controleze individul, intimitatea sa este invadată, se încearcă să i se impună gânduri şi trăiri care nu sunt ale sale, nu-i sunt specifice, o forţă externă le impune, într-un scop (mizerabil, evident!). Aceşti indivizi sunt permanent caracterizaţi de suspiciuni, care se duc fără reţinere la prieteni, la rude apropiate, există o teamă permanentă că sunt bârfiţi, urmăriţi sau ar putea fi chiar eliminaţi fizic, într-un fel sau altul. Mult mai grave sunt cazurile în care ei atacă, în accese de furie, uneori chiar ucid fără cauze aparente şi trecem la ceea ce se cheamă schizofrenie. Dar nu păşim în comentariu, încă.
Există şi unele aşa numite deliruri de persecuţie (mania persecuţiei), cum că grupuri, sau persoane atentează sau chiar complotează împotriva individului. Evident există şi opusul (mania grandorii), deşi, mult mai puţin frecventă, când convingerea îl poartă să creadă că este Superior, Măreţ, Grandios, chiar Suprem, avem cazuri în istoria antică, medievală, modernă contemporană, şi chiar şi în ziarul de azi!
Denumirea generică a acestor persoane este de paranoid. Mă încearcă gândul că am putea să nu mai zicem paranoic (mai toată ziua folosim cuvântul!), pentru că pare decisiv. Primul termen parcă lasă o portiţă de scăpare, al doilea este într-un fel o condamnare definitivă, fără recurs.
De fapt, oricum am lua-o, este distructivă şi tristă. Sunt, cum spunea un prieten, oameni bolnavi care trebuiesc ajutaţi şi înţeleşi, chiar dacă ei nu înţeleg asta!
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..